Ce m-a învățat un sfert de secol

Încă două săptămâni și… Pe 16 Decembrie 2016 împlinesc magnifica vârstă de 25 de ani (sper să fie magnifică) și chiar dacă nu pare chiar atââât de mult, m-a pus nițel pe gânduri. Totuși, sunt din ce în ce mai aproape de 30 și tot așa o să cresc în continuare.
Cu suficiente experiențe și din domenii diverse la activ, oameni simpatici sau nu prea, povești roz sau mai puțin, mi-am dat seama că tot ce contează e cu ce rămâi după. După fiecare din ele, luate pe rând sau laolaltă. Și mai mult decât atât, indiferent de cele petrecute, întrebarea care ar trebui să rămână în picioare este: Și acum, ce?

Eh, iar pentru mine și acum-ul se traduce în apreciere. Asta am învățat până la 25 de ani. De-a lungul timpului, mi-am format niște principii și valori, un set din ăsta potrivit mie și după care să mă ghidez în viața asta. Iar baza lui a fost memorarea lucrurilor bune și acordarea de atenție specială celor deranjante. Fix așa am ajuns să le aplic pe toate planurile – social, familial, profesional, sentimental, iar la vârsta asta am ajuns să mă țin tare pe poziție când vine vorba despre:

Deschidere. Liniștea că poți aborda orice subiect, că poți dezbate orice temă fără a ieși cu scântei. Ador provocarea lansată către persoane de genul și skill-urile lor de a comunica, d-aia oamenii deschiși sunt preferații mei când vine vorba de subiecte controversate pentru că am încredere în modul lor de a relaționa.

Constanță. Pentru mine e chestia aia care contribuie la încrederea pe care o investești în cineva, pentru că oamenii constanți au un echilibru între gânduri, vorbe și acțiuni. De prea multe ori, beleaua începe când o persoană zice una și face alta, iar pe mine cel puțin mă face să mă întreb serios ce e în capul unora.

Calm, răbdare, liniște. Experiența m-a adus la concluzia că oamenii se împart în două categorii, după feeling-ul pe care mi-l dau în urma interacțiunii cu ei: oameni liniștiți și oameni agitați. Ador senzația de calm și liniște cu care te lasă cei dintâi după ce au plecat de lângă tine.

Sinceritate. Conversații reale. Cum ar zice o vorbă – heart to heart // soul to soul, cam așa văd eu discuțiile. Indiferent de subiectele abordate, simți că omul din fața ta nu joacă un rol, iar ceea ce exprimă în afară este și înăuntru lui.

Pasiune. Îmi plac de numa’ oamenii care pun pasiune în ceea ce fac, iar asta se vede în acțiunile lor, în privire și în felul cum se exprimă. Iar ce e mai mișto e că transmit asta și în afară și uit-așa reușesc să molipsească și pe mine. Intensitatea, bucuria și iubirea de viață combinate, odată experimentate mi-au arătat că o altă modalitate de a trăi nu mai există.

Respect. Fără alte descrieri, e clar că fără respect nu există bază pentru nici un fel de relaționare. Iar când mie respectul nu mi-a fost oferit, a fost cazul să activez respectul de sine și m-am îndepărtat de oamenii în cauză.

Așezări perfecte. Știm că perfecțiunea nu există, nu? Nu mai suntem copii să auzim poveștile dinainte de culcare și nici nu trăim în vreun basm. Perfecțiunea chiar nu există într-un om, obiect sau relație. Toate își schimbă starea sau se degradează în timp.
Dar ce există – sunt momentele perfecte. Clipe care luate separat, îți aduc zâmbetul pe buze indiferent de tabloul întreg. Nu sunt coincidențe, deși par. Nu sunt planificate și cu toate astea, un om sau un lucru îți apare în cale într-un anumit moment potrivit pentru tine. De multe ori, nu știi ce se întâmplă și până te dezmeticești, dacă nu ai fost suficient de rapid și de ancorat în el, s-a dus. Dar și dacă ești pe fază, oh (ce fain poate fi)!…

 

Iar acum abia aștept următorii 25, sunt curioasă să văd ce chestii noi mai aflu. 😀

anamariapopa-com-ana-maria-popa-blog-big-smile

*Poză de când aveam 20 de ani și practicam aceeași curiozitate pentru oameni și experiențe noi.

 

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

Articol inspirat de provocarea STALINSKAYA – Evoluția celor puternici.

Preparată conform unei rețete tradiționale rusești, STALINSKAYA Vodka este recunoscută pentru tăria gustului, pentru rigoarea selecției materiilor prime și îmbunătățirea constantă a procesului de producție și a tehnologiei folosite. Încă de la lansare, sub sloganul „Pentru cei puternici”, STALINSKAYA este alături de cei care care au curajul să riște pentru a transforma orice încercare într-o victorie, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter”. Marca aniversează anul acesta 20 de ani pe piața din România.

Săgetător și mândră de asta.

Să ne înțelegem, toți suntem drăguți și amabili și haioși în felul nostru, indiferent de zodie, dar Săgetătorii au ceva aparte, ceva ce atrage atenția. Pentru că sunt într-atât de săriți de pe fix. Și am fost suficient de norocoasă să cunosc mulți Săgetători la viața mea. Eh, ce am observat eu este că ei se împart în două categorii: săriții de pe fix în sensul bun (amuzanți, profunzi, tipul de om cu care nu te plictisești nicodată) și săriții de pe fix în sensul mai puțin bun (superficiali, iresponsabili, neserioși).

Acum, de asta îți dai seama abia după ce cunoști omul, dar sincer, un Săgetător merită cunoscut indiferent de cum se va arăta la final. Pentru că, măcar până la momentul când te decizi că nu vrei să ai persoana aia în preajmă, tot ai trăit niște momente pe care cu siguranță nu le vei uita prea curând. În final, din asta suntem făcuți toți – experiențe. Și nimeni nu știe să se bucure de momentul prezent și să își creeze experiențe mai bine ca un Săgetător.

Pe mine mă amuză descrierile Săgetătorilor din tot felul de zodiace și chestii astrale, așa că strict de amuzament, o să iau una dintre ele și o să o comentez până nu mai pot.

 

Urania zice că:

Persoanele născute în zodia Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie) sunt lipsite de ipocrizie, binevoitoare și fermecătoare, uneori devin idoli mondiali. Nu consideră că este necesar să respecte normele general admise și restricțiile. Nativii din zodia Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie) sunt independenți, adoră călătoriile și aventurile, iubesc să citească, sunt foarte activi și energici, obțin recunoașterea publică a meritelor lor.

Păi, în primul rând, sunt de acord cu faptul că între 22 Noiembrie și 21 Decembrie este Zodia Săgetătorului, pentru că eu sunt născută pe 16 Decembrie și sunt Săgetător. Bun, acum că am clarificat problema asta, să trecem la lucruri mai serioase. Da, suntem fermecători și binevoitori, cam mare parte din noi. Dar aici, unii aleg zona potrivită în care îți exercită acele calități, iar alții în zona distructivă, să îi zicem așa. Confirm partea cu ieșitul din normalitate și nerespectarea restricțiilor, căci e mai fun. Și, iarăși, dar, există și limite pe care le poți depăși și depinde cu cât. Da, da, da, vorbesc din punctul meu de vedere când susțin independența, călătoriile, aventurile (dar hai să le spunem experiențe), energia și activitatea e la ordinea zilei. Dacă sunt pasivă, ceva e în neregulă cu mine, asta știu toți prietenii mei. Și că tot veni vorba, chiar m-aș dori ca meritele să fie recunoscute publice, odată ș-odată.

Zodia Săgetător (22 noiembrie – 2 decembrie). Cea mai puternică influență asupra acestor nativi a avut în momentul nașterii planeta Mercur. Săgetătorii născuți în această perioadă sunt pasionali, curajosi, nu se lasă influențați de alții, au un caracter puternic și apreciază independența. Deseori, practică vânătoarea și adoră să facă sport. Ani importanți: 36, 40.

Zodia Săgetător (3 decembrie – 12 decembrie). Cea mai puternică influență asupra acestor nativi a avut în momentul nașterii Luna. Săgetătorii născuți în această perioadă au o gândire creativă dezvoltată, adoră călătoriile și aventurile, sunt nestatornici și schimbători. Ani importanți: 15, 30, 40, 45, 60.

Zodia Săgetător (13 decembrie – 21 decembrie). Cea mai puternică influență asupra acestor nativi a avut în momentul nașterii planeta Saturn. Săgetătorii născuți în ultima decadă sunt perseverenți, încăpățânați, sensibili și sentimentali, iubesc confortul și frumusețea. Sunt, de asemenea, gurmanzi și preferă să mănânce într-o atmosferă linistită și relaxantă. Ani importanți: 19, 36, 38, 40, 45, 57, 75.

Comentez strict ultima parte, a mea, că e mai bine 😀 Știm cum toții cum iese când te apuci să te iei de alții, și țin la Săgetătorii mei, nu vreau să mi-i pun în cap. De Saturn nuștu’ce să zic, dar daaa, sunt o încăpățânată și jumătate, mă recunosc perfect. Și sensibilă și sentimentală, plâng și la desene animate, nu trebuie să îmi dai o dramă, neapărat. Hm, oare iubesc confortul… Dacă prin confort te referi la călătorit singură, prin CouchSurfing, făcându-mi prieteni la fața locului, sau poate la faptul că iarna asta mă găsește în Austria la un winter-job, iar la vară o să fiu cine mai știe pe unde, oh da, confort, îl iubesc! În schimb, să fim serioși, frumusețea, cine o poate urî?! Da, da, îmi place mâncarea și mai ales cartofii prăjiți cu înghețată! Sunt o foarte mare pofticioasă, e suficient să îmi descrii ce mănânci suficient de în detaliu sau să îmi trimiți o poză, că aia mi-a fost. Dar nu merge cu carnea. Dintr-un motiv ciudat, eu și carnea nu ne împăcăm prea bine. Nu, nu am vreo idee despre sacrificarea animalelor, pur și simplu gustul de carne mă lasă rece.

Și, cum acum fac doar 24 de ani, presupun că mai am de așteptat până la momentul de 36 să văd de ce este un an așa important pentru mine. 19-le mi-aduc aminte că mi-a adus multe suișuri și coborâșuri, de care m-am bucurat pentru că însemna experiență de viață. Anul cu 19 ar arăta ca un EKG, pe cuvânt. Dar totuși, eu aș zice că anul ăsta, la 23, a depășit cu mult orice altceva. Așa că o să îl las pe 2015 să fie în top.

Particularitățile zodiei Săgetător 22 noiembrie – 21 decembrie

Corpurile cereşti care influenteaza nativii din zodia Sagetator:

  •  Jupiter

 Nu mă pronunț, nuștu’ deloc ce înseamnă asta.

 Elementul zodiei Săgetător:

  •  Foc

Oh da, și încă cum îmi place să mă joc cu el.

 Simbolurile zodiei Săgetător:

  •  Centaur-arcaș
  • Stea

 Mie îmi plac inimile, clar sunt pe dinafară.

Pietre caracteristice zodiei Săgetător:

  •  Zircon
  • Turcoaz
  • Topaz
  • Opal
  • Ametist
  • Safir
  • Toate pietrele roșii și verzi

O fi, nu-s eu nici cu bijuterii, nici cu pietre.

 Locuri prielnice pentru zodia Săgetător:

  • Biserici
  • Castele
  • Câmpii
  • Alte țări 

Biserici – nu chiar. Castele – ce-i drept, am fost vara asta într-un tur de coastă în Franța și am stat în niște castele… Nu pot să zic că a fost rău… 😀 Câmpiile sunt simpatice așa, dar pentru un timp scurt de relaxare. În schimb, asta cu alte țări, mă face să zâmbesc nu mă văd, pentru că fix ăsta e planul pe următorii ani – alte țări – atât de simplu.

Zile norocoase pentru zodia Săgetător:

  •  Joi

Zile nefavorabile pentru zodia Săgetător:

  • Miercuri

Nu, nu, nu. Ăștia le au fix invers. Zile norocoase – Luni, Miercuri și Vineri. Vinerea, mai ales dacă pică într-o dată de 13!

Numere norocoase pentru zodia Săgetător:

  •  4 și toate numerele multiplu de 3

 4, nu. Orice este multiplu de 2, nu. Dar de la 3, continuând cu multipli de 3 și numere impare, alea-s ale mele de suflet.

Talismane norocoase pentru zodia Săgetător:

  •  Salamandra
  • Potcoava

 Eu rămân la pasiunea mea pentru inimi.

Anotimpul Săgetătorului:

  •  Primăvara

 Da, deși sunt născută iarna, mai greu cu frigul. Așa că îmi păstrez inclinația spre primăvară, ca anotimp preferat.

Metale caracteristice zodiei Săgetător:

  •  Zinc

Nu. Argint. Și aur alb.

Culori caracteristice zodiei Săgetător:

  •  Albastru închis
  • Bluemarin
  • Violet
  • Purpuriu

 Da și nu. Portocaliu și mov, și derivatele lor. Ah, și roșul. Dar albastru sau prietenii albastrului, mneah.

Numere norocoase la loterie:

  •  8, 13, 18 și combinațiile lor 81318…

De jucat, am jucat la loto, într-o perioadă, inclusiv pe numărul 13. Nu a mers, nu a ieșit nimic, a dat fail big time. Dar totuși, 13 rămâne preferat și numărul meu simpatic. Într-o zi de vineri 13 am luat carnetul de șofer 🙂 În schimb, refuz să mă atașez de numerele multiplu de 2.

 

Un alt site ar completa imaginea Săgetătorului cu următoarele:

Simțul cel mai dezvoltat — văzul

Da, recunosc că imaginile vizuale sunt cele mai dezvoltate la mine. Dar nu mă pot da în lături nici de la simțul gustului, mai ales dacă intră o ciocolată la mijloc, în discuție.

Alimentele benefice: are nevoie de proteine si vitamine, de carne și alimente energizante, alimente reci, ficat, alimente oferite de natură: legume, fructe, zarzavaturi, vânat, pește, muștar, scorțișoară, ceapă, usturoi, migdale, portocale, cafea.

Cine a zis că Săgetătorii au nevoie de carne, nu m-a cunoscut pe mine. Serios, supraviețuiesc, sunt bine, întreagă și la corp și la cap, și fără carne. Bine, hai, fie, odată la nuștu’cât, un ton într-o salată, poate merge și la mine. Dar atât, nu negociez mai mult. În schimb, legume și fructe da, sunt la ordinea zilei. Dar hai totuși, să înlocuim cafeaua cu ceaiul, că-i mai pe placul meu.

Compatibilitate cu alte zodii
Excelentă (100%) — Berbec, Leu
Bună (80%) — Vărsător, Balanță
Delicată, riscantă (60%) — Pești, Fecioară
Dificilă, dar interesantă (50%) — Rac, Taur
Nerecomandabil (10%) — Capricorn, Scorpion

Mă face să râd atât de tare procentajul ăsta, în tip ce mă duce cu gândul la fostele relații sau tentative de așa ceva. Sigur nu sunt 100% compatibilă cu un Berbec, vă zic sincer. Încăpățânarea lor cu încăpățânarea mea nu este compatibilă nici măcar 1%. La capitolul dificil, dar interesant aș trece relațiile între Săgetători. Și aș adăuga o altă descriere – amuzantă. Pentru asta, o să îl citez pe un amic, tot Săgetător – ‘Ori e fix ce trebuie și iese genial și ne dați o lecție tuturor și o să fiți fericiți toată viața, ori o să iasă un dezastru imens de nici nu o să vreți să vă mai recunoașteți pe stradă’. Cam așa sunt relațiile între doi Săgetători. Dar, în schimb, nu aș scoate din cadru Capricornii. Nu i-aș trece la cei nerecomandați. Am avut cea mai longevivă – 4 ani – și relație în adevăratul sens al cuvântului (respect, comunicare, sinceritate, deschidere) cu un Capricorn care și acum îmi este o persoană dragă.

Cam asta e cu horoscoapele. Mi-aduc aminte când eram mică și citeam horoscopul pe zile, săptămâni, mă uitam la câtă iubire sau bani o să am. Tristețea e că nu se schimba nimic, nici dacă știam ce îmi ‘rezervă’ perioada aia, nici dacă nu. Așa că m-am axat mai mult pe a trăi efectiv viața, decât pe subiectul de a vedea ce îmi rezervă astrele.

 

Mai jos, colecția de citate care descrie cel mai bine un Săgetător. 🙂

anamariapopa.com blog post sagittarius crazy

anamariapopa.com blog post sagittarius honesty

anamariapopa.com blog post sagittarius independence

anamariapopa.com blog post sagittarius inspiration

anamariapopa.com blog post sagittarius truth

anamariapopa.com blog post sagittarius love

anamariapopa.com blog post sagittarius bullshit

 

Și, la final, dar nu în ultimul rând, La Mulți Ani, Săgetători simpatici! 😀