Scaun auto

Aseară ne întorceam de la țară, să fi fost cam 19-20 ora, iar în apropiere de București, Waze arăta că se stătea în trafic pe DN6 din cauza unui accident ce avusese loc și care încetinise tot traficul de pe banda de intrare în oraș. Și cum mergeam noi centimetru cu centimetru, la un moment dat am oprit în coloană. El la volan, eu eram în dreapta și dădeam mesaje pe telefon, ființa noastră de șase luni dormea în spate, în scaunul întors cu spatele la sensul de mers. La un moment dat, aud frână bruscă și scârțâit de roți, iar lovitura mașinii din spate mă propulsează în bord (noroc că m-a ținut centura), în timp ce telefonul îmi sare cu avânt din mână și se lovește de bord, apoi îmi cade la picioare.

Când mă gândesc la toată faza, am unele imagini în ceață, altele mi se derulează cu încetinitorul. Primul lucru, m-am dus să îmi iau copilul în brațe și să îl liniștesc. Apoi, m-am dus să văd de victime – era un băiețel de vreo 4-5 ani care urla de mama focului din cauza genunchiului julit, cel mai probabil în scaunul din față. În rest, toți erau bine fizic. Următorul gând a fost despre pagube. Am avut noroc că deși lovitura fusese destul de puternică, mașina nu avea nimic față-spate. Dar cel care cauzase toată treaba avea partea din față a mașinii făcută praf și lichidele pe șosea. Și mai blocase și banda opusă, pentru că nu mai putea muta mașina de acolo în halul în care era.

Ce se întâmplase: omul o fi crezut că noi stăm pe loc că admiram peisajul (sau ceva), așa că a încercat să depășească. Drum cu o singură bandă pe sens, îi venea o mașină din față, așa că s-a băgat și el unde a văzut că s-a eliberat 1 cm din banda pe care ar fi trebuit să fie. Numai că omul nu și-a corelat viteza prea bine și a intrat în plin în fundul unui Audi, care a intrat în fundul nostru, care ne-am dus în cel din fața noastră. Nu comentez stilul respectivului de a conduce și nici măcar decizia de a face manevra asta, fiind cu un copil în mașină, care era fii-su, din câte am înțeles când m-am dus să văd de răniți, dar să lași un copil să stea în brațele unei rude, în spate, fără centură – asta mi se pare cumplit. Pentru că se poate întâmpla orice, oricând, fie vina ta sau nu. Copilul ăla trebuie să fie în siguranță. În cazul de față, norocul a fost că nu au fost urmări grave.

Toată treaba asta m-a făcut să mă gândesc la a mea ființă inocentă și felicit momentul în care am decis că indiferent de reacțiile ei, pentru siguranța ei și liniștea mea sufletească, o voi lăsa să stea cu spatele la sensul de mers. Lorelai avea două luni când nu mai suporta să stea cu spatele la sensul de mers, iar ca să evit scandal în mașină, am mutat-o cu fața, ca noi. Numai așa se calmase atunci, se uita pe geam și la noi și stătea liniștită. Apoi, am găsit un articol despre ce i s-a întâmplat unei fetițe care avea scaunul cu fața la sensul de mers – în urma unul accident, a fost decapitată intern (articol în limba engleză). Am fost șocată și am plâns doar la gândul că Lorelai ar putea să pățească ceva similar. Așa că de atunci, am mutat-o înapoi în poziția recomandată, având în minte doar siguranța ei. În timp, s-a obișnuit și acum nu mai avem probleme de plânsete. Nici nu vreau să îmi imaginez ce ar fi putut să îi provoace impactul de aseară, dacă pe mine mă aruncase înspre parbriz și mi-a făcut telefonul să sară din mână. Și când mă gândesc că de atâtea ori am alăptat în mașină, în spate, în timp ce eram pe drum dintr-o parte în alta… pot doar să mulțumesc că nu s-a întâmplat nimic în momentele alea și să zic never again! Îmi este clar acum că dacă e ora de masă a copilului și nu mai rezistă până ajungem la destinație, se lasă cu tras pe dreapta și staționat, dar niciodată cu alăptat în mașină pe bancheta din spate.

De ce e mai sigură poziția de așezare a copilului cu spatele la sensul de mers? Pentru că, în comparație cu adulții securizați de centura care acoperă cele mai puternice zone ale corpului – șolduri și umeri, bebelușii și copiii nu au încă părți ale corpului suficient de puternice astfel încât să reziste impactului unui accident, așa că scaunul poziționat cu spatele la sensul de mers distribuie forța impactului pe toată suprafața scaunului, evitând astfel presiunea exercitată asupra unei singure zone. În plus, capul micuței ființe este încă prea mare și greu pentru a fi susținut de gâtul firav în cazul unei mișcări bruște. De aceea, scaunul auto întors cu spatele la sensul de mers rămâne cea mai bună variantă pentru siguranța copilului în mașină, indiferent de obiecțiile primite.

Sursă foto – aici.

Pentru cei interesați, există și un grup pe Facebook, cu informații utile și conversații pe care eu le urmăresc cu plăcere și interes – aici. Se distribuie atât articole pe subiect, cât și informații sau experiențe, dar și (o treabă care mie îmi place) păreri și argumente despre diversele scaune sau producători de scaune auto.

Și, la final, vă las cu un video care explică cel mai bine cele de mai sus:

Drumuri line și în siguranță să avem! 🙂