Cred că îmi comand lucruri online de vreo 7 ani. Ceea ce este mult, dacă stai să te gândești că am 24 de ani. Am început ca toată lumea, cu lucrurile de care știam sigur că o să îmi placă și o să îmi vină bine. Mi-era frică să fac retur. Dacă nu ajungea coletul? Dar dacă mă păcălea firma de la care comandam? Dacă nu îmi mai primeam banii înapoi? Multe chestii îmi treceau prin minte.
O singură dată mi-am luat țeapă și am fost fraierită: eram în clasa a XII-a și îmi comandasem online rochia de bal. Mă rog, mai multe rochii. Mă cam prinsesem cum stă treaba de la vechile comenzi, chiar și cu retururile. Prinsesem încredere și așa mi-am comandat rochiile respective de la o firmă de prin Oradea. Urma să le probez, să păstrez ce îmi venea și-mi plăcea, iar restul le returnam și primeam banii înapoi. Numai că după retur, firma nu mai era de găsit. În scurt timp, până să aflu ce trebuie făcut, firma dăduse și faliment. Aia a fost, rămăsem fără vreo 120 de RON… Mi-am zis că de atunci o să fiu mai atentă. Cu toate astea, m-am bucurat de rochia păstrată și în care m-am simțit tare bine, așa că am preferat să mă concentrez pe amintirea plăcută și să îmi fie învățatură de minte experiența. Pozele rămân dovadă că nu am dat chix cu rochia păstrată.
Și așa a și fost. Următorii care au încercat să mi-o facă au fost unii de prin Constanța, de mă evitau. Dar ce nu știau ei era că eu urma să ajung la ei în oraș în vreo săptămână de la fază. Așa că s-au trezit cu mine la adresă. Cumva, hotărâtă cum eram să îmi demonstrez mie că nu mă mai fraierește nimeni de la povestea de cu 2 ani înainte, eram o războinică și le-am vorbit și de OPC și de ce condiții aveau ei pe site, ce obligații au, etc. Nu știu ce i-a speriat mai tare, cert este că la fața locului am rezolvat imediat cu ei.
În decurs de șapte ani, am avut experiențe și experiențe cu firme și comenzi, atât din București, cât și din țară, dar și din străinătate. Unele au fost plăcute și altele neutre. Neplăcute nu am mai avut niciodată. Era să mă iau de TinaR acum vreo trei ani, pentru că au omis să îmi transfere suma aferentă returului. Dar s-au redresat după un telefon și un email.
În rest, am tot comandat și am rămas clientă fidelă a Kurtmann și MiniPrix. Sunt primele opțiuni pe care le verific atunci când am nevoie de ceva în mod special. Sau doar să mai văd ce și cum, reduceri, una-alta. Kurtmann-ul îl folosesc pentru îmbrăcăminte, nu mi-am luat niciodată de încălțat de la ei, iar MiniPrix-ul pentru îmbrăcăminte și încălțăminte. Am auzit multe lucruri neplăcute despre magazinele MiniPrix, am și intrat de curiozitate, la un moment dat și mi-am zis că o să rămân la experiența online, care este mult mai satisfăcătoare. În magazinul online găsești lucruri mult mai variate și de mai bună calitate decât în magazin, unde zici că-s SH.
Când vine vorba de încălțăminte, am mai fost mulțumită de două firme – Clasicor și S77. Ambele au chestii mișto și de calitate, majoritatea din piele naturală și la prețuri accesibile. Ba chiar, call center-ul de la Clasicor mi-a plăcut și l-am apreciat foarte mult când au rezolvat rapid o situație apărută dintr-o confuzie a lor. Mai jos-s adidașii de la Clasicor, cu pantofii de la S77 nu am poze.
Iar acum, de vreun an, tot aud de Zoot. Îi văd pe la evenimente, par simpatici după o primă aruncare de ochi pe site-ul lor. Cel puțin, site-ul chiar e haios tare, am apreciat comunicarea friendly și mai mult, mi-a atras atenția eroarea funny pe care au setat-o :))
După ce m-am uitat în garderobă, mi-am dat seama că anotimpul se schimbă și necesit achiziții noi. Am fost puțin reticentă la treaba cu mersul până la cabinele de fericire, recunosc. Sunt o leneșă dacă am timp liber și dacă sunt cu treabă, well, nu prea am timp.
Dar, am pus în balanță și faptul că nu achit decât ce știu sigur că îmi vine bine și măcar nu trebuie să mai fac retur după. Mai ales că lucrurile pe care am pus ochii ajung la ordinul zecilor… 😀 Așa că mi-am depus comandă (nu contează suma, este chiar irelevantă…) și abia aștept să primesc mesaj de la ei, să mă cheme să le probez.
Ochii pe zoot.ro i-am aruncat mai demult, de când am auzit prima dată de ei. Au un site liber, curat și foarte ușor de folosit. Chiar apreciez când oamenii din spatele unui brand/site, se gândesc la cei care interacționează în online cu ei. Eu am apreciat două chestii, în mod special.
Unul ar fi faptul că deja au făcut ei niște categorii, în funcție de stilul pe care vrei să îl adopți sau de scopul pentru care îți cumperi produsele. Pe mine mă interesa în mod special vestimentația business-casual, așa că m-a încântat faptul că am găsit categoria la birou și nu a mai trebuit să stau să caut separat cămăși, rochii, fuste, etc.
Iar a doua chestie, mi-a plăcut că nu mă obligă să deschid produsul separat dacă îmi place poza, ca apoi să aflu că nu are mărimea mea. Așa, dacă te plimbi cu mouse-ul pe poză, îți arată și mărimile disponibile. Știu că se poate face selecția generală să îți arate doar anumite mărimi, dar și potrivirea asta se face în funcție de croială, etc. Fetele știu că mărimile pot diferi în funcție de cum dă haina pe tine. Iar dacă mai și cauți în același timp și ceva pentru tine și ceva pentru un cadou, Zoot îți simplifică viața tare mult.
Până acum, e de bine cu ce am văzut pe site, mi-a lăsat o impresie plăcută. Comanda e depusă și urmează să vină în 2-3 zile lucrătoare, iar eu să primesc notificare și să mă mișc până la cabina de fericire. Chiar sunt curioasă de experiența Zoot și în cabina de fericire. Revin pe subiect apoi, cu impresii și poze.
Cât despre partea de căutat fizic haine, nu suport să merg în magazine din câteva motive simple. Numărul 1 ar fi că mă plictisesc repede. Fiind prea multe chestii într-un singur loc, atenția mi se duce și mi se învârte și apoi vrea să iasă de acolo. Apoi, până stau să caut mărimea mea printre toate umerașele expuse, obosesc. Plus că dacă chiar mă hotărăsc la ceva și îmi iau, trebuie să car punga de cumpărături cu mine. Apoi, una e ce probezi la cabină și alta observi când ajungi acasă și încerci să formezi un outfit complet. Și că am zis de probat, chiar trebuie să stai să îți dai jos hainele în cabina din fiecare magazin. Și am zis că mă plictisesc repede?
În orice caz, toată aprecierea mea pentru tipii și tipele care chiar se bucură de shopping-ul prin magazinele unui mall. Îi și le văd mereu când merg la film. Cred că s-au născut cu niște skill-uri speciale sau ceva…