Am ajuns la Vunk și anul ăsta. Frumos, nice, simpatic, mai elaborat decât anul trecut. S-a văzut că au pus mult suflet în ce s-a întâmplat acolo… Iată mai jos părerea mea, pur personală și subiectivă.
Ca să încep cum este frumos, cu începutul, la intrarea în sală am primit brățări. Din nou. Dar de data asta, au fost mai drăguțe. Nu au mai fost simple, ci au avut multe culori diferite și în plus, au avut inscripția concertului. Deci, bilă albă!
Apoi, la bufet – nu aveau apă, nu aveau sucuri la 0,5l. Dacă voiai suc, primeai un pahar de carton. Ok, trecem peste partea de organizare. Partea de început a fost puțin ciudată, cortina a fost lăsată până pe la jumătate, dezvăluind-se puțin din decor, iar pe ecrane rula un filmuleț care nu avea sens deloc, dar care a prins contur după ce a pornit și sunetul. Păcat doar că sunetul a venit după ce rulase deja aproape jumătate de filmare.
Concertul s-a bazat pe o poveste. Sau așa s-a vrut, cel puțin. Personal, din sectorul T, nu am auzit nimic. Fundalul muzical acoperea vocea care relata povestea, iar imaginile care rulau, ele singure nu îmi spuneau nimic, nu le ‘simțeam’. Așa că momentele când începea povestea, pentru mine au fost timpi morți. Apoi, tot la capitolul de chestii tehnice, aveam două boxe mari, una în stânga și una în dreapta. Eh, cea din dreapta se auzea cu un mic delay față de cea din stânga, dar suficient cât să deranjeze. Deci, hai să zicem ca e o bilă gri.
Ok, ne întoarcem la Vunk, la concert, la spectacol. Bilă albă pentru faza cu felinarul, când Cornel s-a plimbat pe deasupra terenului, interpretând un cântec, și încă o bilă albă pentru momentul imediat de după felinar, când același Cornel s-a plimbat prin mulțime, până a ajuns înapoi pe scenă.
Sursă foto: Cristian Dorombach aka Piticu
Mi-au plăcut noile melodii, însă m-a dezamăgit partea de duete. Spre deosebire de anul trecut, unde au avut nume precum Andra, Loredana, Mirabela Dauer și Alexandru Ușurelu, anul ăsta cu greu am deslușit featuring-urile. Au fost și mai puține la număr (4 în 2013 vs. 3 în 2014), și cred totuși, că se putea mai bine și mai mult. Anul acesta au avut ca invitați speciali pe Natalia Barbu, Maria Radu și Roman Iagupov (de la Zdob și Zdub). Pentru ultimul, chiar thumbs up! Dar, per total la capitolul duete, bilă gri. 🙁
Din punct de vedere al show-ului, se compensează anul trecut cu anul ăsta. Anul trecut scena a fost ‘plimbăreață’, adică părți din scenă au început să umble prin mulțime, în timpul concertului. Apoi, au mai avut câteva mingii maaari de la Avon, pe care le-au dat pentru joacă prin public. Iar anul ăsta au avut artificii pe tavan, la propriu! Și multe jocuri de lumini și lasere.
Fanele fanatice (da, exact așa am vrut să o spun) au avut parte de două momente inedite – Cornel și-a aruncat bluza pe care o purtase pe scenă până la momentul respectiv, în public. E clar că acea bluză nu va fi spălată prea curând, nu? Iar la final, o pernă simpatică a ajuns în public, brand-uită cu ocazia concertului. Sincer, dacă e p-așa, eu chiar aveam nevoie de o pernă nouă, serios acum… Anyways.
O mare, imensă, gigantică bilă neagră se acordă pentru momentul de la finalul melodiei ‘Ne facem auziți’. Mi-a plăcut melodia, mi-a plăcut coregrafia, dar până la punctul la care copiii, dansatorii de pe scenă au făcut o scară umană pentru Cornel, în ideea ca el să se urce pe ei cu picioarele. Pe spatele lor. P-asta chiar nu am înțeles-o, poate mi-o explică și mie cineva. Mai ales că fix în spatele decorului, era o ditai scara de metal. Separat de ideea pe care o înțeleg eu, ok – ne facem auziți, dar hai să nu îi călcăm pe alții în picioare. Ideea de a te urca pe spatele cuiva cu picioarele, încălțat, chiar și pentru un show, este dincolo de puterea mea de înțelegere. Pare rău.
Un lucru de apreciat, și care a prins la public anul trecut a fost interacțiunea cu publicul. Și acum a fost, dar limitată. De exemplu, anul trecut au prezentat un fan străin, au menționat prima persoană care și-a cumpărat biletul la concert, și am avut parte și de un moment emoționant – o cerere în căsătorie <3 Anul acesta au menționat din nou, persoana care a achiziționat primul bilet la concert. Și sincer, mă mai așteptam la o cerere în căsătorie… Nu mai vrea lumea să se căsătorească?!…
Anul trecut, pentru un moment special, am oprit timpul în loc. Anul ăsta, ne-au pus să ascultăm o melodie cu ochii închiși. Ok, am făcut-o și p-asta, dar mai mult m-am distrat anul trecut.
O chestie pur personală, dar pe care o ador, a fost alegerea melodiilor la deschidere și închidere. M-a foarte bucurat că au deschis cu 1000 și au închis cu Doar o noapte de adio. Însă ar fi mers varianta mai rapidă la cea din urmă, pentru că fiind finalul, ora 22.30 și melodia lentă, mă cam luase somnul.
Și că tot vorbim de final, cu ocazia asta acord încă o bilă albă tunurilor cu confetti, hihi. Au aruncat steluțe argintii și cărți de joc simpatice peste oamenii din teren. Copil cum sunt, la final m-am mutat de sus din tribună, mai jos, aproape de teren, doar-doar să mă ‘stropească’ și pe mine tunurile. Așa am reușit să îmi iau și suvenir! Iar la final de tot, trupa a mulțumit (puțin, așa), spectatorilor, de pe un panou amplasat la ieșirea din sală.
Povestea completă și simpatică, plus back-stage, o găsiți aici, mie mi-a plăcut la nebunie. Nu îl cunosc pe Dragoș, dar place ce scrie acolo.
Apropo, sursă foto featured image: Vunk
