Jucăriile din anii ’30-’80 vin la ‘Târgul Copilăriei’ din Sun Plaza

 

Sun Plaza invită bucureștenii într-o călătorie în lumea jucăriilor de altădată. Peste 500 de jucării din anii 19301980 adunate de Asociația Muzeul Jucăriilor vor fi expuse între 23 mai și 5 iunie, în centrul comercial.

Păpușa Barbie românescă, figurinele și animalele din cauciuc, rățoiul Donald, jocurile ‘Păcălici’ sau ‘Nu te supăra frate’, mașinuțele, tractoarele și motocicletele din metal, titirobilul și titirezul, toate vor putea fi admirate în 20 de vitrine, în Sun Plaza. Jucăriile au fost achiziționate și adunate din toate colțurile României, în ultimii 40 de ani, de Asociația Muzeul Jucăriilor.

„Ne-am dorit să sărbătorim Ziua Copilului un pic altfel. Fiecare jucărie care va fi expusă a stârnit la un moment dat emoție și a adus bucurie în sufletul unui copil. Este o ocazie atât pentru cei mari să-și reamintească de mașinuțele și păpușile pe care le adorau în copilărie, cât și pentru cei mici să redescopere jucăriile care i-au încântat pe părinții și bunicii lor chiar dacă acestea nu pot fi controlate cu o telecomandă, nu au lumini și nici nu scot sunete. Prin acest eveniment vrem să unim generațiile și vrem ca fiecare vizitator să se simtă copil, indiferent de vârstă”, au spus reprezentanții Sun Plaza.

Evenimentul va cuprinde și un târg de jucării unice pentru cei mici. Expozanți ca Art of Play, MicoStore, Ludens și Maimutzeria Tiara vor aduce Ziua Copilului în realitatea contemporană oferind celor mici  o varietate de obiecte distractive cum ar fi: animăluțele croștate, jucăriile din lemn și jucăriile educative. Părinții le vor putea cumpăra din Sun Plaza, în perioada 23 – 26 mai.

Atât târgul, cât și expoziția oferită de Asociația Muzeul Jucăriilor vor avea loc la parterul centrului comercial, în zona Sun Atrium. Ambele vor fi deschise publicului în intervalul orar 10:00–22:00.

 

Comunicare conform pastel