Mi-am adus aminte cum e să te joci, la BLPX

Mai specială de fel, acum apuc și eu să povestesc de BLPX. Nici nu am întârziere de 3 săptămâni sau ceva p-acolo :))) Da’ e ok, că am scuze pentru asta. Știți, nu am avut acces la net o perioadă mai lungă de timp, și când am dat din nou cu ochii de el, nu mai știam cum se folosește. Apoi, laptop-ul pe care îl aveam nu era chiar cel mai rapid. Între timp, am rezolvat situațiile, așa că am zis să recuperez.

Abia întoarsă în țară, după o perioadă prin Austria, și cu un interviu pentru o companie pe gaming care bătea la ușă, mi-am găsit locul printre bloggerii gameri (sau gamerii bloggeri), la Bloggers Lan Party. Adevărul e că mi-am dat seama că uitasem cam cum mai e să te joci. Deci nu, nu am câștigat nici unul dintre premiile puse la bătaie, deși dacă nu era Bunescu ăla și încă cineva pe care nu cunosc, mă făceam cu o unitate ASUS Liquido, în valoare de vreo 10.000 RON. Dovada, aici, că nu zic doar așa.

În rest, am bătut-o pe Bianca, la Guitar Hero…

anamariapopa.com blog blpx post bloggers lan party 2016 guitar hero game bianca matei

M-am distrat, m-am jucat Street Fighter și am mai dat și un K.O., din când în când…

anamariapopa.com blog blpx post bloggers lan party 2016 street fighter game

Mi-am revăzut persoane dragi, cc Sorin 😀 …

anamariapopa.com blog blpx post bloggers lan party 2016 prieteni sorin chineata

Am gustat dulciuri bune-bune…

anamariapopa.com blog blpx post bloggers lan party 2016 prajituria.ro dulce

La final, am fost puțin ruptă de oboseală…

anamariapopa.com blog blpx post bloggers lan party 2016 AMP tag

Dar asta nu m-a ținut departe de afterparty-ul din Shoteria…

anamariapopa.com blog blpx post bloggers lan party 2016 after party shoteria

După o zi de joacă, am continuat cu dans și voie bună, că așa merge bine sâmbătă seara.

De mișto, a fost super mișto. Interviul cu compania pe gaming a mers și el bine, după research-ul intens de la BLP 😀

Pot doar să sper că mă mai invită Toma și anul viitor, dacă promit că o să scriu impresiile de după, mai rapid.

 

Photo credits: Același Sorin, telefonul meu, și alte surse de p-acolo 😀

3, 2, 1… 24!

Acum un an (și puțin) mă pregăteam deja de momentul acela al anului. Știi, când se apropie ziua ta și tot ce poți să gândești este cum o să fie anul ăsta, abia aștepți să îți strângi oamenii dragi și să îi vezi pe toți într-un singur loc și să fiți voi, în stilul vostru.

Anul trecut, am început mai devreme cu o lună lista de dorințe și am ajuns la rezultatul ăsta. Deloc rău, aș spune eu. M-am bucurat de momentele respective cu oamenii mei de atunci. Și, chiar dacă între timp s-a mai schimbat raportul de drăgălășenie, amintirea rămâne una frumoasă, iar surpriza făcută de ei – unică. Chiar îmi pare rău că i-am lăsat să aștepte în fața ușii, timp de 2 minute, cu tortul de înghețată în brațe și cu lumânările deja aprinse pe el. Au fost dulci foc, apoi când am văzut înregistrarea și oamenii erau aproape să își piardă speranța……… Dar totul a fost bine când s-a terminat cu bine 🙂

 

anamariapopa.com blog post ziua mea 16 decembrie sagetator happy birthday princess ice cream bubblegum marshmallow cake tort inghetata

 

Acum, după un an de la povestea asta? Dorințele mele rămân aceleași. Nu vreau cadouri, lucruri materiale. Cel mai frumos cadou sunt oamenii din viața mea, oamenii pe care îi cunosc. Că unii dintre ei rămân o perioadă mai lungă în viața mea și se dovedesc a fi simpatici, este minunat. Cine pleacă, e bine plecat și trece la capitolul de experiență. Dar oricum ar fi, corectez dorința de anul trecut și o completez cu faptul că vreau să dau de oameni care știu să fie oameni, nu doar ca aspect fizic. Oameni sufletiști, deschiși, comunicativi, empatici, care știu ce înseamnă respectul.

Și mai completez lista de cerințe – povești. La 23 de ani (pentru încă o mână de ore!), la finalul anului cel mai răvășitor din viața mea, am realizat că indiferent ce s-ar întâmpla în viața asta, cu ce ies pe plus sau pe minus, nimeni nu îmi poate lua experiențele și poveștile pe care le-am trăit. Așa că mi-am propus să am o viață plină de povești demne de transmis mai departe, o viață cu experiențe care să merite să fie povestite, indiferent de învățătura lor.

Spre deosebire de anul trecut, acum mă găsesc în Austria, fizic departe de oamenii mei dragi. Dar ei reușesc să mă facă să nu simt distanța, și să îi simt tot așa, aproape de sufletul meu. Ăștia sunt oamenii mei, cei care au un loc special în sufletul meu. Și nu pot să îmi doresc decât ca, orice s-ar întâmpla de la o zi la alta, să rămână acolo, că îmi place tare mult cum e acum.

 

În rest, numai de bine pentru toată lumea, indiferent de vârste! 😀

 

Seara de Storytelling

Aici și aici vă spuneam cum este la storytelling. Apoi, am primit și mai multe întrebări și interes din partea multora. Pe unii dintre voi, chiar i-am convins să mă însoțească, și nu doar o dată, hihi.

Acu’, a venit momentul potrivit să aflați mai multe! Aveți o invitație oficială din partea mea, pentru un eveniment nou creat, tot de această comunitate de oameni mișto – Seara de Storytelling.

Când? Joi, 2 Aprilie 2015, ora 18.45 (știu, v-am anunțtat cam târziu… Dar promit că dacă rămâneți pe aproape aflați și motivul pentru care am întârziat cu anunțul, curând, zilele astea, ce și cum. Dar serios că aici merită să ajungeți)

Unde?  Ceainăria ArCuB (locația e genială, been there, seen that, tried that, loved that!)

Aici puteți găsi mai multe detalii, chiar de la sursă. Haidi, dați un click acolo și aflați programul și desfășurarea serii interesante pregătite! Eu promit că vă va plăcea de povestitorii serii, îi știu pe toți și pe fiecare i-am ascultat cu mult interes, de fiecare dată. Pot doar să dau din casă faptul că au multe povești frumoase de spus, care vă vor lăsa cu ceva mai mult, la finalul întâlnirii 🙂

 

cover 2 aprilie joi 2015 storytelling ana maria popa blog post www.anamariapopa.com blogger.jpg

Cine este Moș Crăciun?

M-am întâlnit ieri cu Lina, și dintr-una în alta, am intrat în spiritul Crăciunului. Cu conversația. Și am început discuții despre tradiții, Moș, cadouri, cum era când eram mici, etc.

Cu ocazia asta, mi-am adus aminte că eu am crezut în Moș până foooaaarte târziu. Nu că dau numere sau ceva, dar cred că aveam undeva în jurul vârstei de 13 ani, când eu încă mai susțineam sus și tare că Moșul există. Nu exista nici un motiv sau idee rațională, cu atât mai puțin emoțională pentru a mă face să cred altceva. Ideea a atins punctul maxim în momentul în care eu le spuneam tuturor copiilor de la școală că Moșul exista, iar ei râdeau de mine. Ei știau deja ceva ce mie îmi scăpase.

La un moment dat, sătulă de certurile mele cu copiii, dar și de faptul că eu îi luam apărarea cu înverșunare Moșului, într-atât încât era să iau la bataie un copil din clasă, mama se decide să aibă ‘acea’ discuție cu mine. Și mă ia frumos și începe să îmi explice că, de fapt și de drept, pe scurt, Moșul nu există și nu a existat niciodată.

Îmi aduc și acum aminte discuția – ‘Ana… Trebuie să vorbim… Știi, Spiritul Crăciunului nu stă într-un personaj, el se simte în fiecare dintre noi, există în sufletul nostru. Eh, acel spirit al Crăciunului este Moș Crăciun. El nu există în sine, ca persoană, dar îl simțim în suflet, an de an’. Nu a fost chip. Am început să plâng, am spus că nu este adevărat… Că eu îl auzisem de atâtea ori pe Moș, pe hol, când punea cadourile (explicație separată – până la vârsta înaintată de 17 ani, am avut o frică teribilă de întuneric, dar asta e altă poveste). Și atunci nu înțelegeam cum de Moșul nu exista… Mama încerca în continuare – ‘Păi, tu nu ai văzut că de multe ori, cadourile pe care le găseai tu ascunse în șifonier la noi erau și cele pe care le găseai sub brad în ziua de Crăciun?’. Explicația mea era simplă – părinții mei erau ajutoarele lui Moș Crăciun, pentru că el era un om tare ocupat, care trebuia să ajungă în vizită la toți copiii din lume, într-o singură noapte.

Pentru un copil, eram tare cerebral, totul avea o logică, eram extrem de naiv, și luptam pentru crezul meu până în pânzele albe! În mintea mea, eu am crezut în lumea din jurul meu, în părinți, în bunici, în cei care îmi vorbeau despre Moș… Iar acum totul se năruia. Mă simțeam tradată și mințită la modul urât… Dar, cu toate astea, am mai avut o curiozitate – ‘Dar Iepurașul?’… ‘Nici Iepurașul nu există, Ana. El este spiritul Paștelui’. Discuția a continuat cu întrebări despre Moș Nicolae și alte cele. La final, eram devastată. Părinții și familia mea mă mințiseră, copiii de la școală aveau dreptate, niște străini au fost cei care mi-au spus adevărul dur, iar eu mă facusem de cacao în fața colegilor… Dar, mai presus de toate, personajul crezului meu nu exista.

Mi-a fost greu să trec peste, iar Crăciunul nu a mai fost niciodată la fel. Și atunci, în cadrul discuției cu Lina, mă întrebam dacă eu voi face la fel cu copiii mei. Sau, în mare, mă întrebam dacă este corect ce le facem copiilor. Înțeleg ideea de tradiție, înțeleg ideea de Moș Crăciun ca spirit al Crăciunului, dar chiar trebuie să îi dăm un chip Moșului? Chiar trebuie să îl umanizăm în asemenea fel? Pentru unii copii, cum am fost și eu, Moșul era ceva special, ceva separat de lumea noastră, era o ocazie specială când venea la mine, așteptam tot anul doar ca să îi aud pașii pe holul apartamentului și să aud cum aranja pungile sub brad (din nou, menționez că frica de întuneric mă împiedica să mă duc să îl și văd). An de an, eu trăiam cu impresia că persoana aia specială – out of this world de specială, mă vizitează pe mine o dată pe an. Și credeam atât de tare în ideea asta, încât mi-o susțineam și luptam oricum pentru ea!

Părinții își învață copiii să nu mintă, de ce? Chiar am curiozitatea asta – de ce? E drept, nu am copii și nu știu cum e, nu știu dacă voi ști vreodată, dar de ce să le facem asta, să îi mințim, când noi le spunem lor să nu facă asta nici atunci când sunt mici, și nici mai târziu? De ce se consideră că părinții pot folosi minciuni ‘albe’ cu copiii, dar apoi se supără dacă primesc același lucru apoi? Ce ne facem atunci când ei cresc și află adevărul? Da, unii copii trec mai ușor peste, unii nu pun la suflet… Însă există copii pentru care momentul adevărului este prima dezamagire a vieții. Există copii ca mine, care merg oriunde pentru crezul lor, chiar dacă asta înseamnă să și-o ia de la ceilalți sau să fie ridiculizați pentru ce cred ei, pentru ceva ce este parte din ei la momentul respectiv.

Și pentru că încă mai merg departe pentru crezul meu, iată mai jos istoria lui Moș Crăciun, căutată de mine din curiozitatea următoare: chiar merită să umanizăm atât de mult un personaj fictiv?

Se pare că povestea lui Moș Crăciun își are originea în povestea Sfântului Nicolae. Acesta ar fi fost un episcop creștin care a trăit în secolul IV și era renumit pentru faptul că împărțea cadouri oamenilor săraci. La un moment dat, el a dăruit și bani unor fete sărace, pentru a își face nunțile și astfel, să fie salvate de la prostituție. În timp, tradiția creată de acest episcop s-a răspândit și s-a dezvoltat mai ales în zona Statelor Unite, americanii fiind cei care au promovat și descris Moșul ca pe o ființă umană. Ei au fost aceia care l-au creionat ca pe un personaj simpatic, zâmbăreț, grăsuț, îmbrăcat în costum roșu, care stă la Polul Nord și conduce o sanie trasă de reni, cu care duce toate cadourile pentru copii. Iar mai târziu, Coca-Cola a fost cea care a contribuit masiv la această imagine a Moșului și la promovarea lui.

Într-un final, ce a fost, a fost. Iar cât despre generațiile următoare, nu cred că trebuie să ne mai facem griji. Ele vor afla de pe Facebook, când vor vedea că toata lumea va posta poze cu ‘Moșul’, în același timp, iar Moșii vor arăta diferit în fiecare poză. Sau, poate până atunci, părinții găsesc noi ‘minciuni albe’ pe care să le spună copiilor…

Florin, om frumos

Pe Florin l-am cunoscut în urmă cu câteva luni doar, ca apoi să realizăm că am făcut același liceu. Ne aveam pe Facebook și nu am vorbit niciodată, schimbasem like-uri și atât. Și apoi vine faza declanșatoare.

Prin aprilie-mai, am participat la un eveniment alături de un prieten. La un moment dat, stăteam lângă scenă și văd mai încolo un tip, dintr-un grup, care mă fixa cu privirea. Avea un aparat foto în mână, dar nu prin el mă privea. Îi zic prietenului în a cărui companie mă aflam – ‘Nu te uita insistent, dar în spatele tău e un tip dubios care mă fixează cu privirea. Uită-te și tu, că poate mi se pare mie’. Ăsta se uită și îmi confirmă bănuiala. Trece petrecerea, trece timpul, tot nu aflasem care era treaba cu ‘tipul dubios’.

Apar pe Facebook pozele de la petrecere și îl văd pe acel tip dubios, și că suntem prieteni virtuali. Normal că îi dau mesaj să îi spun că am aflat că el era urmăritorul de la eveniment. Continuăm să vorbim destul de mult, timp în care aflăm și de faza cu liceul, și decidem să ne întâlnim într-o seară în care eu îl cooptez la o adunătură de prieteni și jocuri.

Toată lumea a fost happy și s-au înțeles bine, so, am continuat să ieșim. Mi-a făcut poze frumoase foc de ziua mea (exemplu, mai jos) de Sfântă Mărie și îmi place de el că mă face mereu să râd.

 

anamariapopa.com blog post florin om frumos poza fericire

 

anamariapopa.com blog post florin om frumos poza fericire carusel

 

anamariapopa.com blog post florin om frumos poza fericire balonase

 

Dar motivul pentru care el intră în categoria oamenilor mei frumoși este altul 🙂 El este cel care a avut grijă de mine când am avut piciorul în ghips. El este cel care a alergat de la medicul meu de familie, la farmacie să îmi facă rețeta și înapoi la medicul de familie să corecteze un medicament, și iar la farmacie și apoi la mine, să îmi aducă medicamentele. El mi-a făcut cumpărăturile, când nu mă puteam ridica din pat și apoi tot el a fost cel care nu m-a lăsat să fac nimic singură nici măcar în momentul în care am început să merg în cârjă.

Florin a alergat mereu să îmi ia înghețată când aveam poftă, să îmi aducă în miez de noapte cartofi prăjiți de la McD, și apoi când i-am spus că vreau și wedges, s-a dus iar și a revenit, la ora 1 dimineața. Și pe toate astea le făcea în timp ce mai și muncea tură de 12 ore.

Apoi, în aceleași condiții, venea cu mine în fiecare dimineață la spital, la recuperare. Timp de o lună. Și nici aici nu s-a oprit. Încă îmi este alături, încă mă ajută și reprezintă un sprijin pentru mine.

Florin este un om frumos prin felul lui de a fi și deși nu îi spun prea des, îl apreciez enorm și reprezintă un exemplu pentru mine!

 

anamariapopa.com blog post oameni frumosi florin om frumos

Îți mulțumesc, om drag, pentru tine! 🙂