Amintiri (muzicale) din copilărie

Primesc ieri un mesaj care m-a luat pe nepregătite – o rugăminte să descriu copilăria mea în 3 cuvinte. Pare ușor, dar nu mi-a ieșit chiar din prima. Ce-i drept, nici foaaaaarte mult nu mi-a luat, iar rezultatul se poate citi în articolul Sabinei, unde am participat alături de alți 32 de bloggeri la buchetul de cuvinte despre copilărie.

Și pentru că e Ziua Copilului, și îmi place muzica, și îmi plac provocările – fac 3 în 1 (eu și cafeaua :D): lansez o provocare: Ție ce melodie îți aduce aminte de copilărie?

 

Eu știu că aveam casete pe care le ascultam doar în mașină, pentru că nu aveam încă walkman. Momentul meu preferat al zilei era dimineața când mă duceam spre școală și îi înnebuneam pe ai mei cu aceleași melodii pe repeat. Culmea a fost că nu ascultatul zi de zi le-a deteriorat. Thalia și Azucar Moreno erau, și au rezistat doar până mașina a fost inundată. Pentru că a căzut în lac. Mă rog, fiecare cu ce-l doare, iar eu cred că am plâns după casetele alea, cât nu plângeam pentru o păpușă Barbie.

Acum, de Thalia se mai aude ce se mai aude, o poză pe Facebook, un parfum, etc, dar Azucar Moreno a dispărut complet. Eh, până una-alta, vă las cu una din melodiile copilăriei mele… ↓

…și vă provoc să vă amintiți o melodie de când erați mici și să o postați pe Facebook cu hashtag-ul #ProvocareMuzicală 🙂

Dragoste în jurul lumii: World Ride 2016

Există dragoste. Există nebunie. Și mai există ceva numit dragoste nebună, în cel mai bun și frumos sens al cuvântului. Așa sunt Diana și Florin 🙂 Sau cum se descriu chiar ei – ‘Un cuplu pe două roți…și multe bagaje…pleacă în jurul lumii’.

anamariapopa.com blog world ride 2016 post diana florin moraru casatorie

Oamenii ăștia mișto și-au pus în minte să sărbătorească într-un mod special evenimentul cel mai important din viața lor: de curând căsătoriți, ei au planul de a stabili trei recorduri mondiale – prima excursie în jurul lumii, în cuplu, pe motocicletă, cele mai multe căsătorii – prin fiecare țară prin care trec, și cele mai multe steaguri ale unei țări, plantate prin întreaga lume.

Mai pe scurt, globul pământesc le va oferi aventura vieții. How cool is that, serios?! Diana și Florin și-au făcut planul și vor traversa 87 de țări, unde vor planta steagul României, pe 5 continente, în timp ce vor parcurge peste 90.000 km.

Așa, ei calcă pe urmele primului român care a făcut înconjurul lumii. În 1910, Dan Dumitru a stabilit recordul mondial pentru parcurgerea a 100.000 km, pe jos, purtând mereu costumul național. (Băi, și eu am făcut răni în talpă de la 8-9 km de mers pe jos prin București…). Până în anul 1923, când a finalizat traseul, Dan Dumitru a uzat 497  de perechi de opinci și 28 de costume naționale.

Daaar, să revenim în prezent, la oamenii noștri interesanți. Bineînțeles că o astfel de experiență necesită multă pregătire și sprijin, așa că și-au pus tot curajul la bătaie și sufletul pe tavă, atunci când au recunoscut că au nevoie de ajutor. Au adunat deja o listă de parteneri și sponsori, și rămân deschiși la orice comunicare și dorință de a participa, direct sau indirect, la povestea ce o vor scrie. Aici pot afla mai multe detalii toți cei care doresc să se implice, de la personalizarea steagurilor pe care le montează, la sprijin financiar prin transferarea de sume în conturile deschise special pentru ocazia asta, sau doar sfaturi legate de locurile pe unde urmează să exploreze.

Ba mai mult, simpla veste și transmitere de info despre planul lor, ajută! Pentru că suntem oameni și așa funcționăm. Ne aprindem de la emoțiile și sentimentele care ne încearcă atunci când citim/vedem/auzim povești și experiențe.

Iar asta este o poveste despre iubire, curaj, aventură, nebunie, călătorii, recorduri personale și mondiale. Doar – lucrurile mărețe nu au fost realizate niciodată din zona de confort, nu? 🙂

Ce ți-e și cu motivația…

Mă uit la ceas și este 7:48, într-o zi de luni ploioasă. Iar eu stau cu laptop-ul în brațe, în timp ce îmi savurez ceaiul de dimineață, după ce am făcut yoga.

În alte zile, poate nici nu m-aș fi dat jos din pat până pe la 10.30. Adevărul e că după Austria și odată cu întoarcerea în România, mi-a devenit din ce în ce mai greu să îmi regăsesc motivația, disciplina, inspirația. În Austria am dispărut din online din motive logistice, iar în România nu îmi vine să mai revin din simplul fapt că mi-a fost bine cum eram în Austria.

La momentul actual, să mai stau pe Facebook sau în online, chiar și să mai scriu pe blog, mi se pare exact cum e ziua de astăzi, 25.04.2016 – o zi de luni ploioasă. Am ba energie, ba inspirație, ba timp, ba motivație, ba chef, ba una, ba alta, dar niciodată toate în același timp. Și nici disciplina nu mai există la nivelul la care exista odată, ca să le adun pe toate cele de mai sus la o discuție.

Câteodată mă bucur de faptul că nu am un program zilnic stabilit, că am timp și spațiu să mi-l creez eu, că sunt mai zen când trebuie să mă ocup de lucruri neprevăzute, când mă pot implica în proiecte alese de mine și care îmi fac plăcere. Alteori, îmi este dor de o mică rutină, să știu că orice ar mai apărea, măcar am un orar cât de cât setat și nu e totul în bătaia vântului. Și e clar că oricât de vag ar fi, programul ăla m-ar ajuta să am puțin mai multă disciplină decât acum, când sunt lăsată de capul meu.

Mi-aduc aminte acum aproximativ un an, cum arăta o zi din viața mea: trezirea pe la 5-5:30 dimineața, sală și piscină/saună de la 6:00, până undeva în jur de ora 8:00. Apoi, mers la supermarket, cumpărat mâncare/fructe/legume pentru ziua în curs, și undeva de pe la 9:00 ajuns la birou. Uneori, când chiar mă ambiționam, apucam să spăl și mașina.

Știu că totul pornește din interior, motivația asta, împreună cu disciplina de care zic că lipsește, dar chiar e incredibil cât de multe poate schimba un singur an – un an tumultos, cu schimbări și deraieri de la ce credeam a fi o viață stabilă.

Acum, înapoi în zilele noastre, încercând să găsesc răspunsurile la întrebările mele, am ajuns să îi întreb pe alții:

* ‘Tu cum te pui pe treabă, când nu ai chef?’

* ‘Unde îți găsești inspirația să faci X lucru?’

* ‘Cum te lupți cu tine când știi că trebuie să faci ceva, dar balanța te înclină mai mult spre lasă pe mai încolo?’

etc., etc., etc. …

Varietatea răspunsurilor este mare, de la replici prin citate – ‘Cea mai lungă dintre călătorii începe cu un singur pas’ sau ‘Oamenii de succes și cei obișnuiți au multe în comun și fac aceleași lucruri. Diferența este că primii continuă să le facă, chiar și atunci când le lipsește dispoziția necesară’, și până la cel mai simplu – ‘Eu, pur și simplu, mă apuc de cel mai banal lucru de pe lista mea, iar apoi intru în acțiune și mă încarc cu energie, așa că cel mai bine îmi este să continui’.

Răspunsuri absolut legitime… Doar că așa cum nu există vreo rețetă universală a succesului, așa ți-e și cu viața. Motivele diferă de la om la om, și pe fiecare ne împing de la spate lucruri complet diferite.

 

Acum, că ți-am arătat că nu am de ce să copiez după tine, îmi spui și mie – tu cum vezi treaba asta cu motivație și inspirație și disciplină? 🙂

Viața și planurile

‘Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg’.

De câte ori ai pățit-o să crezi în ceva, poate chiar în cineva, să îți plănuiești fie viitorul apropiat, fie mai îndepărtat, și apoi, fără să știi ce si cum se întâmplă, ceva-cumva-undeva se duce de râpă?…

Oh da, am trăit-o și eu, și nu doar o dată. Ultima dată, povesteam aici că urma să plec din țară, să schimb continentul, datorită unei oportunități profesionale care mă entuziasmase tare. Mda, între timp, ceva s-a schimbat, ceva despre care nu am nici cea mai mică idee ce a fost, dar un ceva care m-a ținut pe loc. Așa că nu am mai plecat, mi-am despachetat lucrurile și o voi lua de la capăt cu cariera.

Miercuri la prânz trebuia să am biletul dus spre Asia. Miercuri dimineață se modifică planul.

Dar, există, totuși, și o socoteală din târg. Așa că am creat un plan B. Ora 12.37 – ‘Mi-e dor de mare. Vii?’

Și uite cum am ajuns pe A2, cu destinația Mamaia. Aproximativ două ore și două funduri plus patru picioare amorțite mai încolo, eram pe plajă.

Pauză. Liniște. Soare și nisip moale.

anamariapopa.com blog post mare mamaia seaside romania beach sand

Mă descalț, o simt și mă bucur că am prins-o înainte să o viziteze toată lumea și să o răvășească.

Vai, vai, vai! Ce sentiment de apartenență la prezent, cufundată cu picioarele în nisipul moale și cald, și totuși cu capul în nori.

anamariapopa.com blog plaja beach post mamaia romania

‘Putem să rămânem aici, în momentul ăsta, pentru totdeauna?’, mi-am întrebat partenerul de plimbare. Mi-a dat din cap că da și am zâmbit.

anamariapopa.com blog post mare mamaia seaside romania beach

Momentul a trecut, dar au rămas pozele. Și ce poze! Ah, și da, și filmulețe.

 

 

 

Deci da, planul meu de a pleca din țară și de pe continent s-a năruit, dar îmi place să cred că toate se întâmplă cu un motiv. Nu îl știu, nu l-am aflat încă, dar poate la un moment dat… Totuși, am fugit din București și am vazut-o pe ea. Restul poveștii cu plecarea se va scrie, la momentul potrivit 🙂

Bucurie de Aprilie

De când mă știu, Aprilie m-a bucurat cel mai mult dintre toate lunile anului (chiar și mai mult decât luna mea de naștere). Nu doar pentru că înseamnă Primăvară, ci și pentru evenimentele pe care le-a adus.

Pentru mine, Aprilie este Fericire și Iubire. Acum 8 ani, începeam o relație ce avea să dureze câțiva ani frumoși, o relație alături de un om de minune, care m-a ajutat să cresc și să mă dezvolt cât poate alții nu o fac în toată viața lor. Iar acum un an, dădeam curs ideii de a petrece o viață alături de o singură persoană, cu care să împart tot.

Revin în prezent și cele de mai sus fac parte din trecut, amândouă, cu bune și rele. A trecut timpul peste fiecare etapă în parte, iar acum Aprilie mă găsește în altă postură și îmi aduce o nouă șansă la un alt tip de fericire.

anamariapopa.com blog ana maria popa travel calatorii

Cu bagajele făcute și deja trei sferturi de casă împachetată și băgată în cutii și saci și pungi, mă pregătesc pentru un nou episod: mutarea pe un alt continent, care aduce cu sine și o a doua experiență de a depăși granițele României, când vine vorba de zona profesională. După o poveste de 3 luni în Austria, acum a venit acest moment.

Elementul de noutate, împreună cu pasiunea pentru subiect, m-au făcut să împărtășesc vestea mai devreme decât planificasem – deh, ce să-i faci cu nerăbdarea! Toate detaliile nu le voi da din casă (și rog persoanele apropiate care știu despre ce este vorba, să mențină misterul), dar promit să revin cât de des pot cu povești, întâmplări și poze, pe blog și pe Facebook, așa că ținem aproape! 😀

Și, vorba cântecului, s-auzim de bine!

Ce e fericirea?

Pentru tine? Pentru oamenii din jurul tău?

Vorbind cu oameni și auzindu-le poveștile, am ajuns să îmi dau seama că depindem foarte mult de ceilalți, în obținerea fericirii noastre. De fapt, chiar postul ăsta a fost inspirat de o conversație cu un prieten. Subiectul se purta despre faptul că era trist că nu îi ieșea cu tipa de care îi plăcea, dar totuși avea un motiv de fericire, că o altă tipă se îndrăgostise de el…

Într-o altă conversație avută mai demult cu altcineva, respectivul îmi spunea că arăt ca o persoană fericită. I-am mulțumit frumos și discuția s-a continuat cu el punând accentul pe ideea că fericirea noastră depinde, în mare parte, de persoanele de lângă noi.

Pentru mine, asta este o scuză să nu fim fericiți niciodată. ‘Auzi, tu ești fericit?’ ‘Nu, nu pot, X s-a purtat urât cu mine.’ Ok, lasă-l pe X, asta e o dovadă a felului lui de a fi. De ce trebuie să fie și o dovadă a felului tău?

Și nu, nu îmi pare rău că nu sunt de acord cu respectivul. Cum susțineam și în conversația respectivă, dacă stăm mereu să așteptăm de la alții să ne ofere câte un strop de fericire, cum ne mai mirăm că există atâția oameni nefericiți pe lumea asta?!

Cu altă ocazie, povestesc despre cum acționez eu când sunt nefericită și cum lupt pentru fericirea mea, pentru că – fără glumă – ăsta este sensul vieții mele: să fiu fericită. Așa simt. Că e singură sau cu cineva lângă mine, asta depinde de moment. Și de data asta, primesc o reacție de genul ‘ce motiv/scuză ai să (fac acțiunea care mă face fericită)?’.

Uhm, ce, poftim? Am nevoie de o scuză să schimb ceva ce mă nemulțumește? Trebuie să cer permisiunea cuiva să trec de la o stare de nesatisfacție la un zâmbet?

Iarăși stau și mă gândesc, cum ne mai mirăm că sunt atâția oameni care nu se simt fericiți? Câți dintre oamenii pe care îi întrebi de fericire, îți pot răspunde afirmativ, împăcați cu ei, și îți pot defini fericirea lor?

Am cunoscut mulți oameni în ultima perioadă, iar în majoritatea cazurilor ajungeam și la discuții filosofice, de viață și, bineînțeles, fericire. 

Ce mă face pe mine fericită? Momente. Viața. Momentele pe care le viața mi le oferă și de care încerc să mă bucur, de fiecare în parte, cum e el. Îmi pot aduce aminte de clipe fericite chiar și în perioadele cele mai negre din viața mea. Iar felul meu de a fi este de a le accentua pe cele simpatice, nu pot explica.

Să știi să apreciezi chiar și lucrurile mărunte, chiar și când nu ai chef de gânduri pozitive, asta e artă. Nu, nu o stăpânesc pe deplin nici eu, dar e un exercițiu bun de a te forma în direcția asta. D-asta, acum câteva luni, într-o discuție cu o prietenă, îi dădeam exemplu de provocarea 100 Days Challenge, în care, timp de 100 de zile, încerci să te concentrezi pe cel puțin un lucru pozitiv, în fiecare zi. Pare o joacă de copii în online, dar e un exercițiu foarte bun de a-ți forma obișnuința de a avea măcar un gând pozitiv pe zi și să găsești ceva de apreciat, oricât de mărunt.

Pentru mine? Eu îmi găsesc fericirea în momente diferite, în funcție de stare. Poate fi un pahar de vin savurat seara, după o baie fierbinte, în timp ce stau sub pătură. De când m-am mutat în Austria, poate să fie o plimbare prin munți, pe poteci înzăpezite. Într-o zi, am zâmbit urmărind o familie superbă, care petrecea timp jucându-se cărți, se bucurau fiecare de compania celuilalt și nimeni nu stătea pe telefon sau tabletă – m-au făcut fericită să văd că există iubire frumoasă pe lumea asta, m-am simțit încărcată cu energie și speranță.

Fii dependent (da, cu doi de i) de oamenii din jurul tău că să te simți împlinit și observă-te cum te simți gol și nefericit, odată ce ei nu mai sunt în preajma ta. Abia atunci când ești fericit și liniștit și împlinit și și și, singur, abia atunci o să te poți declara fericit și în preajma altcuiva. Până atunci, doar te păcălești…

Viața toată e compusă din momente, roz sau gri. Dar oricând poți găsi ceva roz într-o perioadă gri, sau invers – ceva gri într-o perioadă roz. Depinde doar pe ce culoare vrei să te concentrezi 🙂

Tu cât de mulțumit ești?

Americanii celebrează în perioada asta Thanksgiving, sărbătoare națională cu ocazia căreia își exprimă recunoașterea și aprecierea pentru recolta din anul precedent. Tradiția include o masă copioasă, în centrul atenției aflându-se un curcan la cuptor.

Primul Thanksgiving a avut loc în anul 1621 și a durat 3 zile (!), dar a fost declarată sărbătoare națională abia 300 de ani mai târziu, în 1941. Se crede că la prima cină nu s-a gătit curcan. Și totuși, acesta a devenit personajul principal al ocaziei, datorită faptului că a fost unul din primele animale domesticite în America.

Indiferent de țară, încă un an aproape că a trecut, așa că acum ar fi un moment bun să ne gândim la toate lucrurile pentru care suntem recunoscători anul acesta, în viața asta. Zi de zi suntem ocupați și preocupați să ne plângem, să ne concentrăm pe lucrurile pe care nu le avem sau care nu merg cum ne-am dori noi. De ce? Pentru că e mai la îndemână. Așa că, din când în când, este important să ne luăm puțin timp să ne aducem aminte de lucrurile pe care le apreciem și pe care, de multe ori, considerăm că le merităm de la sine.

În urma unei analize atente și după ce am dat replay unuia din anii cei mai dificili din viața mea – dacă nu chiar, cel mai! – am ajuns la concluziile de mai jos, ca lucruri pentru care eu sunt recunoscătoare, după 23 de ani:

Oameni – în general. Îmi place că am întâlnit și cunoscut, și o să mai întâlnesc și o să cunosc și mai multe persoane în viața asta, și că mereu găsesc lucruri pe care să le învăț de la ele. Oameni care mă inspiră să mă depășesc și să devin mai bună sau din contră, oameni care mă fac să realizez – ‘Hei, eu nu aș vrea să fiu așa!’. Persoane pe care le admir și le urmăresc cu drag în activitățile și poveștile lor, dar și persoane de care știu că îmi este mai bine fără.

Viață – pentru că dacă stai să te gândești, viața asta chiar este interesantă. Trebuie doar să știi ce să faci cu ea și cum să ți-o creezi. Iar anul care a trecut m-a făcut să realizez că abia încep să îmi construiesc viața și povestea, creându-mi oportunități și asumându-mi riscuri.

Iubire – care face lumea să se învârtă. Pentru că este fericire, putere, frumusețe, bunătate, ajutor, sinceritate, încredere, comunicare, înțelegere, liniște, acceptare, respect, răbdare – ok, e cazul să mă opresc, dar ați înțeles ideea.

Prieteni buni – știi, oamenii aceia pe care îi simți. Pe anumiți îi vezi, pe alții îi auzi, dar doar pe câțiva dintre ei îi simți în sufletul tău, ca și cum fac parte din tine. Și nu există cuvinte prin care să poți descrie asta.

Activități fizice – dans, fitness, yoga. Orice mă face să mă pun în mișcare, îmi ridică moralul, mă energizează, mă bagă în starea cea bună și îmi aduce aminte că arăt mai bine cu un corp tonifiat 😀

Animale – și, chiar mai bine, dacă nu ai un animal de companie – prieteni care au animale de companie! 2 în 1, câștig din toate părțile!

Provocări – au sensul lor, crede-mă. Contribuie la persoana care ești acum. Cum le faci față este strict alegerea ta, totul ține de tine și se află în controlul tău.

Durere – fără ea, nu am fi capabili să apreciem momentele frumoase. Imaginează-ți, abia când ai o durere de dinți care te face să îți anulezi planurile. Abia atunci începi să apreciezi momentele când mai aveai probleme dentare, dar nu erau dureroase și tu îți puteai continua liniștit programul.

Control – asupra acțiunilor tale, a tot ce ține de tine și de atitudinea ta. Pentru că da, ăsta e singurul lucru pe care îl poți controla pe bune. Nu decizi tu cum se poartă oamenii cu tine, cât timp vei avea un loc de muncă sau o mașină. Singurul lucru pe care îl poți stăpâni tu este atitudinea ta și felul cum reacționezi la ceea ce primești dinafara, în viața asta.

Lipsa controlului – imaginează-ți cum ar fi ca toate problemele să fie pe capul tău și să aștepte să le rezolvi?! Aia chiar ar fi o viață complicată! Poate ți se pare dificil, dar încearcă să vezi partea bună în faptul că unele lucruri nu țin de tine. Apreciază fiecare moment în care nu ai control, pentru că ăla e timpul tău în care să te simți liber!

Bani – da, la final. Pentru că, serios acum, hai să gândim practic – banii fac multe lucruri posibile pe lumea asta. Ei pot fi prietenii tăi sau din contră, cel mai mare dușman. Depinde doar de cum îi tratezi tu.

 

Și tu, pentru ce ești recunoscător în viața asta? 🙂

anamariapopa.com blog post atra doftana valea doftanei romania relax nature photo cristian sutu foto union