#SharuieșteRoșu – o campanie pentru donarea de sânge

Sun Plaza și Asociația React, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din București (CTS București) și Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, așteaptă și anul acesta persoanele care doresc să doneze sânge pentru pacienții din spitale la intrarea principală din Sun Plaza –  Esplanada Sud, în perioada 19-21 mai, între orele 9.00 și 13.00.

Acțiunea are loc în cadrul campaniei „Dăruiește timp, donează sânge”, ajunsă deja la a patra ediție. Prin campania precedentă, 300 de vieți au fost salvate datorită celor 54 de litri de sânge recoltați. 167 de persoane au răspuns apelului organizatorilor, dar dintre acestea doar 120 au îndeplinit condițiile necesare și au putut să doneze. La fel ca la edițiile precedente, donarea se va face în cadrul unui centru mobil complet utilat, amplasat la intrarea principală din Sun Plaza, dar și în două cabinete special amenajate în policlinica Regina Maria din cadrul centrului comercial.  

„Campania «Dăruiește timp, donează sânge!» a crescut cu fiecare ediție și ne așteptăm ca anul acesta numărul persoanelor care se vor prezenta la donare să fie mai mare de 250. În ultimii 10 ani, acțiunile constante ale Asociației React de promovare a importanței donării de sânge au dus la o creștere semnificativă a numărului de donatori de sânge și la fidelizarea lor. Cu toate acestea, avem încă nevoie de campanii precum cea pe care o organizăm împreună cu Sun Plaza, prin care ușurăm accesul potențialilor donatori la procesul de donare, venind către ei în spații publice, larg frecventate, în zile de weekend în care nu există constrângeri impuse de programul de la serviciu”, a declarat Anca Ștefan, Președinte Asociația React.

Persoanele care doresc să doneze și să contribuie, astfel, la salvarea a până la trei vieți omenești, sunt așteptate în Sun Plaza cu cartea de identitate și cu micul dejun consumat (un mic dejun ușor, alimente fără multe proteine și grăsimi – lactate degresate, piept de pui, cereale integrale, fructe și legume, o ceașcă de ceai sau cafea ușor îndulcite). Nu se fumează înainte și după donare cu o oră.

 

E important de știut: pentru a deveni donatori de sânge, cei interesați trebuie să îndeplinească minimum următoarele condiții:

 

Mai multe informații despre condițiile donării găsiți pe www.pentruviata.com.

 

Pe lângă valoarea umanitară imensă, donarea de sânge este extrem de benefică pentru cei care donează, întrucât sângele este împrospătat, imunitatea organismului crește, iar riscurile de paralizie și de accident vascular se reduc cu 30%.  

 

 

Comunicare conform Deci Se Poate!