Poveşti Archives - Pagina 2 din 6

Ce mi-ar fi plăcut să învăț la școală

octombrie 4, 2016Ana Maria Popa Leave a Comment

Au început și școlile și facultățile și mi-a venit în minte gândul că eu am terminat cu amândouă. Recunosc că nu am făcut master, m-am oprit după mi-am dat licența. Câțiva dintre colegii mei au continuat pentru că găsiseră ceva ce chiar le plăcea, dar majoritatea a mers mai departe pentru că, să fim sinceri, este vorba de diplomă.

M-am gândit de câteva ori în decursul celor patru ani de când am terminat facultatea, dacă să da sau să nu – master. Mereu răspunsul mi-a fost să nu, pentru că nu am găsit nimic să mă tenteze. Și pentru că mai și sunt genul de om care dacă chiar face ceva, este ori din pasiune și cu fericire și implicare, ori deloc.

Azi, iar m-a dus gândul spre subiectul ăsta. Dar mai degrabă decât să mă gândesc la un master, m-am întrebat ce aș fi apreciat să învăț până acum la școală sau facultate, nu contează. Și deși nu am făcut master, ceva îmi spune că următoarele chestii nu le-aș fi aflat nici de acolo.

Ești om și e ok să greșești, dacă înveți și nu repeți aceleași greșeli. O greșeală repetată nu mai e greșeală, devine o alegere.
Viața nu este o competiție nici cu tine însuți/însăți, dar nici cu cei din jurul tău, nu mai face comparații.
Nu există termenul de într-un final totul e perfect. Viața însăși vine cu suișuri și coborâșuri, este formată dintr-un mix de perioade roz, perioade gri și negre. Nu există sau între ele.
Nu urî, nu fi răutăcios. Nu înseamnă să fii amabil sau drăguț cu toată lumea, dar găsește o variantă de mijloc. O vorbă mișto zice să nu arunci niciodată cu noroi pentru că este posibil să ratezi ținta, dar mâinile tale vor rămâne murdare.
Lasă controlul deoparte și concentrează-te pe autocontrol. Nu poți influența ce zic, fac sau gândesc alții și nici nu ar trebui să te preocupi cu asta. În schimb, concentrează-te pe ce zici, faci sau gândești tu. Observă-te pe tine și cum te poți îmbunătăți cu fiecare moment.
Învață să refuzi când este cazul și învață să respecți refuzul când îl primești.
Pune întrebări și păstrează-ți curiozitatea vie. Nimic nu este ceea ce pare, nici oamenii, nici întâmplările și nici cuvintele. Totul este relativ și diferă de la om la om și de la situație la situație. Cere, de la răspunsuri la explicații, cere ceea ce ai nevoie.
Oameni, lucruri, situații – toate vin și pleacă. Nu încerca să păstrezi în prezent ce își are locul în trecut. Lasă-le să treacă, dar rămâi cu ceva după fiecare.
Trăiește în prezent. Bucură-te și supără-te doar pe lucruri care țin de aici și acum, atât.

… Și cu siguranță că mai sunt multe altele, dar astea sunt cele care mi-au venit în minte acum. În orice caz, un lucru este clar: cât trăim învățăm, iar ceea ce știm devine ceea ce știam, dacă avem dorința de a evolua. 🙂

Am trăit-o și p-asta!

septembrie 2, 2016Ana Maria Popa 6 Comments

Sunt perioade în viață când îți duci existența de zi cu zi și ai impresia că totul merge lin, prea de tot, poate chiar spre plictisitor. E ok, pentru că vine și momentul în care revii la realitate și îți dai seama că oamenii pe care îi întâlnești sub o formă sau alta, fac totul mai interesant în jurul lor și inclusiv și al tău.

Data viitoare când m-aș putea gândi că nu am o viață interesantă sau că devine plictisitoare, îmi voi aduce aminte de povestea de mai jos.

Se face că acum câteva zile ajung la spital cu o problemă. După vreo 5 ore de așteptare, vine medicul. Își cere scuze că m-a lăsat să aștept și mă poftește în cabinet. Acolo, începe consultația și apoi îmi spune că vrea să stea mai mult la discuții cu mine și îmi pune tot felul de întrebări, mai mult sau mai puțin relevante. Unde vedea că mă încrunt și sunt pe punctul să obiectez, îmi spunea să am puțină răbdare și o să văd sensul. În fine, am ajuns la final și eu tot nu am aflat sensul.
Daaar, după o oră petrecută în cabinet pentru consultație, am plecat zâmbind din spital și am ajuns să râd în hohote când eram singură în mașină. Și apoi râdeam din nou cu fiecare prieten căruia îi povesteam discuția.

Mai exact, se făcea că domnul doctor (numele sau specializarea nu își au sensul), avea un mare dulap cu câteva rafturi bune și toate pline de icoane. Pervazul ferestrei, la fel. Una din primele întrebări adresate a fost dacă sunt religioasă. Apoi, s-a început o discuție despre tatuaje:

– Acum, dacă tot ai cerneală pe tine, asta este. Dar măcar nu îți mai face, nu le mai înmulți. O să vezi că atunci când îți găsești bărbatul potrivit cu care să intri într-o uniune, sărutul lui se va simți diferit deasupra zonelor cu cerneală.

Ok, mhm, nu aveam de gând să încep discuții și dezbateri. Dar continuă atingând părți psihologice. Am încercat să îi spun domnului că am terapeut la care merg, sunt ok cu capul, însă încerca să îmi demonstreze că stările pentru care m-am prezentat la cabinet sunt pe fond psihic. I-am recunoscut că am avut ceva stres în ultimul an, însă am trecut peste și sunt bine acum.

– Eu îți zic sincer, după cum te văd, că tu ai nevoie de un bărbat lângă tine, să te completeze. Ai nevoie de el să îți fie partener, sprijin, iubit, amant, protector, tată…

– Cu tot respectul, consider că subiectul îl am acoperit și îl stăpânesc.

– Uite, dacă vrei, eu îți pot prezenta un prieten. Este un om foarte bun și ți-ar fi potrivit. Are vreo 40 de ani, divorțat, are un copil la liceu și este primar pe undeva (nu mai știu).

L-am asigurat că nu este cazul de asemenea eforturi, am reușit să întrerup conversația și consultația, însă fără a ajunge la vreun diagnostic. Ah da, iar la final, m-a întrebat dacă am icoane în casă și i-am confirmat că sunt asigurată (și) din punctul ăsta de vedere.

Pe scrisoarea medicală de după scria ‘stres’. STRES!!! Atât, asta am. Bine că am aflat, pfiuh!

Iunie cu muzică

iunie 8, 2016Ana Maria Popa Leave a Comment

Din toate punctele de vedere.

Pe 1 Iunie m-au năpădit de pozele copilăriei tuturor – de când erau în brațele mamei și din prima zi de școală și altele, pe scurt. Iar ce e mult, e cam prea mult. Așa că m-a lovit inspirația și m-am gândit că în loc de niște poze, fie ele și drăguțe, cu piticanii bucălate și în ipostaze amuzante, să provoc lumea să facă publice melodiile care le-au marcat copilăria.

Povestea mea am scris-o aici, chiar pe 1 Iunie, dar apoi am fost curioasă și de alegerile celorlalți din jur. Așa că am provocat niște oameni mișto să facă parte dintr-o Zi a Copilului cu muzică, în loc de poze. Rezultatul a fost împachetat sub hashtag-ul #ProvocareMuzicală (sau muzicala, noroc că ajung toate în același loc), pe Facebook. Mai jos puteți vedea buchetul de melodii ale copilăriei, muzica ce a marcat fiecare om în parte, și oameni din generații diferite.

Dar, în primul și în primul rând, înainte de a vă trezi amintiri, vreau să le mulțumesc oamenilor care au acceptat să facă parte din provocarea asta 🙂 Mulțumesc pentru deschidere și apreciere, deși nu cu toți am avut contact direct până acum sau au fost persoane pe care le-am cunoscut și văzut o singură dată în viața reală.

Și acum, în ordine aleatorie, oamenii care au împărtășit o bucățică din amintirile lor:

Sabina, blogger @ sabinacornovac.ro

Diana, blogger @ dianaduca.ro

Eliza, solistă @ ELIZA & No Stress Band

Zina, blogger @ EuSuntZina

Alexandru, prieten de 10 ani & blogger @ alexandrunestian.ro

Irina, blogger @ irinabaragoi.ro

Nico de la Radio, Radio Host @ ProFM & Voice Over @ DanceFM

Adelin, pe care l-am aflat când a comentat la melodia Irinei 🙂

Sorin, blogger @ chineata.ro

George, realizator @ Noapte Bună, Internet

Alex, fotograf & blogger @ alexdamian.ro

Vlad, fotograf @ vladilas.ro

Victoria, blogger @ victoriagiorgiana.com

Claudiu, artist @ Claudiu Zamfira

Andra, blogger @ andranicula.ro

Ștefan, Marketing @ Diverta

Ionuț, blogger @ bunescu.ro

Mihai, mirat că l-am inclus în provocare & blogger @ mihaivasilescublog.ro

… Iar la aceștia se mai adaugă oameni provocați la rândul lor, mai departe, și tot așa.

Mie-mi place ce-a ieșit, pe bune 🙂 Chiar dacă le adun împreună și apuc să mulțumesc la comun și în public, abia după o săptămână (că în privat le-am mulțumit la momentul faptei), să știți că de fapt când nu am făcut-o mai devreme, m-am gândit la voi. Cum vine asta?

Păi, miercuri a fost ziua cu pricina, bun. Miercuri seară, eu mi-am găsit apartamentul inundat… Joi și vineri am stat să rezolv p-acolo, sâmbătă m-am odihnit că mnah, și Doamne-Doamne s-a odihnit după muncă. Duminică am fost la vot și asta ne-a epuizat pe toți, apoi ați tooot fost voi cu concerte – ba Maroon 5, ba Johnny Depp… Și am zis să vă las să vă reveniți și să vă puteți concentra pe întoarcerea în timp.

La final, eu nu o să pun poze cu mine de când eram copil, dar voi încheia cu o poză în care mă simt copil. Lună frumoasă și copilăroasă să avem, zic!

Amintiri (muzicale) din copilărie

iunie 1, 2016Ana Maria Popa 1 Comment

Primesc ieri un mesaj care m-a luat pe nepregătite – o rugăminte să descriu copilăria mea în 3 cuvinte. Pare ușor, dar nu mi-a ieșit chiar din prima. Ce-i drept, nici foaaaaarte mult nu mi-a luat, iar rezultatul se poate citi în articolul Sabinei, unde am participat alături de alți 32 de bloggeri la buchetul de cuvinte despre copilărie.

Și pentru că e Ziua Copilului, și îmi place muzica, și îmi plac provocările – fac 3 în 1 (eu și cafeaua :D): lansez o provocare: Ție ce melodie îți aduce aminte de copilărie?

Eu știu că aveam casete pe care le ascultam doar în mașină, pentru că nu aveam încă walkman. Momentul meu preferat al zilei era dimineața când mă duceam spre școală și îi înnebuneam pe ai mei cu aceleași melodii pe repeat. Culmea a fost că nu ascultatul zi de zi le-a deteriorat. Thalia și Azucar Moreno erau, și au rezistat doar până mașina a fost inundată. Pentru că a căzut în lac. Mă rog, fiecare cu ce-l doare, iar eu cred că am plâns după casetele alea, cât nu plângeam pentru o păpușă Barbie.

Acum, de Thalia se mai aude ce se mai aude, o poză pe Facebook, un parfum, etc, dar Azucar Moreno a dispărut complet. Eh, până una-alta, vă las cu una din melodiile copilăriei mele… ↓

…și vă provoc să vă amintiți o melodie de când erați mici și să o postați pe Facebook cu hashtag-ul #ProvocareMuzicală 🙂

Dragoste în jurul lumii: World Ride 2016

aprilie 26, 2016Ana Maria Popa 2 Comments

Există dragoste. Există nebunie. Și mai există ceva numit dragoste nebună, în cel mai bun și frumos sens al cuvântului. Așa sunt Diana și Florin 🙂 Sau cum se descriu chiar ei – ‘Un cuplu pe două roți…și multe bagaje…pleacă în jurul lumii’.

Oamenii ăștia mișto și-au pus în minte să sărbătorească într-un mod special evenimentul cel mai important din viața lor: de curând căsătoriți, ei au planul de a stabili trei recorduri mondiale – prima excursie în jurul lumii, în cuplu, pe motocicletă, cele mai multe căsătorii – prin fiecare țară prin care trec, și cele mai multe steaguri ale unei țări, plantate prin întreaga lume.

Mai pe scurt, globul pământesc le va oferi aventura vieții. How cool is that, serios?! Diana și Florin și-au făcut planul și vor traversa 87 de țări, unde vor planta steagul României, pe 5 continente, în timp ce vor parcurge peste 90.000 km.

Așa, ei calcă pe urmele primului român care a făcut înconjurul lumii. În 1910, Dan Dumitru a stabilit recordul mondial pentru parcurgerea a 100.000 km, pe jos, purtând mereu costumul național. (Băi, și eu am făcut răni în talpă de la 8-9 km de mers pe jos prin București…). Până în anul 1923, când a finalizat traseul, Dan Dumitru a uzat 497 de perechi de opinci și 28 de costume naționale.

Daaar, să revenim în prezent, la oamenii noștri interesanți. Bineînțeles că o astfel de experiență necesită multă pregătire și sprijin, așa că și-au pus tot curajul la bătaie și sufletul pe tavă, atunci când au recunoscut că au nevoie de ajutor. Au adunat deja o listă de parteneri și sponsori, și rămân deschiși la orice comunicare și dorință de a participa, direct sau indirect, la povestea ce o vor scrie. Aici pot afla mai multe detalii toți cei care doresc să se implice, de la personalizarea steagurilor pe care le montează, la sprijin financiar prin transferarea de sume în conturile deschise special pentru ocazia asta, sau doar sfaturi legate de locurile pe unde urmează să exploreze.

Ba mai mult, simpla veste și transmitere de info despre planul lor, ajută! Pentru că suntem oameni și așa funcționăm. Ne aprindem de la emoțiile și sentimentele care ne încearcă atunci când citim/vedem/auzim povești și experiențe.

Iar asta este o poveste despre iubire, curaj, aventură, nebunie, călătorii, recorduri personale și mondiale. Doar – lucrurile mărețe nu au fost realizate niciodată din zona de confort, nu? 🙂

Ce ți-e și cu motivația…

aprilie 25, 2016Ana Maria Popa 4 Comments

Mă uit la ceas și este 7:48, într-o zi de luni ploioasă. Iar eu stau cu laptop-ul în brațe, în timp ce îmi savurez ceaiul de dimineață, după ce am făcut yoga.

În alte zile, poate nici nu m-aș fi dat jos din pat până pe la 10.30. Adevărul e că după Austria și odată cu întoarcerea în România, mi-a devenit din ce în ce mai greu să îmi regăsesc motivația, disciplina, inspirația. În Austria am dispărut din online din motive logistice, iar în România nu îmi vine să mai revin din simplul fapt că mi-a fost bine cum eram în Austria.

La momentul actual, să mai stau pe Facebook sau în online, chiar și să mai scriu pe blog, mi se pare exact cum e ziua de astăzi, 25.04.2016 – o zi de luni ploioasă. Am ba energie, ba inspirație, ba timp, ba motivație, ba chef, ba una, ba alta, dar niciodată toate în același timp. Și nici disciplina nu mai există la nivelul la care exista odată, ca să le adun pe toate cele de mai sus la o discuție.

Câteodată mă bucur de faptul că nu am un program zilnic stabilit, că am timp și spațiu să mi-l creez eu, că sunt mai zen când trebuie să mă ocup de lucruri neprevăzute, când mă pot implica în proiecte alese de mine și care îmi fac plăcere. Alteori, îmi este dor de o mică rutină, să știu că orice ar mai apărea, măcar am un orar cât de cât setat și nu e totul în bătaia vântului. Și e clar că oricât de vag ar fi, programul ăla m-ar ajuta să am puțin mai multă disciplină decât acum, când sunt lăsată de capul meu.

Mi-aduc aminte acum aproximativ un an, cum arăta o zi din viața mea: trezirea pe la 5-5:30 dimineața, sală și piscină/saună de la 6:00, până undeva în jur de ora 8:00. Apoi, mers la supermarket, cumpărat mâncare/fructe/legume pentru ziua în curs, și undeva de pe la 9:00 ajuns la birou. Uneori, când chiar mă ambiționam, apucam să spăl și mașina.

Știu că totul pornește din interior, motivația asta, împreună cu disciplina de care zic că lipsește, dar chiar e incredibil cât de multe poate schimba un singur an – un an tumultos, cu schimbări și deraieri de la ce credeam a fi o viață stabilă.

Acum, înapoi în zilele noastre, încercând să găsesc răspunsurile la întrebările mele, am ajuns să îi întreb pe alții:

* ‘Tu cum te pui pe treabă, când nu ai chef?’

* ‘Unde îți găsești inspirația să faci X lucru?’

* ‘Cum te lupți cu tine când știi că trebuie să faci ceva, dar balanța te înclină mai mult spre lasă pe mai încolo?’

etc., etc., etc. …

Varietatea răspunsurilor este mare, de la replici prin citate – ‘Cea mai lungă dintre călătorii începe cu un singur pas’ sau ‘Oamenii de succes și cei obișnuiți au multe în comun și fac aceleași lucruri. Diferența este că primii continuă să le facă, chiar și atunci când le lipsește dispoziția necesară’, și până la cel mai simplu – ‘Eu, pur și simplu, mă apuc de cel mai banal lucru de pe lista mea, iar apoi intru în acțiune și mă încarc cu energie, așa că cel mai bine îmi este să continui’.

Răspunsuri absolut legitime… Doar că așa cum nu există vreo rețetă universală a succesului, așa ți-e și cu viața. Motivele diferă de la om la om, și pe fiecare ne împing de la spate lucruri complet diferite.

Acum, că ți-am arătat că nu am de ce să copiez după tine, îmi spui și mie – tu cum vezi treaba asta cu motivație și inspirație și disciplină? 🙂

Bucurie de Aprilie

aprilie 6, 2016Ana Maria Popa 1 Comment

De când mă știu, Aprilie m-a bucurat cel mai mult dintre toate lunile anului (chiar și mai mult decât luna mea de naștere). Nu doar pentru că înseamnă Primăvară, ci și pentru evenimentele pe care le-a adus.

Pentru mine, Aprilie este Fericire și Iubire. Acum 8 ani, începeam o relație ce avea să dureze câțiva ani frumoși, o relație alături de un om de minune, care m-a ajutat să cresc și să mă dezvolt cât poate alții nu o fac în toată viața lor. Iar acum un an, dădeam curs ideii de a petrece o viață alături de o singură persoană, cu care să împart tot.

Revin în prezent și cele de mai sus fac parte din trecut, amândouă, cu bune și rele. A trecut timpul peste fiecare etapă în parte, iar acum Aprilie mă găsește în altă postură și îmi aduce o nouă șansă la un alt tip de fericire.

Cu bagajele făcute și deja trei sferturi de casă împachetată și băgată în cutii și saci și pungi, mă pregătesc pentru un nou episod: mutarea pe un alt continent, care aduce cu sine și o a doua experiență de a depăși granițele României, când vine vorba de zona profesională. După o poveste de 3 luni în Austria, acum a venit acest moment.

Elementul de noutate, împreună cu pasiunea pentru subiect, m-au făcut să împărtășesc vestea mai devreme decât planificasem – deh, ce să-i faci cu nerăbdarea! Toate detaliile nu le voi da din casă (și rog persoanele apropiate care știu despre ce este vorba, să mențină misterul), dar promit să revin cât de des pot cu povești, întâmplări și poze, pe blog și pe Facebook, așa că ținem aproape! 😀

Și, vorba cântecului, s-auzim de bine!