Ce mi-ar fi plăcut să învăț la școală

Au început și școlile și facultățile și mi-a venit în minte gândul că eu am terminat cu amândouă. Recunosc că nu am făcut master, m-am oprit după mi-am dat licența. Câțiva dintre colegii mei au continuat pentru că găsiseră ceva ce chiar le plăcea, dar majoritatea a mers mai departe pentru că, să fim sinceri, este vorba de diplomă.

M-am gândit de câteva ori în decursul celor patru ani de când am terminat facultatea, dacă să da sau să nu – master. Mereu răspunsul mi-a fost să nu, pentru că nu am găsit nimic să mă tenteze. Și pentru că mai și sunt genul de om care dacă chiar face ceva, este ori din pasiune și cu fericire și implicare, ori deloc.

Azi, iar m-a dus gândul spre subiectul ăsta. Dar mai degrabă decât să mă gândesc la un master, m-am întrebat ce aș fi apreciat să învăț până acum la școală sau facultate, nu contează. Și deși nu am făcut master, ceva îmi spune că următoarele chestii nu le-aș fi aflat nici de acolo.

 

  • Ești om și e ok să greșești, dacă înveți și nu repeți aceleași greșeli. O greșeală repetată nu mai e greșeală, devine o alegere.
  • Viața nu este o competiție nici cu tine însuți/însăți, dar nici cu cei din jurul tău, nu mai face comparații.
  • Nu există termenul de într-un final totul e perfect. Viața însăși vine cu suișuri și coborâșuri, este formată dintr-un mix de perioade roz, perioade gri și negre. Nu există sau între ele.
  • Nu urî, nu fi răutăcios. Nu înseamnă să fii amabil sau drăguț cu toată lumea, dar găsește o variantă de mijloc. O vorbă mișto zice să nu arunci niciodată cu noroi pentru că este posibil să ratezi ținta, dar mâinile tale vor rămâne murdare.
  • Lasă controlul deoparte și concentrează-te pe autocontrol. Nu poți influența ce zic, fac sau gândesc alții și nici nu ar trebui să te preocupi cu asta. În schimb, concentrează-te pe ce zici, faci sau gândești tu. Observă-te pe tine și cum te poți îmbunătăți cu fiecare moment.
  • Învață să refuzi când este cazul și învață să respecți refuzul când îl primești.
  • Pune întrebări și păstrează-ți curiozitatea vie. Nimic nu este ceea ce pare, nici oamenii, nici întâmplările și nici cuvintele. Totul este relativ și diferă de la om la om și de la situație la situație. Cere, de la răspunsuri la explicații, cere ceea ce ai nevoie.
  • Oameni, lucruri, situații – toate vin și pleacă. Nu încerca să păstrezi în prezent ce își are locul în trecut. Lasă-le să treacă, dar rămâi cu ceva după fiecare.
  • Trăiește în prezent. Bucură-te și supără-te doar pe lucruri care țin de aici și acum, atât.

… Și cu siguranță că mai sunt multe altele, dar astea sunt cele care mi-au venit în minte acum. În orice caz, un lucru este clar: cât trăim învățăm, iar ceea ce știm devine ceea ce știam, dacă avem dorința de a evolua. 🙂

 

 

quote-do-not-be-afraid-of-perfection-you-will-never-attain-it-salvador-dali-anamariapopa-om-blog

Viața-i o joacă la BLP #11

Sâmbăta asta, adică poimâine, mă duc la BLP #11 să iau bătaie la Overwatch și poate bat și eu pe cineva la bowling sau biliard. Și partea mai faină e că nu mă duc doar cu experți și jucăcioși și gameri, ci pot lua cu mine și pe cineva random. Chiar extrem de random, pentru că random.org e cel care va alege câștigătorul sau câștigătoarea. Tot ce tre’să facă persoanele interesate ar fi să intre aici, să dea scroll puțiiiiin de tot până la persoana a 11-a, adică eu și să se înscrie cu click pe butonul ăla albastru. Simplu, nu? Și fuguța, că timpul e limitat!

Iar dacă e cineva de treabă, poate mă lasă și pe mine să câștig, zic :))

În rest, facem fun mare sâmbătă, pe 09.07, începând cu ora 10 în Băneasa, la Grand Combo! O să se lase cu board games, pe lângă biliard și bowling menționate mai sus, plus jocuri pe XBox și Simulator F1.

Let the games begin! 😀

 

anamariapopa.com blog blp bloggers lan party 11 2016

Dragoste în jurul lumii: World Ride 2016

Există dragoste. Există nebunie. Și mai există ceva numit dragoste nebună, în cel mai bun și frumos sens al cuvântului. Așa sunt Diana și Florin 🙂 Sau cum se descriu chiar ei – ‘Un cuplu pe două roți…și multe bagaje…pleacă în jurul lumii’.

anamariapopa.com blog world ride 2016 post diana florin moraru casatorie

Oamenii ăștia mișto și-au pus în minte să sărbătorească într-un mod special evenimentul cel mai important din viața lor: de curând căsătoriți, ei au planul de a stabili trei recorduri mondiale – prima excursie în jurul lumii, în cuplu, pe motocicletă, cele mai multe căsătorii – prin fiecare țară prin care trec, și cele mai multe steaguri ale unei țări, plantate prin întreaga lume.

Mai pe scurt, globul pământesc le va oferi aventura vieții. How cool is that, serios?! Diana și Florin și-au făcut planul și vor traversa 87 de țări, unde vor planta steagul României, pe 5 continente, în timp ce vor parcurge peste 90.000 km.

Așa, ei calcă pe urmele primului român care a făcut înconjurul lumii. În 1910, Dan Dumitru a stabilit recordul mondial pentru parcurgerea a 100.000 km, pe jos, purtând mereu costumul național. (Băi, și eu am făcut răni în talpă de la 8-9 km de mers pe jos prin București…). Până în anul 1923, când a finalizat traseul, Dan Dumitru a uzat 497  de perechi de opinci și 28 de costume naționale.

Daaar, să revenim în prezent, la oamenii noștri interesanți. Bineînțeles că o astfel de experiență necesită multă pregătire și sprijin, așa că și-au pus tot curajul la bătaie și sufletul pe tavă, atunci când au recunoscut că au nevoie de ajutor. Au adunat deja o listă de parteneri și sponsori, și rămân deschiși la orice comunicare și dorință de a participa, direct sau indirect, la povestea ce o vor scrie. Aici pot afla mai multe detalii toți cei care doresc să se implice, de la personalizarea steagurilor pe care le montează, la sprijin financiar prin transferarea de sume în conturile deschise special pentru ocazia asta, sau doar sfaturi legate de locurile pe unde urmează să exploreze.

Ba mai mult, simpla veste și transmitere de info despre planul lor, ajută! Pentru că suntem oameni și așa funcționăm. Ne aprindem de la emoțiile și sentimentele care ne încearcă atunci când citim/vedem/auzim povești și experiențe.

Iar asta este o poveste despre iubire, curaj, aventură, nebunie, călătorii, recorduri personale și mondiale. Doar – lucrurile mărețe nu au fost realizate niciodată din zona de confort, nu? 🙂

Viața și planurile

‘Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg’.

De câte ori ai pățit-o să crezi în ceva, poate chiar în cineva, să îți plănuiești fie viitorul apropiat, fie mai îndepărtat, și apoi, fără să știi ce si cum se întâmplă, ceva-cumva-undeva se duce de râpă?…

Oh da, am trăit-o și eu, și nu doar o dată. Ultima dată, povesteam aici că urma să plec din țară, să schimb continentul, datorită unei oportunități profesionale care mă entuziasmase tare. Mda, între timp, ceva s-a schimbat, ceva despre care nu am nici cea mai mică idee ce a fost, dar un ceva care m-a ținut pe loc. Așa că nu am mai plecat, mi-am despachetat lucrurile și o voi lua de la capăt cu cariera.

Miercuri la prânz trebuia să am biletul dus spre Asia. Miercuri dimineață se modifică planul.

Dar, există, totuși, și o socoteală din târg. Așa că am creat un plan B. Ora 12.37 – ‘Mi-e dor de mare. Vii?’

Și uite cum am ajuns pe A2, cu destinația Mamaia. Aproximativ două ore și două funduri plus patru picioare amorțite mai încolo, eram pe plajă.

Pauză. Liniște. Soare și nisip moale.

anamariapopa.com blog post mare mamaia seaside romania beach sand

Mă descalț, o simt și mă bucur că am prins-o înainte să o viziteze toată lumea și să o răvășească.

Vai, vai, vai! Ce sentiment de apartenență la prezent, cufundată cu picioarele în nisipul moale și cald, și totuși cu capul în nori.

anamariapopa.com blog plaja beach post mamaia romania

‘Putem să rămânem aici, în momentul ăsta, pentru totdeauna?’, mi-am întrebat partenerul de plimbare. Mi-a dat din cap că da și am zâmbit.

anamariapopa.com blog post mare mamaia seaside romania beach

Momentul a trecut, dar au rămas pozele. Și ce poze! Ah, și da, și filmulețe.

 

 

 

Deci da, planul meu de a pleca din țară și de pe continent s-a năruit, dar îmi place să cred că toate se întâmplă cu un motiv. Nu îl știu, nu l-am aflat încă, dar poate la un moment dat… Totuși, am fugit din București și am vazut-o pe ea. Restul poveștii cu plecarea se va scrie, la momentul potrivit 🙂

Mi-am adus aminte cum e să te joci, la BLPX

Mai specială de fel, acum apuc și eu să povestesc de BLPX. Nici nu am întârziere de 3 săptămâni sau ceva p-acolo :))) Da’ e ok, că am scuze pentru asta. Știți, nu am avut acces la net o perioadă mai lungă de timp, și când am dat din nou cu ochii de el, nu mai știam cum se folosește. Apoi, laptop-ul pe care îl aveam nu era chiar cel mai rapid. Între timp, am rezolvat situațiile, așa că am zis să recuperez.

Abia întoarsă în țară, după o perioadă prin Austria, și cu un interviu pentru o companie pe gaming care bătea la ușă, mi-am găsit locul printre bloggerii gameri (sau gamerii bloggeri), la Bloggers Lan Party. Adevărul e că mi-am dat seama că uitasem cam cum mai e să te joci. Deci nu, nu am câștigat nici unul dintre premiile puse la bătaie, deși dacă nu era Bunescu ăla și încă cineva pe care nu cunosc, mă făceam cu o unitate ASUS Liquido, în valoare de vreo 10.000 RON. Dovada, aici, că nu zic doar așa.

În rest, am bătut-o pe Bianca, la Guitar Hero…

anamariapopa.com blog blpx post bloggers lan party 2016 guitar hero game bianca matei

M-am distrat, m-am jucat Street Fighter și am mai dat și un K.O., din când în când…

anamariapopa.com blog blpx post bloggers lan party 2016 street fighter game

Mi-am revăzut persoane dragi, cc Sorin 😀 …

anamariapopa.com blog blpx post bloggers lan party 2016 prieteni sorin chineata

Am gustat dulciuri bune-bune…

anamariapopa.com blog blpx post bloggers lan party 2016 prajituria.ro dulce

La final, am fost puțin ruptă de oboseală…

anamariapopa.com blog blpx post bloggers lan party 2016 AMP tag

Dar asta nu m-a ținut departe de afterparty-ul din Shoteria…

anamariapopa.com blog blpx post bloggers lan party 2016 after party shoteria

După o zi de joacă, am continuat cu dans și voie bună, că așa merge bine sâmbătă seara.

De mișto, a fost super mișto. Interviul cu compania pe gaming a mers și el bine, după research-ul intens de la BLP 😀

Pot doar să sper că mă mai invită Toma și anul viitor, dacă promit că o să scriu impresiile de după, mai rapid.

 

Photo credits: Același Sorin, telefonul meu, și alte surse de p-acolo 😀

Ce e fericirea?

Pentru tine? Pentru oamenii din jurul tău?

Vorbind cu oameni și auzindu-le poveștile, am ajuns să îmi dau seama că depindem foarte mult de ceilalți, în obținerea fericirii noastre. De fapt, chiar postul ăsta a fost inspirat de o conversație cu un prieten. Subiectul se purta despre faptul că era trist că nu îi ieșea cu tipa de care îi plăcea, dar totuși avea un motiv de fericire, că o altă tipă se îndrăgostise de el…

Într-o altă conversație avută mai demult cu altcineva, respectivul îmi spunea că arăt ca o persoană fericită. I-am mulțumit frumos și discuția s-a continuat cu el punând accentul pe ideea că fericirea noastră depinde, în mare parte, de persoanele de lângă noi.

Pentru mine, asta este o scuză să nu fim fericiți niciodată. ‘Auzi, tu ești fericit?’ ‘Nu, nu pot, X s-a purtat urât cu mine.’ Ok, lasă-l pe X, asta e o dovadă a felului lui de a fi. De ce trebuie să fie și o dovadă a felului tău?

Și nu, nu îmi pare rău că nu sunt de acord cu respectivul. Cum susțineam și în conversația respectivă, dacă stăm mereu să așteptăm de la alții să ne ofere câte un strop de fericire, cum ne mai mirăm că există atâția oameni nefericiți pe lumea asta?!

Cu altă ocazie, povestesc despre cum acționez eu când sunt nefericită și cum lupt pentru fericirea mea, pentru că – fără glumă – ăsta este sensul vieții mele: să fiu fericită. Așa simt. Că e singură sau cu cineva lângă mine, asta depinde de moment. Și de data asta, primesc o reacție de genul ‘ce motiv/scuză ai să (fac acțiunea care mă face fericită)?’.

Uhm, ce, poftim? Am nevoie de o scuză să schimb ceva ce mă nemulțumește? Trebuie să cer permisiunea cuiva să trec de la o stare de nesatisfacție la un zâmbet?

Iarăși stau și mă gândesc, cum ne mai mirăm că sunt atâția oameni care nu se simt fericiți? Câți dintre oamenii pe care îi întrebi de fericire, îți pot răspunde afirmativ, împăcați cu ei, și îți pot defini fericirea lor?

Am cunoscut mulți oameni în ultima perioadă, iar în majoritatea cazurilor ajungeam și la discuții filosofice, de viață și, bineînțeles, fericire. 

Ce mă face pe mine fericită? Momente. Viața. Momentele pe care le viața mi le oferă și de care încerc să mă bucur, de fiecare în parte, cum e el. Îmi pot aduce aminte de clipe fericite chiar și în perioadele cele mai negre din viața mea. Iar felul meu de a fi este de a le accentua pe cele simpatice, nu pot explica.

Să știi să apreciezi chiar și lucrurile mărunte, chiar și când nu ai chef de gânduri pozitive, asta e artă. Nu, nu o stăpânesc pe deplin nici eu, dar e un exercițiu bun de a te forma în direcția asta. D-asta, acum câteva luni, într-o discuție cu o prietenă, îi dădeam exemplu de provocarea 100 Days Challenge, în care, timp de 100 de zile, încerci să te concentrezi pe cel puțin un lucru pozitiv, în fiecare zi. Pare o joacă de copii în online, dar e un exercițiu foarte bun de a-ți forma obișnuința de a avea măcar un gând pozitiv pe zi și să găsești ceva de apreciat, oricât de mărunt.

Pentru mine? Eu îmi găsesc fericirea în momente diferite, în funcție de stare. Poate fi un pahar de vin savurat seara, după o baie fierbinte, în timp ce stau sub pătură. De când m-am mutat în Austria, poate să fie o plimbare prin munți, pe poteci înzăpezite. Într-o zi, am zâmbit urmărind o familie superbă, care petrecea timp jucându-se cărți, se bucurau fiecare de compania celuilalt și nimeni nu stătea pe telefon sau tabletă – m-au făcut fericită să văd că există iubire frumoasă pe lumea asta, m-am simțit încărcată cu energie și speranță.

Fii dependent (da, cu doi de i) de oamenii din jurul tău că să te simți împlinit și observă-te cum te simți gol și nefericit, odată ce ei nu mai sunt în preajma ta. Abia atunci când ești fericit și liniștit și împlinit și și și, singur, abia atunci o să te poți declara fericit și în preajma altcuiva. Până atunci, doar te păcălești…

Viața toată e compusă din momente, roz sau gri. Dar oricând poți găsi ceva roz într-o perioadă gri, sau invers – ceva gri într-o perioadă roz. Depinde doar pe ce culoare vrei să te concentrezi 🙂

Cum am dispărut din online

Forțat. Exact așa.

De aproape 2 luni (și nu știu cum a trecut timpul) m-am mutat din București. Din România. În Austria. În munți. Am ajuns în fundul pământului, într-un sătuc de maxim 1000 locuitori. Eu cred că e cu tot cu turiști, pe tot anul, cumulat.

În primul rând, există un singur trotuar, și nu pe sens. Ai un singur trotuar pe care poți sa mergi, pentru că oricum dacă ar mai fi unul și pe partea cealaltă, nu ar avea cine să îl calce.

Am ajuns într-un loc fără nimic. Nu tu o cafenea, nu tu un doctor, nu tu o farmacie, nu tu un supermarket. Și nu, nu tu o conexiune la internet. Noroc cu deplasările, că beneficiez de netul altora. Nu mă plâng, e chiar o provocare. Persoană de Social Media și online, fără acces la net. Dar am descoperit chestii interesante cu ocazia asta.

În primul rând, sunt mai atentă la oamenii din jurul meu. Mai prinsă în conversații, mă bucur mai mult de momente. Râd mai mult și mai cu poftă. Sunt mai liniștită că nu îmi vibrează telefonul mereu. Am aer curat în jurul meu, mult alb și zăpadă. Mi-am dezvoltat alte simțuri.

Prietenii făcuți p-aici mă întreabă cum se poate ca o ‘prințesă’, o fată de oraș – capitală europeană chiar – să se acomodeze la sat. Dar zău dacă a fost chiar așa greu. Da, îmi lipsește confortul ăla de ‘am poftă de cartofi prăjiți la miezul nopții și mă duc la Mec și îmi iau’. Vreau să mă văd cu cineva? Vreau să fac una-două cumpărături? Eh, atunci mă urc frumușel în autobuz și mă duc în orășelul alăturat, unde am 2 mini-mall-uri cu câteva magazine și cafenele și 3 supermarket-uri.

Toată chestia asta mă ajută să trăiesc doar cu ce e necesar. Eu, oamenii din jurul meu, natura, emoții și momente.

soll-skiwelt-austria-mountain-winter-snow-ski

 

Viața de aici e atât de demateralizată (dacă o exista cuvântul ăsta), încât – acum câteva zile am avut probleme cu telefonul. S-a închis singur. Încerc restart, reset, nimic. Se închidea într-una, dar de deschis nu. Și deja mă gândeam că o să trebuiască să stau și fără telefon, nu doar fără net. L-am lăsat în pace, îmi imaginam că trebuie măcar să anunț lumea că nu mai sunt disponibilă sub nici o formă. Și apoi, și-a revenit telefonul. I-am mulțumit frumos și amabil, nu mă simțeam nici mai ușurată, nici mai fericită. Era doar un obiect.

Unul din oamenii mei din București mă întreba, la un moment dat când mă prinsese online, dacă îmi e dor de acasă. Nu am stat prea mult pe gânduri până să îi răspund negativ. Pentru mine, ‘acasă’ e un sentiment, nu un loc. Și atâta timp cât sunt fericită, liniștită, chiar nu contează locul unde mă aflu. Da, îmi este dor de oameni, asta recunosc. Dar și asta se poate rezolva cu un mesaj și un gând frumos, chiar dacă transmis mai greu.

Ne-am obișnuit prea mult cu tot confortul dat în special de tehnologie. Da, e folositoare, ajutătoare, dar atât. Nu înseamnă și nu poate înlocui viața. Iar când asta dispare, rămânem tot noi, oamenii. Noi, cu gândurile, emoțiile, sentimentele și trăirile. Am ajuns la concluzia că am cam uitat asta… Și mă includ și pe mine, eu din trecut.

Anul trecut, pe vremea asta, nici nu îmi imaginam viața fără internet, telefon… Și totuși, acum simt că exist mai mult ca niciodată. 🙂