Cum e să fii turist în București…

Partea mișto când îți vin prietenii din străinătate în București e că faci pe ghidul. Partea nasoală e că trebuie să le arăți Bucureștiul în sine și te rogi să nu găsești ceva de care să îți fie rușine și să trebuiască să îți ceri scuze în numele, oh well, românilor.

Weekend-ul ăsta am avut în vizită un prieten din Germania și de fun, am ales să fac și eu pe turista alături de el, să vorbesc în engleză pe unde am mers și să mă fac că-s străină de locurile astea. Rezultatul a fost…trist. 

Sâmbătă am luat autobuzul double-decker al Bucureștiului și ne-am plimbat cu el câteva ore bune. Pe scurt, autobuzul merge pe ruta Piața Presei Libere înspre Calea Victoriei și întoarce la Palatul Parlamentului. E genul de autobuz Hop On-Hop Off, adică te poți urca la orice stație și coborî la orice stație vrei, în funcție de ce vrei să vizitezi. Primești și o hartă, odată cu biletele, pentru o orientare ușoară în zona de interes.

anamariapopa-com-city-bus-tour-bucharest-double-decker-map
Autobuzul are o frecvență de aproximativ 20 de minute între orele 10-22, cu ultima plecare din Piața Presei Libere la ora 21. Cardul de călător este valabil timp de 24 de ore de la prima validare, iar turul întreg ține aproximativ 50 de minute.

anamariapopa-com-city-bus-tour-bucharest-double-decker
Printre atracțiile turistice pe care le atinge sunt: Piața Presei Libere, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Muzeul Antipa, Muzeul Țăranului Român, Ateneul Român, Muzeul Național de Artă, Palatul Parlamentului.
Un bilet costă 25 RON pentru adulți, 10 RON pentru copiii cu vârste 7-14 ani și gratuit pentru cei sub 7 ani. Dacă vrei, primești și un ghid audio, dar la mai multă confuzie te supui, pentru că ghidul vorbește doar când vrea, fără vreo legătură cu monumentele pe lângă care treci, iar când ia pauză de odihnă se aude un vâjâit. Așa că dacă îl prinzi prima oară în pauză cum l-am prins eu, vei crede că nici nu funcționează. Iar engleza abia o înțelegi. Ghidul vine și însoțit de niște căști despre care naiba știe câte urechi au pupat…

anamariapopa-com-city-bus-tour-bucharest-double-decker-audio-guide
Când am mers cu același tip de serviciu în Barcelona, primeai căști de unică folosință, cele mai ieftine, dar măcar știai că erai primul utilizator al lor.

Singurul PRO este că da, chiar vezi cu alți ochi Bucureștiul. Chiar și eu l-am văzut altfel, și văd în fiecare zi orașul ăsta. Pozele de mai jos sunt relevante pentru poveste.

anamariapopa-com-city-bus-tour-bucharest-double-decker-arc-triumph

anamariapopa-com-city-bus-tour-bucharest-double-decker-view

anamariapopa-com-city-bus-tour-bucharest-double-decker-free-press-house

anamariapopa-com-city-bus-tour-bucharest-double-decker-parliament

anamariapopa-com-city-bus-tour-bucharest-double-decker-unirii-square

Iar multele CONTRA sunt legate, normal, de noi și de organizarea noastră. Nu, nu dura 20 de minute între autobuze. Nu, nu a durat 50 de minute turul. Nu, autobuzul nu oprea să poți coborî unde voiai, ci oprea doar unde vedea turiști pe marginea drumului. Așa că dacă nu era nimeni pe stradă, dar tu dinăuntru voiai să cobori, trebuia să te grăbești pe scările incomode (dacă stăteai sus). Deși, conform semnelor de atenționare, nu aveai voie să faci asta. Foarte util ar fi fost un buton pe care să îl apeși când voiai să soliciți oprirea într-o stație.

anamariapopa-com-city-bus-tour-bucharest-double-decker-warning
Nu, nu era curat deloc, și nu zic pe jos. Să zicem că erau călătorii necivilizați, deși și asta putea fi evitată cu ajutorul a două mici coșuri de gunoi, unul în fața și unul în spatele autobuzului.

anamariapopa-com-city-bus-tour-bucharest-double-decker-trash
Mă refer mai degrabă la cum arătau scaunele, cât jeg puteau să aibă pe ele.

anamariapopa-com-city-bus-tour-bucharest-double-decker-dirty
Mă mai refer la cum stătea praful pe acoperitoarea de la scări. Așa cum prezinți serviciul oamenilor, tot așa îl vor și aprecia.

anamariapopa-com-city-bus-tour-bucharest-double-decker-dirty-bus

Și a fost bine că am și putut să vedem și Guvernul, de campania cu Brâncuși.

anamariapopa-com-city-bus-tour-bucharest-double-decker-government-view

Ah, și cică aveam Wi-Fi. Da, aveam, dar nu mergea, că deh…



Majoritatea călătorilor erau români, am avut suficient timp să prind câteva grupuri de hop on-eri și hop off-eri. Prima oară, am luat autobuzul cap-coadă, tur întreg, doar să ne bucurăm de atmosferă. La al doilea tur, am început analiza. Și am plecat dezamăgită că, într-un final, avem și noi o chestie mișto care atrage turiștii, avem și noi o chestie ca afară și ne purtăm cu ea ca niște…..români!

În fine, cam atât despre autobuzul-minune, care îți stârnește admirația și interesul doar dacă nu ai mers efectiv cu el…

A doua zi, duminică, am fost la Grădina Botanică din Cotroceni. Care mi-a lăsat o impresie mai bună decât mă așteptam. Au fost mult mai mulți oameni decât am crezut, și totuși nu era aglomerat. Da, unele zone puteau fi mai îngrijite, iar vecinătatea ce amintește de comunism pur și simplu ar fi putut să nu…existe.

anamariapopa-com-bucharest-city-romania-tour-botanic-garden

anamariapopa-com-bucharest-city-romania-tour-botanic-garden-view
Totuși, am rămas plăcut impresionată să văd traducere în engleză pe cele mai multe dintre plăcuțe.

anamariapopa-com-bucharest-city-romania-tour-botanic-garden-english-sign
Și încă o treabă, în Grădina Botanică există un spațiu special destinat lecturii, pentru cei ceîși doresc să citească în liniște, în natură, să studieze sau să lucreze.

anamariapopa-com-bucharest-city-romania-tour-botanic-garden-reading-space
Plus, aveau și un magazin de suveniruri, în care găseai de la chestii pentru cunoscători, la chestii fun legate de botanică, tricouri și căni cu mesaje funny – ‘Plants are Friends’ era un exemplu.

anamariapopa-com-bucharest-city-romania-tour-botanic-garden-souvenir-shop
Am bifat și nuntași veniți să se pozeze lângă lac – care btw, arăta crunt. Glumeam cu amicul meu că sigur l-au făcut dinadins să arate așa, pentru că oamenii erau prea tentați să facă o baie dacă ar fi fost curat.

anamariapopa-com-bucharest-city-romania-tour-botanic-garden-lake
În orice caz, totuși, pentru 5 RON pentru bilet de adult, 3 RON cel de elev/student/pensionar și cu intrare gratuită pentru preșcolari și veterani, taxa de acces este chiar o alternativă foarte bună la parcurile din București, în fiecare zi între orele 9-17. Mai ales că încet-încet dezvoltăm noul Pont des Arts 🙂

anamariapopa-com-bucharest-city-romania-tour-botanic-garden-love-lock

La finalul weekend-ului, amicul meu îmi spunea că Bucureștiul e un oraș frumos, i-a plăcut și s-a simțit bine, cu două mențiuni: fără ajutorul unui locuitor, s-ar fi simțit pierdut, pentru că nu există panouri care să te ajute la orientare în afara zonei centrale, și a rămas mirat de numărul de clădiri abandonate, case și alte construcții care ar putea avea mult potențial.

La finalul celor două zile, eu pot doar să mă gândesc ce ghinion au turiștii care nu umblă doar prin centrul orașului. În zona Centrului Vechi-Calea Victoriei se vedea că românii erau obișnuiți cu turiștii, fiind tare prietenoși, sociabili și chiar învățaseră engleză. Stricată, dar era ceva! În celelalte zone, cum vorbeam engleză, cum se strâmbau la noi sau încercau să ne păcălească la bani, să își păstreze restul de la 100 de RON pentru o notă de plată de 75…

Nu mai am nimic de zis, în afară de faptul că suntem niște fraieri și în loc să ne purtăm frumos din toate punctele de vedere cu cei care arată un pic de interes pentru țara noastră, că tot noi avem de câștigat, noi suntem ăia înfumurați și cu nasul pe sus, tragem pentru câștigul imediat, în loc să gândim pe termen mai lung.

Poze: făcute de mine cu iPhone 6, #noedit și #nofilter

Viața și planurile

‘Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg’.

De câte ori ai pățit-o să crezi în ceva, poate chiar în cineva, să îți plănuiești fie viitorul apropiat, fie mai îndepărtat, și apoi, fără să știi ce si cum se întâmplă, ceva-cumva-undeva se duce de râpă?…

Oh da, am trăit-o și eu, și nu doar o dată. Ultima dată, povesteam aici că urma să plec din țară, să schimb continentul, datorită unei oportunități profesionale care mă entuziasmase tare. Mda, între timp, ceva s-a schimbat, ceva despre care nu am nici cea mai mică idee ce a fost, dar un ceva care m-a ținut pe loc. Așa că nu am mai plecat, mi-am despachetat lucrurile și o voi lua de la capăt cu cariera.

Miercuri la prânz trebuia să am biletul dus spre Asia. Miercuri dimineață se modifică planul.

Dar, există, totuși, și o socoteală din târg. Așa că am creat un plan B. Ora 12.37 – ‘Mi-e dor de mare. Vii?’

Și uite cum am ajuns pe A2, cu destinația Mamaia. Aproximativ două ore și două funduri plus patru picioare amorțite mai încolo, eram pe plajă.

Pauză. Liniște. Soare și nisip moale.

anamariapopa.com blog post mare mamaia seaside romania beach sand

Mă descalț, o simt și mă bucur că am prins-o înainte să o viziteze toată lumea și să o răvășească.

Vai, vai, vai! Ce sentiment de apartenență la prezent, cufundată cu picioarele în nisipul moale și cald, și totuși cu capul în nori.

anamariapopa.com blog plaja beach post mamaia romania

‘Putem să rămânem aici, în momentul ăsta, pentru totdeauna?’, mi-am întrebat partenerul de plimbare. Mi-a dat din cap că da și am zâmbit.

anamariapopa.com blog post mare mamaia seaside romania beach

Momentul a trecut, dar au rămas pozele. Și ce poze! Ah, și da, și filmulețe.

 

 

 

Deci da, planul meu de a pleca din țară și de pe continent s-a năruit, dar îmi place să cred că toate se întâmplă cu un motiv. Nu îl știu, nu l-am aflat încă, dar poate la un moment dat… Totuși, am fugit din București și am vazut-o pe ea. Restul poveștii cu plecarea se va scrie, la momentul potrivit 🙂

Bucurie de Aprilie

De când mă știu, Aprilie m-a bucurat cel mai mult dintre toate lunile anului (chiar și mai mult decât luna mea de naștere). Nu doar pentru că înseamnă Primăvară, ci și pentru evenimentele pe care le-a adus.

Pentru mine, Aprilie este Fericire și Iubire. Acum 8 ani, începeam o relație ce avea să dureze câțiva ani frumoși, o relație alături de un om de minune, care m-a ajutat să cresc și să mă dezvolt cât poate alții nu o fac în toată viața lor. Iar acum un an, dădeam curs ideii de a petrece o viață alături de o singură persoană, cu care să împart tot.

Revin în prezent și cele de mai sus fac parte din trecut, amândouă, cu bune și rele. A trecut timpul peste fiecare etapă în parte, iar acum Aprilie mă găsește în altă postură și îmi aduce o nouă șansă la un alt tip de fericire.

anamariapopa.com blog ana maria popa travel calatorii

Cu bagajele făcute și deja trei sferturi de casă împachetată și băgată în cutii și saci și pungi, mă pregătesc pentru un nou episod: mutarea pe un alt continent, care aduce cu sine și o a doua experiență de a depăși granițele României, când vine vorba de zona profesională. După o poveste de 3 luni în Austria, acum a venit acest moment.

Elementul de noutate, împreună cu pasiunea pentru subiect, m-au făcut să împărtășesc vestea mai devreme decât planificasem – deh, ce să-i faci cu nerăbdarea! Toate detaliile nu le voi da din casă (și rog persoanele apropiate care știu despre ce este vorba, să mențină misterul), dar promit să revin cât de des pot cu povești, întâmplări și poze, pe blog și pe Facebook, așa că ținem aproape! 😀

Și, vorba cântecului, s-auzim de bine!

De la revoltă la mândrie e drum scurt. O lună.

Prin definiție, mândria este un sentiment de mulțumire, satisfacție și bucurie deplină, sentiment de demnitate și motiv de laudă.

Ești român, și eu sunt. De ce este ăsta un motiv de mulțumire, care trebuie făcut public pe 1 Decembrie? Sau da, când vreun român ajunge cunoscut prin străinătate – ‘Uite, e român, e d-al meu, sunt mândru că face cunoscut numele țării peste hotare!’. De ce așa? În restul zilelor din an ce simți? Și mai important, tu ce faci ca să întreții mândria asta pe care ți-o construiesc alții?

Ne place sentimentul de apartenență, dar mândrie față de ce? Oameni? Civilizație? Conducere? Acțiuni? Nu cred. Țara în sine? Da, este frumoasă – păcat că este locuită. Nu știm să avem grijă de ea, nu știm să ne-o promovăm, suntem primii la blamat și aruncat vina în părți când ceva nu merge cum trebuie. Istoria țării? Știi ce semnificație are Ziua Națională? Ce alte zile au mai fost zile naționale înainte? De unde vine numele de România? Care sunt primele două strofe ale imnului și de cine sunt scrise versurile?

Prea multe întrebări, nu? Ups, din nou. E ok, sunt retorice.

Dacă ești înafară și cineva glumește pe seama naționalității tale, pleci capul și taci. Puțini sunt cei care încearcă să schimbe părerea și să își pună atunci la bătaie mândria pe care o afișează astăzi, să încerce să explice de ce românii sunt mișto și ce motive sunt să viziteze țara. Iar cine are curajul să intre în discuția asta nu sunt cei care se fac publici doar de Ziua Națională sau la ocazii.

Mândrie, zici… Ce ai simțit la adresa evenimentului Colectiv, peste care a trecut abia o lună? Ai ieșit în stradă de mândrie, că erai român, că avem o conducere responsabilă, că lucrurile sunt corecte? Nu părea așa, deși mulți nici nu știau pentru ce protestau…

Nu e o discuție politică, ci doar subiectul naturii umane. Newsfeed-ul meu este plin de mândri și mândre, iar curiozitatea mea naturală este, având în vedere evenimentele ultime, de unde mândria…

… Pentru că eu nu pot decât să rămân cu un gust amar și un sentiment de tristețe la trecerea asta rapidă, într-un timp așa de scurt, de la revolte la mulțumire și sentimente de mândrie.

Suntem niște oportuniști, conform ocaziei care ni se oferă, ce e la modă, ce ne oferă momentul.

Până una-alta, și Google este astăzi mândru de România. Avem motive, dar hai să ne amintim că suntem oameni până la urmă, și nu oi în turmă. Deci, La Mulți Ani, nu?…

anamariapopa.com blog post ziua nationala a romaniei marea unire google 1 decembrie

 

P.S.: Danemarca și Regatul Unit sunt unele din țările care nu au zile naționale oficiale. Sunt mai puțin mândri cetățenii, credeți?

Acte necesare divorțului de un cetățean străin

Deși nu e un eveniment plăcut, din păcate uneori ajungem să realizăm că o relație nu mai merge. De orice fel ar fi acea relație, oficializată sau nu, de cele mai multe ori este mai bine să se termine, decât ca partenerii să se chinuie să ducă o povară (poate mult spus, dar așa se întâmplă în momentul în care o relație devine o luptă).

Se pare că, la 23 de ani, a fost cazul să experimentez și eu acel moment. Nu am fost niciodată persoana care să facă ceva strict din obligație sau de ochii lumii, așa că am luat decizia că, la aproximativ 3 luni de la oficializarea relației, a fost cazul să și încheie. Cu durere și tristețe, dezamăgire și alte câteva sentimente deloc plăcute, am ales drumul ăsta.

Așadar, împărtășesc și din experiența asta cu oricine are nevoie de detalii 🙂 Hârtia primită de la starea civilă menționează următoarele:

Documente necesare cetățeanului străin pentru divorțul pe care administrativă:

– cerere tipizată de divorț – datată și semnată în fața ofițerului de stare civilă

– certificatul de naștere, original, cu apostilă/supralegalizat, sau după caz, copie xerox și traducere legalizată a acestuia

– certificatul de căsătorie, original și copie xerox

– documentul cu care se face dovada identității (valabil atât la data depunerii, cât și la data eliberării certificatului de divorț)

– declarație autentificată în fața ofițerului de stare civilă, în situația în care ultima locuință comună declarată nu este aceeași cu domiciliul sa reședința ambilor soți înscrisă în actele de identitate

– dosar din carton, cu șină

– taxă extrajudiciară de timbru în valoare de 2 lei de persoană, plătită la un oficiu poștal din sectorul 2, în contul RO35 TREZ 7022 1340 202X XXXX. (notă personală: eu m-am interesat la Starea Sivilă Sector 2, unde am și avut înregistrarea)

– taxa divorț administrativ – 500 RON, care se poate achita după cum urmează: – prin bancă cu ordin de plată, prin intermediul cardului bancar la sediile Direcției Venituri Buget Local Sector 2 din Bdul Gării Obor numărul 10 și numărul 14, prin intermediul Oficiilor Poștale CN Poșta Română. Cont IBAN: RO70 TREZ 7022 1180 250X XXXX / Beneficiar: Direcția Venituri Buget Local Sector 2 / Cod Fiscal: 13811802

– în cazul persoanelor care nu cunosc limba română, depunerea cererii de divorț se face în prezența unui traducător autorizat, se încheie un proces-verbal în acest sens.

Documentele cu care se face dovada identității pot fi, după caz:

1. pentru cetățenii Uniunii Europene sau Spațiului Economic European – documentul de identitate sau pașaportul emis de statul aparținător

2. pentru apatrizi – pașaport emis în baza Convenției privind statutul apatrizilor in anul 1954, însoțit de permisul de ședere temporar sau permanent, după caz

3. pentru cetățenii străini din state terțe – pașaportul emis de statul ai căror cetățeni sunt, în care să fie aplicată viza de intrare pe teritoriul României. Viza trebuie să fie valabilă atât la data depunerii, cât și la data eliberării certificatului de divorț

4. pentru cetățenii străini cărora li s-a acordat o formă de protecție în România – document de călătorie emis în baza Convenției de la Geneva din anul 1951, sau după caz, document de călătorie pentru străinii care au obținut protecție subsidiară-protecție umanitar condiționată

5. pentru cetățenii străini solicitanți de azil în România – pașaport emis de statul ai căror cetățeni sunt, însoțit de documentul temporar de identitate.

Programul de lucru este următorul: luni, marți, miercuri – 8.30-12.00 și 13.00-15.00, joi 8.30-12.00 și 13.00-18.30, iar vineri 8.30-13.30.

 

Acestea fiind zise, sper să nu fie cazul să ajungeți în cazuri de genul, dar și dacă da, să vă fie de folos lista de mai sus, să nu ajungeți să mai stați pe la ghișee degeaba. Și – multă fericire! 🙂

Acte necesare căsătoriei cu un cetățean străin în România

Later edit: starea civilă s-a modificat între timp, însă articolul rămâne activ, spre a fi de ajutor celor care se confruntă cu aceleași probleme 🙂

Articolul original, în starea lui naturală, poate fi găsit începând cu rândurile următoare. Iar de cealaltă parte, actele necesare divorțului de un cetățean străin se pot găsi aici.

 

Că sunt femeie măritată, știe deja toată lumea, sper.

Dar postarea asta nu este despre cum mă laud cu noul statut, ci despre ce nervi de oțel trebuie să ai, dacă te gândești măcar să te căsătorești cu un cetățean străin, în România.

Păi, se făcea prin luna martie că ne gândeam noi, ne bătea așa gândul puțin, cum ar fi să ne căsătorim… Cam ce ar însemna asta, cât avem de alergat pentru acte, cu cine trebuie să ne înfruntăm și să ne măsuram puterile, the usual. Și așa am pornit la drum.

Primul lucru, începem să căutăm frumos pe net, ca doi copii cuminți ce suntem și care aveam job pe timpul zilei. Asta s-a schimbat rapid, pentru că în România doar intenția de a te căsători cu un cetățean străin este job suficient. Am găsit o listă cu acte necesare, am luat-o de bună cuviință, însă pentru un act de pe acolo era ceva neclar, așa că zic să dau și un apel, să fiu sigură.

Și sun la Starea Civilă Sector 2, să mă lămuresc și eu. Îmi răspunde o tanti plictisită și deranjată, că toate informațiile sunt pe internet și că dacă vreau ceva suplimentar, să vin și să stau la coadă la ghișeu, ca toată lumea. Că ea nu mă poate ajuta cu nimic telefonic și asta este, o zi bună! Degeaba încercam eu să îi explic frumos că nu era vorba nicidecum de info suplimentare, ci mai degrabă de o clarificare. Nu și nu. Programul lor, cum știți deja probabil de la majoritatea ghișeelor, este cel mai inflexibil din galaxie. Și ele sunt la fel, așa că a durat vreo două zile până să ajungem fizic la locul faptei. Între timp…

… Eh, restul  de chestii păreau destul de clare pentru mine, așa că am început să acționăm asupra a ce puteam și era realizabil fără extra-ajutor. Și așa am ajuns la notar, unde trebuia să dăm o declarație pe proprie răspundere că eu nu sunt căsătorită în prezent, și nici el în țara lui – Turcia. Ajungem la un notar de pe Strada Grigore Ionescu, chiar cum vii dinspre benzinăria de la Reînvierii – nu îi mai știu numele și sper spre binele biroului notarial, nici să nu mi-l mai aduc aminte! Deci, oprim, parcăm, ajungem la etajul cu biroul notarial, intrăm și dăm de o doamnă interesantă. Anunțăm că am venit pentru a da niște declarații pe proprie răspundere, etc. conform poveștii de mai sus – ne gândeam că oricum ar cam trebuie să știe despre ce era vorba, doar nu eram primul cuplu format din persoane de naționalități diferite, care voia să se căsătorească. Deci, ne-am exprimat intenția și scopul vizitei. Contracararea vine rapid:

– Păi și de la mine ce vreți?……

Pauză, blocaj.

– Păi nu sunteți notar? Nu eliberați astfel de documente?

– A, ba da, așa ziceți!

Ok, mindfuck… Să trecem mai departe.

Tot ea: – Dar trebuie să îmi dați mai multe detalii, să știu despre ce este vorba. Nu aveți ceva scris, un format?

– Nu… Avem doar lista cu acte publicată pe site-ul lor.

– A, bine. Dar imi arătați aia măcar.

Pauză, din nou. Pentru că femeia nu înțelegea ideea că toată descrierea actului era ‘declarație pe proprie răspundere… etc.’. A văzut, a zis că a înțeles, ca abia atunci să ne anunțe că ea nu avea curent în ziua respectivă și oricum nu ne poate ajuta, să revenim luni (era vineri). Să mai folosesc cuvinte să descriu starea care m-a cuprind? Chiar nu cred că e nevoie…

Ok, bun, alt notariat la rând, unul de care auzisem mai demult vorbindu-se. Ajungem acolo, a redactat hârtia respectivă, deși și aici cu tot felul de obiecții, majoritatea pe baza faptului că de ce ne-am hotărât să ne căsătorim. Dar măcar am rezolvat. Sau așa credeam.

Să revenim, totuși, la povestea cu ghișeul. Am mers, deci, și ne-am prezentat fizic pentru a ne lămuri. Am luat și actele deja rezolvate cu noi, pentru a avea o confirmare că putem merge mai departe. Păcat doar că lista afișată pe internet nu era aceeași cu cea pe care o verificau mai marii, în momentul în care primeau dosarele depuse.

Așa am aflat că acea declarație de la notar avea un anumit tipar după care trebuia redactată, format care nu era publicat pe net și care nu era știut de notariat. Ok, toate bune, tooooaaate bune…

Ca un mic ajutor, măcar, iată aici lista cu actele necesare, pentru cine se mai gândește să facă pasul ăsta 🙂

Acte necesare pentru încheierea căsătoriei cu un cetățean străin

*Pentru cetățeanul român:

– Actul de identitate (original și copie)

– Certificatul de naștere (original și copie)

– Certificatul medical prenupțial (să conțină mențiunile, testat HIV și Apt pentru căsătorie)

– Dovada regimului matrimonial ales (în cazul în care acesta este separarea de bunuri sau comunitatea convențională se dă la notar)

– Dovada desfacerii căsătoriei anterioare, după caz

– Chitanță în valoare de 2 lei de la orice oficiu poștal de pe raza Sectorului 2, în contul RO35TREZ70221340202XXXXX

– 1 Dosar cu șină

*Pentru cetățeanul străin:

– Actul de identitate (original și copie)

– Certificatul de naștere apostilat (din țara cetățeanului străin) sau supralegalizat, după caz (original și copie xerox), însoțit de traducerea autentificată de un notar public român

– Certificatul medical prenupțial (să conțină mențiunile, testat HIV și Apt pentru căsătorie)

– Dovada regimului matrimonial ales (în cazul în care acesta este separarea de bunuri sau comunitatea convențională se dă la notar)

– Dovada eliberată ori autentificată de misiunile diplomatice/oficiile consulare acreditate în România, din care să rezulte că îndeplinește condițiile de fond cerute de legea sa națională

– Dovada desfacerii căsătoriei anterioare, după caz.

Iar toate astea le-am primit pe o hârtie tipărită, care mi-a fost înmânată doar la ghișeu, de către tanti de acolo, pentru că era prea greu să fie publicată în varianta corectă online. 

Bun, apoi, vă mai povestesc una-alta, poate vă ajută pe voi, că eu nu le-am avut scrise niciunde când am avut nevoie de ele.

Certificatul medical prenupțial constă în următoarele – te duci la orice clinică (de preferat privată, că primești rezultatele mai repede) și îți faci testul HIV și o radiografie la plămâni. Apoi, pe baza rezultatelor, orice medic poate elibera certificatul acesta. Personal, eu am rezolvat cu medicul de familie, care mi-a dat și mie ștampila de APT și i-a dat-o și soțului meu, chiar dacă nu era înregistrat la cabinet. Apoi, de reținut este faptul că certificatul medical este valabil doar 14 zile calendaristice, deci trebuie scos cu cel mult două săptămâni înainte de depunere dosarului.

Așa, depunerea dosarului complet se face cu fix 10 zile înainte de data dorită. Noi am plâns după data de 18 Aprilie, pentru că era și ziua noastră și pentru că erau și multe din persoanele dragi în țară, care apoi plecau. Așa că pe data de 08 Aprilie era singura zi în care puteam depune dosarul.

Apoi, alte momente haioase am trăit cu Ambasada Turcă, simpatică foc. Deci, se făcea că lui îi trebuia dovada faptului că el îndeplinește condițiile necesare căsătoriei cu mine. Dar pentru eliberarea dovezii lui, îi trebuia dovada faptului că eu nu sunt căsătorită aici. Ajungem înapoi la Starea Civilă Sector 2, ca să aflu că acea adeverință trebuie eliberată de la sectorul în care m-am născut, nu de la cel de care aparțin. Așa că mă duc la Sectorul 1, unde aflu că am de achitat taxe la Poștă și de completat o cerere, iar abia după 7 zile lucrătoare aveam dreptul de a primi adeverința. Timpul deja era la limită, având în vedere că noi aveam 14 zile cu totul, să organizăm, până pe data de 08 Aprilie, când trebuia prezentat dosarul complet.

Am depus cererea, astfel, la Starea Civilă Sector 1 și întreb timid dacă îmi este permis să încerc să văd dacă adeverința este gata și înainte de cele 7 zile lucrătoare. Răspunsul a fost subtil – ‘Doamnă, eu v-am zis perioada care trebuie. Acum, că dumneavoastră vreți să faceți altfel, e treaba dvs.‘. Încerc să mă asigur – ‘Dar după 7 zile o pot ridica sigur, da?’. Și primesc cel mai sincer răspuns – ‘Da, normal, asta dacă nu se pierde pe undeva pe drum de la primar la noi, că am mai pățit așa și nu am avut ce face. Trebuie să depuneți încă o dată cererea.’ … Oook, era momentul să devin religioasă, mi-am dat seama. Și a funcționat, căci în 5 zile adeverința a fost gata 🙂

Eh, înapoi la Ambasadă, aflu că pentru eliberarea unui alt act, trebuia un altul care să îl ajute pe cel ulterior… Și nu, nu ni se menționase de la început. Dar, într-un final, am reușit, am avut dosarul complet cu o zi și jumătate înainte de termenul limită, și totul părea să fie de partea noastră… Asta după ce am întâlnit persoane care se uitau suspicios la noi, care ne întrebau subtil sau nu prea că de ce vrem să ne căsătorim, care băteau apropo-uri legate de cetățeniile diferite și etc.

Și vine ziua de 08 Aprilie, bucuroși că vom avea o dată și o oră spre a comunica lumii dragi 🙂 Și ce să vezi, actul X nu era tradus. Spre deosebire de alte țări, în Turcia ți se dă buletinul atunci când te naști, așa că ei nu au certificat de naștere care să fie separat de buletin. Dar pentru un înlocuitor de certificat de naștere, am scos de la Ambasadă un extras al datelor necesare, în format internațional – un extras multilingv. Dar se pare că multilingv și internațional nu se aplică și pentru România. Apoi, dacă asta era în regulă, după toate explicațiile, s-a descoperit lipsa altui act. Am avut noroc cu tanti de la ghișeu, care a scos alte dosare cu cazuri de căsătorii între românce și turci. Problema era că tanti nu se prinde că actele depuse de aceia erau diferite de ale noastre pentru simplul motiv că fuseseră scoase direct din Turcia, și nu prin Ambasadă cum făcusem noi. Atunci a fost momentul când am explodat și eram pregătită să fac orice ca să mă lase statul român să mă căsătoresc cu omul pe care îl iubesc. Și i-am spus sincer – ‘Doamnă, de două săptămâni alergăm dintr-o parte în alta pentru ca toate actele să fie complete și în regulă. Am venit la ghișeu de 3 ori pentru lămuriri și verificări de acte, doar ca să fie totul bine. Vă rog, spuneți-mi că mă programați pe data de 18 Aprilie cu cununia, orice ar fi, pentru că vă plâng aici de vă inund.’

Presupun ca disperarea mea a fost evidentă, pentru că am primit cel mai frumos răspuns de la orice persoană cu care mai luasem contactul până atunci în tot traseul ăsta – ‘Bine, stați puțin să vorbesc cu șefa mea și să îi spun povestea. Stați liniștită că nu sunt eu nimeni să mă pun în calea iubirii, se vede în ochii dumneavoastră dragostea. Și dacă e vreun act lipsă, depuneți astăzi dosarul așa și vă programez, iar apoi îmi aduceți ce mai trebuie.’

Știi momentul când zâmbești ca să nu izbucnești în plâns? Eh, așa eram eu atunci. Într-un final, găsisem și eu înțelegere într-o persoană care chiar putea să ajute! Din fericire, am avut dosarul complet până la urmă și ne-am programat și ne-am bucurat și acum suntem căsătoriți…

Și nu zic doar așa că e al meu, dar nu-i așa că ne-a ieșit frumos și ne stă bine? 😀 Adică știa tanti asta ultimă de ce se luptă cu sef-șa pentru noi, zic!

 

www.anamariapopa.com blog post ana maria popa ozler casatorie cu un cetataean strain turc in romania acte necesare stare civila

 

#vinolavot pe 16 Noiembrie!

Nu am somn și umblu pe Facebook, poate-poate dorm și eu liniștită după. Un fel de poveste de noapte bună, înainte de ziua alegerilor.

Așa că mă uit să văd cine cu cine votează și ce mai postează. Și iată că dau de un share al Andrei Zaharia. Cum o știu fată serioasă, deschid și ajung pe pagina lui Manafu, unde aflu de campania Asociației Pro Democrația împreună cu bloggerii români și Leo Burnett.

Am decis să mă alătur 🙂 Așadar, noi, cei implicați, vom ‘închide’ blogurile pe perioada desfășurării votului, în ideea de a accentua importanța mersului la vot. Votul nu este doar un drept, ci și un drept și o responsabilitate față de noi toți.

P.S.: blogurile nu vor fi efectiv închise, ci vor avea un overlay (ca cel de mai jos) afișat între orele 7.00 și 21.00.

 

anamariapopa.com blog post iesim la vot votare turul 2 romania alegeri prezidentiale campanie manafu leo burnett

 

 

Așa că hai, la vot mâine! Și nu că ar conta cu cine votați, dar să puneți stampila în partea dreaptă, da?