Idei de freelance

Freelancer-ul – sau omul care lucrează pe cont propriu, deși sună mai bine varianta în engleză – este omul care nu este nici angajat și nici șef. El oferă servicii unor companii sau altor oameni, în schimbul unei sume stabilite care se calculează pe ora lucrată, în general. Nu are șef, nu așteaptă ordinele cuiva și își poate permite luxul de a refuza oferte sau clienți, dacă ceva nu este pe placul lui. La rândul lui, lucrează singur, nu are angajați și nu este șeful cuiva, pentru că altfel ar deveni antreprenor. Asta este marea diferență dintre cei doi. Poate fi freelancer și să se extindă, dar în momentul în care își angajează oameni și își înființează o firmă, devine antreprenor.

anamariapopa.com freelance work social media graphic designer

Freelancing-ul este perfect pentru cei care își doresc să obțină un venit în plus față de locul de muncă pe care îl au, și venit asupra căruia să aibă un anumit control – ce lucrează, cât, pe câți bani, etc. De la un anumit nivel încolo, există și varianta ca, după o perioadă de testat terenul și văzut că funcționează, să se ajungă la situația în care freelancing-ul să fie singura sursă de venit. Aici ține foarte mult de persoana respectivă, flexibilitatea și mai ales, disciplina de care dă dovadă.

Mai jos sunt câteva idei care odată puse în practică, pot aduce un venit suplimentar sau chiar stabil celor interesați. Resursele necesare nu sunt extraordinare, cele mai multe țin doar de puțin efort și interes.

1. Designer grafic – omul creativ care face vizuale de genul logo-urilor, infografice, machete, etc.

2. Copywriter, content writer, blogger, editor – omul care știe să scrie. Ușor și simplu, pe înțelesul tuturor, astfel încât să poată duce mai departe mesajul unui brand. Creator de conținut-text.

3. Editor foto/video – omul care știe să prelucreze fotografiile sau filmulețele brute ieșite din aparatul altui fotograf sau cameraman. Prelucrare, editate, montaj, etc.

4. Fotograf/cameraman – omul care știe să facă fotografii și filmulețe. Ce-i drept, îi trebuie și echipamentul potrivit, iar investiția poate fi destul de costisitoare.

5. Creator de site – omul care construiește site-ul, prima interacțiune online cu utilizatorii.

6. Specialist în Social Media – omul care cunoaște rețelele sociale, ce sunt și ce trebuie făcut cu ele, dar și alte instrumente complementare (ex. Hootsuite).

7. Contabil – omul care se pricepe la cifre și se bagă să țină socoteala cheltuielilor unei firme – intrări, ieșiri, taxe, etc.

8. Dădacă pentru animale – omul care are grijă de animalele altora, atunci când aceștia sunt plecați și nu au unde să lase animăluțul.

9. Serviciu de mutare – omul care are o mașină/dubă pe care o folosește pentru a face bani ajutându-i pe alții să se mute cu lucrurile dintr-o parte în alta.

10. Instructor de fitness sau Yoga/antrenor personal – cu puțină pregătire înainte și după absolvirea cursurilor necesare, practica rămâne un amuzament.

Punctele 4, 8, 9 și 10 sunt locale, putând fi puse în practică doar fizic în locul unde fiecare are acces. Însă toate celelalte pot fi efectuate online, pentru oricine din lumea asta.

În zilele noastre, nu mai există ‘eu nu știu să fac asta’. Avem la dispoziție atâtea resurse, cea principală clar fiind Google. Nu degeaba e vorba google it! 🙂 Pentru orice punct din lista de mai sus, există o variantă pentru a o face să devină realitate. Este nevoie doar de un laptop/computer și o conexiune la net, plus un program dacă e cazul de editare foto/video.

Apoi, pentru acumularea de cunoștințe într-un anumit domeniu, există site-urile de cursuri online. Primele care îmi vin în mine ar fi SkillShare, edX, Coursera, Udemy. Personal, eu până acum am folosit și recomand cu încredere Coursera și Udemy. Sunt ușor de folosit, trebuie doar un mic efort pentru creare de cont și puțină disciplină pentru a te ține de ce te apuci.

Cât despre locuri (site-uri) unde poți găsi job-uri pe freelancing, eu una am primit proiectele prin recomandare și deci nu am încercat să caut în online, însă cei interesați pot intra pe link-ul ăsta de pe Entrepreneur să investigheze puțin sau o pot rezolva cu o simplă căutare pe Google.

Așadar, avem cu ce și cum, mai trebuie doar să avem voință. Mult succes! 🙂

 

Sursă foto – aici.