Teatru ‘Nimic nu-mi scapă’

Miercuri seară (ieri, adică) am ajuns, în compania lui Bogdan, la piesa de teatru ‘Nimic nu-mi scapă’, pe Lipscani. Știu că am mai zis aici că nu voi mai călca niciodată pe Lipscani, dar deh, lucrurile nu merg cum le plănuiești tu.

Vorbeam cu Bogdan de o săptămână să ajungem la o piesă de teatru și nu ne puteam decide. Într-o zi a trebuit să și reprogramăm, și iată că pentru ziua de miercuri am ales piesa aceasta. Am ajuns la Muse, pe Lipscani, cu o oră mai devreme și am mai așteptat la bar, căci încă nu deschiseseră sala.

Povestea spune că odată așezați, am întrebat și de ceva de mâncare… Discuția s-a purtat cam așa:

‘Eu, către chelner: – Fiți amabil, de mâncare aveți?

El: – O să avem, odată ce deschidem bucătăria.

Eu: Ok, păi când se deschide?

El: Ah nu, că abia acum o construim, nu e gata.’

Oook… Mă uit prin meniu, văd că au ronțănele… Chelnerul a pasat masa noastră unei colege. Chem colega, îi cer nachos. Tipa, nesigură, mă roagă să aștept să verifice. Nu mai aveau nachos. Oook x2.

Eu comand de băut un Green Apple, Bogdan cere un vin roșu. Se duce tipa, se întoarce și ne zice că nu a găsit decât vin alb. Bogdan o roagă să se ducă, să caute mai bine, să întrebe de vin roșu. Zis și făcut, vine înapoi tipa, tot cu sticla de vin alb, că nu a găsit. Oook x3, Bogdan acceptă sticla de vin alb, tipa dă să inaugureze, să pună în pahar, nu știa cum se face, a deschis greșit sticla, se descurcă Bogdan de acolo. Să continui numărătoarea?

După cocktail, cer un ceai de fructe. Logic că am primit înapoi un ‘Stați să verific dacă mai avem’. Serios acum, deja îmi venea să țip – ‘Dar altceva înafară de scaune și pereți, mai aveți aici?!?’. Geezus… Dar a fost ok, ceai de fructe au avut. Două, chiar.

Începe piesa, simpatică de altfel, am râs de câteva ori. Puțin cam previzibilă în anumite momente, însă finalul m-a nemulțumit rău de tot, și i-am menționat și lui Bogdan asta. Povestea piesei se construiește în jurul unei aventuri a unui soț, prins de soție că a ajuns dimineața acasă. Printr-o spărtură de geam, un bețiv aude povestea în care soțul născocește o minciună legată de ieșirea cu un vechi coleg de liceu. Bețivul sună la ușă, dându-se drept colegul soțului, pentru a-l scoate din bucluc. Soția crede povestea și invită și soția ‘colegului’ la ei. Bețivul se duce pe stradă și ia prima femeie pe care o găsește și acceptă nebunia de a se da drept soția lui. Numai că prima femeie era chiar amanta soțului… Param-pam-pam. Iar cel de-al cincilea personaj este fratele soției, fost inspector, care face și show-ul cu replica ‘nimic nu-mi scapă’.

Acum, eu sunt o justițiară… Și pe toată durata piesei am avut senzația că adevărul va ieși la iveală, iar soția va afla că a fost înșelată… Dar nu 🙁 Finalul poveștii este când toată minciuna este atât de bine pusă la punct, încât nici fratele-fost inspector, nu găsește indiciile (bine, oricum nu era prea isteț), deși erau destul de evidente.

La final, chiar i-am zis lui Bogdan că nu mi se pare corect ca soția să nu fi aflat de aventură, și că efectiv finalul m-a lăsat tristă. În același timp, mă așteptam la o turnură de evenimente, în care bețivul care se dăduse drept colegul de liceu, să fie un detectiv particular angajat de soție fix în seara dispariției soțului de acasă… Iar Bogdan îmi răspunde, râzând, că sigur piesa a fost scrisă de un bărbat, sub formă de wishful thinking, pentru că o femeie, în realitate, află când este înșelată :))

All-in-all, piesa merită văzută și râs la ea, însă cred eu că putea fi pusă în scenă și mai bine. Mi-au plăcut foarte mult interpretările amantei (genială, serios) și a bețivului-‘fost coleg de liceu’.

Lasă un răspuns