Șiii câștigătoarea este…

the winner is anamariapopa.com blog post ana maria popa brigitta poveste carpisa giveaway featured image

 

Dadada, ea este câștigătoarea gentuței despre care povesteam aici.

Am primit multe povești simpatice, emoționante, triste, frumoase, însă ce m-a bucurat tare mult la povestea Brigittei, este faptul că are o doză de realism dur în ea, dar finalul este happy, iar ea a jucat un rol foaaarte mare și a fost persoana care a contribuit la o chestie minunată. Nu știu dacă ea își dă seama cât de mult a ajutat femeia respectivă… Iar eu una, chiar am putut simți emoția ei, deşi doar printr-un simplu mail trimis.

Brigitta e studentă la UMF, și e pusă în diverse situații-limită. Uimirea mea maximă vine din faptul că she is still sane! Dar gata cu vorbăraia, vă las să citiți povestea ei 🙂

~ Hai măi Ana, îmi ceri să-ți povestesc povești demne să fie povestite. Toate ale mele sunt triste. Prin prisma zonei în care mă învârt presupun. Am una mai ferice (zic eu), care pe mine însă mă întristează și nu din cauza chinului persoanei despre care urmează să îți vorbesc, ci din cauza lipsei persoanei care putea să îmi țină cu brio locul în sală, lângă ea.

Eram de gardă într-o noapte, pe o secție de ginecologie a unui spital al cărui nume nu își are rostul sau scopul în cele relatate de mine dar oricum, spital încărcat emoțional în urma unor evenimente tragice întâmplate cu puțin timp înainte de evenimentul de care îți povestesc acum. La camera de gardă s-a prezentat o pacientă cu contracții, dar a cărei sarcină nu ajunsese la timp. A trebuit să intrăm cu ea în sală, copilul nu se poziționase cum trebuie, contracțiile deveneau din ce în ce mai dese… Îmi e și greu să scriu aici toate astea, pentru că amintirea nopții de atunci are mai degrabă imagine și sentiment în defavoarea cuvintelor. În toată agitația de atunci din jurul ei, eu fiind pe vremea aceea studentă an mic și punând mai mult preț pe natura ..emoțională a lucrurilor, am făcut ce simțeam eu că trebuie să fac în momentele alea…(nu n-ai ghicit, nu i-am făcut nicio manevră tehnică/ medicală/științifică sau cum mai vrei să îi spui) …și am luat-o de mână. Nașterea în sine a durat câteva ore bune, timp în care nu m-am mișcat de lângă ea și am vorbit despre de toate și nimic, în speranța în care ideile mele și strângerea mea de mână înseamnă oricum mai mult decât singurătatea ei. ~

 

Eh, mie mi-au dat lacrimile la citirea poveștii, dar într-un sens bun. Pot doar să mă bucur ca există oameni, în adevăratul lor sens, și că aceștia sunt viitori medici.

 

P.S.: Vreau să vă mulțumesc vouă, tuturor celor care ați participat și ați trimis părți din voi… Mi-a făcut o deosebită plăcere să aflu despre oameni care ajută, despre oameni frumoși, și sper să ne citim cu drag și cu următoarele ocazii.

Lasă un răspuns