De la revoltă la mândrie e drum scurt. O lună.

Prin definiție, mândria este un sentiment de mulțumire, satisfacție și bucurie deplină, sentiment de demnitate și motiv de laudă.

Ești român, și eu sunt. De ce este ăsta un motiv de mulțumire, care trebuie făcut public pe 1 Decembrie? Sau da, când vreun român ajunge cunoscut prin străinătate – ‘Uite, e român, e d-al meu, sunt mândru că face cunoscut numele țării peste hotare!’. De ce așa? În restul zilelor din an ce simți? Și mai important, tu ce faci ca să întreții mândria asta pe care ți-o construiesc alții?

Ne place sentimentul de apartenență, dar mândrie față de ce? Oameni? Civilizație? Conducere? Acțiuni? Nu cred. Țara în sine? Da, este frumoasă – păcat că este locuită. Nu știm să avem grijă de ea, nu știm să ne-o promovăm, suntem primii la blamat și aruncat vina în părți când ceva nu merge cum trebuie. Istoria țării? Știi ce semnificație are Ziua Națională? Ce alte zile au mai fost zile naționale înainte? De unde vine numele de România? Care sunt primele două strofe ale imnului și de cine sunt scrise versurile?

Prea multe întrebări, nu? Ups, din nou. E ok, sunt retorice.

Dacă ești înafară și cineva glumește pe seama naționalității tale, pleci capul și taci. Puțini sunt cei care încearcă să schimbe părerea și să își pună atunci la bătaie mândria pe care o afișează astăzi, să încerce să explice de ce românii sunt mișto și ce motive sunt să viziteze țara. Iar cine are curajul să intre în discuția asta nu sunt cei care se fac publici doar de Ziua Națională sau la ocazii.

Mândrie, zici… Ce ai simțit la adresa evenimentului Colectiv, peste care a trecut abia o lună? Ai ieșit în stradă de mândrie, că erai român, că avem o conducere responsabilă, că lucrurile sunt corecte? Nu părea așa, deși mulți nici nu știau pentru ce protestau…

Nu e o discuție politică, ci doar subiectul naturii umane. Newsfeed-ul meu este plin de mândri și mândre, iar curiozitatea mea naturală este, având în vedere evenimentele ultime, de unde mândria…

… Pentru că eu nu pot decât să rămân cu un gust amar și un sentiment de tristețe la trecerea asta rapidă, într-un timp așa de scurt, de la revolte la mulțumire și sentimente de mândrie.

Suntem niște oportuniști, conform ocaziei care ni se oferă, ce e la modă, ce ne oferă momentul.

Până una-alta, și Google este astăzi mândru de România. Avem motive, dar hai să ne amintim că suntem oameni până la urmă, și nu oi în turmă. Deci, La Mulți Ani, nu?…

anamariapopa.com blog post ziua nationala a romaniei marea unire google 1 decembrie

 

P.S.: Danemarca și Regatul Unit sunt unele din țările care nu au zile naționale oficiale. Sunt mai puțin mândri cetățenii, credeți?

Tu cât de mulțumit ești?

Americanii celebrează în perioada asta Thanksgiving, sărbătoare națională cu ocazia căreia își exprimă recunoașterea și aprecierea pentru recolta din anul precedent. Tradiția include o masă copioasă, în centrul atenției aflându-se un curcan la cuptor.

Primul Thanksgiving a avut loc în anul 1621 și a durat 3 zile (!), dar a fost declarată sărbătoare națională abia 300 de ani mai târziu, în 1941. Se crede că la prima cină nu s-a gătit curcan. Și totuși, acesta a devenit personajul principal al ocaziei, datorită faptului că a fost unul din primele animale domesticite în America.

Indiferent de țară, încă un an aproape că a trecut, așa că acum ar fi un moment bun să ne gândim la toate lucrurile pentru care suntem recunoscători anul acesta, în viața asta. Zi de zi suntem ocupați și preocupați să ne plângem, să ne concentrăm pe lucrurile pe care nu le avem sau care nu merg cum ne-am dori noi. De ce? Pentru că e mai la îndemână. Așa că, din când în când, este important să ne luăm puțin timp să ne aducem aminte de lucrurile pe care le apreciem și pe care, de multe ori, considerăm că le merităm de la sine.

În urma unei analize atente și după ce am dat replay unuia din anii cei mai dificili din viața mea – dacă nu chiar, cel mai! – am ajuns la concluziile de mai jos, ca lucruri pentru care eu sunt recunoscătoare, după 23 de ani:

Oameni – în general. Îmi place că am întâlnit și cunoscut, și o să mai întâlnesc și o să cunosc și mai multe persoane în viața asta, și că mereu găsesc lucruri pe care să le învăț de la ele. Oameni care mă inspiră să mă depășesc și să devin mai bună sau din contră, oameni care mă fac să realizez – ‘Hei, eu nu aș vrea să fiu așa!’. Persoane pe care le admir și le urmăresc cu drag în activitățile și poveștile lor, dar și persoane de care știu că îmi este mai bine fără.

Viață – pentru că dacă stai să te gândești, viața asta chiar este interesantă. Trebuie doar să știi ce să faci cu ea și cum să ți-o creezi. Iar anul care a trecut m-a făcut să realizez că abia încep să îmi construiesc viața și povestea, creându-mi oportunități și asumându-mi riscuri.

Iubire – care face lumea să se învârtă. Pentru că este fericire, putere, frumusețe, bunătate, ajutor, sinceritate, încredere, comunicare, înțelegere, liniște, acceptare, respect, răbdare – ok, e cazul să mă opresc, dar ați înțeles ideea.

Prieteni buni – știi, oamenii aceia pe care îi simți. Pe anumiți îi vezi, pe alții îi auzi, dar doar pe câțiva dintre ei îi simți în sufletul tău, ca și cum fac parte din tine. Și nu există cuvinte prin care să poți descrie asta.

Activități fizice – dans, fitness, yoga. Orice mă face să mă pun în mișcare, îmi ridică moralul, mă energizează, mă bagă în starea cea bună și îmi aduce aminte că arăt mai bine cu un corp tonifiat 😀

Animale – și, chiar mai bine, dacă nu ai un animal de companie – prieteni care au animale de companie! 2 în 1, câștig din toate părțile!

Provocări – au sensul lor, crede-mă. Contribuie la persoana care ești acum. Cum le faci față este strict alegerea ta, totul ține de tine și se află în controlul tău.

Durere – fără ea, nu am fi capabili să apreciem momentele frumoase. Imaginează-ți, abia când ai o durere de dinți care te face să îți anulezi planurile. Abia atunci începi să apreciezi momentele când mai aveai probleme dentare, dar nu erau dureroase și tu îți puteai continua liniștit programul.

Control – asupra acțiunilor tale, a tot ce ține de tine și de atitudinea ta. Pentru că da, ăsta e singurul lucru pe care îl poți controla pe bune. Nu decizi tu cum se poartă oamenii cu tine, cât timp vei avea un loc de muncă sau o mașină. Singurul lucru pe care îl poți stăpâni tu este atitudinea ta și felul cum reacționezi la ceea ce primești dinafara, în viața asta.

Lipsa controlului – imaginează-ți cum ar fi ca toate problemele să fie pe capul tău și să aștepte să le rezolvi?! Aia chiar ar fi o viață complicată! Poate ți se pare dificil, dar încearcă să vezi partea bună în faptul că unele lucruri nu țin de tine. Apreciază fiecare moment în care nu ai control, pentru că ăla e timpul tău în care să te simți liber!

Bani – da, la final. Pentru că, serios acum, hai să gândim practic – banii fac multe lucruri posibile pe lumea asta. Ei pot fi prietenii tăi sau din contră, cel mai mare dușman. Depinde doar de cum îi tratezi tu.

 

Și tu, pentru ce ești recunoscător în viața asta? 🙂

anamariapopa.com blog post atra doftana valea doftanei romania relax nature photo cristian sutu foto union

Future of Media 2015, ne vedeeem jooooiiii

Future of Media este evenimentul de la care afli tendințele în media, mobile & tech, marketing, etc. Reprezentanți ai UniCredit, Vodafone, Bitdefender, Zoot, Europa FM și nu numai, dezbat în cadrul conferinței – temele momentului, provocări, efectele noilor tehnologii.

Agenții de media, planning sau advertising, precum și bloggerii și jurnaliștii vor împărtăși din cunoștințele și experiența lor, îm așa fel încât să afli ce înseamnă o campanie de impact, cum influențează media domeniul comunicării și cum poți oferi audienței experiențe inedite, care sunt ultimele tendințe în industrie și cum poți să creezi noi oportunități.

Am fost și anul trecut. Cu ce am rămas după prima ediție la care participasem? Aici.

Deci, ne vedem p-acolo, mâine? 🙂

 

anamariapopa.com blog post future of media social media event evensys 2015 noiembrie

Săgetător și mândră de asta.

Să ne înțelegem, toți suntem drăguți și amabili și haioși în felul nostru, indiferent de zodie, dar Săgetătorii au ceva aparte, ceva ce atrage atenția. Pentru că sunt într-atât de săriți de pe fix. Și am fost suficient de norocoasă să cunosc mulți Săgetători la viața mea. Eh, ce am observat eu este că ei se împart în două categorii: săriții de pe fix în sensul bun (amuzanți, profunzi, tipul de om cu care nu te plictisești nicodată) și săriții de pe fix în sensul mai puțin bun (superficiali, iresponsabili, neserioși).

Acum, de asta îți dai seama abia după ce cunoști omul, dar sincer, un Săgetător merită cunoscut indiferent de cum se va arăta la final. Pentru că, măcar până la momentul când te decizi că nu vrei să ai persoana aia în preajmă, tot ai trăit niște momente pe care cu siguranță nu le vei uita prea curând. În final, din asta suntem făcuți toți – experiențe. Și nimeni nu știe să se bucure de momentul prezent și să își creeze experiențe mai bine ca un Săgetător.

Pe mine mă amuză descrierile Săgetătorilor din tot felul de zodiace și chestii astrale, așa că strict de amuzament, o să iau una dintre ele și o să o comentez până nu mai pot.

 

Urania zice că:

Persoanele născute în zodia Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie) sunt lipsite de ipocrizie, binevoitoare și fermecătoare, uneori devin idoli mondiali. Nu consideră că este necesar să respecte normele general admise și restricțiile. Nativii din zodia Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie) sunt independenți, adoră călătoriile și aventurile, iubesc să citească, sunt foarte activi și energici, obțin recunoașterea publică a meritelor lor.

Păi, în primul rând, sunt de acord cu faptul că între 22 Noiembrie și 21 Decembrie este Zodia Săgetătorului, pentru că eu sunt născută pe 16 Decembrie și sunt Săgetător. Bun, acum că am clarificat problema asta, să trecem la lucruri mai serioase. Da, suntem fermecători și binevoitori, cam mare parte din noi. Dar aici, unii aleg zona potrivită în care îți exercită acele calități, iar alții în zona distructivă, să îi zicem așa. Confirm partea cu ieșitul din normalitate și nerespectarea restricțiilor, căci e mai fun. Și, iarăși, dar, există și limite pe care le poți depăși și depinde cu cât. Da, da, da, vorbesc din punctul meu de vedere când susțin independența, călătoriile, aventurile (dar hai să le spunem experiențe), energia și activitatea e la ordinea zilei. Dacă sunt pasivă, ceva e în neregulă cu mine, asta știu toți prietenii mei. Și că tot veni vorba, chiar m-aș dori ca meritele să fie recunoscute publice, odată ș-odată.

Zodia Săgetător (22 noiembrie – 2 decembrie). Cea mai puternică influență asupra acestor nativi a avut în momentul nașterii planeta Mercur. Săgetătorii născuți în această perioadă sunt pasionali, curajosi, nu se lasă influențați de alții, au un caracter puternic și apreciază independența. Deseori, practică vânătoarea și adoră să facă sport. Ani importanți: 36, 40.

Zodia Săgetător (3 decembrie – 12 decembrie). Cea mai puternică influență asupra acestor nativi a avut în momentul nașterii Luna. Săgetătorii născuți în această perioadă au o gândire creativă dezvoltată, adoră călătoriile și aventurile, sunt nestatornici și schimbători. Ani importanți: 15, 30, 40, 45, 60.

Zodia Săgetător (13 decembrie – 21 decembrie). Cea mai puternică influență asupra acestor nativi a avut în momentul nașterii planeta Saturn. Săgetătorii născuți în ultima decadă sunt perseverenți, încăpățânați, sensibili și sentimentali, iubesc confortul și frumusețea. Sunt, de asemenea, gurmanzi și preferă să mănânce într-o atmosferă linistită și relaxantă. Ani importanți: 19, 36, 38, 40, 45, 57, 75.

Comentez strict ultima parte, a mea, că e mai bine 😀 Știm cum toții cum iese când te apuci să te iei de alții, și țin la Săgetătorii mei, nu vreau să mi-i pun în cap. De Saturn nuștu’ce să zic, dar daaa, sunt o încăpățânată și jumătate, mă recunosc perfect. Și sensibilă și sentimentală, plâng și la desene animate, nu trebuie să îmi dai o dramă, neapărat. Hm, oare iubesc confortul… Dacă prin confort te referi la călătorit singură, prin CouchSurfing, făcându-mi prieteni la fața locului, sau poate la faptul că iarna asta mă găsește în Austria la un winter-job, iar la vară o să fiu cine mai știe pe unde, oh da, confort, îl iubesc! În schimb, să fim serioși, frumusețea, cine o poate urî?! Da, da, îmi place mâncarea și mai ales cartofii prăjiți cu înghețată! Sunt o foarte mare pofticioasă, e suficient să îmi descrii ce mănânci suficient de în detaliu sau să îmi trimiți o poză, că aia mi-a fost. Dar nu merge cu carnea. Dintr-un motiv ciudat, eu și carnea nu ne împăcăm prea bine. Nu, nu am vreo idee despre sacrificarea animalelor, pur și simplu gustul de carne mă lasă rece.

Și, cum acum fac doar 24 de ani, presupun că mai am de așteptat până la momentul de 36 să văd de ce este un an așa important pentru mine. 19-le mi-aduc aminte că mi-a adus multe suișuri și coborâșuri, de care m-am bucurat pentru că însemna experiență de viață. Anul cu 19 ar arăta ca un EKG, pe cuvânt. Dar totuși, eu aș zice că anul ăsta, la 23, a depășit cu mult orice altceva. Așa că o să îl las pe 2015 să fie în top.

Particularitățile zodiei Săgetător 22 noiembrie – 21 decembrie

Corpurile cereşti care influenteaza nativii din zodia Sagetator:

  •  Jupiter

 Nu mă pronunț, nuștu’ deloc ce înseamnă asta.

 Elementul zodiei Săgetător:

  •  Foc

Oh da, și încă cum îmi place să mă joc cu el.

 Simbolurile zodiei Săgetător:

  •  Centaur-arcaș
  • Stea

 Mie îmi plac inimile, clar sunt pe dinafară.

Pietre caracteristice zodiei Săgetător:

  •  Zircon
  • Turcoaz
  • Topaz
  • Opal
  • Ametist
  • Safir
  • Toate pietrele roșii și verzi

O fi, nu-s eu nici cu bijuterii, nici cu pietre.

 Locuri prielnice pentru zodia Săgetător:

  • Biserici
  • Castele
  • Câmpii
  • Alte țări 

Biserici – nu chiar. Castele – ce-i drept, am fost vara asta într-un tur de coastă în Franța și am stat în niște castele… Nu pot să zic că a fost rău… 😀 Câmpiile sunt simpatice așa, dar pentru un timp scurt de relaxare. În schimb, asta cu alte țări, mă face să zâmbesc nu mă văd, pentru că fix ăsta e planul pe următorii ani – alte țări – atât de simplu.

Zile norocoase pentru zodia Săgetător:

  •  Joi

Zile nefavorabile pentru zodia Săgetător:

  • Miercuri

Nu, nu, nu. Ăștia le au fix invers. Zile norocoase – Luni, Miercuri și Vineri. Vinerea, mai ales dacă pică într-o dată de 13!

Numere norocoase pentru zodia Săgetător:

  •  4 și toate numerele multiplu de 3

 4, nu. Orice este multiplu de 2, nu. Dar de la 3, continuând cu multipli de 3 și numere impare, alea-s ale mele de suflet.

Talismane norocoase pentru zodia Săgetător:

  •  Salamandra
  • Potcoava

 Eu rămân la pasiunea mea pentru inimi.

Anotimpul Săgetătorului:

  •  Primăvara

 Da, deși sunt născută iarna, mai greu cu frigul. Așa că îmi păstrez inclinația spre primăvară, ca anotimp preferat.

Metale caracteristice zodiei Săgetător:

  •  Zinc

Nu. Argint. Și aur alb.

Culori caracteristice zodiei Săgetător:

  •  Albastru închis
  • Bluemarin
  • Violet
  • Purpuriu

 Da și nu. Portocaliu și mov, și derivatele lor. Ah, și roșul. Dar albastru sau prietenii albastrului, mneah.

Numere norocoase la loterie:

  •  8, 13, 18 și combinațiile lor 81318…

De jucat, am jucat la loto, într-o perioadă, inclusiv pe numărul 13. Nu a mers, nu a ieșit nimic, a dat fail big time. Dar totuși, 13 rămâne preferat și numărul meu simpatic. Într-o zi de vineri 13 am luat carnetul de șofer 🙂 În schimb, refuz să mă atașez de numerele multiplu de 2.

 

Un alt site ar completa imaginea Săgetătorului cu următoarele:

Simțul cel mai dezvoltat — văzul

Da, recunosc că imaginile vizuale sunt cele mai dezvoltate la mine. Dar nu mă pot da în lături nici de la simțul gustului, mai ales dacă intră o ciocolată la mijloc, în discuție.

Alimentele benefice: are nevoie de proteine si vitamine, de carne și alimente energizante, alimente reci, ficat, alimente oferite de natură: legume, fructe, zarzavaturi, vânat, pește, muștar, scorțișoară, ceapă, usturoi, migdale, portocale, cafea.

Cine a zis că Săgetătorii au nevoie de carne, nu m-a cunoscut pe mine. Serios, supraviețuiesc, sunt bine, întreagă și la corp și la cap, și fără carne. Bine, hai, fie, odată la nuștu’cât, un ton într-o salată, poate merge și la mine. Dar atât, nu negociez mai mult. În schimb, legume și fructe da, sunt la ordinea zilei. Dar hai totuși, să înlocuim cafeaua cu ceaiul, că-i mai pe placul meu.

Compatibilitate cu alte zodii
Excelentă (100%) — Berbec, Leu
Bună (80%) — Vărsător, Balanță
Delicată, riscantă (60%) — Pești, Fecioară
Dificilă, dar interesantă (50%) — Rac, Taur
Nerecomandabil (10%) — Capricorn, Scorpion

Mă face să râd atât de tare procentajul ăsta, în tip ce mă duce cu gândul la fostele relații sau tentative de așa ceva. Sigur nu sunt 100% compatibilă cu un Berbec, vă zic sincer. Încăpățânarea lor cu încăpățânarea mea nu este compatibilă nici măcar 1%. La capitolul dificil, dar interesant aș trece relațiile între Săgetători. Și aș adăuga o altă descriere – amuzantă. Pentru asta, o să îl citez pe un amic, tot Săgetător – ‘Ori e fix ce trebuie și iese genial și ne dați o lecție tuturor și o să fiți fericiți toată viața, ori o să iasă un dezastru imens de nici nu o să vreți să vă mai recunoașteți pe stradă’. Cam așa sunt relațiile între doi Săgetători. Dar, în schimb, nu aș scoate din cadru Capricornii. Nu i-aș trece la cei nerecomandați. Am avut cea mai longevivă – 4 ani – și relație în adevăratul sens al cuvântului (respect, comunicare, sinceritate, deschidere) cu un Capricorn care și acum îmi este o persoană dragă.

Cam asta e cu horoscoapele. Mi-aduc aminte când eram mică și citeam horoscopul pe zile, săptămâni, mă uitam la câtă iubire sau bani o să am. Tristețea e că nu se schimba nimic, nici dacă știam ce îmi ‘rezervă’ perioada aia, nici dacă nu. Așa că m-am axat mai mult pe a trăi efectiv viața, decât pe subiectul de a vedea ce îmi rezervă astrele.

 

Mai jos, colecția de citate care descrie cel mai bine un Săgetător. 🙂

anamariapopa.com blog post sagittarius crazy

anamariapopa.com blog post sagittarius honesty

anamariapopa.com blog post sagittarius independence

anamariapopa.com blog post sagittarius inspiration

anamariapopa.com blog post sagittarius truth

anamariapopa.com blog post sagittarius love

anamariapopa.com blog post sagittarius bullshit

 

Și, la final, dar nu în ultimul rând, La Mulți Ani, Săgetători simpatici! 😀

Horia Brenciu & Band, Hard Rock Cafe, 16 Noiembrie 2015

Mă sună Sorin la ora 19.30, că mă ia la concert la 21.00. Și zic – Hai că vin. Așa am ajuns la Horia Brenciu, concert, cu orchestra la pachet, în Hard Rock Cafe, luni, pe 16 Noiembrie 2015.

De la cover-uri și până la melodiile proprii, singur sau cu invitații alături, concertul Horia Brenciu & Band a fost un show pe cinste.

anamariapopa.com blog post photo sorin chineata horia brenciu concert hard rock cafe 16 noiembrie 2015

Spărgând gheața cu un cover interpretat în stilul inconfundabil, Imagine a lui John Lenon, și continuând cu altele – Vino Doamne a lui Valeriu Sterian, I want to know what love is a Rock of Ages, mi-a făcut o reală plăcere să îl ascult pe Horia Brenciu live, pentru prima dată.

Combinând și melodiile proprii – A naibii dragoste, Fac ce-mi spune inima, și nu singur, ci cu invitați speciali, cum ne-a obișnuit deja, Horia Brenciu a adus pe scenă cunoscuții de la X Factor și Vocea României – Adina Răducan, Julie Mayaya, Cocoon Kills.

anamariapopa.com blog post photo sorin chineata horia brenciu concert hard rock cafe 16 noiembrie 2015 invitati

anamariapopa.com blog post photo sorin chineata horia brenciu concert hard rock cafe 16 noiembrie 2015 cocoon kills

 

Cover-ul interpretat de Julie Mayaya, melodiei Je t’aime a Larei Fabian a emoționat vizibil publicul, finalul acesteia aducând un șir de aplauze furtunoase la adresa artistei.

anamariapopa.com blog post photo sorin chineata horia brenciu concert hard rock cafe 16 noiembrie 2015 julie mayaya

Pentru cei care au fost prima dată la un concert Horia Brenciu & Band, cu siguranță nu va fi nici ultimul.

Și nici pentru mine, nici la HB, nici la Hard Rock Cafe 🙂 Mai ales că mi-am făcut prieteni noi. Știi cum e când ceri barmanului ceva special, ce nu e în meniu pentru toată lumea să comande? Și îl pui să se gândească ce să îți dea? E un fel de provocare.

Eh, în urma comenzii pentru un cocktail dulce-acrișor, eu m-am ales eu cu asta, cu de toate –

anamariapopa.com blog post hard rock cafe bucharest

Și nu mă plâng 😛

 

N.B.: Articol apărut inițial la Sorin pe blog

Poze: Același Sorin

La ce folosesc părerile de rău?

Ultima oară povestisem aici despre faza care mi-a marcat ultimele luni. După asta, am primit tot felul de reacții – îngrijorări, cuvinte de încurajare, oferte de ajutor și sprijin, și… păreri de rău. Cei care mi-au adresat acele păreri de rău au primit de la mine același răspuns: mie nu îmi pare rău, a fost și asta o experiență pe care trebuia să o am, ca să mai învăț ceva în viața asta. Dacă am și reușit, o să aflu mai încolo, de-a lungul timpului.

Dar. M-a pus pe gânduri. La ce folosesc părerile de rău?

Eu o să îndrăznesc să spun că la nimic 😀 Puteți să săriți la gâtul meu, dar hai să privim așa, în general:

 

Părerile de rău la adresa altcuiva

Empatie. Abilitatea de a înțelege sau a simți ceea ce o altă persoană experimentează. Capacitatea de a te pune în pantofii celuilalt.

Câți dintre noi avem pe bune calitatea asta și câți o mimăm, e discutabil și nu există cifre. Da, sigur, tuturor ne place să credem că suntem empatici, dar intervin multe alte chestii la mijloc (pe care oricum vreau să le detaliez cu o ocazie următoare).

Dar totuși, de ce să simți empatie față de cineva poate fi una din cele mai nepotrivite emoții?

Păi. În primul rând, pentru tine. Încercând să fii alături de acel om și să empatizezi cu el, îți aliniezi energia la nivelul persoanei care simte situația respectivă. În loc să o aduci pe ea la nivelul tău și să o scoți din starea aceea. Și apoi, în al doilea rând, pentru ea, persoana care se află în poveste. O menții blocată acolo,  iar acum cu atât mai mult, nu simte nici un ajutor din partea ta.

Ce ai putea să faci în loc: cunoaște doar puțin din poveste și emoțiile experimentate, doar atât cât să îți poți da seama cum să acționezi și să reacționezi. Apoi, adu-ți aminte și adu-i aminte persoanei respective despre un moment în care a fost acolo sus. Concentrează-te pe punctele ei forte, accentuează-i calitățile și pictează-i o imagine favorabilă, care să îi ridice moralul.

Important e să reprezenți un sprijin și un punct de pornire pentru ca acea persoană să se simtă încurajată și susținută. Toată ideea este să nu ajungeți să fiți doi cei care vă lăsați afectați de aceeași întâmplare, mai ales când unul dintre voi nici măcar nu a trăit-o pe pielea lui. Bineînțeles, este o diferență între a emana o energie pozitivă și a începe să țopăi de sus în jos.

Și da, trebuie să te pregătești și pentru momentul în care s-ar putea să îți auzi reproșul că ‘dacă chiar ai vrea să îmi fii alături, ai plânge odată cu mine’. Este frumos să vezi pe cineva că îți împărtășește durerea, dar asta nu ajută pe termen lung. Fără să își dea seama, acea persoană de fapt cere ajutor să rămână în starea respectivă. Cea mai bună modalitate este de a o asigura că motivul pentru care ești acolo este de a o ajuta să ia o pauză de la tristețe.

 

Părerile de rău la adresa propriei persoane

Singurul lucru în care te ajută este să te simți mai rău decât o faci deja. Rămâi blocat în povestea respectivă și singur îți distrugi șansele la noi oportunități. Iar, în timp, o să te acrești.

Și, ca să luăm în considerare și celelalte aspecte – fizic și emoțional, părerile de rău duc la stări emoționale negative, care conduc la probleme fizice de sănătate (inimă, ficat, etc.).

Așa că – de ce?

anamariapopa.com blog post atentie attention depression depresie feeling sorry pareri de rau

Ah da, mai sunt cazuri când atenția celor din jur este atât de esențială pentru noi, încât poate în alt fel nu s-ar concentra asupra noastră. Iar să fii victimă în orice împrejurare îți aduce acea atenție. Dar până și oamenii din jurul nostru, le au pe ale lor, nu vor fi acolo mereu să ne acorde ce avem noi nevoie.

Aici, discuția ar putea fi mai lungă și ar începe de la motivul care îi face pe anumiți oameni să caute lucruri pe care nu le găsesc în ei înșiși și să se victimizeze și s-ar putea duce până la modul de a pasa responsabilitatea unei situații și implicările care vin odată cu aceasta.

Dar aici este aria unui specialist și nu mă bag. Oricât de mult mi-a plăcut psihologia și am studiat-o în facultate, am preferat să rămână la rangul de pasiune. Însă, pentru recomandări în acest domeniu mă puteți contacta fără probleme și vă ajut cu drag.

 

‘You either get bitter or get better’

Diferența care trebuie luată în considerare este: ne pare rău pentru noi sau pentru situație? Indiferent care ar fi răspunsul, cele întâmplate sunt trecut și nimic nu mai poate fi schimbat. Dar poți trage lecțiile din ce a fost și să creezi un viitor mai frumos 🙂

Lecția de turcă

‘Vreau înapoi’ – primele cuvinte la întoarcerea din Istanbul.

Primul lucru făcut și observat – au al naibii de multe mall-uri… Ajunsă dup-amiaza, pe la orele 18, mare chestie nu mai aveam de făcut decât luat cina și plimbat, etc – că doar eram în vacanță 🙂

Aqua Florya – mall pe malul mării. Locul ideal de relaxare…

anamariapopa.com blog post turcia turkey istanbul aqua florya pelit priveliste wonderful view

…și de mâncat ceva bun (dulce, logic)…

Wet Heart-Shaped Chocolate Cake @ Pelit

Wet Heart-Shaped Chocolate Cake @ Pelit

…și perfect pentru admirat apusul.

anamariapopa.com blog post turcia turkey istanbul aqua florya pelit apus de soare sunset

 

Traficul rutier din Istanbul este sub orice critică, cum este în București, dar să conduci acolo e sinucidere curată! Și încă mi s-a zis să stau liniștită că era vacanță – Kurban Bayramı – și majoritatea plecase din oraș, iar traficul era cam la o treime din intensitatea obișnuită. Era să conduc la un moment dat, însă m-a ferit o zână să mă urc la volan, pentru că imediat cum am ieșit pe o stradă aglomerată și în pantă, în direcția de urcare, venea nervos un taxi cu turiști, în condițiile în care exista o singură bandă pe fiecare sens. Nu știu cum am scăpat, am închis ochii și i-am mai deschis doar când am răsuflat ușurată că nu eram eu la volan și am mulțumit lui Dumnezeu că am avut șofer bun.

Ah, dar să nu încep despre taximetriști! Încă o dată, cum sunt ăștia din București, nu se compară cu taximetriștii din Istanbul! Da, au o infrastructură genială, multe autostrăzi care speră să descongestioneze traficul, dar nu ai cum, pur și simplu, să reușești să te menții calm, pe cuvânt. La un moment dat, era să avem un accident cu vreo 120km/h, pentru că un taximetrist s-a gândit să schimbe benzile ca nebunul, și în loc să decurgă lin raliul ăsta, punea frână din 5m în 5m.

Bine, nici pietonii nu sunt mai prejos. De ce există treceri de pietoni, când e mai simplu să te arunci în fața mașinii și să ceri să îți acorde prioritate?!

Însă, un lucru pe care l-am apreciat a fost banda specială pentru autobuze, de pe autostradă. Părea așa………utilă!

anamariapopa.com blog post turcia turkey istanbul highway bus traffic autobuz pe autostrada trafic infernal

 

Istanbulul este un oraș al pisicilor – așa cum vezi câinii străzii la noi, așa sunt pisicile la ei. Își găsesc loc peste tot, nu contează că e magazin, restaurant, galerie de artă sau mașină.

anamariapopa.com blog post turcia turkey istanbul stray cat 3 anamariapopa.com blog post turcia turkey istanbul stray cat 4 anamariapopa.com blog post turcia turkey stray cat 5 anamariapopa.com blog post turcia turkey istanbul stray cat 1 anamariapopa.com blog post turcia turkey istanbul stray cat 2Mă uitam la numerele lor de înmatriculare și îmi puneam tot felul de întrebări legate de cum erau numerotate, nu mă prindeam de ce nu aveau litere care să reprezinte orașul Istanbul.

anamariapopa.com blog post turcia turkey istanbul parcare placute inregistrare registration plate

 

Și am aflat – 34 este locul pe care îl ocupă Istanbul pe lista orașelor din Turcia, în ordine alfabetică. Literele și cifrele de după pot fi alese random sau pot fi personalizate după bunul plac.

Oh, era să uit – cea mai mișto chestie ever în materie de dulciuri: se numește Oreo Magnolia și este budincă de vanilie cu Oreo, la CookShop. Arată cam așa.

anamariapopa.com blog post turcia turkey istanbul budinca oreo mangolia pudding cookshop

 

De vizitat, nu sunt genul să stau la cozi. Da, există o moschee peste tot pe unde te uiți, și cam toate seamănă – în părerea mea.

anamariapopa.com blog post turcia turkey istanbul suleyman mosque

Moscheea Sultan Ahmet

Dar ce mi-a atras atenția a fost Basilica Cistern, cea mai mare bazilică cu apă din vechiul Constantinopol, construită de Împăratul Iustinian în anul 537.

anamariapopa.com blog post turcia turkey istanbul basilica cistern

Iar acolo am profitat de ocazie și m-am distrat în zona turiștilor, îmbrăcând costume turcești și pozând pentru fotografi 😀

anamariapopa.com blog post turcia turkey istanbul basilica cistern turkish costume

Și dacă tot ajungeți prin Turcia, trebuie neapărat să beți chestia asta – Uludağ, vă spun doar că are aromă de bubblegum!

anamariapopa.com blog post turcia turkey istanbul uludag drink bubblegum aroma

 

La final, vă las cu un mic dicționar ce reprezintă vocabularul meu, achiziționat în cele 5 zile:

Yakamoz (iacamoz) – Reflecția lunii pe suprafața mării

Harika (haarica) – Minunat

Așk (așc) – Iubire

Çok yaşa (cioc iașa) – Sănătate (când cineva strănută)

Teşekkürler (teșechiurler) – Mulțumesc

Rica ederim (rija ederim) – Cu plăcere

Merhaba (meraba) – Bună

Günaydın (ghiunaidîn) – Bună dimineața

Iyi günler (iii ghiunler) – Bună ziua

Iyi geceler (iii gejeler) – Noapte bună

Afiyet olsun (afiet olsun) – Poftă bună

Evet (evet) – Da

Hayır (haiîr) – Nu

Efendim (efendim) – Poftim? Ce ai zis?

Yavaș (iavaș) – Încet

Yıldız (iîldîz) – Stea

Șerefe (șerefe) – Noroc (când bei)

Su (su) – Apă

Pasta (pasta) – Tort

Makarna (macarna) – Paste

Satılık (satîlîc) – De vânzare

Kiralık (chiralîc) – De închiriat

Salak (salac) – Prost

Havalimanı (havalimanî) – Aeroport

Canım (janîm) – Dragul meu/draga mea

Și, pentru că toți suntem curioși de asta:

Sikecem (sichejem) – Futu-ți 🙂

 

Una peste alta, frumos acolo, mă mai duc.

P.S.: Mai multe poze și mai editate, le puteți găsi pe contul meu de Instagram.