Dar știați deja asta. Eh, astăzi mi-am re-re-re-reconfirmat, în cazul în care mă temeam că mi-am pierdut această calitate.
Îmi place să fac mișcare și să fiu activă, nu prea am eu stare. De obicei, merg la Club Moving, în incinta Hotelului Caro, de pe Barbu Văcărescu. Dar astăzi de dimineață am ajuns, printr-o anume circumstanță, să fac un antrenament în cadrul altei săli, să o numim ‘de cartier’ – Cartierul Tei, cel în care locuiesc. Este vorba despre Stay Fit Gym (nu îi voi pune link, căci serios, nu are sens).
Am ajuns acolo la ora 7.00, unde m-a întâmpinat o doamnă deja plictisită… Sala este structurată pe mai multe (foarte multe) etaje, dar poate că fix asta era și ideea, să îți faci deja încălzirea din momentul intrării în incintă. Am început să urc scările și văd la etajul 1 – ‘Baie femei’… Ok, deja mi-am dat seama de extrem de slaba manage-uire a spațiului. Iar asta mi s-a confirmat când am ajuns în vestiar – un vestiar foaaaarte mare, cu mult spațiu liber, niște dulăpioare mici, 3 dușuri (deși erau cel puțin 100 de dulapuri), un foehn obosit, o saună plasată într-un colț, un cuier la comun șiiiii………..un miros înțepător de ‘aici nu s-a mai aerisit de dinainte sa înființăm sala’. Și fără toalete, bineînțeles.
Frig afară, călâi înăuntru (aveau un aer condiționat căruia îi dăduseră drumul pentru vestiar). Ajung în sala de aerobic, frig de înghețau și oasele în mine. Nu puseseră nimic cald în funcțiune. Anyways, mă duc ca o floare în sala de fitness, unde iar era frig, doar că oamenii deja existenți acolo mai încălzeau puțin atmosfera. Cum am intrat, m-a izbit ceva cunoscut din vestiar… MIROSUL. Like, really… Am început să mă miros eu, subtil. Dar nu, nu eu eram cea care nu mai fusesem ‘aerisită dinainte de înființare’.
În fine, am terminat antrenamentul, dar sunt sigură că nu voi mai călca pe acolo, cam niciodată. Acum, mă gândesc că probabil, chiar nu aveam de la ce să mă aștept la o sală de cartier, însă felul cum i-am văzut promovați până acum, faptul că nu era prima lor sală (am înțeles că mai au una pe la Nicolae Titulescu), dimensiunea sălii, numărul cunoștințelor care au fost pe acolo cel puțin o dată și apoi o recomandau, eh, toate astea, mă facuseră să mă aștept la ceva puuuuuțintel mai mult. Sau poate doar sunt eu o prințesă.
Acum, să vă spun și cum stă treaba cu Moving, care nu e cea mai de fitze sală din București, dar totuși, pune accent mai mare pe nevoile clientului. Separat de faptul că îmi place amplasarea, nici nu zici că te afli în București (cuvintele exacte ale prietenilor cu care am petrecut o zi la piscină aici, vara asta), au cam acoperit tot. Au parcare (și aici revin mai încolo, că am ceva de comentat), au terasă pentru bronzat pe timp de vară, au piscină, saună, sală de fitness (încalzită), vestiare mișto și curate, dulăpioarele din vestiare au cifru și ador că nu trebuie să stau cu cheița după mine, sunt multe dușuri sub toate formele – și mobile și de tip ploaie tropicală (aia de cade din tavan), au prosoape și sincer că lucrul ăsta este foarte tare pentru uituca de mine, care numai de prosop nu mai stă atunci când își face geanta de sală, au multe activități foarte tari – la ei am făcut eu box până mi-a plecat clavicula la plimbare, au personal amabil și zâmbitor și atent. Îmi mai plac și beneficiile pe care le oferă ei la abonamentele pe un an, gen invitații pentru prieteni, ședințe cu antrenor personal, etc că găsiți pe site-ul lor.
Dar, pentru că nimic nu e roz, sunt câteva chestii care ar putea primi îmbunătățiri, după cum le-am spus și lor în momentul când m-au sunat pentru reînnoire de abonament. Povestea spune că eu am avut abonament la ei de când au deschis, fix din ziua de 15 august 2013, care era și ziua mea (Sfânta Maria). Și i-am văzut evoluând și am avut timp să și observ multe.
Deci, cum le spuneam și lor, nu îmi place ideea că trebuie să plătesc parcarea de fiecare dată când vin la sală. Taxa este de 1,25 RON/oră, nu mult, dar se adună, mai ales pentru mine, care am momente când stau și cam toată ziua – mai ales vara când fac și sală, și piscină, și saună, și bronzat. Scuza a venit repede: ‘Știți, noi aici plătim chirie pe parcare Hotelului Caro, și nu avem cum să băgăm alt sistem’. Eu le-am zis că sincer îi înțeleg, dar pe mine din postura de client, nu are de ce să mă intereseze asta. Este strict treaba dintre cele două părți, de ce ar trebui să am eu de suferit?! Dar anyways, e un lucru prea mărunt. Apoi, cu ce nu mă mai împac eu este apa de la dușuri, ba e caldă, ba rece, ba fierbinte, ba numa’ bună… Și nu e amuzant, zău! Iarăși, am primit explicație – ‘Știți, noi depindem aici de Hotelul Caro și de centrala lor, că suntem pe proprietatea lor’… Oook, ințeleg și asta, dar iarăși, de ce trebuie eu să mă opăresc eu? Mă rog, sunt două chestiuțe mărunte, care pot fi controlate, comparativ cu toate bilele albe pe care le au de la mine. Și asta mai ales acum, când am putut experimenta și altceva.
All in all, mie îmi plac oamenii ăștia, dovadă că am rămas și al doilea an cu membership la ei. Ah, și dacă cineva de la ei citește asta, un jacuzzi ar fi tare 🙂
La final vă las cu o poveste amuzantă, cam din cele mai cele petrecute acolo. Se făcea că terminasem și antrenamentul și dușul, iar dulăpiorul meu nu îmi mai permitea accesul la haine… Am rugat fain frumos pe cineva să cheme un omuleț din staff. De obicei, ei au pe tură cel puțin un tip și o tipă. Eh, dimineața respectivă, singurul disponibil din staff era Alex, un tip simpatic (mai ales când zâmbește). Și vine Alex timid în vestiar, și îl bufnește un râs de ‘de ce nu mă miră că tu ești cea care și-a blocat dulapul’… Am râs, i-am mulțumit și totul fu fain, până în momentul când, la plecare, mă ia cu ‘dumneavoastră’. În momentul respectiv l-am corectat și i-am spus ca eu sunt Ana, simplu și scurt, gen mă citești la fel de la orice capăt. Iar continuarea din mintea mea era ‘acum 10 minute m-ai văzut aproape nudă, cred că am trecut de nivelul cu dumneavoastră’. :))
Și poza cu dovada că sunt prințesă? Na, aici!
