… Și sunt cum nu se poate mai încântată! 🙂 Pe de o parte, și pentru că aștept momentul ăsta de foarte mult timp, dar cel mai important este că nu îmi imaginam vreodată să scap așa ușor, repede și confortabil.
De câte ori auzeam despre aparat dentar de la cineva care purta sau a terminat deja perioada de tratament, aflam doar de dureri și senzații ciudate, perioade lungi de timp (ani de zile) și o stare generală de disconfort și frustrare legată de diverse restricții – alimentare, în mare parte.
La mine cred că sunt lejer 10 ani de când îmi doresc să îmi îndrept dinții și de când am cerut părerile specialiștilor de încredere. Am preferat să merg la oameni pe care îi cunoșteam pentru că am vrut să fie cineva care să îmi dea o părere sinceră și nu orice medic chitit să monteze aparat dentar și să ia bani. Așa că, după ce am vorbit cu cei trei medici ortodonți pe care îi știam, răspunsul a fost același: nu ai nevoie, este un moft și nu îți recomand să treci prin experiența unui aparat dentar doar pentru o fiță.
Am apreciat sinceritatea, dar în același timp eram tristă că nu îmi vedeam visul devenit realitate. În timp și pe măsură ce am crescut (a citi m-am maturizat), am realizat că toată treaba cu aparatul dentar făcea parte dintr-o percepție a frumuseții și perfecțiunii cu care nu am mai rezonat mai târziu.
Totul s-a schimbat, însă, după ce am trecut prin sarcină și apoi nașterea fii-mei.
În urmă cu mulți ani, pe vremea când eram abia la liceu, am avut o intervenție nereușită de extirpare a unei rădăcini. Era de așteptat că dintele respectiv va fugi la un moment dat din locul lui, nemaiavând ceva care să îl țină acolo. Oricum, dinții migrează pe parcursul vieții. Eh, după toate modificările hormonale, acel dinte care mai este și în față, a luat-o la sănătoasa. Ca să îl țin nițel sub control, dar și ca să calmez și piticul din timpul adolescenței, mi-am pus aparat de tip aligner, care să îl alinieze – pe el și pe ceilalți dinți.
Aparatul dentar pe care îl am este Modern Clear și se prezintă sub formă de gutiere pe care le schimb la fiecare două săptămâni. În primă fază, la recomandarea medicului, m-am dus să îmi fac o scanare. Apoi, acea scanare a fost trimisă la laboratoarele Modern Clear din Germania și a venit rezultatul cazului meu: tratamentul cu gutiere va dura 4 luni și jumătate și nu necesită extracții sau șlefuire a dinților existenți – adică au suficient loc să ajungă în poziție finală.
Modern Clear este un aparat foarte finuț, subtil și care nu se observă când zâmbești. Cel mult, se vede o peliculă lucioasă pe suprafața dinților, pentru cine stă să analizeze cu atenție. E drept că vorbesc puțin sâsâit, dar nu este o modificare gravă.
Aparatul trebuie să fie purtat minim 21 de ore din 24 pe zi pentru a-și face efectul și trebuie dat jos când mănânc. Cu el pot bea doar apă, pentru că altfel se pătează gutiera. După masă, urmez rutina pe care o fac oricum acasă în fiecare zi – ață dentară, periaj, apă de gură. Înainte de a le atașa pe dinți, spăl și gutierele cu periuță și pastă.
După primele câteva zile, pot zice că nu mi se pare că am vreun disconfort – însă eu și sunt obișnuită cu gutiera de bruxism (pe care o purtam noaptea, împotriva scrâșnitului dinților). Cel mult, pot zice că este doar puțin ciudat să am plastic nonstop atașat dinților. Nu mă dor dinții, dar simt o mică presiune pe ei când scot gutiera și mănânc, iar asta nu poate decât să mă bucure – pentru faptul că înseamnă că tratamentul își face efectul. Oricum, prima zi a fost cea mai altfel, asta e clar.
Am analizat cu atenție gutierele și tratamentul trimis de cei din Germania – pachetul cu gutierele vine complet cap-coadă, cu toate gutierele în cutie și cu instrucțiunile și accesoriile – și am putut să observ că de pe la gutiera cu numărul 6 se va vedea o diferență clară și o aliniere corectă a dinților. Așa că abia aștept! 🙂 (duuuhh)
Eu mi-am pus aparatul la Swiss Ecodent Klinik și comunic deschis cu medicul ortodont Dr. Tara Tătaru. Costul aparatului a fost de 4500 de lei/arcadă, iar la asta se adaugă și costurile controalelor de evoluție – o dată pe lună. Îmi dau seama că nu este o sumă mică, însă când vine vorba despre aparatele invizibile este chiar cel mai mic preț. În general, aparatele dentare invizibile au prețuri începând cu 3000E/arcadă. Acum este și promoție, prețul acesta este redus deja de la 5500 de lei/arcadă, cât este în mod normal. Pentru tarife, puteți da click aici – selectați specializarea Ortodonție și acolo vedeți toate prețurile.
Acum, îmi mai rămâne doar de văzut, așteptat să treacă cele câteva luni și purtat gutierele minim 21 de ore din 24 pe zi. 😀 Partea bună e că nu mă simt cu restricții la zâmbit.