Despre oamenii pesimiști și cum să ne purtăm cu ei

Trait

Relaționarea cu oamenii pesimiști sau care găsesc mereu ceva negativ de spus nu e ușoară și nu e o idee bună pe termen lung, pentru că – să fim serioși, câtă energie negativă poate un om să ducă, mai ales dacă nu e a lui și nu poate îndrepta lucrurile el însuși?

Însă sunt momente în viață când dai de oameni pesimiști și chiar trebuie să menții o comunicare constantă și să construiești o relație cu ei, fie pentru că sunt parte din mediul profesional, fie din cel familial.
De cele mai multe ori, noi, cei care suntem spectatorii acestor povești, avem tendința de a reacționa în două moduri: ori  ne complacem în siatuația descrisă și îi compătimim pe cei negativiști, dar așa mai mult îi încurajăm să transmită iar și iar povești triste, ori încercăm să îi evităm pe cât de mult posibil și menținem o relaționare strict necesară tipului de interacțiune.

Eh, eu am descoperit o a treia modalitate de a conviețui cu astfel de oameni, cu care, recunosc sincer, și eu am avut momente în care nu știam de pe unde să mai fug ca să îi evit. Ideea pe care se bazează reacția pe care am tot testat-o este că nici nu îi plângi de milă omului din fața ta, pentru a-i oferi ocazia de a merge mai departe, însă nici nu eviți complet o interacțiune cu el. Ci, mai degrabă, încerci să îi arăți partea pozitivă a vieții, că sigur există. Cu alte cuvinte, încerci să îi schimbi nițel starea de spirit, pentru a vedea lucrurile și în alt fel.

‘[…] Deci, dacă am înțeles eu bine, pe tine te-a supărat faptul că … ‘
De multe ori, oamenii vor doar să fie ascultați și înțeleși. Mai mult decât atât, vor să se simtă în felul ăsta. Așa că cea mai bună modalitate este să repeți ceea ce a zis persoana din fața ta, dar cu alte cuvinte. Faptul că reformulezi ceea ce tocmai ai auzit îl face pe interlocutor să te simtă implicat și interesat în ceea ce tocmai ți-a spus, dar fără a fi pasiv ca atunci când i-ai plânge de milă și l-ai însoți în tristețe.

‘Îmi pare rău să aud că s-a întâmplat asta/a trebuit să treci prin așa ceva. Există și vreo parte pozitivă, crezi că te-a ajutat pentru viitor?’
Spunându-i fraza de mai sus, încerci să îl faci pe om să iasă din starea lui negativistă și să privească cumva mai departe, mai mult decât în momentul prezent în care se lamentează. Și de multe ori, privind spre viitor, poate deveni mai optimist. Pentru că indiferent cât de gri sau negru poate fi prezentul, nimeni nu își dorește un viitor la fel. Cel puțin, în teorie.

‘Spune-mi, pot să te ajut cu ceva?’
Cel mai important lucru în întrebarea asta este să simți că vrei să faci ceva pentru omul respectiv. Da, este o întrebare de politețe și de complezență, iar dacă nu ai o relație apropiată cu persoana din fața ta, s-ar putea să nu accepte. Dar ce te faci dacă totuși acceptă, în condițiile în care tu sperai să nu facă asta, unde mai pui și faptul că nu ai chef să îi fii de ajutor?! Așa că cel mai important lucru este, în primul rând, să te întrebi pe tine dacă ai fi dispus să îl ajuți pe om, iar apoi să lansezi întrebarea către el. De asemenea, treaba asta poate funcționa și doar la nivel psihologic – omul din fața ta vede că ești implicat și vrei să îl sprijini să îi fie mai bine, și să se însenineze la simplul gând că îi pasă cuiva de ceea ce a povestit, iar apoi să îi fie mai bine.

 

Notă personală: articolul face referire strict la oamenii care se plâng mereu, care găsesc mereu ceva negativ de spus în legătură cu o situație, și nu la cei care își exprimă opiniile când ceva nu funcționează cum ar trebui sau care vin cu sugestii de îmbunătățire.

Am citit ‘Liniștea vorbește’ de Eckhart Tolle ca să nu o mai faceți voi

 

Asta vine ca un La Mulți Ani la început de an nou, este cam ce vă doresc, și nu doar pentru 2017.

Într-o raită scurtă prin bibliotecă am dat de o carte cumpărată (sau primită – cine mai ține minte?) – Liniștea vorbește de Eckhart Tolle.  Mi-a atras atenția că era subțire și aveam nevoie de una pe care să o pot acoperi total, mai aveam cam jumătate de zi liberă. Și cum sunt într-o perioadă în care mă pasionează subiectul liniștii, i-am dat o șansă.

În primul, cartea asta clar nu e pentru toată lumea. Nici pentru mine nu ar fi fost, poate, în alt moment. Am avut totuși răbdare, și cu toate astea, mi s-a părut puțin prea spirituală în anumire moment și cu anumite pasaje. Dar, per total, e o carte interesantă care te pune pe gânduri dacă nu ești deja și care îți confirmă niște chestii, în cazul în care erai deja cu alte subiecte în minte.

Eu, când citesc o carte, oricum subliniez pasajele cele mai interesante. Așa că am făcut fix același lucru și cu cartea Liniștea vorbește și am zis să le las aici pentru cine e curios cam ce poate cartea, iar dacă cineva vrea mai mult și este pasionat de spiritualitate, o recomand integral cu căldură.

 

anamariapopa-com-linistea-vorbeste-carte-eckhart-tolle-citat

 

  • Cuvintele nu sunt altceva decât indicatoare.
  • Gândurile din această carte nu spun ‘uită-te la mine’, ci ‘uită-te dincolo de mine’.
  • Liniștea este cea care va salva și va transforma lumea.
  • Ori de câte ori accepți un moment așa cum este el – indiferent sub ce formă se prezintă – ești liniștit, ești împăcat.
  • Inteligența adevărată funcționează fără zgomot.
  • Fluxul gândirii are o inerție enormă […], fiecare gând pretinde că este important și vrea să îți capteze atenția în întregime […], nu-ți lua gândurile prea în serios.
  • Mintea trăiește într-o stare de ‘nu e destul’ și de aceea e întotdeauna lacomă după mai mult. Atunci când te identifici cu mintea, devii plictisit și neliniștit foarte repede. Plictiseala e un semn că mintea e flămândă de noi și noi stimuli, de tot mai multă hrană pentru noi gânduri.
  • Astfel încât până și plictiseala te poate învăța cine ești și cine nu ești.
  • Să conștientizezi că ești conștiința din spatele vocii înseamnă să fii liber.
  • Susții că vrei să fii fericit, dar ești dependent de nefericire.
  • Acțiunea este în sine împlinire clipă de clipă.
  • Când te împrietenești cu momentul prezent, te simți acasă indiferent unde te afli.
  • Din moment ce nu poți scăpa de clipa Acum, de ce să n-o întâmpini cum se cuvine, să te împrietenești cu ea?
  • Momentul prezent este așa cum este. Întotdeauna. Poți să îl lași să fie așa cum e?
  • În ultimă instanță, nu îți asumi responsabilitatea pentru viață până nu îți asumi responsabilitatea pentru clipa de față – clipa Acum.
  • A face lucrurile pe rând înseamnă să te implici în totalitate în ceea ce faci, să acorzi acelui lucru întreaga ta atenție.
  • Este minunat să treci dincolo de dorință și teamă în relațiile tale. Dragostea nu vrea nimic și nu se teme de nimic.
  • Este esențial să aduci puțină liniște, mai ales în relațiile tale cele mai apropiate.
  • Liniștea nu poate fi și nici nu trebuie să fie creată. E suficient să fii receptiv la liniște, deoarece aceasta deja există, dar este acoperită de zgomotul mental.
  • Dacă liniștea lipsește, relația va fi dominată de minte și va fi copleșită ușor de probleme și conflicte. 
  • A asculta cu adevărat este o altă cale de a aduce liniștea într-o relație.
  • De obicei, cea mai mare parte a atenției celui care ascultă este ocupată de propria-i gândire. În cel mai bun caz, el îți evaluează cuvintele sau își pregătește următoarele replici.
  • Moartea nu este opusul vieții. Viața nu are opus. Opusul morții este nașterea. Viața este eternă.
  • Gândește-te la următorul lucru: dacă ar exista doar o singură culoare, să zicem albastrul, și întreaga lume cu tot ce se află în ea ar fi albastră, atunci albastrul n-ar mai exista. Trebuie să existe și ceva care nu e albastru, astfel încât albastrul să iasă în evidență. Dacă nu, nu ar mai fi deosebit de restul, nu ar mai exista. În același mod, nu este nevoie de ceva care nu este trecător ca să remarci faptul că toate celelalte lucruri sunt trecătoare?
  • Adevărata libertate și sfârșitul suferinței înseamnă să treci prin viață ca și cum ceea ce trăiești și simți la un moment dat este exclusiv rezultatul alegerii tale.
  • Suferința este necesară până în momentul în care îți dai seama că nu este necesară.
  • Vei simți multă suferință și nefericire dacă vei lua drept adevăr orice gând care-ți trece prin minte. Situațiile nu te fac să fii nefericit. Ele îți pot provoca durere fizică, dar nu te fac nefericit. Gândurile tale te fac nefericit. Interpretările și poveștile pe care ți le spui singur te fac nefericit.
  • Suferința începe atunci când numești sau cataloghezi mental o situație drept de nedorit sau foarte proastă.
  • Când cataloghezi ceva drept rău, îți provoci o contracție emoțională.
  • A numi și a catalog sunt practici obișnuite, însă obiceiul poate fi învins. Începe să practici a nu-numi cu lucrurile mici. 
  • Dacă îți provoci singur suferință, probabil îi vei face și pe alții să sufere.
  • Nu poți să fii conștient și în același timp să suferi.

 

Iar acum am devenit curioasă și despre Puterea prezentului. Ghid practic (2009) tot de domnul Eckhart Tolle, așa că știu ce urmează să îmi achiziționez 🙂

Viața întreagă ca o perioadă grea

De câte ori nu ai întrebat pe cineva ce face sau cum este, iar în schimb ai primit răspuns de genul: Sunt obosit/ă, m-am certat cu prietena/ul, mașina are probleme și n-am bani să o fac, la birou am greșit, nici cu sănătatea nu stau bine… șiiii continuă cu tot ce poate să meargă rău în viața unui om. Și totuși, ca să încerci să scoți omul din pasa asta, îi zici ceva de bine. Și apoi auzi un Da-da, am o perioadă proastă.

Și cumva ai zice că mnah, asta e, i se mai întâmplă oricui… Numai că faza se repetă iar, și iar, și iar, de fiecare dată când faci conversație. La un moment dat, mie chiar îmi vine să iau oamenii și să îi zgudui bine, să le aduc aminte că este doar alegerea lor și a nimănui altcineva să se plângă, dar să se complacă în situațiile nefericite și să nu facă nimic să schimbe. Ăsta este adevărul: ne place să ne lamentăm, chestie specifică românilor. Iar treaba asta am observat-o cel mai bine în interacțiunea cu străinii – care au și ei probleme, dar aleg să vadă partea pozitivă a fiecărei zile și să aprecieze viața pentru ce le oferă, nu să detalieze cum îi supără.

Da, toți oamenii din lume au probleme diferite și complexe, dar le au. Numai că nu toți se plâng, nu toți rămân blocați în situațiile triste. Unii mai și acționează.

Ce uităm extrem de des este că dacă ceva nu ne convine, avem puterea de a schimba. O vorbă faină pe care o admir zice că ‘If you don’t like where you are (at some point in your life), move. You are not a tree!‘ și cam are dreptate. Te duci mai în stânga sau mai în dreapta, încerci lucruri diferite dacă nu ești sigur ce te-ar face fericit, dar sigur nu rămâi acolo unde ai mai încercat și știi că nu ți-e bine. Iar chestia asta are aplicabilitate infinită, de la viața cu toate domeniile ei (profesional, sentimental, personal, familial, social etc.) în general, la activități și chestii mai mărunte în particular.

Atâta vreme cât există opțiuni, există și soluții. Tre’să îți placă prea mult să te auto-pedepsești sau să îți plângi de milă, ca să nu vrei să schimbi nimic.
Povestea zice că există și oameni fix așa: care știu că ceva nu merge bine, știu și ce ar cam trebui să facă să iasă din poveștile triste, dar nu fac nimic. Nu acționează, nu pun în practică. Pentru că asta ar însemna prea mult. ar însemna o schimbare. În primul rând, ar însemna o ieșire din zona de confort, ceea ce e cam peste mână, nu? Apoi, ar însemna chiar să acorde o șansă fericirii și să nu mai aibă motive să se plângă… Păi, despre ce o să converseze cu oamenii după? Cum o să mai atragă atenția asupra lor? Pentru unii, să fie fericiți chiar nu este o opțiune…

Asta-i pentru cei pierduți uneori. Dacă te regăsești măcar nițel în cele de mai sus, cum mă regăsesc și eu în diverse momente mai joase din viață, acum vine și încurajarea: să nu îți fie frică să rezolvi nefericirea și să lupți pentru momentele alea faine, pentru că oricum viața are un stil ciudat de a te face să o iei de la capăt și să practici iar, și cu altă ocazie 🙂

 

Eh, și acum întreabă-te…

happiness-comfort-zone-change-quote-anamariapopa-com

Idei de freelance

Freelancer-ul – sau omul care lucrează pe cont propriu, deși sună mai bine varianta în engleză – este omul care nu este nici angajat și nici șef. El oferă servicii unor companii sau altor oameni, în schimbul unei sume stabilite care se calculează pe ora lucrată, în general. Nu are șef, nu așteaptă ordinele cuiva și își poate permite luxul de a refuza oferte sau clienți, dacă ceva nu este pe placul lui. La rândul lui, lucrează singur, nu are angajați și nu este șeful cuiva, pentru că altfel ar deveni antreprenor. Asta este marea diferență dintre cei doi. Poate fi freelancer și să se extindă, dar în momentul în care își angajează oameni și își înființează o firmă, devine antreprenor.

anamariapopa.com freelance work social media graphic designer

Freelancing-ul este perfect pentru cei care își doresc să obțină un venit în plus față de locul de muncă pe care îl au, și venit asupra căruia să aibă un anumit control – ce lucrează, cât, pe câți bani, etc. De la un anumit nivel încolo, există și varianta ca, după o perioadă de testat terenul și văzut că funcționează, să se ajungă la situația în care freelancing-ul să fie singura sursă de venit. Aici ține foarte mult de persoana respectivă, flexibilitatea și mai ales, disciplina de care dă dovadă.

Mai jos sunt câteva idei care odată puse în practică, pot aduce un venit suplimentar sau chiar stabil celor interesați. Resursele necesare nu sunt extraordinare, cele mai multe țin doar de puțin efort și interes.

1. Designer grafic – omul creativ care face vizuale de genul logo-urilor, infografice, machete, etc.

2. Copywriter, content writer, blogger, editor – omul care știe să scrie. Ușor și simplu, pe înțelesul tuturor, astfel încât să poată duce mai departe mesajul unui brand. Creator de conținut-text.

3. Editor foto/video – omul care știe să prelucreze fotografiile sau filmulețele brute ieșite din aparatul altui fotograf sau cameraman. Prelucrare, editate, montaj, etc.

4. Fotograf/cameraman – omul care știe să facă fotografii și filmulețe. Ce-i drept, îi trebuie și echipamentul potrivit, iar investiția poate fi destul de costisitoare.

5. Creator de site – omul care construiește site-ul, prima interacțiune online cu utilizatorii.

6. Specialist în Social Media – omul care cunoaște rețelele sociale, ce sunt și ce trebuie făcut cu ele, dar și alte instrumente complementare (ex. Hootsuite).

7. Contabil – omul care se pricepe la cifre și se bagă să țină socoteala cheltuielilor unei firme – intrări, ieșiri, taxe, etc.

8. Dădacă pentru animale – omul care are grijă de animalele altora, atunci când aceștia sunt plecați și nu au unde să lase animăluțul.

9. Serviciu de mutare – omul care are o mașină/dubă pe care o folosește pentru a face bani ajutându-i pe alții să se mute cu lucrurile dintr-o parte în alta.

10. Instructor de fitness sau Yoga/antrenor personal – cu puțină pregătire înainte și după absolvirea cursurilor necesare, practica rămâne un amuzament.

Punctele 4, 8, 9 și 10 sunt locale, putând fi puse în practică doar fizic în locul unde fiecare are acces. Însă toate celelalte pot fi efectuate online, pentru oricine din lumea asta.

În zilele noastre, nu mai există ‘eu nu știu să fac asta’. Avem la dispoziție atâtea resurse, cea principală clar fiind Google. Nu degeaba e vorba google it! 🙂 Pentru orice punct din lista de mai sus, există o variantă pentru a o face să devină realitate. Este nevoie doar de un laptop/computer și o conexiune la net, plus un program dacă e cazul de editare foto/video.

Apoi, pentru acumularea de cunoștințe într-un anumit domeniu, există site-urile de cursuri online. Primele care îmi vin în mine ar fi SkillShare, edX, Coursera, Udemy. Personal, eu până acum am folosit și recomand cu încredere Coursera și Udemy. Sunt ușor de folosit, trebuie doar un mic efort pentru creare de cont și puțină disciplină pentru a te ține de ce te apuci.

Cât despre locuri (site-uri) unde poți găsi job-uri pe freelancing, eu una am primit proiectele prin recomandare și deci nu am încercat să caut în online, însă cei interesați pot intra pe link-ul ăsta de pe Entrepreneur să investigheze puțin sau o pot rezolva cu o simplă căutare pe Google.

Așadar, avem cu ce și cum, mai trebuie doar să avem voință. Mult succes! 🙂

 

Sursă foto – aici.

Ce e fericirea?

Pentru tine? Pentru oamenii din jurul tău?

Vorbind cu oameni și auzindu-le poveștile, am ajuns să îmi dau seama că depindem foarte mult de ceilalți, în obținerea fericirii noastre. De fapt, chiar postul ăsta a fost inspirat de o conversație cu un prieten. Subiectul se purta despre faptul că era trist că nu îi ieșea cu tipa de care îi plăcea, dar totuși avea un motiv de fericire, că o altă tipă se îndrăgostise de el…

Într-o altă conversație avută mai demult cu altcineva, respectivul îmi spunea că arăt ca o persoană fericită. I-am mulțumit frumos și discuția s-a continuat cu el punând accentul pe ideea că fericirea noastră depinde, în mare parte, de persoanele de lângă noi.

Pentru mine, asta este o scuză să nu fim fericiți niciodată. ‘Auzi, tu ești fericit?’ ‘Nu, nu pot, X s-a purtat urât cu mine.’ Ok, lasă-l pe X, asta e o dovadă a felului lui de a fi. De ce trebuie să fie și o dovadă a felului tău?

Și nu, nu îmi pare rău că nu sunt de acord cu respectivul. Cum susțineam și în conversația respectivă, dacă stăm mereu să așteptăm de la alții să ne ofere câte un strop de fericire, cum ne mai mirăm că există atâția oameni nefericiți pe lumea asta?!

Cu altă ocazie, povestesc despre cum acționez eu când sunt nefericită și cum lupt pentru fericirea mea, pentru că – fără glumă – ăsta este sensul vieții mele: să fiu fericită. Așa simt. Că e singură sau cu cineva lângă mine, asta depinde de moment. Și de data asta, primesc o reacție de genul ‘ce motiv/scuză ai să (fac acțiunea care mă face fericită)?’.

Uhm, ce, poftim? Am nevoie de o scuză să schimb ceva ce mă nemulțumește? Trebuie să cer permisiunea cuiva să trec de la o stare de nesatisfacție la un zâmbet?

Iarăși stau și mă gândesc, cum ne mai mirăm că sunt atâția oameni care nu se simt fericiți? Câți dintre oamenii pe care îi întrebi de fericire, îți pot răspunde afirmativ, împăcați cu ei, și îți pot defini fericirea lor?

Am cunoscut mulți oameni în ultima perioadă, iar în majoritatea cazurilor ajungeam și la discuții filosofice, de viață și, bineînțeles, fericire. 

Ce mă face pe mine fericită? Momente. Viața. Momentele pe care le viața mi le oferă și de care încerc să mă bucur, de fiecare în parte, cum e el. Îmi pot aduce aminte de clipe fericite chiar și în perioadele cele mai negre din viața mea. Iar felul meu de a fi este de a le accentua pe cele simpatice, nu pot explica.

Să știi să apreciezi chiar și lucrurile mărunte, chiar și când nu ai chef de gânduri pozitive, asta e artă. Nu, nu o stăpânesc pe deplin nici eu, dar e un exercițiu bun de a te forma în direcția asta. D-asta, acum câteva luni, într-o discuție cu o prietenă, îi dădeam exemplu de provocarea 100 Days Challenge, în care, timp de 100 de zile, încerci să te concentrezi pe cel puțin un lucru pozitiv, în fiecare zi. Pare o joacă de copii în online, dar e un exercițiu foarte bun de a-ți forma obișnuința de a avea măcar un gând pozitiv pe zi și să găsești ceva de apreciat, oricât de mărunt.

Pentru mine? Eu îmi găsesc fericirea în momente diferite, în funcție de stare. Poate fi un pahar de vin savurat seara, după o baie fierbinte, în timp ce stau sub pătură. De când m-am mutat în Austria, poate să fie o plimbare prin munți, pe poteci înzăpezite. Într-o zi, am zâmbit urmărind o familie superbă, care petrecea timp jucându-se cărți, se bucurau fiecare de compania celuilalt și nimeni nu stătea pe telefon sau tabletă – m-au făcut fericită să văd că există iubire frumoasă pe lumea asta, m-am simțit încărcată cu energie și speranță.

Fii dependent (da, cu doi de i) de oamenii din jurul tău că să te simți împlinit și observă-te cum te simți gol și nefericit, odată ce ei nu mai sunt în preajma ta. Abia atunci când ești fericit și liniștit și împlinit și și și, singur, abia atunci o să te poți declara fericit și în preajma altcuiva. Până atunci, doar te păcălești…

Viața toată e compusă din momente, roz sau gri. Dar oricând poți găsi ceva roz într-o perioadă gri, sau invers – ceva gri într-o perioadă roz. Depinde doar pe ce culoare vrei să te concentrezi 🙂

Lecția de viață pe 2015

M-am întâlnit cu un prieten, cu puțin înainte să plec. Nu ne mai văzusem de luni bune. Așa că am stat la povești despre ultimele întâmplări, iar omul respectiv m-a făcut să mă gândesc ce fac eu bun în viața asta. Și experiența mi-a arătat că oamenii au avut de învățat din poveștile mele, fie ele fericite sau triste.

Eu am fost și continui să fiu genul de om care preferă să învețe pe pielea lui, să știe de ce va evita pe viitor anumite chestii, mai degrabă decât din ce îmi auzeau urechile. Așa am ajuns să primesc reacțiile – pozitive sau negative – ale celor din jur, care își găseau inspirația, lecțiile, alinarea sau ce mai aveau ei nevoie, în poveștile spuse de mine. Și tot așa am ajuns să transmit mai departe o experiență grea și învățaturile primite.

Nu mai devreme de Aprilie anul curent mă căsătoream. După unii, prea curând pentru vârsta mea sau pentru termenii relației, iar după alții făceam ceva complet greșit având în vedere că alesesem pe cineva de o altă naționalitate și religie. Ascultam pe fiecare în parte, dar știam ce zicea inima mea care era mult prea fericită, încât a omis să mai consulte și mintea.

Așa că pe 18 Aprilie 2015 devenisem soția cuiva alături de care abia așteptam să îmi petrec tot restul vieții, pe care să îl trăim în stilul nostru frumos de până atunci. Dar, ceva-undeva-cumva a intervenit, iar într-una din zilele imediat după semnarea actelor, omul de lângă mi-a arătat o parte a lui pe care eu nu o cunoscusem niciodată.

Inițial, am trecut peste, i-am căutat scuze, am încercat să schimb ceva la mine, pentru că acum eram doi. În decursul a celor aproape 4 luni care au urmat, atitudinea respectivă se accentua din ce în ce mai mult și se extindea. Am căutat iarăși explicații și motive, până am trăit un moment pe care nu îl doresc nimănui. Agresivitatea și violența atinseseră un nivel la care viața îmi fusese pusă în pericol, iar atunci a avut loc și trezirea la realitate.

Între timp, îmi pierdusem din apropiere oameni și nu mai știam la cine să apelez, cu cine să mă sfătuiesc, ce să fac. După multe telefoane date și planuri făcute, am reușit să ajung și la partea practică. Am plecat, am înaintat divorț și eram pregătită să îmi construiesc iarăși o viață de care să fiu mândră și în care să fiu fericită. Au mai urmat momente de groază, cu hărțuiri și teroare, dar ceva din mine îmi zicea să stau liniștită, că povestea se apropie de final.

Emoțile și trăirile de atunci? Ok, să ating și partea asta. Dacă au fost momente când mi-a fost greu? Nu, nu mi-a fost greu. Mi-a fost al naibii de greu și de dureros. Mă duceam în terapie și o rugam disperată pe terapeută să îmi zică orice, să fac orice, dar să nu mai simt ce simțeam. Să nu mai am amintirile alea. Să nu mă mai gândesc. Să nu le mai simt toate, învălmășite. Să trec mai repede peste. Dar nu există rețetă pentru asta. Durerea insistă să fie simțită, că poate-poate rămânem cu ceva după. 

Și eu, personal, am rămas – cu lecții despre viață și oameni. Mi-am găsit destul de repede un loc de muncă în altă țară și îmi continui viața – după ce am renunțat la cine m-a rănit cum nu mi-aș fi imaginat vreodată.

Ce transmit mai departe?

În primul rând și cel mai clar – conștientizarea acțiunilor. Dacă partenerul – care trebuie să fie sprijin, ajutor, familie – devine cel care cauzează suferința, acționează în cel mai mic sens de violență fizică sau teroare psihică și i se lasă impresia că i se permite, că i se găsesc scuze, atunci va reveni la acel comportament și îl va amplifica de câte ori simte nevoia să se exprime. Pentru că ceea ce permiți, exact aia va continua.

Nu, decizia de a pleca nu e ușoară. La naiba, e chiar grea. Mai ales când e vorba de alte lucruri la mijloc, poate când mai sunt și alte persoane implicate. Sau alte situații. Dar absolut nimic din lume nu se compară cu teroarea de a sta lângă cineva violent, lângă cineva cu care trebuie să îți măsori orice cuvânt sau acțiune, că e posibil să îți fie viața în joc. Da, tentația este de găsit scuze, pentru că e ușor – ‘a avut o zi grea’ sau ‘s-a certat cu cineva’… Nu există scuză pentru violența sau agresivitatea de orice natură. Și nu există nici cale de întoarcere de acolo.

Personal, nu cred că are vreo legătură cu religia – exemplul de față: religia musulmană. Deși lumea încercase să mă avertizeze ba cu glume, ba cu discuții serioase și teorii de viață și exemple, am preferat și vreau să cred în continuare că violența nu e o chestiune de religie. Este o alegere. Bărbatul alege să se poarte ca un animal cu femeia lui, consideră că are un avantaj în forța fizică și se folosește de el. Iar ideea conform căreia se va schimba pentru femeia pe care o iubește, dar pe care o abuzează, nu are fundament în viața reală, când te trezești în inferioritate musculară și forțoasă. 

Cred cu tărie, în schimb, că este în strânsă legătură cu felul și mediul în care bărbatul respectiv a fost crescut, de principiile de viață care i-au fost insuflate în famillie și apoi de cele pe care și le-a adoptat singur, ca un om în devenire ce este. 

Violența este o alegere, nu o întâmplare, nu o greșeală. De greșit, greșim cu toții, bărbați sau femei. Dar atâta timp cât sunt metode de reacție – metode umane, atâta timp cât există cuvinte prin care te poți exprima ca să rezolvi situațiile, o să o spun din nou – nu există scuză pentru așa ceva. 

Eu am ales să păstrez în istoria mea piatra asta de hotar și pot doar să mulțumesc.

Notă: Povestea originală a suferit mici modificări în transpunerea scrisă – din motive legale, dar care nu i-au afectat morala. Zic de motive legale pentru că după publicarea poveștii de mai sus, mi s-a transmis printr-un mesaj că personajul principal are de suferit prea mult de pe urma faptului că am făcut publice întâmplările, iar ca rezultat se va îndrepta spre zona legală să își facă dreptate.

Inițial, am fost revoltată. Nu mi se părea corect să nu pot transmite mai departe o poveste la care eu am participat și după care am avut suficient de tras. Nu mi se părea corect să nu am dreptul la libera exprimare. Nu mi se părea corect nici față de persoanele care trecuseră prin întâmplări de același gen și își găsiseră alinarea să vadă că nu sunt singure și că cineva are ‘voce să transmită mai departe’ niște evenimente dureroase. Așa că am vrut să continui și să merg și mai încolo…

Dar. M-am oprit o clipă și mi-am dat seama că intenția mea nu a fost niciodată – nici prin cele devenite publice, nici prin altceva – să îi fac rău omului pe care îl iubisem cândva. Am vrut doar să împărtășesc ceea ce trăisem. Iar reacția lui a fost suficientă să îmi dau seama că fiecare acționează după cum poate mai bine. Așa că și eu am reacționat în felul meu.

Am ales să păstrez publică, totuși, povestea, dintr-un singur motiv foarte simplu: reacțiile primite de la oameni. Am primit mesaje de la bărbați care își cereau scuze în numele ‘rasei’ pe care o reprezintă. Am primit mesaje de la femei pe care le-am ajutat, care au găsit alinare că nu sunt singure, că se poate să ai o viață și după evenimente de genul, că cineva a transmis lumii ceea ce ele nu au avut curaj. Și nu pot să descriu sentimentul pe care îl ai, atunci când povestea ta inspiră pe cineva. Când primești mesajul ăla de îți mulțumesc că ai făcut ceea ce eu nu am avut putere să fac.

Iar povestea mea aparține lui 2015, și acolo rămâne. O voi purta cu mine toata viața, și-a lăsat urmele și m-a schimbat, dar am decis că nu o mai las să mă mai afecteze în noul an 🙂 Și așa am încheiat capitolul ăsta.

 

anamariapopa.com blog post plecare avion abandon poveste de viata violenta agresivitate neacceptare cer albastru religie musulmana barbat violent divort ana maria popa

La ce folosesc părerile de rău?

Ultima oară povestisem aici despre faza care mi-a marcat ultimele luni. După asta, am primit tot felul de reacții – îngrijorări, cuvinte de încurajare, oferte de ajutor și sprijin, și… păreri de rău. Cei care mi-au adresat acele păreri de rău au primit de la mine același răspuns: mie nu îmi pare rău, a fost și asta o experiență pe care trebuia să o am, ca să mai învăț ceva în viața asta. Dacă am și reușit, o să aflu mai încolo, de-a lungul timpului.

Dar. M-a pus pe gânduri. La ce folosesc părerile de rău?

Eu o să îndrăznesc să spun că la nimic 😀 Puteți să săriți la gâtul meu, dar hai să privim așa, în general:

 

Părerile de rău la adresa altcuiva

Empatie. Abilitatea de a înțelege sau a simți ceea ce o altă persoană experimentează. Capacitatea de a te pune în pantofii celuilalt.

Câți dintre noi avem pe bune calitatea asta și câți o mimăm, e discutabil și nu există cifre. Da, sigur, tuturor ne place să credem că suntem empatici, dar intervin multe alte chestii la mijloc (pe care oricum vreau să le detaliez cu o ocazie următoare).

Dar totuși, de ce să simți empatie față de cineva poate fi una din cele mai nepotrivite emoții?

Păi. În primul rând, pentru tine. Încercând să fii alături de acel om și să empatizezi cu el, îți aliniezi energia la nivelul persoanei care simte situația respectivă. În loc să o aduci pe ea la nivelul tău și să o scoți din starea aceea. Și apoi, în al doilea rând, pentru ea, persoana care se află în poveste. O menții blocată acolo,  iar acum cu atât mai mult, nu simte nici un ajutor din partea ta.

Ce ai putea să faci în loc: cunoaște doar puțin din poveste și emoțiile experimentate, doar atât cât să îți poți da seama cum să acționezi și să reacționezi. Apoi, adu-ți aminte și adu-i aminte persoanei respective despre un moment în care a fost acolo sus. Concentrează-te pe punctele ei forte, accentuează-i calitățile și pictează-i o imagine favorabilă, care să îi ridice moralul.

Important e să reprezenți un sprijin și un punct de pornire pentru ca acea persoană să se simtă încurajată și susținută. Toată ideea este să nu ajungeți să fiți doi cei care vă lăsați afectați de aceeași întâmplare, mai ales când unul dintre voi nici măcar nu a trăit-o pe pielea lui. Bineînțeles, este o diferență între a emana o energie pozitivă și a începe să țopăi de sus în jos.

Și da, trebuie să te pregătești și pentru momentul în care s-ar putea să îți auzi reproșul că ‘dacă chiar ai vrea să îmi fii alături, ai plânge odată cu mine’. Este frumos să vezi pe cineva că îți împărtășește durerea, dar asta nu ajută pe termen lung. Fără să își dea seama, acea persoană de fapt cere ajutor să rămână în starea respectivă. Cea mai bună modalitate este de a o asigura că motivul pentru care ești acolo este de a o ajuta să ia o pauză de la tristețe.

 

Părerile de rău la adresa propriei persoane

Singurul lucru în care te ajută este să te simți mai rău decât o faci deja. Rămâi blocat în povestea respectivă și singur îți distrugi șansele la noi oportunități. Iar, în timp, o să te acrești.

Și, ca să luăm în considerare și celelalte aspecte – fizic și emoțional, părerile de rău duc la stări emoționale negative, care conduc la probleme fizice de sănătate (inimă, ficat, etc.).

Așa că – de ce?

anamariapopa.com blog post atentie attention depression depresie feeling sorry pareri de rau

Ah da, mai sunt cazuri când atenția celor din jur este atât de esențială pentru noi, încât poate în alt fel nu s-ar concentra asupra noastră. Iar să fii victimă în orice împrejurare îți aduce acea atenție. Dar până și oamenii din jurul nostru, le au pe ale lor, nu vor fi acolo mereu să ne acorde ce avem noi nevoie.

Aici, discuția ar putea fi mai lungă și ar începe de la motivul care îi face pe anumiți oameni să caute lucruri pe care nu le găsesc în ei înșiși și să se victimizeze și s-ar putea duce până la modul de a pasa responsabilitatea unei situații și implicările care vin odată cu aceasta.

Dar aici este aria unui specialist și nu mă bag. Oricât de mult mi-a plăcut psihologia și am studiat-o în facultate, am preferat să rămână la rangul de pasiune. Însă, pentru recomandări în acest domeniu mă puteți contacta fără probleme și vă ajut cu drag.

 

‘You either get bitter or get better’

Diferența care trebuie luată în considerare este: ne pare rău pentru noi sau pentru situație? Indiferent care ar fi răspunsul, cele întâmplate sunt trecut și nimic nu mai poate fi schimbat. Dar poți trage lecțiile din ce a fost și să creezi un viitor mai frumos 🙂