Iunie cu muzică

Din toate punctele de vedere.

Pe 1 Iunie m-au năpădit de pozele copilăriei tuturor – de când erau în brațele mamei și din prima zi de școală și altele, pe scurt. Iar ce e mult, e cam prea mult. Așa că m-a lovit inspirația și m-am gândit că în loc de niște poze, fie ele și drăguțe, cu piticanii bucălate și în ipostaze amuzante, să provoc lumea să facă publice melodiile care le-au marcat copilăria.

Povestea mea am scris-o aici, chiar pe 1 Iunie, dar apoi am fost curioasă și de alegerile celorlalți din jur. Așa că am provocat niște oameni mișto să facă parte dintr-o Zi a Copilului cu muzică, în loc de poze. Rezultatul a fost împachetat sub hashtag-ul #ProvocareMuzicală (sau muzicala, noroc că ajung toate în același loc), pe Facebook. Mai jos puteți vedea buchetul de melodii ale copilăriei, muzica ce a marcat fiecare om în parte, și oameni din generații diferite.

Dar, în primul și în primul rând, înainte de a vă trezi amintiri, vreau să le mulțumesc oamenilor care au acceptat să facă parte din provocarea asta 🙂 Mulțumesc pentru deschidere și apreciere, deși nu cu toți am avut contact direct până acum sau au fost persoane pe care le-am cunoscut și văzut o singură dată în viața reală.

Și acum, în ordine aleatorie, oamenii care au împărtășit o bucățică din amintirile lor:

Sabina, blogger @ sabinacornovac.ro

Diana, blogger @ dianaduca.ro

Eliza, solistă @ ELIZA & No Stress Band

Zina, blogger @ EuSuntZina

Alexandru, prieten de 10 ani & blogger @ alexandrunestian.ro

Irina, blogger @ irinabaragoi.ro

Nico de la Radio, Radio Host @ ProFM & Voice Over @ DanceFM

Adelin, pe care l-am aflat când a comentat la melodia Irinei 🙂

Sorin, blogger @ chineata.ro

George, realizator @ Noapte Bună, Internet

Alex, fotograf & blogger @ alexdamian.ro

Vlad, fotograf @ vladilas.ro

Victoria, blogger @ victoriagiorgiana.com

Claudiu, artist @ Claudiu Zamfira

Andra, blogger @ andranicula.ro

Ștefan, Marketing @ Diverta

Ionuț, blogger @ bunescu.ro

Mihai, mirat că l-am inclus în provocare & blogger @ mihaivasilescublog.ro

 

… Iar la aceștia se mai adaugă oameni provocați la rândul lor, mai departe, și tot așa.

Mie-mi place ce-a ieșit, pe bune 🙂 Chiar dacă le adun împreună și apuc să mulțumesc la comun și în public, abia după o săptămână (că în privat le-am mulțumit la momentul faptei), să știți că de fapt când nu am făcut-o mai devreme, m-am gândit la voi. Cum vine asta?

Păi, miercuri a fost ziua cu pricina, bun. Miercuri seară, eu mi-am găsit apartamentul inundat… Joi și vineri am stat să rezolv p-acolo, sâmbătă m-am odihnit că mnah, și Doamne-Doamne s-a odihnit după muncă. Duminică am fost la vot și asta ne-a epuizat pe toți, apoi ați tooot fost voi cu concerte – ba Maroon 5, ba Johnny Depp… Și am zis să vă las să vă reveniți și să vă puteți concentra pe întoarcerea în timp.

La final, eu nu o să pun poze cu mine de când eram copil, dar voi încheia cu o poză în care mă simt copil. Lună frumoasă și copilăroasă să avem, zic!

 

anamariapopa.com blog post florin om frumos poza fericire carusel