Partea mișto când îți vin prietenii din străinătate în București e că faci pe ghidul. Partea nasoală e că trebuie să le arăți Bucureștiul în sine și te rogi să nu găsești ceva de care să îți fie rușine și să trebuiască să îți ceri scuze în numele, oh well, românilor.
Weekend-ul ăsta am avut în vizită un prieten din Germania și de fun, am ales să fac și eu pe turista alături de el, să vorbesc în engleză pe unde am mers și să mă fac că-s străină de locurile astea. Rezultatul a fost…trist.
Sâmbătă am luat autobuzul double-decker al Bucureștiului și ne-am plimbat cu el câteva ore bune. Pe scurt, autobuzul merge pe ruta Piața Presei Libere înspre Calea Victoriei și întoarce la Palatul Parlamentului. E genul de autobuz Hop On-Hop Off, adică te poți urca la orice stație și coborî la orice stație vrei, în funcție de ce vrei să vizitezi. Primești și o hartă, odată cu biletele, pentru o orientare ușoară în zona de interes.
Autobuzul are o frecvență de aproximativ 20 de minute între orele 10-22, cu ultima plecare din Piața Presei Libere la ora 21. Cardul de călător este valabil timp de 24 de ore de la prima validare, iar turul întreg ține aproximativ 50 de minute.
Printre atracțiile turistice pe care le atinge sunt: Piața Presei Libere, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Muzeul Antipa, Muzeul Țăranului Român, Ateneul Român, Muzeul Național de Artă, Palatul Parlamentului.
Un bilet costă 25 RON pentru adulți, 10 RON pentru copiii cu vârste 7-14 ani și gratuit pentru cei sub 7 ani. Dacă vrei, primești și un ghid audio, dar la mai multă confuzie te supui, pentru că ghidul vorbește doar când vrea, fără vreo legătură cu monumentele pe lângă care treci, iar când ia pauză de odihnă se aude un vâjâit. Așa că dacă îl prinzi prima oară în pauză cum l-am prins eu, vei crede că nici nu funcționează. Iar engleza abia o înțelegi. Ghidul vine și însoțit de niște căști despre care naiba știe câte urechi au pupat…
Când am mers cu același tip de serviciu în Barcelona, primeai căști de unică folosință, cele mai ieftine, dar măcar știai că erai primul utilizator al lor.
Singurul PRO este că da, chiar vezi cu alți ochi Bucureștiul. Chiar și eu l-am văzut altfel, și văd în fiecare zi orașul ăsta. Pozele de mai jos sunt relevante pentru poveste.
Iar multele CONTRA sunt legate, normal, de noi și de organizarea noastră. Nu, nu dura 20 de minute între autobuze. Nu, nu a durat 50 de minute turul. Nu, autobuzul nu oprea să poți coborî unde voiai, ci oprea doar unde vedea turiști pe marginea drumului. Așa că dacă nu era nimeni pe stradă, dar tu dinăuntru voiai să cobori, trebuia să te grăbești pe scările incomode (dacă stăteai sus). Deși, conform semnelor de atenționare, nu aveai voie să faci asta. Foarte util ar fi fost un buton pe care să îl apeși când voiai să soliciți oprirea într-o stație.
Nu, nu era curat deloc, și nu zic pe jos. Să zicem că erau călătorii necivilizați, deși și asta putea fi evitată cu ajutorul a două mici coșuri de gunoi, unul în fața și unul în spatele autobuzului.
Mă refer mai degrabă la cum arătau scaunele, cât jeg puteau să aibă pe ele.
Mă mai refer la cum stătea praful pe acoperitoarea de la scări. Așa cum prezinți serviciul oamenilor, tot așa îl vor și aprecia.
Și a fost bine că am și putut să vedem și Guvernul, de campania cu Brâncuși.
Ah, și cică aveam Wi-Fi. Da, aveam, dar nu mergea, că deh…
Majoritatea călătorilor erau români, am avut suficient timp să prind câteva grupuri de hop on-eri și hop off-eri. Prima oară, am luat autobuzul cap-coadă, tur întreg, doar să ne bucurăm de atmosferă. La al doilea tur, am început analiza. Și am plecat dezamăgită că, într-un final, avem și noi o chestie mișto care atrage turiștii, avem și noi o chestie ca afară și ne purtăm cu ea ca niște…..români!
În fine, cam atât despre autobuzul-minune, care îți stârnește admirația și interesul doar dacă nu ai mers efectiv cu el…
A doua zi, duminică, am fost la Grădina Botanică din Cotroceni. Care mi-a lăsat o impresie mai bună decât mă așteptam. Au fost mult mai mulți oameni decât am crezut, și totuși nu era aglomerat. Da, unele zone puteau fi mai îngrijite, iar vecinătatea ce amintește de comunism pur și simplu ar fi putut să nu…existe.
Totuși, am rămas plăcut impresionată să văd traducere în engleză pe cele mai multe dintre plăcuțe.
Și încă o treabă, în Grădina Botanică există un spațiu special destinat lecturii, pentru cei ceîși doresc să citească în liniște, în natură, să studieze sau să lucreze.
Plus, aveau și un magazin de suveniruri, în care găseai de la chestii pentru cunoscători, la chestii fun legate de botanică, tricouri și căni cu mesaje funny – ‘Plants are Friends’ era un exemplu.
Am bifat și nuntași veniți să se pozeze lângă lac – care btw, arăta crunt. Glumeam cu amicul meu că sigur l-au făcut dinadins să arate așa, pentru că oamenii erau prea tentați să facă o baie dacă ar fi fost curat.
În orice caz, totuși, pentru 5 RON pentru bilet de adult, 3 RON cel de elev/student/pensionar și cu intrare gratuită pentru preșcolari și veterani, taxa de acces este chiar o alternativă foarte bună la parcurile din București, în fiecare zi între orele 9-17. Mai ales că încet-încet dezvoltăm noul Pont des Arts 🙂
La finalul weekend-ului, amicul meu îmi spunea că Bucureștiul e un oraș frumos, i-a plăcut și s-a simțit bine, cu două mențiuni: fără ajutorul unui locuitor, s-ar fi simțit pierdut, pentru că nu există panouri care să te ajute la orientare în afara zonei centrale, și a rămas mirat de numărul de clădiri abandonate, case și alte construcții care ar putea avea mult potențial.
La finalul celor două zile, eu pot doar să mă gândesc ce ghinion au turiștii care nu umblă doar prin centrul orașului. În zona Centrului Vechi-Calea Victoriei se vedea că românii erau obișnuiți cu turiștii, fiind tare prietenoși, sociabili și chiar învățaseră engleză. Stricată, dar era ceva! În celelalte zone, cum vorbeam engleză, cum se strâmbau la noi sau încercau să ne păcălească la bani, să își păstreze restul de la 100 de RON pentru o notă de plată de 75…
Nu mai am nimic de zis, în afară de faptul că suntem niște fraieri și în loc să ne purtăm frumos din toate punctele de vedere cu cei care arată un pic de interes pentru țara noastră, că tot noi avem de câștigat, noi suntem ăia înfumurați și cu nasul pe sus, tragem pentru câștigul imediat, în loc să gândim pe termen mai lung.
Poze: făcute de mine cu iPhone 6, #noedit și #nofilter