Copii

Horeca Culinary School și Asociația „Taxiul cu bomboane” au lansat proiectul de incluziune socială, „Armonia simțurilor”, dedicat tinerilor hipoacuzi

Ana Maria Popa Leave a Comment

Horeca Culinary School, o școala culinară contemporană ce combină noțiunile tradiționale cu o viziune deschisă asupra viitorului și Asociația „Taxiul cu bomboane” au lansat pe 8 iunie, un proiect de incluziune socială printr-un atelier gastronomic pe tema preparării de pizza, proiect dedicat tinerilor cu deficiențe de auz.

Atelierul a găzduit 11 elevi, 4 profesori însoțitori, dar și un interpret de la Școala Specială pentru copiii cu deficiențe de auz „Sfânta Maria”, iar în cadrul acestuia tinerii au putut învăța cum să frământe și să prepare pizza prin armonizarea simțurilor. Proiectul inițiat de Cristian Roman, de la Asociația „Taxiul cu bomboane” cu sprijinul Horeca Culinary School și-a propus să deschidă noi orizonturi pentru copii defavorizați, să-i ajute să-și crească stima de sine și să  dobândească încredere în forțele proprii.

„Se spune că există două moduri de a-ți trăi viața. Unul, de a crede că nu există miracole, altul, de a crede că TOTUL este un miracol. Noi practic asta am încercat să facem prin acest proiect, să le arătăm acestor tineri că viața în sine este un miracol și că nu există „nu se poate”. Gesturile simple care se transformă în fapte bune, gesturile mici pot deschide noi orizonturi unor copii defavorizați. Frământarea aluatului este o activitate senzorială, trebuie să simți aluatul, să își dai seama când este gata pentru a lucra cu el. Atunci când simțurile se armonizează și pui dragoste în ceea ce faci este imposibil să nu iasă bine. Prin acest atelier gastronomic de inițiere în tainele unuia dintre cele mai iubite preparate de noi toți, pizza, ne-am propus să le insuflăm acestor elevi încrederea în forțele proprii. Ne bucurăm că am putut face parte din acest proiect împreuna cu Asociația „Taxiul cu bomboane” și salutăm inițiativa lui Cristian Roman”  – a declarat Cristina Van der Schaaf, owner Horeca Culinary School.

„Asociația noastră a luat naștere în 2021 și de atunci și până acum „Taxiul cu bomboane” a luat parte la numeroase proiecte umanitare dedicate mamelor și copiilor din spitale. Acum taxiul are câteva curse cu destinație deosebită: spitalele de pediatrie și la școlile cu nevoi speciale din București. Printre acestea se numără și Școala Specială pentru copii cu deficiențe de auz „Sfânta Maria”, unde am întâlnit copii speciali care merită să creadă în ei și să se creadă în ei. Ne-am dorit să oferim accesul acestei categorii de tineri cu deficiențe într-o bucătărie profesională pentru a le demonstra că sunt înzestrați cu tot ce le trebuie, că pot lucra cu aluatul și pot ieși lucruri minunate din mâinile lor. Acest proiect vine în sprijinul lor, tocmai pentru a-i ajuta să capete mai multă încredere în sine.” – a punctat Cristian Roman,  Asociația „Taxiul cu bomboane”

***

Despre Horeca Culinary School

Horeca Culinary School este singura școală culinară din România distinsă cu Recognition of Quality Culinary Education de către prestigioasa asociație profesională internațională World Association of Chefs Societies, înființată în anul 1928 la Sorbona în Paris. Horeca Culinary School este o școala culinară contemporană ce combină noțiunile tradiționale cu o viziune deschisă asupra viitorului. În calitate de școală parteneră WORLDCHEFS, aceasta oferă absolvenților săi o dublă certificare.

www.horecaschool.ro

Despre Asociația „Taxiul cu Bomboane”

Asociația a luat naștere în 2021 la inițiativa taximetristului Ion Cristian Roman. În timp, sute de voluntari şi donatori, parteneri în fapte bune, s-au alăturat în proiectele umanitare dedicate mamelor şi copiilor din spitale. „Taxiul cu bomboane” este despre gesturi simple care se transformă în fapte bune, despre gesturi mici care pot schimba viaţa celor din jur. Taxiul are acum câteva curse cu destinaţie deosebită: spitalele de pediatrie şi la şcolile cu nevoi speciale din Bucureşti.

www.taxiulcubomboane.ro

#InMemoriamNati: Părinții comunității LaPrimulBebe au strâns 405.300 Euro pentru dotarea secției ATI a Spitalului Sf. Maria din Iași

Ana Maria Popa Leave a Comment

Părinții comunității de Facebook LaPrimulBebe au strâns, în doar 6 zile, 405.300 Euro și vor dota cu aparatură secția ATI a Spitalului Sf. Maria din Iași

Totul a plecat de la moartea lui Nati, o fetiță cu ochii albaștri ca cerul. 72 de ore s-au luptat medicii din spitalul Sf. Maria de la Iași să îi salveze viața, însa nu au putut. Astăzi, ei spun că dacă ar fi avut aparatura modernă necesară, Nati poate ar fi trăit.

Medicul Lavinia Ionescu și șeful secției Dr. Corneliu Paiu, împreună cu toți medicii secției de ATI, fac tot ce le stă în putință să își doteze secția cu tot ce au nevoie, astfel încât micii pacienți să fie în siguranță. Doamna doctor lonescu este cea care a trimis un proiect de dotare Asociației LaPrimulBebe, iar determinarea ei și a întregii echipe ne-au convins că pentru această secție vom pune în mișcare puternica roată LaPrimulBebe.

Timp de 6 zile, părinții comunității online de Facebook LaPrimulBebe, au stat din nou umăr lângă umăr, așa cum o fac de aproape 10 ani, în fiecare primăvară și iarnă, de data aceasta în emoționanta campanie #InMemoriamNati. În această primăvară, nu s-au unit pentru renovarea unei secții de spital, ci pentru a dota secția ATI a Spitalului de Copii din Iași cu aparatură ce va oferi șanse uriașe la viață copiilor care ajung pe această secție, în stare foarte gravă.

Pentru aparatura necesară, și-au propus să strângă 340.000 de Euro. 16.452 de părinți LaPrimulBebe, care au licitat aproape 11.500 de produse și servicii au reușit să strângă, la final, suma de 405.300 Euro!
Din toată suma, 10.000 Euro au fost sponsorizați de Bebe Tei, 2.000 Euro de Woom și 1.000 Euro de Clinica Dental Premier.

Va fi achiziționată toată aparatura propusă de secția ATI a Spitalului de Copii din Iași, dar și televizoare în fiecare salon, pentru ca mamele și copiii să poată uita măcar puțin de durerea lor. De suma rămasă, s-a decis achiziționarea și de aparatură pentru pacienții cu arsuri de pe aceeași secție. Pentru că în zona Moldovei, se pare că numărul cazurilor de arși sunt mult mai multe decât în restul țării.

—————————————

LaPrimulBebe este singura comunitate online din România premiată de Facebook cu o bursă de învățare de 1 an alături de echipa lor și aleasă de ei drept una dintre cele mai de impact 100 de comunități online din lume. Este și singura comunitate din țara noastră devenită case-study pentru aceștia.

Cu peste 240.000 de membri activi, 300 de evenimente de educație parentală, crearea primului sistem de sprijin pentru mame din România numit BebeBunVenit și zece ani în slujba părinților din România, LaPrimulBebe a devenit o voce puternică a nevoilor și drepturilor mamelor din țară.

Împreună cu părinții comunității, s-au strâns până în prezent 3.300.000 de Euro, cu care s-au renovat și dotat 20 de spitale și maternități din România și au fost sprijinite proiecte sociale care impactează viața a mii de copii și familii din România.

Primul festival de teatru independent pentru copii, la Sun Plaza, pe 9 și 10 Noiembrie

Ana Maria Popa Leave a Comment

Pe 9 și 10 Noiembrie va avea loc la Sun Plaza pentru prima dată în România Festivalul de Teatru Independent pentru copii – Povești de Festival. Evenimentul va cuprinde 10 spectacole de teatru, 10 workshop-uri de teatru, un salon de carte pentru copii și o expoziție de marionete.

Festivalul se află la prima ediție, iar piesele de teatru se țin un pic mai original, fiind destinat deopotrivă copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani, dar și pasionaților sau specialiștilor în teatru.

Evenimentul cuprinde:

  • o secțiune competițională – unde vor concura 10 producții de teatru pentru copii din genuri variate (dramatic, liric, coregrafic, teatru de păpuși)
  • o secțiune necompetițională – în care copiii se vor putea bucura de cele 10 ateliere de teatru (mișcare scenică, improvizație, muzică, recunoașterea emoțiilor etc.), dar și de o expoziție de marionete și un salon de carte dedicat lor, unde vor fi prezente editurile: Litera, Corint, RAO, Editura Didactică Publishing House, Cutiuța cu povești, Carusel.

Personajul Sunny va fi și el prezent la eveniment, cu un workshop despre jocuri, duminică de la 11:30.

Activitățile se desfășoară între orele 11:30-19:00 la etajul 1, în Sun Plaza, iar programul complet este afișat aici.

 

 

Mai multe detalii pe Facebook și site.

Responsabilitatea la volan se învață la Academia Titi Aur + Voucher

Ana Maria Popa Leave a Comment

Academia Titi Aur a lansat săptămâna trecută cursul Ghidul Părintelui Responsabil la Volan, ce are ca scop conștientizarea faptului că viața copiilor este în mâna părinților când sunt cu toții în trafic și că orice abatere de la regulile de siguranță le poate pune viața în pericol.

În prima parte a cursului, am aflat informații teroretice despre conducere defensivă și norme de siguranță pentru copii, statistici despre accidentele din România și UE, practici periculoase de condus, cum ne pregătim pentru o deplasare cu mașina, poziția corectă la volan, cum alegem corect scaunul de mașină pentru copii în funcție de standardele obligatorii de siguranță, dar și de înălțimea, greutatea și vârsta copilului, cum să montăm corect un scaun de mașină, la ce sunt expuși copiii care nu sunt puși în scaune de mașină, ori sunt poziționați incorect, dar și tehnici de siguranță pentru femeile însărcinate care șofează.

Partea a doua a cursului a avut ca scop conștientizarea riscului prin tehnici practice, iar aici simulatoarele ne-au ajutat să înțelegem ce trebuie făcut în caz de accident, cum ieșim dintr-o mașină răsturnată și cum scoatem copilul, am testat impactul cu un obstacol fix la 15 km/oră, viteza de reacție și montarea corectă a scaunului pentru copii. Astfel, am aflat și ne-am confirmat prin propria experiență că centura de siguranță este un drept care poate să ne salveze viața, și nu o obligație.

Câteva idei:

  • În România, în anul 2018, au fost raportate 1867 de decese cauzate de accidente rutiere, adică 5 decese pe zi.
  • La nivel internațional, 8 copii nenăscuți mor în accidente de mașină.
  • În Europa, în ultimii 10 ani, peste 8100 de copii au murit în accidente rutiere.
  • Copiii care nu călătoresc în dispozitive speciale sunt de 7 ori mai expuși riscului de a fi vătămați în accidente rutiere.
  • La o viteză de 64 km/oră, corpul unui pasager din mașină cântărește la impact de 9 ori propria greutate, ceea ce duce la spargerea organelor și, implict, la hemoragie internă. Impactul unui copil cu parbrizul în caz de accident este echivalent cu căderea de la etajul 3 al unei clădiri.

Este șocant, dacă stai să te gândești că multe dintre cele care se pot întâmpla nici nu ne trec prin minte sau le tratăm cu ușurință pe motiv că nu mi se poate întâmpla chiar mie asta.

Trainerii ATA își propun să îi ajute pe participanți să își îmbunătățească abilitățile de condus defensiv și tehnicile de protejare a copiilor în timpul deplasării. Obiectivul este să reducă numărul de accidente în care conducătorul auto ar putea fi implicat, indiferent de culpă. Pentru Academia Titi Aur, un părinte prezent la curs înseamnă un copil salvat, iar pentru fiecare copil salvat ATA va planta un copac pentru a susține viața pentru viață. Prețul cursului este 550 lei cu TVA inclus.

 

Ce spune Titi Aur, pilotul care a câștigat 49 de raliuri și a obținut opt titluri de campion al României

‘Sunt convins că nici un părinte nu îi dorește răul copilului său, problema este că nu conștientizează riscul la care își expun copiii atunci când circulă cu mașina. Trebuie să înțelegem că mașina este o armă și cel mai important lucru este să învățăm să o controlăm pentru a evita să ajungem în situații de limită.’

Despre ATA – Academia Titi Aur

Academia Titi Aur a luat naștere în urma activității lui Titi Aur în automobilismul sportiv, îmbinată cu pasiunea și plăcerea de a împărtăși și altora tainele artei de a conduce. Este cel mai complex autodrom din Europa de Est și are o suprafață de 12.5 hectare, pe care sunt amenajate 10 zone diferite ca suprafață, configurație și utilitate. Aerodromul ATA nu este un circuit de mare viteză, ci unul pregătit pentru cei care vor să învețe să conducă defensiv. Echipa este formată din 30 de traineri, piloți și copiloți, activi sau retrași din campionatele de motorsport. Academia Titi Aur pune la dispoziția șoferilor interesați cursul de conducere defensivă pe 3 niveluri, curs de îndemânare, curs moto, curs de conducere în teren accidentat, dar și experiențe controlate de condus cu viteză.

*** Și pentru că îmi place să dau mai departe ce aflu bun, vă invit să vă înscrieți și voi la cursul Ghidul Părintelui Responsabil la Volan și să folosiți codul PopaAnaMaria10ATA pentru o reducere de 10%. 🙂

 

Andreea, guest post: ‘Am trăit de toate în alăptare și am făcut ce era bine pentru copilul meu’

Ana Maria Popa Leave a Comment

‘Pentru mine, alăptarea a fost un adevărat roller coaster al emoțiilor. A început destul de ambițios încă din spital, pentru că dorința de a-mi alăpta copilul era foarte mare. După nașterea prin cezariană într-un spital de stat, m-am grăbit să mă ridic din pat și să îmi iau copilul, ca să fim din nou împreună.

La început, nu îți este dat la cameră bebele și trebuie să mergi sus la camera de alăptare. Alăptarea se face din 3 în 3 ore, dar vă spun drept că la alăptarea de la miezul nopții, mai veneam doar eu și o alta mama, moțăind pe scaun, cu dureri peste tot, dar cu dorința asta arzătoare de a învăța să ne hrănim micuții.
Ne ieșea sau nu ne ieșea treaba asta, noi ne înfățișam la datorie. Nu-mi amintesc, din păcate, cât de tare am fost încurajată să alăptez, ci din contră, cât am fost descurajată. Mai ales mai târziu când mi-a fost dat copilul în cameră și chiar dacă îl țineam la sân tot timpul (zi și noapte), al meu Adam părea că nu se satură. Colostrul curgea, dar el nu se oprea din supt. Poate asa este și normal, nu știu.
Mi s-au spus multe lucruri în spital zilele acelea: că nu am suficient lapte, că nu am sfârcurile cum trebuie, că nu e laptele consistent (era colostru, bineînțeles, care oricum e atât de bun și important pentru el, apropo), că nu atașez copilul corect, că e înfometat – mai ales pe asta s-a mers foarte mult.
Multe mâini străine de moașe și asistente mi-au strâns sânul zilele acelea ca să vadă care e treaba. Și pentru că el tot plângea, după spusele personalului medical – de foame, mi-au fost aduse o căniță cu lapte praf și o linguriță, dar am încercat să le evit, pe cât posibil.

Acasă ajunși, lucrurile au revenit la normal: am trecut prin toată experiența: răni-vindecare-febra laptelui cu frisoane-pompare mai târziu etc.
Timp de două luni, lucrurile au decurs aproape normal. Adam a luat bine în greutate, chiar dacă alăptam mai des decât alte mămici: la 1-2 ore maxim. Lucrurile s-au stricat însă, iar atunci a început declinul… Copilul se zbătea la sân, era evident nesătul, nu mai lua în greutate, și astfel consultanta în alăptare insista să ne ne lăsăm. Și am insistat până la ultima picatură de lapte. Când copilul nu a mai vrut sa pună nici gura pe sân, am pompat și ultimul strop din mine. Lunile acelea m-au marcat – când Adam nu se sătura, soțul se plimba cu el ore întregi ca să-l liniștească și nimeni nu avea un răspuns pentru noi înafară de clasicul nu renunța, nu băga lapte praf pentru că se va pierde alăptarea.

Bine-bine, dar copilului meu ÎI ESTE FOAME. Înțeleg cum merge treaba, dar băiatul nu a luat ok în greutate, iar. Și atunci a trebuit să îngrop eu toată fantezia alăptatului până la 2 ani, să las vina și regretele deoparte și să-mi hrănesc copilul cu lapte praf.
Mai târziu, am aflat că din cauza frenului lingual (o bucată mică de țesut care leagă limba de baza gurii este prea groasă sau restricționează mobilitatea limbii) nu am reușit alăptarea, chiar dacă atât pediatrii, cât și consultanta în alăptare care a venit la domiciliu m-au asigurat la momentul respectiv că nu despre asta este vorba.

Singurul mic regret care rămâne este că nu am putut continua ideea alăptării, însă sunt liniștită că eu, ca mamă, am făcut tot ce am știut, tot ce am putut și tot ce a fost în controlul meu ca să îmi hrănesc copilul. Important este să fie el bine, iar Adam este minunea mea zilnică.’ – Andreea, 30 de ani

 

*** Articolul de față face parte din ajutorul acordat de VitaPrim proiectului Dragoste în Acțiune, prin care VitaPrim donează câte o cutie de formulă pentru fiecare poveste despre experiența alăptării. Cutiile de formulă de continuare se vor îndrepta către copiii din familiile defavorizate pe care asociația îi are în grijă – copii mai puțin norocoși, copii din sate sărace, copii care dorm câte 5 într-un singur pat, copii crescuți de bunici…

Încurajez mamele să împărtășească experiența și poveștile lor, care postate pe Facebook și însoțite de hashtag-urile #MameCuDragoste și #VitaPrim, se transformă în fapte bune pentru copiii mai puțin norocoși. VitaPrim va dona cutiile de Crăciun, astfel că data limită a postărilor este mâine, 20 Decembrie (spre a putea fi centralizate).

Cutiile pot fi monitorizate doar prin utilizarea hashtag-urilor #MameCuDragoste și #VitaPrim, deci vă rog nu le uitați în postările voastre. <3

 

 

 

Sursă foto: aici

Cel mai frumos cadou al mămiciei

Ana Maria Popa Leave a Comment

Am revenit aici după o pauză lungă și nu întâmplător scriu acum de ziua mea. Pentru că alăptatul a fost cel mai frumos cadou pe care l-am avut după naștere.
Despre alăptat am doar cuvinte frumoase, și nu pentru că a fost totul roz, ci pentru că momentele respective merită orice efort. Dar nu am gândit mereu așa.

Când am rămas însărcinată, am preferat să fiu genul de mamă ne-panicată și ne-panicoasă, așa că în multe dintre domenii am preferat să rămân cumva în neutralitate și să aflu despre ele doar în linii mari. O aveam lângă mine pe prietena mea cea mai bună care trecuse deja de câțiva ani prin experiența sarcinii și a nașterii, și automat, și a alăptării. Ea fusese opusul meu – știa tot despre tot, citise tot ce putea să meargă rău pentru că așa îi făcea ei bine și asta o liniștea. De multe ori, o opream din povestit potențiale probleme pentru că mai degrabă preferam să îmi păstrez liniștea decât să aflu tooot ce putea fi rău. M-am gândit că nu mă ajuta în momentul respectiv, iar dacă aveam să trec printr-o pățanie, m-aș fi descurcat atunci.

Îmi plăcea ideea de alăptare, însă am preferat să nu mă forțez psihic că asta trebuie să fac. Am lăsat lucrurile să decurgă normal, speram să îmi pot alăpta copilul, însă voiam să mă și obișnuiesc cu ideea că nu va fi grav și nu sunt o mamă rea dacă nu voi putea face lucrul ăsta.
Încă de când rămâi însărcinată, intri într-o anume bisericuță, fără să vrei sau să știi. Naști natural sau prin cezariană? Vrei să alăptezi apoi sau bagi copilul pe lapte praf? Plănuiești să stai acasă cu copilul sau să te întorci rapid la muncă? O să îl dai la creșă sau ai pe cineva să stea cu el? Și multe altele.
Așa că eu am vrut să rămân neutră și să îmi las toate opțiunile deschise, pentru mine. Ca să nu fiu dezamăgită apoi, dacă lucrurile nu ieșeau cum voiam eu.

Pe 9 Noiembrie 2017 am născut prin cezariană, deși eu speram să pot duce o naștere naturală. Am stat câteva ore în travaliu cu niște dureri groaznice, care mă făceau să mușc din salteaua și perna din sala de travaliu (la propriu). Urletele mele deja erau ignorate de medici și asistente, mai veneau doar din când în când să verifice stadiul copilului, iar apoi deveniseră motiv de caterincă și glume. Noaptea anterioară și dimineața respectivă am rezistat travaliului, dar deja ajunsesem la o limită. La acea limită am aflat că a mea creatură nu era poziționată bine și dacă insistam să nasc natural, mai aveam de așteptat până pe seară pentru o mică șansă de a face asta. Așa că am ales cezariana. Asta a fost prima treabă care nu a ieșit cum mi-aș fi dorit, dar noroc cu neutralitatea aleasă.

După naștere m-au băgat la Terapie Intensivă, până mi-au găsit un pat liber în salon. A durat vreo două ore. Ajunsă în salon, asistenta mi-a zis că i-a dat copilului lapte praf, pentru că îi era foame, iar eu eram indisponibilă (nu avea nimeni voie la Terapie Intensivă, nici copilul). Așa că încercam să mă pregătesc psihic pentru a doua chestie care nu-mi ieșea la începutul ăsta de mămicie… Dar nu a fost așa. Într-un final, am dovedit alăptarea timp de 8,5 luni.

În ultima seară în spital, mă luase un somn de pe la ora 17. Nu am dormit mult, căci m-a trezit furia laptelui. Brusc, în timpul somnului, mi-a venit laptele, făcusem febră, aveam frisoane, sânii îmi erau piatră și dureroși de nu mă puteam mișca în nici o parte. Am învățat bazele atunci, cu mulsul cu pompa și cum să atașez corect copilul la sân. Ajunsă acasă, aveam mult lapte pe care copilul nu îl folosea, așa că am continuat să mă ajut de pompă la nevoie. Este posibil să fi avut și noroc de un copil bun, care nu mă trezea peste noapte prea des, mânca foarte bine și îmi lăsa mie foarte puține de făcut.

La început, am folosit mameloane de silicon. Mi le dăduseră în spital și mă simțeam bine cu ele, copilul se atașa corect, iar pe mine nu mă durea nimic. Mulțumeam constant celui care a inventat chestiile alea. Dar, în primele luni se merge la tot felul de controale și analize și medici, așa că de multe ori nu eram pregătită să alăptez copilul ca să îl mențin liniștit, pentru că nu aveam acel lucru minunat la mine, iar copilul meu era alăptat după program și nu la cerere. La un moment dat, medicul pediatru mi-a zis: Încearcă fără, de acum înainte. O să doară ca naiba la început, dar o să merite pe termen lung. Și în plus, e mai bine și pentru ea, și pentru tine, și pentru legătura dintre voi. Și am încercat. Mi-a luat vreo lună de lacrimi și scânceli (ale mele), o lună de atașat copilul la sân de 8 ori pe zi fără mamelon, dureri de înnebuneam, dar am reușit. Și a fost magic. Nu există alte cuvinte să descriu, pur și simplu.

 

 

Am avut ambiție și de data asta a fost d-aia bună. Eram curioasă de ce zicea medicul că o să merite durerea, cum o să ne facă bine și mie, și ființei mele, treaba asta. Omul nostru pe atunci mă ruga să accept mameloanele înapoi, văzând durerile și momentele prin care treceam, dar am refuzat. Și nu regret nici o secundă din durerea respectivă. A început cu dureri crunte pe toată perioada în care aveam copilul atașat. Apoi, durerile erau doar în primele 20 de minute. Apoi, țineau 10 minute. Apoi, doar 5. Și am ajuns la momentul în care nu au mai fost deloc, iar eu abia așteptam să vină iar ora mesei, să îmi pot lua copilul la piept, să îi admir fălcuțele și năsucul care se mișcau în ritmul suptului. Obișnuiam să o privesc în ochi și să îi cânt, să îi zic poezii și povești. Nu mai conta nimic altceva atâta timp cât eram cu ea în brațele mele și o priveam.

Inițial, îmi propusesem să alăptez perioada minimă de 6 luni. Dar nu am putut-o lăsa când le-a împlinit. Nu puteam renunța la momentele noastre magice. Așa că am zis că o să o duc până la 1 an alăptată. Nu mi-a reușit și am fost tristuță. Deși am mers de la începutul mămiciei pe principiul că nu voi spera la nimic mult-mult, când am văzut că am fost norocoasă și cu copil bun, fără probleme majore și că am trecut de multe greutăți care te pot împiedica să alăptezi în primele luni, am crezut că o voi duce până decid eu, fără grijă. Dar a venit diversificarea, copilul a început să prefere mâncarea solidă în detrimentul laptelui meu, iar eu am lăsat-o cum a simțit ea.
Aș fi putut să mă mulg pentru ca ea să aibă în continuare lapte matern, iar eu să produc pe mai departe, pentru că sânul produce lapte dacă este stimulat sub orice formă. Dar nu am făcut asta, am lăsat-o pe ea să aleagă. Și a ales mâncarea. Nu regret decizia luată, însă am simțit tristețe pentru faptul că am crezut și am vrut și am sperat că o să iasă cum vedeam eu în viitor. În glumă, chiar îi ziceam ființei mele că mă simt trădată de alegerea făcută.

Alăptatul a fost cel mai frumos cadou pe care l-am putut avea noi două, între noi și pentru noi. Mulțumesc în gând și acum medicului care mi-a zis să renunț la mameloanele de silicon și mă bucur că am avut ambiția să văd despre ce este vorba în treaba asta. A meritat și merită pe deplin!

*** Articolul de față face parte din ajutorul acordat de VitaPrim proiectului Dragoste în Acțiune, prin care VitaPrim donează câte o cutie de formulă pentru fiecare poveste despre experiența alăptării. Cutiile de formulă de continuare se vor îndrepta către copiii din familiile defavorizate pe care asociația îi are în grijă – copii mai puțin norocoși, copii din sate sărace, copii care dorm câte 5 într-un singur pat, copii crescuți de bunici…

Încurajez mamele să împărtășească experiența și poveștile lor, care postate pe Facebook și însoțite de hashtag-urile #MameCuDragoste și #VitaPrim, se transformă în fapte bune pentru copiii mai puțin norocoși. VitaPrim va dona cutiile de Crăciun, astfel că data limită a postărilor este 20 Decembrie (spre a putea fi centralizate).

Cutiile pot fi monitorizate doar prin utilizarea hashtag-urilor #MameCuDragoste și #VitaPrim, deci vă rog nu le uitați în postările voastre. <3

Siguranța copilului în mașină și în scaunul auto

Ana Maria Popa Leave a Comment

Aseară ne întorceam de la țară, să fi fost cam 19-20 ora, iar în apropiere de București, Waze arăta că se stătea în trafic pe DN6 din cauza unui accident ce avusese loc și care încetinise tot traficul de pe banda de intrare în oraș. Și cum mergeam noi centimetru cu centimetru, la un moment dat am oprit în coloană. El la volan, eu eram în dreapta și dădeam mesaje pe telefon, ființa noastră de șase luni dormea în spate, în scaunul întors cu spatele la sensul de mers. La un moment dat, aud frână bruscă și scârțâit de roți, iar lovitura mașinii din spate mă propulsează în bord (noroc că m-a ținut centura), în timp ce telefonul îmi sare cu avânt din mână și se lovește de bord, apoi îmi cade la picioare.

Când mă gândesc la toată faza, am unele imagini în ceață, altele mi se derulează cu încetinitorul. Primul lucru, m-am dus să îmi iau copilul în brațe și să îl liniștesc. Apoi, m-am dus să văd de victime – era un băiețel de vreo 4-5 ani care urla de mama focului din cauza genunchiului julit, cel mai probabil în scaunul din față. În rest, toți erau bine fizic. Următorul gând a fost despre pagube. Am avut noroc că deși lovitura fusese destul de puternică, mașina nu avea nimic față-spate. Dar cel care cauzase toată treaba avea partea din față a mașinii făcută praf și lichidele pe șosea. Și mai blocase și banda opusă, pentru că nu mai putea muta mașina de acolo în halul în care era.

Ce se întâmplase: omul o fi crezut că noi stăm pe loc că admiram peisajul (sau ceva), așa că a încercat să depășească. Drum cu o singură bandă pe sens, îi venea o mașină din față, așa că s-a băgat și el unde a văzut că s-a eliberat 1 cm din banda pe care ar fi trebuit să fie. Numai că omul nu și-a corelat viteza prea bine și a intrat în plin în fundul unui Audi, care a intrat în fundul nostru, care ne-am dus în cel din fața noastră. Nu comentez stilul respectivului de a conduce și nici măcar decizia de a face manevra asta, fiind cu un copil în mașină, care era fii-su, din câte am înțeles când m-am dus să văd de răniți, dar să lași un copil să stea în brațele unei rude, în spate, fără centură – asta mi se pare cumplit. Pentru că se poate întâmpla orice, oricând, fie vina ta sau nu. Copilul ăla trebuie să fie în siguranță. În cazul de față, norocul a fost că nu au fost urmări grave.

Toată treaba asta m-a făcut să mă gândesc la a mea ființă inocentă și felicit momentul în care am decis că indiferent de reacțiile ei, pentru siguranța ei și liniștea mea sufletească, o voi lăsa să stea cu spatele la sensul de mers. Lorelai avea două luni când nu mai suporta să stea cu spatele la sensul de mers, iar ca să evit scandal în mașină, am mutat-o cu fața, ca noi. Numai așa se calmase atunci, se uita pe geam și la noi și stătea liniștită. Apoi, am găsit un articol despre ce i s-a întâmplat unei fetițe care avea scaunul cu fața la sensul de mers – în urma unul accident, a fost decapitată intern (articol în limba engleză). Am fost șocată și am plâns doar la gândul că Lorelai ar putea să pățească ceva similar. Așa că de atunci, am mutat-o înapoi în poziția recomandată, având în minte doar siguranța ei. În timp, s-a obișnuit și acum nu mai avem probleme de plânsete. Nici nu vreau să îmi imaginez ce ar fi putut să îi provoace impactul de aseară, dacă pe mine mă aruncase înspre parbriz și mi-a făcut telefonul să sară din mână. Și când mă gândesc că de atâtea ori am alăptat în mașină, în spate, în timp ce eram pe drum dintr-o parte în alta… pot doar să mulțumesc că nu s-a întâmplat nimic în momentele alea și să zic never again! Îmi este clar acum că dacă e ora de masă a copilului și nu mai rezistă până ajungem la destinație, se lasă cu tras pe dreapta și staționat, dar niciodată cu alăptat în mașină pe bancheta din spate.

De ce e mai sigură poziția de așezare a copilului cu spatele la sensul de mers? Pentru că, în comparație cu adulții securizați de centura care acoperă cele mai puternice zone ale corpului – șolduri și umeri, bebelușii și copiii nu au încă părți ale corpului suficient de puternice astfel încât să reziste impactului unui accident, așa că scaunul poziționat cu spatele la sensul de mers distribuie forța impactului pe toată suprafața scaunului, evitând astfel presiunea exercitată asupra unei singure zone. În plus, capul micuței ființe este încă prea mare și greu pentru a fi susținut de gâtul firav în cazul unei mișcări bruște. De aceea, scaunul auto întors cu spatele la sensul de mers rămâne cea mai bună variantă pentru siguranța copilului în mașină, indiferent de obiecțiile primite.

Sursă foto – aici.

 

Pentru cei interesați, există și un grup pe Facebook, cu informații utile și conversații pe care eu le urmăresc cu plăcere și interes – aici. Se distribuie atât articole pe subiect, cât și informații sau experiențe, dar și (o treabă care mie îmi place) păreri și argumente despre diversele scaune sau producători de scaune auto.

Și, la final, vă las cu un video care explică cel mai bine cele de mai sus:

 

Drumuri line și în siguranță să avem! 🙂