De ziua mea…

Ziua mea era mereu o ocazie de a îmi împlini diverse dorințe, primeam cadouri și sărbătoream alături de persoane dragi. Dacă nu primeam de la ceilalți, îmi ofeream eu o gentuță, o perechiuță de pantofiori… :))

Anul ăsta, lucrurile s-au schimbat. Fie din cauza/datorită înaintării în vârstă – vorbim de 26 de ani începând de astăzi, mulțumesc-mulțumesc, fie din motiv de multe schimbări într-o perioadă scurtă de timp, anul ăsta nu am mai avut dorințe.

Anul ăsta am fost recunoscătoare, mă uitam în jurul meu în diverse momente ale zilei și mulțumeam în gând pentru ce am primit anul ăsta: o creatură simpatico-adorabilo-enervantă și un om alături de care să mă amuz în toate momentele, prezente și viitoare.

Pentru ziua de astăzi, aveam planuri să dăm o fugă până la mare – să ne bucurăm de o plimbare liniștită pe plajă, să mâncăm ceva și apoi să ne întoarcem. Dar ceva neașteptat ne-a deturnat planul și astfel am rămas acasă, pentru că eu mă lupt cu un început de răceală. Însă nu a fost cu supărare, a contat doar că suntem noi, în formulă completă. Așa mi-am dat seama că fericirea e să îi am pe ei doi lângă mine, oriunde am fi.

Și acum, la finalul zilei și la finalul postării prezente, trebuie să recunosc că mi-am schimbat poziția față de cele scrise. De când am început să tastez mi-am dat seama că am o dorință. Este una singură și nu este pentru mine, este pentru cei din jurul meu, pentru voi: vă doresc să ajungeți în momentul fericit din viața voastră în care să nu mai aveți dorințe. 🙂

Cum să faci lucrurile altfel de Black Friday: cazul Zoot

Că cei de la Zoot.ro (link site) sunt diferiți și fac lucrurile într-o modalitate faină, dar și motivele pentru care îmi place de ei, v-am zis deja – aici. Dar cum au abordat Black Friday-ul de anul acesta mi se pare că întrece orice nebunie de campanie! 🙂

Zoot va lăsa clienții să își facă singuri prețurile, prețuri care nu vor fi modificate în vreun sens. Adică, unele produse vor avea deja reducerile normale aplicate, iar ce urmează va fi în plus. 

De joi seara, 17 Noiembrie și până duminică, 20 Noiembrie, ora 23:59, clienții Zoot primesc vouchere pe care le aplică diverselor produse pe care și le doresc. Așa că pentru peste 1500 de produse din colecțiile pentru femei, bărbați, copii și home&deco se va putea aplica voucherul de 40% reducere. Iar pentru orice alt produs de pe site, va exista varianta de 25% reducere. Ambele vouchere sunt valabile doar pe durata campaniei de Black Friday și oferă extra discount față de ce ar putea să fie redus din costul unui produs. 

Codurile pentru Black Friday vor fi anunțate joi, fix înainte de începerea campaniei, iar abonații newsletter-ului vor fi primii care află de ele. Revin cu încurajarea de a vă înscrie pe listă, nu doar pentru a avea prioritate în aflarea noutăților și a promoțiilor simpatice, dar și pentru informații prețioase, de genul celei de față. 

Pe lângă faptul că fac lucrurile altfel, Zoot.ro încurajează clienții să cumpere chestiile pe care chiar și le doresc, fără să fie influențati de cele mai ieftine produse sau de reducerea cea mai mare. E simplu, îți alegi ce îți dorești și îi aplici voucherul singur. 

Și încă ceva: comenzile plasate în perioada Black Friday-ului vor fi livrate începând cu marți, 22 Noiembrie la Cabinele de Fericire alese. 

black-friday-zoot-ro

Eu deja am pus ochii pe câteva lucrușoare de pe site și abia aștept să mi le iau. Spre exemplu, rochia asta roșu închis mi se pare numai bună de purtat cu un pulover larg pe deasupra 😀 Și pentru că planific niște excursii la munte iarna care vine, mă uitam la un rucsăcel comod. Iar la astea se mai adaugă una-alta pe care le am salvate în bookmarks.

zoot-ro-black-friday-post-ana-maria-popa-blog-citat-oglinda

So, să zoot-uim cu spor Black Friday-ul ăsta, zic! 🙂

Și lunea poate fi o zi faină

Pentru că de câteva săptămâni m-a lovit astenia de toamnă și am început să îmi pierd cheful rapid de orice, nimic nu mă mai încânta și zilele păreau toate la fel, am început să răscolesc pe subiect. Nu m-am concentrat pe cauză neapărat, ci pe soluții. Așa că mi-am dat seama că ar trebui să devin nițel mai disciplinată când vine vorba de activitățile zilnice.

Cu puțin efort, deja după vreo trei zile (care au trecut greeeeeuuuu…) am început să înțeleg la ce ajută și partea asta. Următoarele chestii pe care încerc să le țin sub control sunt de mare ajutor:

1. Îmi formez un program de somn. Nu chiar ca la copii, cu ora de culcare și trezire, dar măcar cu niște ore adecvate de somn. Și anume, indiferent de ora la care mă bag la somn, îmi setez să dorm 7 ore, nu mai mult. Mă culc la 22, ok deci la 5 sunt în picioare. Mă bag la somn la 00, setez 7 ca oră de trezire. Din fericire, aici mă ajută și obiceiul de acum câțiva ani, când la ora 6 eram deja la sală, așa că îmi vine destul de ușor să mă trezesc, fără prea multe alarme.
Însă îmi aduc aminte de anii anteriori, când abia mă obișnuiam cu programul matinal. Primele două săptămâni au fost jale și dezastru. Dar după două săptămâni eram fresh și în priză în fiecare zi. Merită puțin efort la început, până se prinde organismul de cum stă treaba.

2. De cu seara îmi setez cel puțin un lucru plăcut pentru ziua următoare. Fie că e vorba de o ieșire, o întâlnire cu cineva drag sau o oră de masaj, chestia asta mă face să adorm cu gândul că abia aștept să vină ziua următoare. Și mai mult, ca să nu uit peste noapte și să am aceeași stare și dimineața, îmi notez motivul nerăbdării pe un post-it pe care mi-l lipesc lângă pat. Așa, este primul lucru de care dau cu ochii când mă trezesc.

3. Mâncare! Mănânc micul dejun, unul sățios. Pe lângă că se zice că e sănătos, pe mine personal mă și umple de energie. Unul din lucrurile mele preferate de avut la micul dejun este omleta turcească Menemen. Deși ia ceva până se prepară, este delicioasă. Cel puțin cum o fac eu 😀 Și o asortez cu un ceai negru, pentru că nu beau cafea.

4. Chestia aia de care nu am chef…fix d-aia mă apuc! Întâi, o setez ca pe o provocare. Iar apoi e și un joc în care îmi spun că dacă am trecut de partea aia urâtă, pe restul le pot dovedi mai ușor. Încerc doar să acționez, să nu mă mai gândesc la ea, ci doar să o execut. Așa, trec mai repede mai departe și rezolv ce e de făcut. Iar chestia asta o fac cel mai dimineață, pentru că atunci am mai multă energie. Dacă e vorba de trimis un mail, îl pregătesc de cu seară și îl țin în draft, iar dimineața doar îi dau send.

5. Dau mesaj cel puțin unei persoane dragi. Transmit un gând bun cuiva la care țin, fie că este vorba de o urare pentru o zi sau săptămână frumoasă, fie că mă îngrijesc și întreb dacă a rezolvat ceva de care știu că se stresa. Nu trebuie să mă lungesc la povești și să treacă timpul, că dacă avem mai multe de vorbit ne vedem la un suc. Ideea că am transmis un gând frumos mă bucură și pe mine și are un efect pozitiv și asupra primitorului.

 

Deci, cine zice că să îți creezi zile frumoase este greu? 🙂

 

anamariapopa.com blog post florin om frumos poza fericire balonase

 

Dragoste în jurul lumii: World Ride 2016

Există dragoste. Există nebunie. Și mai există ceva numit dragoste nebună, în cel mai bun și frumos sens al cuvântului. Așa sunt Diana și Florin 🙂 Sau cum se descriu chiar ei – ‘Un cuplu pe două roți…și multe bagaje…pleacă în jurul lumii’.

anamariapopa.com blog world ride 2016 post diana florin moraru casatorie

Oamenii ăștia mișto și-au pus în minte să sărbătorească într-un mod special evenimentul cel mai important din viața lor: de curând căsătoriți, ei au planul de a stabili trei recorduri mondiale – prima excursie în jurul lumii, în cuplu, pe motocicletă, cele mai multe căsătorii – prin fiecare țară prin care trec, și cele mai multe steaguri ale unei țări, plantate prin întreaga lume.

Mai pe scurt, globul pământesc le va oferi aventura vieții. How cool is that, serios?! Diana și Florin și-au făcut planul și vor traversa 87 de țări, unde vor planta steagul României, pe 5 continente, în timp ce vor parcurge peste 90.000 km.

Așa, ei calcă pe urmele primului român care a făcut înconjurul lumii. În 1910, Dan Dumitru a stabilit recordul mondial pentru parcurgerea a 100.000 km, pe jos, purtând mereu costumul național. (Băi, și eu am făcut răni în talpă de la 8-9 km de mers pe jos prin București…). Până în anul 1923, când a finalizat traseul, Dan Dumitru a uzat 497  de perechi de opinci și 28 de costume naționale.

Daaar, să revenim în prezent, la oamenii noștri interesanți. Bineînțeles că o astfel de experiență necesită multă pregătire și sprijin, așa că și-au pus tot curajul la bătaie și sufletul pe tavă, atunci când au recunoscut că au nevoie de ajutor. Au adunat deja o listă de parteneri și sponsori, și rămân deschiși la orice comunicare și dorință de a participa, direct sau indirect, la povestea ce o vor scrie. Aici pot afla mai multe detalii toți cei care doresc să se implice, de la personalizarea steagurilor pe care le montează, la sprijin financiar prin transferarea de sume în conturile deschise special pentru ocazia asta, sau doar sfaturi legate de locurile pe unde urmează să exploreze.

Ba mai mult, simpla veste și transmitere de info despre planul lor, ajută! Pentru că suntem oameni și așa funcționăm. Ne aprindem de la emoțiile și sentimentele care ne încearcă atunci când citim/vedem/auzim povești și experiențe.

Iar asta este o poveste despre iubire, curaj, aventură, nebunie, călătorii, recorduri personale și mondiale. Doar – lucrurile mărețe nu au fost realizate niciodată din zona de confort, nu? 🙂

Bucurie de Aprilie

De când mă știu, Aprilie m-a bucurat cel mai mult dintre toate lunile anului (chiar și mai mult decât luna mea de naștere). Nu doar pentru că înseamnă Primăvară, ci și pentru evenimentele pe care le-a adus.

Pentru mine, Aprilie este Fericire și Iubire. Acum 8 ani, începeam o relație ce avea să dureze câțiva ani frumoși, o relație alături de un om de minune, care m-a ajutat să cresc și să mă dezvolt cât poate alții nu o fac în toată viața lor. Iar acum un an, dădeam curs ideii de a petrece o viață alături de o singură persoană, cu care să împart tot.

Revin în prezent și cele de mai sus fac parte din trecut, amândouă, cu bune și rele. A trecut timpul peste fiecare etapă în parte, iar acum Aprilie mă găsește în altă postură și îmi aduce o nouă șansă la un alt tip de fericire.

anamariapopa.com blog ana maria popa travel calatorii

Cu bagajele făcute și deja trei sferturi de casă împachetată și băgată în cutii și saci și pungi, mă pregătesc pentru un nou episod: mutarea pe un alt continent, care aduce cu sine și o a doua experiență de a depăși granițele României, când vine vorba de zona profesională. După o poveste de 3 luni în Austria, acum a venit acest moment.

Elementul de noutate, împreună cu pasiunea pentru subiect, m-au făcut să împărtășesc vestea mai devreme decât planificasem – deh, ce să-i faci cu nerăbdarea! Toate detaliile nu le voi da din casă (și rog persoanele apropiate care știu despre ce este vorba, să mențină misterul), dar promit să revin cât de des pot cu povești, întâmplări și poze, pe blog și pe Facebook, așa că ținem aproape! 😀

Și, vorba cântecului, s-auzim de bine!

Ce e fericirea?

Pentru tine? Pentru oamenii din jurul tău?

Vorbind cu oameni și auzindu-le poveștile, am ajuns să îmi dau seama că depindem foarte mult de ceilalți, în obținerea fericirii noastre. De fapt, chiar postul ăsta a fost inspirat de o conversație cu un prieten. Subiectul se purta despre faptul că era trist că nu îi ieșea cu tipa de care îi plăcea, dar totuși avea un motiv de fericire, că o altă tipă se îndrăgostise de el…

Într-o altă conversație avută mai demult cu altcineva, respectivul îmi spunea că arăt ca o persoană fericită. I-am mulțumit frumos și discuția s-a continuat cu el punând accentul pe ideea că fericirea noastră depinde, în mare parte, de persoanele de lângă noi.

Pentru mine, asta este o scuză să nu fim fericiți niciodată. ‘Auzi, tu ești fericit?’ ‘Nu, nu pot, X s-a purtat urât cu mine.’ Ok, lasă-l pe X, asta e o dovadă a felului lui de a fi. De ce trebuie să fie și o dovadă a felului tău?

Și nu, nu îmi pare rău că nu sunt de acord cu respectivul. Cum susțineam și în conversația respectivă, dacă stăm mereu să așteptăm de la alții să ne ofere câte un strop de fericire, cum ne mai mirăm că există atâția oameni nefericiți pe lumea asta?!

Cu altă ocazie, povestesc despre cum acționez eu când sunt nefericită și cum lupt pentru fericirea mea, pentru că – fără glumă – ăsta este sensul vieții mele: să fiu fericită. Așa simt. Că e singură sau cu cineva lângă mine, asta depinde de moment. Și de data asta, primesc o reacție de genul ‘ce motiv/scuză ai să (fac acțiunea care mă face fericită)?’.

Uhm, ce, poftim? Am nevoie de o scuză să schimb ceva ce mă nemulțumește? Trebuie să cer permisiunea cuiva să trec de la o stare de nesatisfacție la un zâmbet?

Iarăși stau și mă gândesc, cum ne mai mirăm că sunt atâția oameni care nu se simt fericiți? Câți dintre oamenii pe care îi întrebi de fericire, îți pot răspunde afirmativ, împăcați cu ei, și îți pot defini fericirea lor?

Am cunoscut mulți oameni în ultima perioadă, iar în majoritatea cazurilor ajungeam și la discuții filosofice, de viață și, bineînțeles, fericire. 

Ce mă face pe mine fericită? Momente. Viața. Momentele pe care le viața mi le oferă și de care încerc să mă bucur, de fiecare în parte, cum e el. Îmi pot aduce aminte de clipe fericite chiar și în perioadele cele mai negre din viața mea. Iar felul meu de a fi este de a le accentua pe cele simpatice, nu pot explica.

Să știi să apreciezi chiar și lucrurile mărunte, chiar și când nu ai chef de gânduri pozitive, asta e artă. Nu, nu o stăpânesc pe deplin nici eu, dar e un exercițiu bun de a te forma în direcția asta. D-asta, acum câteva luni, într-o discuție cu o prietenă, îi dădeam exemplu de provocarea 100 Days Challenge, în care, timp de 100 de zile, încerci să te concentrezi pe cel puțin un lucru pozitiv, în fiecare zi. Pare o joacă de copii în online, dar e un exercițiu foarte bun de a-ți forma obișnuința de a avea măcar un gând pozitiv pe zi și să găsești ceva de apreciat, oricât de mărunt.

Pentru mine? Eu îmi găsesc fericirea în momente diferite, în funcție de stare. Poate fi un pahar de vin savurat seara, după o baie fierbinte, în timp ce stau sub pătură. De când m-am mutat în Austria, poate să fie o plimbare prin munți, pe poteci înzăpezite. Într-o zi, am zâmbit urmărind o familie superbă, care petrecea timp jucându-se cărți, se bucurau fiecare de compania celuilalt și nimeni nu stătea pe telefon sau tabletă – m-au făcut fericită să văd că există iubire frumoasă pe lumea asta, m-am simțit încărcată cu energie și speranță.

Fii dependent (da, cu doi de i) de oamenii din jurul tău că să te simți împlinit și observă-te cum te simți gol și nefericit, odată ce ei nu mai sunt în preajma ta. Abia atunci când ești fericit și liniștit și împlinit și și și, singur, abia atunci o să te poți declara fericit și în preajma altcuiva. Până atunci, doar te păcălești…

Viața toată e compusă din momente, roz sau gri. Dar oricând poți găsi ceva roz într-o perioadă gri, sau invers – ceva gri într-o perioadă roz. Depinde doar pe ce culoare vrei să te concentrezi 🙂

Cum am dispărut din online

Forțat. Exact așa.

De aproape 2 luni (și nu știu cum a trecut timpul) m-am mutat din București. Din România. În Austria. În munți. Am ajuns în fundul pământului, într-un sătuc de maxim 1000 locuitori. Eu cred că e cu tot cu turiști, pe tot anul, cumulat.

În primul rând, există un singur trotuar, și nu pe sens. Ai un singur trotuar pe care poți sa mergi, pentru că oricum dacă ar mai fi unul și pe partea cealaltă, nu ar avea cine să îl calce.

Am ajuns într-un loc fără nimic. Nu tu o cafenea, nu tu un doctor, nu tu o farmacie, nu tu un supermarket. Și nu, nu tu o conexiune la internet. Noroc cu deplasările, că beneficiez de netul altora. Nu mă plâng, e chiar o provocare. Persoană de Social Media și online, fără acces la net. Dar am descoperit chestii interesante cu ocazia asta.

În primul rând, sunt mai atentă la oamenii din jurul meu. Mai prinsă în conversații, mă bucur mai mult de momente. Râd mai mult și mai cu poftă. Sunt mai liniștită că nu îmi vibrează telefonul mereu. Am aer curat în jurul meu, mult alb și zăpadă. Mi-am dezvoltat alte simțuri.

Prietenii făcuți p-aici mă întreabă cum se poate ca o ‘prințesă’, o fată de oraș – capitală europeană chiar – să se acomodeze la sat. Dar zău dacă a fost chiar așa greu. Da, îmi lipsește confortul ăla de ‘am poftă de cartofi prăjiți la miezul nopții și mă duc la Mec și îmi iau’. Vreau să mă văd cu cineva? Vreau să fac una-două cumpărături? Eh, atunci mă urc frumușel în autobuz și mă duc în orășelul alăturat, unde am 2 mini-mall-uri cu câteva magazine și cafenele și 3 supermarket-uri.

Toată chestia asta mă ajută să trăiesc doar cu ce e necesar. Eu, oamenii din jurul meu, natura, emoții și momente.

soll-skiwelt-austria-mountain-winter-snow-ski

 

Viața de aici e atât de demateralizată (dacă o exista cuvântul ăsta), încât – acum câteva zile am avut probleme cu telefonul. S-a închis singur. Încerc restart, reset, nimic. Se închidea într-una, dar de deschis nu. Și deja mă gândeam că o să trebuiască să stau și fără telefon, nu doar fără net. L-am lăsat în pace, îmi imaginam că trebuie măcar să anunț lumea că nu mai sunt disponibilă sub nici o formă. Și apoi, și-a revenit telefonul. I-am mulțumit frumos și amabil, nu mă simțeam nici mai ușurată, nici mai fericită. Era doar un obiect.

Unul din oamenii mei din București mă întreba, la un moment dat când mă prinsese online, dacă îmi e dor de acasă. Nu am stat prea mult pe gânduri până să îi răspund negativ. Pentru mine, ‘acasă’ e un sentiment, nu un loc. Și atâta timp cât sunt fericită, liniștită, chiar nu contează locul unde mă aflu. Da, îmi este dor de oameni, asta recunosc. Dar și asta se poate rezolva cu un mesaj și un gând frumos, chiar dacă transmis mai greu.

Ne-am obișnuit prea mult cu tot confortul dat în special de tehnologie. Da, e folositoare, ajutătoare, dar atât. Nu înseamnă și nu poate înlocui viața. Iar când asta dispare, rămânem tot noi, oamenii. Noi, cu gândurile, emoțiile, sentimentele și trăirile. Am ajuns la concluzia că am cam uitat asta… Și mă includ și pe mine, eu din trecut.

Anul trecut, pe vremea asta, nici nu îmi imaginam viața fără internet, telefon… Și totuși, acum simt că exist mai mult ca niciodată. 🙂