3, 2, 1… 24!

Acum un an (și puțin) mă pregăteam deja de momentul acela al anului. Știi, când se apropie ziua ta și tot ce poți să gândești este cum o să fie anul ăsta, abia aștepți să îți strângi oamenii dragi și să îi vezi pe toți într-un singur loc și să fiți voi, în stilul vostru.

Anul trecut, am început mai devreme cu o lună lista de dorințe și am ajuns la rezultatul ăsta. Deloc rău, aș spune eu. M-am bucurat de momentele respective cu oamenii mei de atunci. Și, chiar dacă între timp s-a mai schimbat raportul de drăgălășenie, amintirea rămâne una frumoasă, iar surpriza făcută de ei – unică. Chiar îmi pare rău că i-am lăsat să aștepte în fața ușii, timp de 2 minute, cu tortul de înghețată în brațe și cu lumânările deja aprinse pe el. Au fost dulci foc, apoi când am văzut înregistrarea și oamenii erau aproape să își piardă speranța……… Dar totul a fost bine când s-a terminat cu bine 🙂

 

anamariapopa.com blog post ziua mea 16 decembrie sagetator happy birthday princess ice cream bubblegum marshmallow cake tort inghetata

 

Acum, după un an de la povestea asta? Dorințele mele rămân aceleași. Nu vreau cadouri, lucruri materiale. Cel mai frumos cadou sunt oamenii din viața mea, oamenii pe care îi cunosc. Că unii dintre ei rămân o perioadă mai lungă în viața mea și se dovedesc a fi simpatici, este minunat. Cine pleacă, e bine plecat și trece la capitolul de experiență. Dar oricum ar fi, corectez dorința de anul trecut și o completez cu faptul că vreau să dau de oameni care știu să fie oameni, nu doar ca aspect fizic. Oameni sufletiști, deschiși, comunicativi, empatici, care știu ce înseamnă respectul.

Și mai completez lista de cerințe – povești. La 23 de ani (pentru încă o mână de ore!), la finalul anului cel mai răvășitor din viața mea, am realizat că indiferent ce s-ar întâmpla în viața asta, cu ce ies pe plus sau pe minus, nimeni nu îmi poate lua experiențele și poveștile pe care le-am trăit. Așa că mi-am propus să am o viață plină de povești demne de transmis mai departe, o viață cu experiențe care să merite să fie povestite, indiferent de învățătura lor.

Spre deosebire de anul trecut, acum mă găsesc în Austria, fizic departe de oamenii mei dragi. Dar ei reușesc să mă facă să nu simt distanța, și să îi simt tot așa, aproape de sufletul meu. Ăștia sunt oamenii mei, cei care au un loc special în sufletul meu. Și nu pot să îmi doresc decât ca, orice s-ar întâmpla de la o zi la alta, să rămână acolo, că îmi place tare mult cum e acum.

 

În rest, numai de bine pentru toată lumea, indiferent de vârste! 😀

 

Cine este Moș Crăciun?

M-am întâlnit ieri cu Lina, și dintr-una în alta, am intrat în spiritul Crăciunului. Cu conversația. Și am început discuții despre tradiții, Moș, cadouri, cum era când eram mici, etc.

Cu ocazia asta, mi-am adus aminte că eu am crezut în Moș până foooaaarte târziu. Nu că dau numere sau ceva, dar cred că aveam undeva în jurul vârstei de 13 ani, când eu încă mai susțineam sus și tare că Moșul există. Nu exista nici un motiv sau idee rațională, cu atât mai puțin emoțională pentru a mă face să cred altceva. Ideea a atins punctul maxim în momentul în care eu le spuneam tuturor copiilor de la școală că Moșul exista, iar ei râdeau de mine. Ei știau deja ceva ce mie îmi scăpase.

La un moment dat, sătulă de certurile mele cu copiii, dar și de faptul că eu îi luam apărarea cu înverșunare Moșului, într-atât încât era să iau la bataie un copil din clasă, mama se decide să aibă ‘acea’ discuție cu mine. Și mă ia frumos și începe să îmi explice că, de fapt și de drept, pe scurt, Moșul nu există și nu a existat niciodată.

Îmi aduc și acum aminte discuția – ‘Ana… Trebuie să vorbim… Știi, Spiritul Crăciunului nu stă într-un personaj, el se simte în fiecare dintre noi, există în sufletul nostru. Eh, acel spirit al Crăciunului este Moș Crăciun. El nu există în sine, ca persoană, dar îl simțim în suflet, an de an’. Nu a fost chip. Am început să plâng, am spus că nu este adevărat… Că eu îl auzisem de atâtea ori pe Moș, pe hol, când punea cadourile (explicație separată – până la vârsta înaintată de 17 ani, am avut o frică teribilă de întuneric, dar asta e altă poveste). Și atunci nu înțelegeam cum de Moșul nu exista… Mama încerca în continuare – ‘Păi, tu nu ai văzut că de multe ori, cadourile pe care le găseai tu ascunse în șifonier la noi erau și cele pe care le găseai sub brad în ziua de Crăciun?’. Explicația mea era simplă – părinții mei erau ajutoarele lui Moș Crăciun, pentru că el era un om tare ocupat, care trebuia să ajungă în vizită la toți copiii din lume, într-o singură noapte.

Pentru un copil, eram tare cerebral, totul avea o logică, eram extrem de naiv, și luptam pentru crezul meu până în pânzele albe! În mintea mea, eu am crezut în lumea din jurul meu, în părinți, în bunici, în cei care îmi vorbeau despre Moș… Iar acum totul se năruia. Mă simțeam tradată și mințită la modul urât… Dar, cu toate astea, am mai avut o curiozitate – ‘Dar Iepurașul?’… ‘Nici Iepurașul nu există, Ana. El este spiritul Paștelui’. Discuția a continuat cu întrebări despre Moș Nicolae și alte cele. La final, eram devastată. Părinții și familia mea mă mințiseră, copiii de la școală aveau dreptate, niște străini au fost cei care mi-au spus adevărul dur, iar eu mă facusem de cacao în fața colegilor… Dar, mai presus de toate, personajul crezului meu nu exista.

Mi-a fost greu să trec peste, iar Crăciunul nu a mai fost niciodată la fel. Și atunci, în cadrul discuției cu Lina, mă întrebam dacă eu voi face la fel cu copiii mei. Sau, în mare, mă întrebam dacă este corect ce le facem copiilor. Înțeleg ideea de tradiție, înțeleg ideea de Moș Crăciun ca spirit al Crăciunului, dar chiar trebuie să îi dăm un chip Moșului? Chiar trebuie să îl umanizăm în asemenea fel? Pentru unii copii, cum am fost și eu, Moșul era ceva special, ceva separat de lumea noastră, era o ocazie specială când venea la mine, așteptam tot anul doar ca să îi aud pașii pe holul apartamentului și să aud cum aranja pungile sub brad (din nou, menționez că frica de întuneric mă împiedica să mă duc să îl și văd). An de an, eu trăiam cu impresia că persoana aia specială – out of this world de specială, mă vizitează pe mine o dată pe an. Și credeam atât de tare în ideea asta, încât mi-o susțineam și luptam oricum pentru ea!

Părinții își învață copiii să nu mintă, de ce? Chiar am curiozitatea asta – de ce? E drept, nu am copii și nu știu cum e, nu știu dacă voi ști vreodată, dar de ce să le facem asta, să îi mințim, când noi le spunem lor să nu facă asta nici atunci când sunt mici, și nici mai târziu? De ce se consideră că părinții pot folosi minciuni ‘albe’ cu copiii, dar apoi se supără dacă primesc același lucru apoi? Ce ne facem atunci când ei cresc și află adevărul? Da, unii copii trec mai ușor peste, unii nu pun la suflet… Însă există copii pentru care momentul adevărului este prima dezamagire a vieții. Există copii ca mine, care merg oriunde pentru crezul lor, chiar dacă asta înseamnă să și-o ia de la ceilalți sau să fie ridiculizați pentru ce cred ei, pentru ceva ce este parte din ei la momentul respectiv.

Și pentru că încă mai merg departe pentru crezul meu, iată mai jos istoria lui Moș Crăciun, căutată de mine din curiozitatea următoare: chiar merită să umanizăm atât de mult un personaj fictiv?

Se pare că povestea lui Moș Crăciun își are originea în povestea Sfântului Nicolae. Acesta ar fi fost un episcop creștin care a trăit în secolul IV și era renumit pentru faptul că împărțea cadouri oamenilor săraci. La un moment dat, el a dăruit și bani unor fete sărace, pentru a își face nunțile și astfel, să fie salvate de la prostituție. În timp, tradiția creată de acest episcop s-a răspândit și s-a dezvoltat mai ales în zona Statelor Unite, americanii fiind cei care au promovat și descris Moșul ca pe o ființă umană. Ei au fost aceia care l-au creionat ca pe un personaj simpatic, zâmbăreț, grăsuț, îmbrăcat în costum roșu, care stă la Polul Nord și conduce o sanie trasă de reni, cu care duce toate cadourile pentru copii. Iar mai târziu, Coca-Cola a fost cea care a contribuit masiv la această imagine a Moșului și la promovarea lui.

Într-un final, ce a fost, a fost. Iar cât despre generațiile următoare, nu cred că trebuie să ne mai facem griji. Ele vor afla de pe Facebook, când vor vedea că toata lumea va posta poze cu ‘Moșul’, în același timp, iar Moșii vor arăta diferit în fiecare poză. Sau, poate până atunci, părinții găsesc noi ‘minciuni albe’ pe care să le spună copiilor…

Cum a fost la Future of Media 2014

Știți deja de aici că ieri am fost la #futureofmedia14. Așadar, ce am aflat acolo?

Păi, în primul rând, l-am cunoscut pe Gigi – robotul care mi-a spus că sunt simpatică, de parcă nu știam asta deja (serios acum). Dar având în vedere că Gigi este robotul viitorului, ce bănuiesc eu este că el a văzut că și mai încolo voi fi la fel, iar asta nu poate decât să mă bucure.

 

anamariapopa.com blog post future of media 2014 evensys event social media hojo hotel robot

El este Gigi.

 

Dar, să trecem la lucruri serioase. Referitor la speakeri și prezentări, mi-a plăcut tare mult de Laura Barbu de la Vodafone, cea care ne-a arătat cam ce se petrece în Social Media în lume, la fiecare 60 de secunde.

 

anamariapopa.com blog post future of media 2014 evensys event social media hojo hotel laura barbu vodafone prezentare

 

În partea a doua, am aflat de la Ilyan despre puterea video-ului, cât de scurt sau lung ar fi el, și faptul că textul va mai putea fi găsit doar folosind hashtag-ul.

 

anamariapopa.com blog post future of media 2014 evensys event social media hojo ilyan.com prezentare

 

Ah, și mi-a foarte plăcut începutul prezentării lui – există cineva căruia să nu îi fi captivat atenția?!

 

anamariapopa.com blog post future of media 2014 evensys event social media hojo hotel find the right buttons presentation ilyan.com

 

Una din prezentările mele favorite, dacă nu chiar cea mai, a fost a lui Tudor Galoș de la Microsoft. Deși a început prin a spune că el vine cu parte mai mult teoretică decât practică, și deja îmi făceam griji că voi fi ca la școală, informațiile primite mi-au trezit interesul și le-am găsit extrem de folositoare.

 

anamariapopa.com blot post future of media 2014 hojo hotel tudor galos microsoft prezentare marketing

 

Alte lucruri random auzite și notate:

  • Radio PRO Fm este de vânzare, iar una dintre oferte este făcută de Digi – Petrișor Obae, paginademedia.ro
  • ‘Humans go Mobile, but it”s also time that Mobile goes Human’ – Laura Barbu, Vodafone
  • România are cea mai dezvoltată piață de blogging din Europa de Est, iar prețurile pentru un articol sunt fabuloase față de Ungaria sau Bulgaria – Ilyan Kovatchev, ilyan.com
  • ‘Nu pune clientul să învețe lucruri noi!’ – Tudor Galoș, Microsoft
  • WhatsApp este creația a doi foști angajați a Yahoo. Este cea mai populară aplicație de chat, pe locul 2 fiind Facebook Messenger, iar Viber ocupă locul 6 sau 7 – Claudia Chirilescu & Cristian Ursea, Spoon Media
  • S-a început promovarea companiilor și a campaniilor acestora prin Whatsapp; Delaco a propus transmiterea de poze cu sandwich-urile făcute cu brânza lor, prin Whatsapp, pentru intrarea în concursul respectiv – Claudia Chirilescu & Cristian Ursea, Spoon Media
  • Cum se fac bani din blogging? Punând un V în față => Vlogging – Ilyan Kovatchev, ilyan.com
  • ‘Viitorul se răpește, nu se așteaptă’ – Mihai Gongu, GMP Advertising
  • ‘Don’t market to customers, market to situations’ – Mugur Pătrașcu, iLeo
  • 80% dintre utilizatorii de Whatsapp au Android – Claudia Chirilescu & Cristian Ursea, Spoon Media
  • Marketing-ul nu moare, el se transformă – Tudor Galoș, Microsoft
  • ‘Digital is becoming a game of inches’ – Mugur Pătrașcu, iLeo
  • Câștigurile din media se împart astfel: 65% Google, 15% Facebook, 20% piața locală – Dragoș Stanca, ThinkDigital
  • Agile Marketing este viitorul în marketing – Tudor Galoș, Microsoft
  • Nici un telefon, indiferent de sistemul de operare, nu este safe în fața hacker-ilor (Yey, not!) – Bogdan Bob Botezatu, BitDefender
  • Publicitatea cea mai bună este cea greu de identificat – Răzvan Căpănescu, Leo Burnett.

 

Sper să nu fi omis nimic, și știu că abia s-a terminat ediția de anul ăsta, dar serios că abia o aștept pe cea de anul viitor! Cică ăsta a fost ultimul an în care am primit pozele pe magneți pentru frigider, de la anul vom avea holograme! Abia așteptăm să vedem, zic!

 

anamariapopa.com blog post future of media 2014 evensys event social media hojo hotel

 

Surse foto: telefonul meu iPhone 5S și aparatul lui Sergiu.

Future of Media 2014

Mai e doar o săptămână, iar eu sunt mândră-nevoie-mare de viza mea de Blogger Acreditat la Future of Media! Așadar, pe 9 Decembrie mă găsiți la HoJo Hotel, unde abia aștept să aflu tendințele anului 2015 în media, advertising, digital marketing, online publishing, mobile și tehnologie.

Evenimentul aduce împreună oameni pasionați de îmbinarea dintre canalele media și inovațiile în comunicare, dar și curioși de impactul acestora asupra pieței de media și marketing. Oricând simțiți că v-am trezit interesul, vă puteți înscrie aici.

Sincer, cred că va fi super tare și tare am vaga impresie că îmi va părea rău că durează doar jumătate de zi. Când am primit mail-ul de la Manafu, am văzut că Future of Media este fratele mai mic și nișat al Webstock-ului. Și mi-a venit în minte că la Webstock a fost foarte tare, atât prin prisma informațiilor aflate, dar și a faptului că mi-am revăzut lume dragă acolo. Mai țineți minte povestea de aici, da? Eh, și chiar îmi păruse rău la Webstock că nu am putut sta și la partea de final – gala de decernare a premiilor și after-party. Dar întotdeauna există anul viitor 😀

Referitor la program și speakeri, abia aștept să aflu New Trends și New Advertising Ideas, să cunosc lume interesantă și să o revăd pe cea deja știută și dragă! Deci, ne vedem acolo, da? Hai, înscrierea!

 

future of media anamariapopa.com blog post social media conferinta 2-14 howard johnson hotel blogger acreditat

Vunk: 2013 vs. 2014

Am ajuns la Vunk și anul ăsta. Frumos, nice, simpatic, mai elaborat decât anul trecut. S-a văzut că au pus mult suflet în ce s-a întâmplat acolo… Iată mai jos părerea mea, pur personală și subiectivă.

Ca să încep cum este frumos, cu începutul, la intrarea în sală am primit brățări. Din nou. Dar de data asta, au fost mai drăguțe. Nu au mai fost simple, ci au avut multe culori diferite și în plus, au avut inscripția concertului. Deci, bilă albă!

 


featured image vunk orasul minunilor 2014 octombrie concert romania bucuresti anamariapopa.com blog post review ana maria popa bratari comparatie

 

Apoi, la bufet – nu aveau apă, nu aveau sucuri la 0,5l. Dacă voiai suc, primeai un pahar de carton. Ok, trecem peste partea de organizare. Partea de început a fost puțin ciudată, cortina a fost lăsată până pe la jumătate, dezvăluind-se puțin din decor, iar pe ecrane rula un filmuleț care nu avea sens deloc, dar care a prins contur după ce a pornit și sunetul. Păcat doar că sunetul a venit după ce rulase deja aproape jumătate de filmare.

Concertul s-a bazat pe o poveste. Sau așa s-a vrut, cel puțin. Personal, din sectorul T, nu am auzit nimic. Fundalul muzical acoperea vocea care relata povestea, iar imaginile care rulau, ele singure nu îmi spuneau nimic, nu le ‘simțeam’. Așa că momentele când începea povestea, pentru mine au fost timpi morți. Apoi, tot la capitolul de chestii tehnice, aveam două boxe mari, una în stânga și una în dreapta. Eh, cea din dreapta se auzea cu un mic delay față de cea din stânga, dar suficient cât să deranjeze. Deci, hai să zicem ca e o bilă gri.

Ok, ne întoarcem la Vunk, la concert, la spectacol. Bilă albă pentru faza cu felinarul, când Cornel s-a plimbat pe deasupra terenului, interpretând un cântec, și încă o bilă albă pentru momentul imediat de după felinar, când același Cornel s-a plimbat prin mulțime, până a ajuns înapoi pe scenă.

 

featured image vunk orasul minunilor 2014 octombrie concert romania bucuresti anamariapopa.com blog post review ana maria popa felinar cornel ilie

 Sursă foto: Cristian Dorombach aka Piticu

 

Mi-au plăcut noile melodii, însă m-a dezamăgit partea de duete. Spre deosebire de anul trecut, unde au avut nume precum Andra, Loredana, Mirabela Dauer și Alexandru Ușurelu, anul ăsta cu greu am deslușit featuring-urile. Au fost și mai puține la număr (4 în 2013 vs. 3 în 2014), și cred totuși, că se putea mai bine și mai mult. Anul acesta au avut ca invitați speciali pe Natalia Barbu, Maria Radu și Roman Iagupov (de la Zdob și Zdub). Pentru ultimul, chiar thumbs up! Dar, per total la capitolul duete, bilă gri. 🙁

Din punct de vedere al show-ului, se compensează anul trecut cu anul ăsta. Anul trecut scena a fost ‘plimbăreață’, adică părți din scenă au început să umble prin mulțime, în timpul concertului. Apoi, au mai avut câteva mingii maaari de la Avon, pe care le-au dat pentru joacă prin public. Iar anul ăsta au avut artificii pe tavan, la propriu! Și multe jocuri de lumini și lasere.

 

image vunk orasul minunilor 2014 octombrie concert romania bucuresti anamariapopa.com blog post review ana maria popa felinar cornel ilie

 

Fanele fanatice (da, exact așa am vrut să o spun) au avut parte de două momente inedite – Cornel și-a aruncat bluza pe care o purtase pe scenă până la momentul respectiv, în public. E clar că acea bluză nu va fi spălată prea curând, nu? Iar la final, o pernă simpatică a ajuns în public, brand-uită cu ocazia concertului. Sincer, dacă e p-așa, eu chiar aveam nevoie de o pernă nouă, serios acum… Anyways.

O mare, imensă, gigantică bilă neagră se acordă pentru momentul de la finalul melodiei ‘Ne facem auziți’. Mi-a plăcut melodia, mi-a plăcut coregrafia, dar până la punctul la care copiii, dansatorii de pe scenă au făcut o scară umană pentru Cornel, în ideea ca el să se urce pe ei cu picioarele. Pe spatele lor. P-asta chiar nu am înțeles-o, poate mi-o explică și mie cineva. Mai ales că fix în spatele decorului, era o ditai scara de metal. Separat de ideea pe care o înțeleg eu, ok – ne facem auziți, dar hai să nu îi călcăm pe alții în picioare. Ideea de a te urca pe spatele cuiva cu picioarele, încălțat, chiar și pentru un show, este dincolo de puterea mea de înțelegere. Pare rău.

Un lucru de apreciat, și care a prins la public anul trecut a fost interacțiunea cu publicul. Și acum a fost, dar limitată. De exemplu, anul trecut au prezentat un fan străin, au menționat prima persoană care și-a cumpărat biletul la concert, și am avut parte și de un moment emoționant – o cerere în căsătorie <3 Anul acesta au menționat din nou, persoana care a achiziționat primul bilet la concert. Și sincer, mă mai așteptam la o cerere în căsătorie… Nu mai vrea lumea să se căsătorească?!…

Anul trecut, pentru un moment special, am oprit timpul în loc. Anul ăsta, ne-au pus să ascultăm o melodie cu ochii închiși. Ok, am făcut-o și p-asta, dar mai mult m-am distrat anul trecut.

O chestie pur personală, dar pe care o ador, a fost alegerea melodiilor la deschidere și închidere. M-a foarte bucurat că au deschis cu 1000 și au închis cu Doar o noapte de adio. Însă ar fi mers varianta mai rapidă la cea din urmă, pentru că fiind finalul, ora 22.30 și melodia lentă, mă cam luase somnul.

Și că tot vorbim de final, cu ocazia asta acord încă o bilă albă tunurilor cu confetti, hihi. Au aruncat steluțe argintii și cărți de joc simpatice peste oamenii din teren. Copil cum sunt, la final m-am mutat de sus din tribună, mai jos, aproape de teren, doar-doar să mă ‘stropească’ și pe mine tunurile. Așa am reușit să îmi iau și suvenir! Iar la final de tot, trupa a mulțumit (puțin, așa), spectatorilor, de pe un panou amplasat la ieșirea din sală.

 

featured image vunk orasul minunilor 2014 octombrie concert romania bucuresti anamariapopa.com blog post review ana maria popa bratara roz suvenir

 

 

Povestea completă și simpatică, plus back-stage, o găsiți aici, mie mi-a plăcut la nebunie. Nu îl cunosc pe Dragoș, dar place ce scrie acolo.

Apropo, sursă foto featured image: Vunk

 

AMR 2. Vunk.

Am fost și anul trecut și am adorat concertul, a fost show, un așașishow!

Am oprit timpul în loc, și eu, și ceilalți 🙂 Dovada, aici. Am avut brățări care au luminat pe ritmul muzicii. Am asistat la o cerere în căsătorie care mi-a făcut pielea de găină, asta aici. Am adorat duetele cu Mirabela Dauer, Loredana, Alexandra Ușurelu și Andra. Și-și-și, au avut scene plutitoare. Seriooos!

În deschidere, au cântat cei de la ABCD și am fredonat cu drag melodiile lor, și mai vreau melodii noi. Publicul (adică, eu) cere! Da, Cristina? 😀

Și am rămas mișcată de vocea Alexandrei Ușurelu – singurul cuvânt prin care o pot descrie, atât ca apariție, cât și ca interpretă este – ‘angelic’!

Cuvintele chiar sunt de prisos, dar faptul că abia aștept să vină și concertul de anul ăsta, cred că spune destule!

 

anamariapopa.com blog post vunk orasul minunilor octombrie concert sala polivalenta ana maria popa bilete

 

 

Până atunci, însă, vă las cu trei dintre melodiile mele preferate de la ei, din toate timpurile, hihi 🙂




 

 

P.S.: Multe multe multe, enorm de multe mulțumiri persoanei fără de care nu aș fi ajuns anul trecut la concert 🙂 Pentru că sunt mică, iar anul trecut eram și mai mică, m-am trezit cu fix o zi înainte că eu vreau să ajung la concert… Și am dat de un om suficient de simpatic și amabil să îmi facă pe plac… Mai există și d-ăștia, da! 😀

 

Webstock 2014

Și am ajuns și la #webstockro 2014. Eram nesigură dacă o să pot să particip sau nu, și am zis totusi să dau destinului și piciorului meu o șansă. Despre piciorul meu, pentru cei care nu știu, aici.

Și, cu ajutorul lui Doamne-Doamne (aka Mircea și apoi Manafu), am ajuns să particip și eu, pentru prima dată, half-day la ceea ce se intitulează a fi (și am descoperit că și este) cea mai mare conferință de Social Media din România. Half-day a fost suficient, pentru că oricum pe final m-a lăsat funcționalitatea piciorului și am ratat gala și after-party-ul. Fix cele mai tari momente ale unui eveniment. Dar hei, mereu există și următorul an. Promit pentru anul următor că nu voi mai dansa în stradă, cu două luni înaintea conferinței.

Povestea spune că am întâlnit oameni simpatici, și mi-am revăzut lume dragă, vezi-l pe Sorin, un om mai energic decât mine cu mult (cum reușește omul ăsta?!), și mai ales pe Alex. Despre Alex nu zic nimic, numele lui e suficient. Totuși, dacă chiar vreți, aici găsiți mai multe. Și, că să nu fiu rea, vă arăt și o poză drăguță cu el. Dar mai ales cu mine. Asta și pentru că e prima poză pe care o am cu el și nu făcută de el, dar fie, și pentru că îmi este drag.

 

webstock 2014 webstockro bitdefender anamariapopa.com blog post ana maria popa alex damian amelie photo booth

 

 

Am văzut de la depărtare (pentru că hei, cu un picior și jumătate nu prea poți alerga prin mulțime să saluți lumea) și alți oameni de social media, și am dat nas în nas cu simpatica echipa Shoppy. Așa am aflat că pregătesc un update complet pentru iOS, care va fi disponibil în aproximativ 3 săptămâni în Apple Store. Eu una, abia îl aștept, pentru că îmi prind urechile în versiunea curentă. Deh, dacă mi-a trebuit iPhone și nu am și eu Android ca …alții.

Un om interesant cunoscut la Webstock este un ardelean. Menționez asta pentru că este lucrul care m-a făcut să mă duc la el să mă prezint și să vorbesc cu el. Accentul lui îmi aducea aminte de copilărie, de verile petrecute la bunici și de cuvintele pe care nu le înțelegea bucuresteanca de mine. Dar e ok, cu omu’ ăsta m-am înțeles super. Tipu’ a fost speaker la secțiunea de Blogging & Online Content. Sincer, când m-am dus la el, nu aveam întrebări în minte, dar el a fost atât de simpatic și deschis, încât întrebările îmi veneau natural. Așa am aflat că blogul și l-a făcut în clasa a 7a și apoi a crescut și el, înspre partea de vlogging. Ce mi-a plăcut la el, în mod special, a fost partea umană (deh, am studiat psiho!) – când mi-a spus că preferă să vorbească în fața unui public, să simtă o interacțiune, decât în fața unui webcam. Și mai drăguț a fost când a acceptat să facă un selfie cu mine. Pardon, a acceptat să facă 3 selfie-uri cu mine. În primul nu mi-a plăcut mie cum am ieșit, în al doilea mi s-a părut că poate zâmbi și el mai mult, iar în al treilea a acceptat să și zâmbească. Rezultatul, mai jos.

 

webstock 2014 webstockro zmenta.ro mihai taranu smiles funny blogging online content

 

Da, el e Mihai. Sau ZMenta.ro.

Concluzie? Mi-a plăcut, mai vreau 😀