De ce nu am plâns la ‘Înainte să te cunosc’

Probabil că răspunsul pe care toată lumea îl presupune este faptul că sunt o insensibilă sau că îmi este rușine să plâng de față cu alții. Dar nu, nu despre asta este vorba.

Am fost în weekend la filmul ‘Înainte să te cunosc’ sau cum e el în engleză – ‘Me Before You‘. Și cu toate review-urile emoționale și toate avertizările avute înainte, nu am simțit nevoia să plâng. Eu, care bocesc la animații și desene animate. Să ne înțelegem, ‘How to Train Your Dragon 2’, ‘Up’, ‘Inside Out’, ‘Despicable Me’, ‘Bolt’, etc., toaaate m-au făcut să lăcrimez. Ah, și ‘Little Prince’, nu pot să îl omit de pe listă.

Dacă nu vă plac spoilerele și nu l-ați văzut încă, nu citiți mai jos de atât. Dacă e bifat și văzut, e liber la judecat și tras concluzia că Ana este o insensibilă. Ideea generală a filmului e dragostea (duh!), iar mai în detaliu, o tipă pe două picioare și un tip în scaunul cu rotile (aproape complet imobilizat) se îndrăgostesc și petrec ceva timp împreună. Ea află întâmplător că el și-a programat moartea – pentru că nu suporta viața din scaunul respectiv, în condițiile în care fusese un tip super activ la vremea lui – și se decide că vrea să îi arate că viața merită continuată chiar și așa. Și îl scoate din casă și îl duce în vacanță și face tot felul de lucruri drăguțe cu el.

anamariapopa.com me before you inainte sa te cunosc review emilia clarke sam claflin beach

Eh, odată atașați, el îi mărturisește ce avea programat, iar ea îi recunoaște că știa și că tot ce a făcut pentru el a fost ca să îi demonstreze că viața încă mai e frumoasă și că merită trăită, și că ea spera ca el să se răzgândească după timpul petrecut cu ea. El i-a explicat frumușel că nu era vorba de ea, ci de el, că nu putea duce viața dintr-un scaun cu rotile, mai ales după ce a călătorit foarte mult și a explorat locuri minunate și mai făcuse și sporturi extreme. Îi explica cum el nu poate să ducă o viață cu ea, lângă ea, și să nu o atingă, să nu o mângâie, pentru că nu își poate mișca mâinile. Etc, etc. Iar ea se apucă să plângă și să îi reproșeze chestii de ambiție și voință și să îi spună că regretă că s-a atașat de el. Iar mie de aici mi s-a tăiat cheful.

anamariapopa.com me before you inainte sa te cunosc review emilia clarke

Poate trăiesc eu orice film de parcă sunt în pielea personajelor și le simt prea mult, dar vorbim de un om care era chinuit și de o ea care ia decizia lui de a nu mai continua viața în felul respectiv foarte personal. De parcă omul ăla nu e deja suficient de chinuit, mai vine și ea și se poartă ca un copil râzgâiat, căruia i se ia jucăria. Eu înțeleg că dacă e iubire, te gândești la binele celuilalt și vezi ce l-ar face pe el fericit. Să renunțăm puțin la egoism, zic. Asta și ca un exemplu pentru viața reală.

Ea s-a supărat, nu a mai vorbit cu el, a plecat acasă și nu l-a însoțit pe drumul spre terminare. Mă rog, în primă fază. Că apoi, cum e în filme, ea se răzgândește, se duce după el și îl prinde fix în ultimele clipe, cât să își așeze capul pe umărul lui și să mai schimbe câteva ultime cuvinte.

anamariapopa.com me before you inainte sa te cunosc review emilia clarke sam claflin last kiss

Mi-a plăcut finalul foarte mult, în schimb. După moarte, el îi lăsase un anumit cont bancar cu o anumită sumă de bani, cu care ea să poată să își construiască o viață, să călătorească, să vadă și să descopere lumea și să își găsească un loc al ei. Ba chiar mai mult, mi-a plăcut formularea lui – ‘Ai aici suficient cât să îți faci o viață, dar nu suficient cât să nu trebuiască să muncești vreodată’. Și așa m-a atins la suflet, că asta e dragoste – să ajuți omul să crească în sensul în care el își dorește, să îi dai un start, dar nu să îl faci să se culce pe o ureche *inimioare, inimioare* 🙂 Pe ideea că mai degrabă înveți un om să pescuiască și va avea de mâncare toata viața, decât să îi scoți tu un pește din baltă și el să mănânce o singură dată.

Anyways, per total, e un film mișto, povestea emoționantă, pentru cine simte dragostea la nivelul respectiv. Tipa – Emilia Clarke, a fost super simpatică și haioasă. Mi se pare o actriță tare expresivă, iar asta nu vezi la foarte multe. El – Sam Claflin, și-a jucat rolul static și aprecierea mea se duce cu atât mai mult înspre el, încât îmi dau seama că să fii săltăreț și energic la comandă e extrem de ușor, dar să îți imaginezi că ești paralizat și să nu îți poți folosi membrele devine ceva mai greu, trebuind să lucrezi cu reflexele și să le ții sub control.

anamariapopa.com me before you inainte sa te cunosc review emilia clarke sam claflin

 

Cât despre mine, am descoperit în biblioteca mea și cartea pe care se bazează filmul, scrisă de Jojo Moyes. Se pare că mi-am cumpărat-o cu mult timp în urmă, din Londra. Să tot fie vreo 3 ani și eu tot nu am apucat să o citesc. Dar acum chiar m-a făcut curioasă, mai ales că de obicei se zice că filmul este inferior cărții. Voi afla în curând 🙂

 

 

Surse foto: IMDB și Youtube.

Drama de la Grand Comedia – ‘Noi Doi’

Tristețe, empatie, amuzament, dramă, speranță. Mixed feelings, cu asta am rămas după premiera piesei Noi Doi.

Povestea unei fetițe, interpretată de Măriuca Enache, și a unui bărbat și tată, jucat de Filip Ritovski, rămași fără femeia din viața lor. Este drama situației în care ajungem când pierdem brusc pe cineva drag și stadiile prin care trecem. Suferință, delăsare, negare – acestora le-a dat viață Filip Ritovski. Dar surpriza a venit din partea Măriucăi Enache. La doar 10 ani, ea a reușit să interpreteze o fetiță adultă, care preluase treburile casei, după ce mama ei a murit. Acceptanța și maturitatea îi erau atât de naturale, că te zguduia cu totul.

anamariapopa.com blog post teatru drama piesa noi doi grand comedia mariuca enache filip ritovski

Nemaiputând suporta indolența tatălui ei, care a culminat cu lipsa lui de la serbare, fetița cere ajutor profesoarei ei pentru a divorța de bărbatul din viața ei.

anamariapopa.com blog post teatru drama piesa noi doi grand comedia mariuca enache filip ritovski sandra mahvima

Dar, cum totul este bine când se termină cu bine, ce-i drept, nu imediat – cei doi s-au împăcat și au redevenit o familie. Ba, chiar mai mult, după cele multe spuse pe care le aveau pe suflet, au hotărât să își continue planurile pe care le făcuseră inițial în 3, o excursie exotică.

anamariapopa.com blog post teatru drama piesa noi doi grand comedia mariuca enache filip ritovski 4 decembrie 2015

Chiar dacă ați aflat de la mine povestea, garantez că nu se compară cu ceea ce veți simți când o vedeți derulându-se în fața voastră 🙂 Iar Măriuca este un fenomen care a reușit să ne dea tuturor fiori și să ne surprindă în cel mai plăcut mod, atunci când a îmbinat actoria cu dans și cântec.

Piesa Noi Doi se mai joacă și pe data de 14 Decembrie, ora 20, tot la Teatrul Grand Comedia.

anamariapopa.com blog post teatru drama piesa noi doi grand comedia mariuca enache filip ritovski final

 

V-am convins?

Persoane de contact:

Vlad Jinga – 0747028831 – vlad.jinga@yahoo.com

Daniel Nuță – 0728370073 – danielnuta@ymail.com

Concurs: Vineri mergem la teatru, Noi Doi! Cu cine?

Teatrul Grand Comedia a dezvoltat cel mai mare proiect de teatru independent din România, din necesitatea unei schimbări profunde de concept în peisajul domeniului teatral.

 

anamariapopa.com bog post concurs grand comedia teatru sala new york piesa noi doi 4 decembrie

 

Sala New York a teatrului este o sală modernă de spectacole, cu o capacitate de peste 350 de locuri și se află în cadrul Hotelului Pullman din București, în cadrul complexului World Trade Center.

Primul spectacol ce va vedea lumina scenei la Grand Comedia este piesa de teatru Noi Doi, o dramă despre problemele actuale ale societății – ce se întâmplă când cineva drag dispare brusc de lângă noi. Piesa aduce în prim plan pe: Cătălina Buzoianu – care a decis să se implice total în acest proiect, semnând și regia, Măriuca Enache – tânără și talentată actriță și cântăreață, Filip Ritovski – actor și tenor la Opera Națională București, Sandra Mavhima – actriță și dansatoare pe scena Teatrului de Operetă și Musical.

Piesa Noi Doi este un spectacol independent, care s-a născut din entuziasmul și creativitatea neobosită a unor artiști de top din teatrul și showbiz-ul românesc. Această reprezentație dramaturgică prezintă nu doar relația tată-fiică, dar punctează și situații sociale des întâlnite. Diferențele culturale și prejudecățile sunt sparte și se pătrunde în intimitatea unor personaje care pot fi chiar oamenii de lângă noi.

anamariapopa.com blog post piesa noi doi 4 decembrie afis teatru grand comedia

 

Premiera are loc pe data de 4 Decembrie, vineri, ora 20.00. Pentru aceasta, am două bilete de oferit. Înscrierea se face aici, cu nume, număr de telefon și adresă de mail. Câștigătorul (+1) va fi anunțat joi seară, după ce va fi ales aleatoriu prin random.org 🙂

 

Iar, în curând, repertoriul Teatrului Grand Comedia se va înmulți cu titluri precum: Fluturi și oameni, Not now, darling! – direct de pe Broadway, și Scufița roșie modernă.

 

anamariapopa.com blog post teatru grand comedia piesa noi doi 4 decembrie 2015 concurs