Începem? Începem!

Ultimele luni m-au învățat chestii noi și au schimbat multe părți din cum vedeam eu viața până la cei 24 de ani. Una dintre ele este legată și de prezența din online. De nevoie, am scris pe blog mai răruț, și nu neapărat pentru că ar fi mai drăguț. Iar când stai deoparte mai mult timp, nu numai că la un moment dat ți se face dor, la alt moment dat simți că ți-ai ieșit din mână, dar din când în când, așa, mai apar și idei noi. Și uit-așa se face că am revenit cu forțe proaspete și, deși look-ul a rămas la fel, blogul va conține atât informații personale, cât și profesionale.

Categoria nouă, The Communicatorțintește să transmită informații din domeniile de PR, Social Media, Marketing, Blogging, Comunicare, Storytelling, Networking, Relații și Relaționare Socială, la nivelul la care să poată fi înțelese și practicate de oricine are nevoie de ele sau este pur și simplu pasionat. Din start, vin cu mențiunea că ce se poate găsi aici, este ceea ce mi se pare că trebuie, merită transmis mai departe – lucruri învățate pe propria piele, prin efort și experiența acumulată în 4 ani de activitate, atât profesională, cât și personală. Iar în cazul în care există nevoie de exemple, clarificări sau întrebări, comunicarea rămâne deschisă în continuare, și după publicarea articolelor, fie prin comentarii, fie prin mesaj privat transmis prin intermediul paginii de contact.

Pe de cealaltă parte, categoria The Human prezintă, ca și până acum, zona poveștilor personale, experiențe, lecții, evenimente din viața de zi cu zi. Acolo se vor găsi genul de întâmplări din care am avut de învățat într-un fel sau altul, care m-au modelat și pe care vreau să le împart cu voi. Pentru că, într-un final, nimeni nu este singur pe lumea asta, și avem atâtea de transmis, nu? 🙂

În timp ce The Human va fi disponibil de citit și în română, dar și în engleză, The Communicator va avea doar articole scrise în limba engleză.

Acum, anunțul fiind făcut oficial, atâta îmi trebuie, să nu mă țin de scris. Acces la internet am, laptop nou am, inspirație și liniște am, n-am scuze. Așa că mă pun pe treabă, ca să vă pun să mă citiți! 😀

Începem cu o primă imagine despre ce înseamnă să fii om de PR. Enjoy!