Ne place Turcia. Ne plac vacanțele acolo, oamenii sunt primitori și glumeți. Au mâncare bună și ieftină, iar vremea e de vis.
Ah, a avut loc un atentat cu mulți morți în Turcia? Da, ne pare rău, punem un status pe Facebook și ne trece. E suficient să treacă o noapte peste atentatul respectiv și am revenit viața normală. Pozele schimbate la profil și susținerea prin hastag-uri au fost doar pentru Paris și Bruxelles, nu le putem compara. De ce le-am compara? Nu e ca și cum nu avem standarde duble.
Sursă foto: de pe net, găsită pe Twitter.
Atentatul din Aeroportul Ataturk a avut loc acum câteva zile și numărătoarea a ajuns la peste 40 de morți și aproximativ 250 de răniți. ISIS a revendicat atacul în care trei adepți au deschis focul în aeroport și s-au aruncat în aer pe acolo. Iar faptul că este al treilea aeroport din Europa, ca trafic de pasageri, a creat cadrul ideal. Securitatea, deși cea mai sporită din câte am văzut eu prin aeroport, nu a fost suficientă.
Citeam în seara evenimentului (pe Twitter, parcă) un comentariu conform căruia turcilor nu li se pare aeroportul sigur pentru că nu ți se verifică mașina la intrare, să vadă securitatea cu ce intri în aeroport. Iar mie mi se părea că, din contră, este chiar severă prin simplul fapt că nu apuci să intri în aeroport, să conduci pe cineva, pentru că ești trecut prin porți metalice. Nici măcar ca vizitator sau rudă a călătorului nu ai acces liber. Și totuși, unul dintre teroriști a ajuns în zona de plecări, iar ceilalți doi s-au aruncat în aer în afara aeroportului, chiar la intrare.
După Bruxelles, Parisul a colorat Turnul Eiffel conform steagului belgian. Și nu numai – Fântâna Trevi din Roma și Poarta Brandenburg din Berlin au acționat în semn de solidaritate. Și uite așa se vede și se simte diferența. Se vede pentru toată lumea și se simte doar pentru cei implicați. Au murit oameni la fel ca mine, ca familiile noastre, ca francezii și belgienii și familiile lor. Dar asta nu a adus steagul Turciei pe nici un monument, din nici o capitală europeană. Și nici nu se va întâmpla vreodată, indiferent câte atacuri sau victime va număra Turcia.
Și uite aici intervin standardele duble pe care le avem, pentru că, dintr-o multitudine de motive, o viață sau mai multe în minus pe motiv de terorism contează mai puțin în Turcia decât în Estul Europei. Deși terorismul este același, motivele sunt aceleași, tot ISIS este în spatele atacurilor, dar media trece mai ușor peste întâmplări. Numai că oamenii nu.
În noaptea respectivă, am primit mesaj de la un prieten turc din Istanbul, imediat după atac. Un prieten drag, care locuiește chiar în apropiere de aeroport și care îmi povestea ce e pe acolo. Ambulanțe, elicoptere, echipe de știri, plânsete și țipete. Se pare că a fost găsită o înregistrare din momentul în care s-a aruncat în aer cel din zona de plecări și, bineînțeles, a strigat de Allah înainte să o facă. Amicul meu îmi spune indignat, după ce îl înjură și în turcă și în engleză: ‘Cum poate nesimțitul ăla să facă treaba asta în numele lui Allah, să folosească numele lui pentru un act de genul?!’.
Istanbul-neIstanbul, vorbim de oameni, oriunde în lume. Oameni cu sentimente și emoții. Încărcătura evenimentului era deja prea mare, așa că nu am continuat discuția, dar ultimele replici schimbate cu prietenul meu m-au lăsat pe gânduri. El urma să zboare astăzi de pe Aeroportul Ataturk și va pleca, chiar dacă probabil va fi întârziat sau amânat. I-am transmis toate gândurile mele bune și i-am spus că îmi fac griji pentru el, dar răspunsul a venit scurt: ‘Eu îmi fac mai multe griji pentru nepoții mei, pentru toți copiii din lumea asta. Nu știu unde o să ajungem, în ritmul ăsta.’
Iar în mintea mea, eu îi răspundeam: ‘Nici eu nu știu…’
Later Edit: Se pare că nemții au avut respectul și solidaritatea și față de Turcia, așa cum au făcut-o în cazul Belgiei, și au colorat iar Poarta Branderburg 🙂 Imaginile impresionante – aici.
