Transporter fără Jason Statham, nu e Transporter!

Am pornit cu o stare sceptică la adresa noului Transporter, Ed Skrein, recunosc. Poate pentru că sunt mare fană Jason Statham, the original Transporter sau poate pentru că primele trei filme – din 2002, 2005 și 2008, mi-au plăcut enorm de mult. Cel mai mișto mi s-a părut primul, bineînțeles, apoi fiecare avea câteceva ce lipsea. Primul a avut cantitatea perfectă de acțiune, bătaie, romantism și suspans. Apoi, al doilea a avut un subiect interesant, dar puțin previzibil, iar al treilea deja a avut prea multe sentimente pentru rolul de curier si regulile pe care și le setase.

Dar să revenim la al patrulea. Păi, cu ce să încep? În primul rând – nu e Jason! Intrigant, dar aerul bad-ass al filmului este deja foarte low, iar sentimentele și jocul seducției iau locul acțiunii, și să nu mai zic de montaj! – care este puțin mai mult tras de păr.

 

anamariapopa.com blog post review the transporter 2015 refueled ed skrein frank martin anna loan chabanol

 

Iar, mă scuzați, faza de la final cu lacrimi și discuții despre iubire și cruțare de viață, pe un vârf de munte, m-a făcut să vreau să îl arunc pe unul din ei de pe stâncă. Ups!

 

anamariapopa.com blog post review the transporter 2015 refueled ed skrein frank martin anna loan chabanol final scene

 

Am apreciat povestea, de care nu îmi dădeam seama până nu o aflam de la personajul principal feminin (numit Anna, întâmplător sau nu), care se destăinuie lui Frank după momentul lor intim, în timp ce se țin în brațe, iar Frank este profund impresionat… ‘Aww’!, dar nu pentru asta venisem la filmul ăsta.

Cea mai mișto fază a filmului e când……………….dar o să vă las pe voi să o recunoașteți când apare, pun aici doar un preview 🙂

 

anamariapopa.com blog post review the transporter 2015 refueled ed skrein frank martin audi car action scene

 

Una peste alta, am aflat că o rană de glonț se va rezolva frumos până a doua zi, dacă este îngrijită cu zahăr și pânze de păianjen! :)) Amuzamentul meu este întruchipat de personajul tatălui curierului, care face tot filmul cu stilul de interpretare a rolului, prea genial! Ah, și mașinile, normal. Acum, dacă ar fi lipsit și mașinile din filmul ăsta, zău că mă supăram și plecam!

Dar, serios acum, merită văzut, și nu oricum, ci cum l-am văzut și eu la AFI IMAX, ca o prințesă 🙂 Și asta măcar ca un reminder să le revezi pe primele. La mine a urmat un maraton de The Transporter, în seara următoare, hehe.

 

anamariapopa.com blog post review the transporter 2015 refueled ed skrein frank martin anna loan chabanol blonde girls

 

Surse foto: IMDB

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.