Tu cât de mulțumit ești?

Americanii celebrează în perioada asta Thanksgiving, sărbătoare națională cu ocazia căreia își exprimă recunoașterea și aprecierea pentru recolta din anul precedent. Tradiția include o masă copioasă, în centrul atenției aflându-se un curcan la cuptor.

Primul Thanksgiving a avut loc în anul 1621 și a durat 3 zile (!), dar a fost declarată sărbătoare națională abia 300 de ani mai târziu, în 1941. Se crede că la prima cină nu s-a gătit curcan. Și totuși, acesta a devenit personajul principal al ocaziei, datorită faptului că a fost unul din primele animale domesticite în America.

Indiferent de țară, încă un an aproape că a trecut, așa că acum ar fi un moment bun să ne gândim la toate lucrurile pentru care suntem recunoscători anul acesta, în viața asta. Zi de zi suntem ocupați și preocupați să ne plângem, să ne concentrăm pe lucrurile pe care nu le avem sau care nu merg cum ne-am dori noi. De ce? Pentru că e mai la îndemână. Așa că, din când în când, este important să ne luăm puțin timp să ne aducem aminte de lucrurile pe care le apreciem și pe care, de multe ori, considerăm că le merităm de la sine.

În urma unei analize atente și după ce am dat replay unuia din anii cei mai dificili din viața mea – dacă nu chiar, cel mai! – am ajuns la concluziile de mai jos, ca lucruri pentru care eu sunt recunoscătoare, după 23 de ani:

Oameni – în general. Îmi place că am întâlnit și cunoscut, și o să mai întâlnesc și o să cunosc și mai multe persoane în viața asta, și că mereu găsesc lucruri pe care să le învăț de la ele. Oameni care mă inspiră să mă depășesc și să devin mai bună sau din contră, oameni care mă fac să realizez – ‘Hei, eu nu aș vrea să fiu așa!’. Persoane pe care le admir și le urmăresc cu drag în activitățile și poveștile lor, dar și persoane de care știu că îmi este mai bine fără.

Viață – pentru că dacă stai să te gândești, viața asta chiar este interesantă. Trebuie doar să știi ce să faci cu ea și cum să ți-o creezi. Iar anul care a trecut m-a făcut să realizez că abia încep să îmi construiesc viața și povestea, creându-mi oportunități și asumându-mi riscuri.

Iubire – care face lumea să se învârtă. Pentru că este fericire, putere, frumusețe, bunătate, ajutor, sinceritate, încredere, comunicare, înțelegere, liniște, acceptare, respect, răbdare – ok, e cazul să mă opresc, dar ați înțeles ideea.

Prieteni buni – știi, oamenii aceia pe care îi simți. Pe anumiți îi vezi, pe alții îi auzi, dar doar pe câțiva dintre ei îi simți în sufletul tău, ca și cum fac parte din tine. Și nu există cuvinte prin care să poți descrie asta.

Activități fizice – dans, fitness, yoga. Orice mă face să mă pun în mișcare, îmi ridică moralul, mă energizează, mă bagă în starea cea bună și îmi aduce aminte că arăt mai bine cu un corp tonifiat 😀

Animale – și, chiar mai bine, dacă nu ai un animal de companie – prieteni care au animale de companie! 2 în 1, câștig din toate părțile!

Provocări – au sensul lor, crede-mă. Contribuie la persoana care ești acum. Cum le faci față este strict alegerea ta, totul ține de tine și se află în controlul tău.

Durere – fără ea, nu am fi capabili să apreciem momentele frumoase. Imaginează-ți, abia când ai o durere de dinți care te face să îți anulezi planurile. Abia atunci începi să apreciezi momentele când mai aveai probleme dentare, dar nu erau dureroase și tu îți puteai continua liniștit programul.

Control – asupra acțiunilor tale, a tot ce ține de tine și de atitudinea ta. Pentru că da, ăsta e singurul lucru pe care îl poți controla pe bune. Nu decizi tu cum se poartă oamenii cu tine, cât timp vei avea un loc de muncă sau o mașină. Singurul lucru pe care îl poți stăpâni tu este atitudinea ta și felul cum reacționezi la ceea ce primești dinafara, în viața asta.

Lipsa controlului – imaginează-ți cum ar fi ca toate problemele să fie pe capul tău și să aștepte să le rezolvi?! Aia chiar ar fi o viață complicată! Poate ți se pare dificil, dar încearcă să vezi partea bună în faptul că unele lucruri nu țin de tine. Apreciază fiecare moment în care nu ai control, pentru că ăla e timpul tău în care să te simți liber!

Bani – da, la final. Pentru că, serios acum, hai să gândim practic – banii fac multe lucruri posibile pe lumea asta. Ei pot fi prietenii tăi sau din contră, cel mai mare dușman. Depinde doar de cum îi tratezi tu.

 

Și tu, pentru ce ești recunoscător în viața asta? 🙂

anamariapopa.com blog post atra doftana valea doftanei romania relax nature photo cristian sutu foto union

Cine este Moș Crăciun?

M-am întâlnit ieri cu Lina, și dintr-una în alta, am intrat în spiritul Crăciunului. Cu conversația. Și am început discuții despre tradiții, Moș, cadouri, cum era când eram mici, etc.

Cu ocazia asta, mi-am adus aminte că eu am crezut în Moș până foooaaarte târziu. Nu că dau numere sau ceva, dar cred că aveam undeva în jurul vârstei de 13 ani, când eu încă mai susțineam sus și tare că Moșul există. Nu exista nici un motiv sau idee rațională, cu atât mai puțin emoțională pentru a mă face să cred altceva. Ideea a atins punctul maxim în momentul în care eu le spuneam tuturor copiilor de la școală că Moșul exista, iar ei râdeau de mine. Ei știau deja ceva ce mie îmi scăpase.

La un moment dat, sătulă de certurile mele cu copiii, dar și de faptul că eu îi luam apărarea cu înverșunare Moșului, într-atât încât era să iau la bataie un copil din clasă, mama se decide să aibă ‘acea’ discuție cu mine. Și mă ia frumos și începe să îmi explice că, de fapt și de drept, pe scurt, Moșul nu există și nu a existat niciodată.

Îmi aduc și acum aminte discuția – ‘Ana… Trebuie să vorbim… Știi, Spiritul Crăciunului nu stă într-un personaj, el se simte în fiecare dintre noi, există în sufletul nostru. Eh, acel spirit al Crăciunului este Moș Crăciun. El nu există în sine, ca persoană, dar îl simțim în suflet, an de an’. Nu a fost chip. Am început să plâng, am spus că nu este adevărat… Că eu îl auzisem de atâtea ori pe Moș, pe hol, când punea cadourile (explicație separată – până la vârsta înaintată de 17 ani, am avut o frică teribilă de întuneric, dar asta e altă poveste). Și atunci nu înțelegeam cum de Moșul nu exista… Mama încerca în continuare – ‘Păi, tu nu ai văzut că de multe ori, cadourile pe care le găseai tu ascunse în șifonier la noi erau și cele pe care le găseai sub brad în ziua de Crăciun?’. Explicația mea era simplă – părinții mei erau ajutoarele lui Moș Crăciun, pentru că el era un om tare ocupat, care trebuia să ajungă în vizită la toți copiii din lume, într-o singură noapte.

Pentru un copil, eram tare cerebral, totul avea o logică, eram extrem de naiv, și luptam pentru crezul meu până în pânzele albe! În mintea mea, eu am crezut în lumea din jurul meu, în părinți, în bunici, în cei care îmi vorbeau despre Moș… Iar acum totul se năruia. Mă simțeam tradată și mințită la modul urât… Dar, cu toate astea, am mai avut o curiozitate – ‘Dar Iepurașul?’… ‘Nici Iepurașul nu există, Ana. El este spiritul Paștelui’. Discuția a continuat cu întrebări despre Moș Nicolae și alte cele. La final, eram devastată. Părinții și familia mea mă mințiseră, copiii de la școală aveau dreptate, niște străini au fost cei care mi-au spus adevărul dur, iar eu mă facusem de cacao în fața colegilor… Dar, mai presus de toate, personajul crezului meu nu exista.

Mi-a fost greu să trec peste, iar Crăciunul nu a mai fost niciodată la fel. Și atunci, în cadrul discuției cu Lina, mă întrebam dacă eu voi face la fel cu copiii mei. Sau, în mare, mă întrebam dacă este corect ce le facem copiilor. Înțeleg ideea de tradiție, înțeleg ideea de Moș Crăciun ca spirit al Crăciunului, dar chiar trebuie să îi dăm un chip Moșului? Chiar trebuie să îl umanizăm în asemenea fel? Pentru unii copii, cum am fost și eu, Moșul era ceva special, ceva separat de lumea noastră, era o ocazie specială când venea la mine, așteptam tot anul doar ca să îi aud pașii pe holul apartamentului și să aud cum aranja pungile sub brad (din nou, menționez că frica de întuneric mă împiedica să mă duc să îl și văd). An de an, eu trăiam cu impresia că persoana aia specială – out of this world de specială, mă vizitează pe mine o dată pe an. Și credeam atât de tare în ideea asta, încât mi-o susțineam și luptam oricum pentru ea!

Părinții își învață copiii să nu mintă, de ce? Chiar am curiozitatea asta – de ce? E drept, nu am copii și nu știu cum e, nu știu dacă voi ști vreodată, dar de ce să le facem asta, să îi mințim, când noi le spunem lor să nu facă asta nici atunci când sunt mici, și nici mai târziu? De ce se consideră că părinții pot folosi minciuni ‘albe’ cu copiii, dar apoi se supără dacă primesc același lucru apoi? Ce ne facem atunci când ei cresc și află adevărul? Da, unii copii trec mai ușor peste, unii nu pun la suflet… Însă există copii pentru care momentul adevărului este prima dezamagire a vieții. Există copii ca mine, care merg oriunde pentru crezul lor, chiar dacă asta înseamnă să și-o ia de la ceilalți sau să fie ridiculizați pentru ce cred ei, pentru ceva ce este parte din ei la momentul respectiv.

Și pentru că încă mai merg departe pentru crezul meu, iată mai jos istoria lui Moș Crăciun, căutată de mine din curiozitatea următoare: chiar merită să umanizăm atât de mult un personaj fictiv?

Se pare că povestea lui Moș Crăciun își are originea în povestea Sfântului Nicolae. Acesta ar fi fost un episcop creștin care a trăit în secolul IV și era renumit pentru faptul că împărțea cadouri oamenilor săraci. La un moment dat, el a dăruit și bani unor fete sărace, pentru a își face nunțile și astfel, să fie salvate de la prostituție. În timp, tradiția creată de acest episcop s-a răspândit și s-a dezvoltat mai ales în zona Statelor Unite, americanii fiind cei care au promovat și descris Moșul ca pe o ființă umană. Ei au fost aceia care l-au creionat ca pe un personaj simpatic, zâmbăreț, grăsuț, îmbrăcat în costum roșu, care stă la Polul Nord și conduce o sanie trasă de reni, cu care duce toate cadourile pentru copii. Iar mai târziu, Coca-Cola a fost cea care a contribuit masiv la această imagine a Moșului și la promovarea lui.

Într-un final, ce a fost, a fost. Iar cât despre generațiile următoare, nu cred că trebuie să ne mai facem griji. Ele vor afla de pe Facebook, când vor vedea că toata lumea va posta poze cu ‘Moșul’, în același timp, iar Moșii vor arăta diferit în fiecare poză. Sau, poate până atunci, părinții găsesc noi ‘minciuni albe’ pe care să le spună copiilor…