Toată viața suntem învățați să nu ne dăm bătuți, să luptăm pentru a fi ‘cineva’, să nu îi lăsăm pe alții să ne-o ia înainte. Bun – și ce faci când te găsești într-o situație în care nu te simți bine, nu este pentru tine și chiar îți dorești să ieși din ea? Cum ai putea să renunți când nu ai fost învățat asta?
Hai să vezi ce înseamnă să renunți la ceva în care nu te regăsești și de ce este ok să reacționezi.
Sinceritate
Mulți oameni trăiesc ani de zile, poate chiar toată viața în situații în care nu regăsesc. Scuze sau nu, rămân blocați acolo pentru că: au nevoie de bani / se simt vinovați față de altcineva / nu au timp să schimbe ceva / simt o responsabilitate sau frică față de cineva/ nu vor să dezamagească lumea din jur. Toate sunt motive întâlnite des.
În momentul în care și acționezi în sensul ăsta, cel mai bun gând pe care îl poți avea este faptul că ești sincer cu tine. Este un pas în față spre a îți crea un alt drum pe care să mergi cu drag. Te reconstruiești, iar experiența trecută nu poate decât să constituie o lecție pe care să nu o mai repeți.
Deschidere
Să poți renunța la o situație nefavorabilă, mai ales dacă aceea implică și o schimbare majoră, necesită mult curaj. Dar nu doar atât. Odată ieșind de acolo, îți provoci și deschiderea spre a explora și a avea experiențe noi. Nu este o chestiune de vârstă sau pregătire, ci de ambiție pentru ceva mai bun.
Unul din modelele de învățare se bazează pe încercare și eroare. Echipamente, roboți, toți dau eroare din când în când. Și atunci ce se întâmplă? Vine o minte ageră și caută problema și bagă un update. La fel și cu oamenii. Deschiderea se traduce în mintea ageră care vede eroarea și mai bagă o fisă, mai încearcă o dată.
Câștig
Nu pierdere. Despre asta e vorba.
Nu pierzi timp, nu pierzi energie. Nu este o cursă contra timp. Este o regăsire de sine, care, în definitiv, este un câștig. Începi să îți analizezi altfel resursele. În poziția asta, resursele tale nu se vor mai concentra în jurul banilor sau lucrurilor materiale. Ajungi la nivelul să vezi că odată ce te ai doar pe tine ca să mergi mai departe, îți evaluezi timpul, energia, pasiunile.
Viața este un joc, fiecare dintre noi este într-un nivel diferit, dar este în regulă să pui pauză câteodată și să te uiți dacă ăla chiar e jocul tău sau ești în jocul altcuiva. Și există o mare diferență între a renunța și a te da bătut.
N.B.: Postul acesta a fost inspirat de și scris pentru o persoană dragă – S., căreia îi doresc să își ia tot timpul necesar să se regăsească și să renască din propria cenușă, ca un Phoenix 🙂