Supă vs. Răceală: Cazul Edessa

În primul și în primul rând, vreau să îmi cer scuze pentru faptul că nu am poze făcute cu mânuța mea, care să însoțească articolul ăsta. Dar am un motiv bun, pe cuvânt, vezi mai jos.

Povestea zice că de peste o săptămână am o răceală care se tot joacă cu mine. Dar rău. M-a ținut închisă în casă vreo două zile, părea să treacă după ce o asaltasem și cu Nurofen Răceală și Gripă, dar și cu multă Vitamina C. Apoi, într-o zi cu soare a trebuit să ies din casă, iar seara deja primeam înapoi nesuferita. Au urmat încă două zile de stat în pat, confundat zi cu noapte și automat stat fără somn și cu mari cearcăne, acum am rămas cu o tuse de numa’.

Și stăteam eu și mă gândeam frumos, când a fost ultima dată când am prins-o atât de rău… Mintea m-a dus cu gândul la anul trecut, în Octombrie, când am pățit-o cam la fel, în Turcia. Și tot așa mi-am adus aminte de minunea care mă pusese pe picioare, într-o singură zi de bolit. Se făcea că am fost tratată cu o supă magică, cam portocalie la culoare și puțin prea picantă pentru gusturile mele. M-am gândit că nu am nimic de pierdut, așa că am dat o căutare pe Google, despre restaurante turcești, cu livrare în București.

Am găsit site-ul celor de la Edessa, cărora, oh Doamne, le lipsesc tare multe de pe site! De la literele de prin cuvinte, la comanda online. Dar în starea în care mă aflam, nu să fiu cârcotașă îmi era scopul. Așa că am pus de-o comandă. Două persoane, ne-am luat două supe de linte, două lipii, una porție humus, una de cartofi, una salată, un kebab și pide. Acum, nu pot să zic exact ce am gândit cu toată comanda, dar totalul a fost de 109 RON. Mult sau puțin, nu mă pronunț.

Și motivul pentru care nu mă pot pronunța este exact același cu motivul pentru care nu există poze în acest articol. Băi, mâncarea a fost atââât de delicioasă! Unde mai pui că timpul de livrare a și fost undeva la 30 de minute, cu vreo 20 mai repede decât estimaseră. Iar porțiile imense. Exact cum îmi imaginez că ar fi fost și în restaurant.

Acum, pot doar să zic că pentru o primă comandă de la un restaurant cu un anumit specific, despre care nu știam mare lucru, pe care nu îl mai încercasem înainte și la fața locului, care s-a și mișcat repede cu comanda, a cărui mâncare a fost excelentă și m-a hrănit și a doua zi, și la care am apelat la o mare nimereală și într-un moment sensibil, pot doar să mă bucur că nu mi-am luat-o în vreun fel.

Nu e nici o reclamă mascată, nu cunosc pe nimeni acolo. Iar dacă ar fi ceva, nu e mascat și o zic pe față – recomand mâncarea lor pentru că e ge-ni-a-lă! Da, aș recomanda mai degrabă mersul în local, pentru că oricum, am observat după, au niște comenzi minime cam măricele. Ei sunt în Colentina, iar acolo comanda este de 50 de RON, dar până prin Militari sau Drumul Taberei, cea minimă ajunge și la 400 de RON. Sau, alternativa, achitarea a 40 de RON transport.

Comanda online nu le merge, scrie pe site că e indisponibilă, deși ar fi bine de pus la punct. Și eu zic că ar mai merge puțin lucrat la site, la felul în care este prezentat meniul, și ca design, și ca timp de încărcare.

În rest, sper doar să apuc să savurez mâncarea lor de drag, și nu de nevoie, cum a fost de data asta…

 

anamariapopa.com blog edessa restaurant turcesc post mancare turceasca livrare bucuresti