Horeca Culinary School și Asociația „Taxiul cu bomboane” au lansat proiectul de incluziune socială, „Armonia simțurilor”, dedicat tinerilor hipoacuzi

Horeca Culinary School, o școala culinară contemporană ce combină noțiunile tradiționale cu o viziune deschisă asupra viitorului și Asociația „Taxiul cu bomboane” au lansat pe 8 iunie, un proiect de incluziune socială printr-un atelier gastronomic pe tema preparării de pizza, proiect dedicat tinerilor cu deficiențe de auz.

Atelierul a găzduit 11 elevi, 4 profesori însoțitori, dar și un interpret de la Școala Specială pentru copiii cu deficiențe de auz „Sfânta Maria”, iar în cadrul acestuia tinerii au putut învăța cum să frământe și să prepare pizza prin armonizarea simțurilor. Proiectul inițiat de Cristian Roman, de la Asociația „Taxiul cu bomboane” cu sprijinul Horeca Culinary School și-a propus să deschidă noi orizonturi pentru copii defavorizați, să-i ajute să-și crească stima de sine și să  dobândească încredere în forțele proprii.

„Se spune că există două moduri de a-ți trăi viața. Unul, de a crede că nu există miracole, altul, de a crede că TOTUL este un miracol. Noi practic asta am încercat să facem prin acest proiect, să le arătăm acestor tineri că viața în sine este un miracol și că nu există „nu se poate”. Gesturile simple care se transformă în fapte bune, gesturile mici pot deschide noi orizonturi unor copii defavorizați. Frământarea aluatului este o activitate senzorială, trebuie să simți aluatul, să își dai seama când este gata pentru a lucra cu el. Atunci când simțurile se armonizează și pui dragoste în ceea ce faci este imposibil să nu iasă bine. Prin acest atelier gastronomic de inițiere în tainele unuia dintre cele mai iubite preparate de noi toți, pizza, ne-am propus să le insuflăm acestor elevi încrederea în forțele proprii. Ne bucurăm că am putut face parte din acest proiect împreuna cu Asociația „Taxiul cu bomboane” și salutăm inițiativa lui Cristian Roman”  a declarat Cristina Van der Schaaf, owner Horeca Culinary School.

„Asociația noastră a luat naștere în 2021 și de atunci și până acum „Taxiul cu bomboane” a luat parte la numeroase proiecte umanitare dedicate mamelor și copiilor din spitale. Acum taxiul are câteva curse cu destinație deosebită: spitalele de pediatrie și la școlile cu nevoi speciale din București. Printre acestea se numără și Școala Specială pentru copii cu deficiențe de auz „Sfânta Maria”, unde am întâlnit copii speciali care merită să creadă în ei și să se creadă în ei. Ne-am dorit să oferim accesul acestei categorii de tineri cu deficiențe într-o bucătărie profesională pentru a le demonstra că sunt înzestrați cu tot ce le trebuie, că pot lucra cu aluatul și pot ieși lucruri minunate din mâinile lor. Acest proiect vine în sprijinul lor, tocmai pentru a-i ajuta să capete mai multă încredere în sine.” – a punctat Cristian Roman,  Asociația „Taxiul cu bomboane”

***

Despre Horeca Culinary School

Horeca Culinary School este singura școală culinară din România distinsă cu Recognition of Quality Culinary Education de către prestigioasa asociație profesională internațională World Association of Chefs Societies, înființată în anul 1928 la Sorbona în Paris. Horeca Culinary School este o școala culinară contemporană ce combină noțiunile tradiționale cu o viziune deschisă asupra viitorului. În calitate de școală parteneră WORLDCHEFS, aceasta oferă absolvenților săi o dublă certificare.

www.horecaschool.ro

Despre Asociația „Taxiul cu Bomboane”

Asociația a luat naștere în 2021 la inițiativa taximetristului Ion Cristian Roman. În timp, sute de voluntari şi donatori, parteneri în fapte bune, s-au alăturat în proiectele umanitare dedicate mamelor şi copiilor din spitale. „Taxiul cu bomboane” este despre gesturi simple care se transformă în fapte bune, despre gesturi mici care pot schimba viaţa celor din jur. Taxiul are acum câteva curse cu destinaţie deosebită: spitalele de pediatrie şi la şcolile cu nevoi speciale din Bucureşti.

www.taxiulcubomboane.ro

Fundația pentru SMURD și KAUFLAND lansează evenimentele de instruire cu ajutorul Centrului mobil de instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență

În data de 11 Mai, la Școala George Călinescu din București, a avut loc un prim eveniment de instruire a elevilor pentru răspuns la situații de urgență, utilizând Centrul mobil de instruire pentru răspuns la situații de urgență. Cu această ocazie, a avut loc și o conferință de presă de prezentare către publicul larg a acestuia.

Centrul mobil de instruire a fost achiziționat de Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Fundația pentru SMURD, cu sprijinul Kaufland România, încă din anul 2021 și pus la dispoziția Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, dar utilizarea lui nu a fost posibilă până acum din cauza situației epidemiologice.

Centrul mobil de instruire este în valoare de 435,707.8 EUR, dintre care 386,590.9 EUR sunt contribuția Kaufland România, iar 49,116.9 EUR sunt contribuția Fundației pentru SMURD din sumele colectate de la populație prin 3.5%.

160 de elevi au fost instruiți pentru evitarea incidentelor casnice și gestionare situațiilor de urgență
Cu această ocazie, Centrul mobil își începe activitatea de instruire, după această lungă perioadă de pandemie, în unitățile de învățământ, urmând ca în cursul anului să staționeze în mai multe orașe din țară, pentru a forma o parte cât mai mare a populației în vederea cultivării comportamentelor de evitare a incidentelor casnice și gestionare a situațiilor de urgență.

În data de 11 Mai, în intervalul 9:00-17:00, aproximativ 160 de elevi din cadrul Școlii George Călinescu, în serii consecutive de 10 elevi, participă la instruire în cadrul acestui centru mobil (durata unui ciclu de instruire este de 30 minute).

Momentul a fost marcat prin prezența reprezentanților instituțiilor implicate în răspunsul la situații de urgență
La evenimentul care a avut loc la Școala George Călinescu au participat: Ministrul Educației – Domnul Sorin Cîmpeanu, Secretar de Stat și Șef al DSU – Doctor Raed Arafat, Domnul General Locotenent și Inspector general IGSU – Dan Paul Iamandi, Prefect al Municipiului București – Toni Greblă, Doamna Mihaela Ștefan – Inspector general școlar pe Municipiul București, precum și Domnul Marco Hößl – Director General Kaufland România.

Simulări realiste ale situațiilor de urgență pentru asigurarea unei învățări experențiale
Centrul mobil de instruire este dotat cu echipamente inteligente ce simulează situații de urgență, cum ar fi incendiile, dar și un pachet inteligent pentru condiții meteo extreme – simularea realistă a unui cutremur și a modalității cum se percepe acesta în locuință (apartament), un telefon inteligent pentru situații de urgență conectat la alte elemente de recuzită inteligente din cadrul centrului, simulând răspunsul unui operator de urgență.

Scăderea numărului de accidente casnice și instruire a populației pentru un răspuns rapid în cazul unor evenimente nedorite
Prin obiectivul său de formare a populației, Centrul mobil va îmbunătăți capacitatea de identificare și reducere a pericolelor, astfel încât să scadă numărul de accidente în locuințe. Participanții la formare experimentează scenarii de urgență sigure, dar extrem de realiste, ce pot varia în intensitate și rezultat.

‘Ne bucură nespus faptul că avem oportunitatea să fim parteneri într‐o acțiune pe cât de nobilă, pe atât de importantă. Prin informație și cunoaștere, înlăturăm nesiguranța și ne pregătim pentru neprevăzut. Este important să educăm tinerele generații să crească cu această sete de cunoaștere și încredere de sine. Iar în acest caz, educația salvează vieți’, declară Marco Hößl – Director General Kaufland România.

Doctor Raed Arafat, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, spune:
‘Acest Centru mobil de instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență se va alătura Caravanei Fii Pregătit, ca parte a demersurilor Departamentului pentru Situații de Urgență și a Inspectoratului pentru Situații de Urgență de a pregăti populația pentru un răspuns prompt, adecvat și eficient în situații de urgență. Invităm toate unitățile școlare interesate să‐și exprime intenția de a găzdui un astfel de eveniment de instruire a elevilor lor utilizând acest Centru. Vom face toate demersurile ca acest Centru, precum și Centrul Fii Pregătit să ajungă la cât mai mulți copii și tineri, dar și la populația largă.’


Kaufland România se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 152 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia și, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma Implicarea face diferența, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații non-guvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii, vizitați www.kaufland.ro


Fundația pentru SMURD este o organizație non-guvernamentală, înființată în 2006, ca persoană juridică privată, non-profit, apolitică, independentă de orice altă instituție sau persoană. Promovând transparența și profesionalismul, Fundația pentru SMURD susține, prin toate proiectele dezvoltate, activitatea Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD). Fundația funcționează independent, contribuind la formarea unui sistem integrat de asistență medicală, tehnică de urgență și prim ajutor puternic. Activitatea Fundației se desfășoară prin intermediul unor parteneriate durabile între instituții abilitate precum Ministerul Administrației și Internelor (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Unitatea Specială de Aviație), Ministerul Sănătății, administrațiile publice locale sau alte companii și organisme responsabile sau dornice să se implice în acest sens.

Cum este să te întorci la birou, după ce ai lucrat de acasă: acomodare, avantaje și dezavantaje

După atâta timp de lucrat remote, de acasă – de pe canapea sau de la biroul improvizat, odată cu renunțarea la mască și relaxarea măsurilor de protecție, multe persoane se vor muta la biroul de la birou (😊)) și va începe o nouă etapă de acomodare.

Părțile bune sunt evidente:

  • Socializarea – avem ocazia să revedem/ întâlnim/ cunoaștem oameni vechi și noi
  • Creșterea productivității – atenția este concentrată pe task-urile de pe lista de to-do, fără a mai fi distrasă de mediul familiar de acasă
  • Colaborarea și coordonarea echipei – membrii echipei pot comunica mai rapid și ușor, putând relaționa și fizic, iar asta ajută la alinierea tehnicilor și a rezultatelor.

Bineînțeles, există și dezavantaje: motive de îngrijorare legate de sănătate (că ar urma o perioadă de îmbolnăvire, fiind în contact cu mulți oameni deodată), anxietatea (poate fi ciudat să fii în preajma multor oameni din nou, să auzi multe voci și activități desfășurându-se în jurul tău), senzația că ceva lipsește sau e incomplet.

Ce putem face, să ne fie mai ușor tuturor?

Din start, primul lucru este să avem așteptări scăzute în ceea ce privește adaptarea la noul stil de a lucra. Schimbarea este o ieșire din zona de confort, din confortul casei. Unii dintre noi poate abia așteaptă să revină într-un birou cu colegi, să aibă cu cine să facă o glumiță, în timp ce alții pot avea o stare generală mai joasă, pot fi temători sau, pur și simplu, dezobișnuiți să mai relaționeze – dacă au folosit pandemia și lucrul de acasă ca moment pentru a se închide în bula lor.

Atâta vreme cât observăm situația și acceptăm disconfortul, care poate fi atât propriu, cât și al unui alt coleg, putem relua legăturile într-un mod cât mai natural și benefic de toate părțile.

Încearcă să revii la un program de birou, chiar dinainte, când ești încă acasă. Setează-ți ora de trezire, rutina de dimineață, orele de masă pe care le ai conform programului de lucru etc..

Ai putea discuta cu superiorul, să vezi dacă există o variantă pentru un mod de muncă hibrid (câteva zile lucrate de acasă, câteva zile de mers la birou) – în primă fază, cel puțin, astfel încât adaptarea să se facă treptat.

La birou, fii sincer/ă legat de limitele personale pe care ți le stabilești. Comunică deschis și exprimă-ți punctul de vedere despre ce înseamnă și cum se realizează această trecere de la lucrul remote la cel de la birou, pentru tine. Menține comunicarea activă atât cu colegii, cât și cu superiorul. Nu ai motive pentru a simți vină sau presiune, în nici un fel – chiar dacă, la un moment dat, constați că prea multă socializare te obosește fizic sau emoțional.

Folosește lucruri care te pot ajuta să te adaptezi mai ușor – o minge anti-stres, un difuzor cu uleiuri esențiale, muzică de relaxare în căști, o gustare pe sufletul tău.

Acordă atenție emoțiilor și sănătății mentale. Oricând ai nevoie să discuți cu un specialist, să te îndrepți în această direcție, fără teamă sau rușine.

Scrie pe o hârtie dezavantajele pe care le-ai resimțit când lucrai de acasă, lucrurile cu care nu te-ai împăcat, precum și amintirile plăcute despre munca de la birou de dinainte de pandemie. Astfel, vei avea un motiv să ai, în minte și în suflet, gânduri optimiste legate de întoarcerea la birou.

Cum a fost pentru mine să revin într-un mediu cu mulți oameni

Din punct de vedere profesional, eu nu am experimentat partea cu lucrul de acasă. Fiind Office Manager al unei clinici medicale, responsabilitățile mele se învârteau în jurul activității de la fața locului. Astfel, chiar și pe perioada pandemiei, am avut constant interacțiune cu oamenii – atât colegi, cât și pacienți. Nu m-am temut de virus si nici nu l-am prins de prin clinică.

Am dus o viață absolut normală – asta a fost decizia pentru familia mea, alcătuită din mine și fiica mea de 4 ani (în prezent). Ea a participat la grădiniță, ca de obicei, iar eu aveam job-ul meu. Am călătorit, am plecat în vacanțe, am ieșit la film, am mers la cumpărături – ca în mod normal, ne-am văzut cu prieteni și familie. Am respectat distanțarea, când a fost cazul și ne-am protejat cu tot ce a fost în controlul nostru – am purtat măști chiar și când vizitam familia, evitam îmbrățișările și pupăturile, foloseam constant dezinfectantul și chiar mănușile (din nou, când a fost cazul).

Pe final de an 2021, am luat o pauză de la activitatea profesională și m-am concentrat mai mult pe mine. Acela a fost momentul când am experimentat statul acasă – pentru mine și sufletul meu.

La scurtă vreme, mi s-a oferit șansa să mă alătur unei comunități de oameni faini și interesanți, așa că am ieșit iar din casă. Am devenit parte din povestea Casa AIA – Rosetti și am început un drum pe cont propriu. Am biroul meu, într-o cameră în care ne-am adunat oameni glumeți, deschiși și săritori. Râdem zilnic, sărbătorim fiecare zi și ne cerem păreri și feedback, deși suntem complet din alte filme. Eu sunt cu online-ul, colega mea construiește saune și piscine, un coleg se ocupă cu case din lemn, iar alt coleg se joacă cu filtrarea apei.

Nu mi-a fost ușor de la început: în prima zi, mi-am dat seama că mă defectasem din punct de vedere social. Venise cineva în vizită și, când a intrat pe ușă, și-a cerut scuze politicos pentru deranj – că ne întrerupea din muncă. Răspunsul meu? E ok, stai liniștit. Facepalm! Tocmai îi confirmasem omului că a deranjat. Poate că pare o chestiuță măruntă, dar pentru mine a fost imensă, pentru că mi-am dat seama că skill-urile mele sociale a avut de suferit cât timp fusesem doar eu cu mine și fără alte persoane în jur.

Aveam un birou, aveam colegi. A fost un mare pas înainte. De acolo, hub-ul Casa AIA și-a făcut magia. Am început să cunosc oamenii din celelalte camere, să leg prietenii și să povestim împreună. Indiferent de domeniile în care activăm, faptul că suntem acolo împreună face fiecare zi mai roz.

Primele două săptămâni au fost extenuante, până m-am reobișnuit cu oameni și voci și discuții în jurul meu. Energia mi-era pe zero în fiecare seară și abia așteptam să mă bag în pat. Apoi, așa mi-a devenit normalul și, în prezent, dacă lipsesc de la birou pentru că e fii-mea bolnavă și stau acasă, duc dorul colegilor și abia aștept să revin la biroul meu și numai al meu.

Asta e fain la Casa AIA – Rosetti, că ai biroul tău, spațiul și locul tău, într-un loc nou, amenajat foarte classy, unde îți e mai mare dragul să mergi să lucrezi și să îți chemi întâlnirile. Plătim o taxă lunară, care (în prezent, în luna martie 2022) este de 690 lei/ lună/ birou și care include serviciile de curățenie, internet, utilitățile și ceai/ cafea. Cel mai, cel mai, cel mai mișto lucru este că prima lună este gratuită. Adică vii în vizită, îți place locul, decizi că vrei să fie biroul tău aici și nu achiți nimic. Vii la birou în fiecare zi sau când vrei tu (accesul este 24/7), lucrezi câte ore pe zi vrei, beneficiezi de sălile de meeting. Abia în a doua lună începi să achiți taxa lunară, după ce ți-ai luat timpul necesar pentru acomodare.

De când am venit eu, în luna Februarie, birourile s-au tot ocupat, pe rând. În momentul de față, mai sunt doar câteva locuri disponibile. Se întâmplă să fim oameni tot mai diferiți, dar cu vibe bun, iar asta ne face pe toți să ne bucurăm când ne adunăm. Recomand hub-ul Casa AIA – Rosetti ca spațiu de co-working pentru freelanceri, antreprenori, din toate domeniile. ♡

De ziua mea…

Ziua mea era mereu o ocazie de a îmi împlini diverse dorințe, primeam cadouri și sărbătoream alături de persoane dragi. Dacă nu primeam de la ceilalți, îmi ofeream eu o gentuță, o perechiuță de pantofiori… :))

Anul ăsta, lucrurile s-au schimbat. Fie din cauza/datorită înaintării în vârstă – vorbim de 26 de ani începând de astăzi, mulțumesc-mulțumesc, fie din motiv de multe schimbări într-o perioadă scurtă de timp, anul ăsta nu am mai avut dorințe.

Anul ăsta am fost recunoscătoare, mă uitam în jurul meu în diverse momente ale zilei și mulțumeam în gând pentru ce am primit anul ăsta: o creatură simpatico-adorabilo-enervantă și un om alături de care să mă amuz în toate momentele, prezente și viitoare.

Pentru ziua de astăzi, aveam planuri să dăm o fugă până la mare – să ne bucurăm de o plimbare liniștită pe plajă, să mâncăm ceva și apoi să ne întoarcem. Dar ceva neașteptat ne-a deturnat planul și astfel am rămas acasă, pentru că eu mă lupt cu un început de răceală. Însă nu a fost cu supărare, a contat doar că suntem noi, în formulă completă. Așa mi-am dat seama că fericirea e să îi am pe ei doi lângă mine, oriunde am fi.

Și acum, la finalul zilei și la finalul postării prezente, trebuie să recunosc că mi-am schimbat poziția față de cele scrise. De când am început să tastez mi-am dat seama că am o dorință. Este una singură și nu este pentru mine, este pentru cei din jurul meu, pentru voi: vă doresc să ajungeți în momentul fericit din viața voastră în care să nu mai aveți dorințe. 🙂

Se poate și mai rău: poveste din spital

Ultimele câteva săptămâni nu au fost cele mai strălucite pe care le-am trăit. Se pare că stilul de viață haotic – mâncat neregulat și mai mult prostioare, stres, câteva ore de somn pe noapte – toate m-au adus în situația de a ajunge la spital. Dar după nu foarte mult timp petrecut acolo, mi-am dat că problemele mele nu sunt cele mai urâte.

La spital am ajuns cu niște dureri crunte și un balon care crescuse în zona abdomenului inițial. Medicul care mă consultase în primă fază mi-a spus că preferă să mă trimită la spital unde mi se pot face și analize pe loc, decât să iau tratament pentru niște simptome despre care nu știa exact de unde porniseră. Mi s-a părut corect și i-am ascultat sfatul, așa că am ajuns la Spitalul Elias unde, câteva seturi de analize mai târziu, s-a ajuns la concluzia că totul era pe fond de stres și stil de viață amețit. Ceea ce nu era departe de adevăr. Iar ceva timp mai târziu și după perfuzii, la câteva ore de stat pe acolo, îmi mai revenisem.
Însă vizita asta m-a făcut să îmi dau seama (încă o dată!) că există lucruri mult mai rele pe lumea asta decât cele cu care ne confruntăm fiecare, personal. Se și zice că dacă ne-am pune toți probleme la un loc și am trage una oarecare la sorți pe care să o rezolvăm, am da înapoi și le-am prefera tot pe ale noastre. Sau ceva pe acolo, dar ideea e aceeași. Și asta pentru că măcar pe ale noastre știm să le controlăm, să le rezolvăm, să le facem mai bine.

Așa am zis și eu după câteva ore petrecute în Camera de Gardă. În primul rând, trebuie să îmi pot controla stilul de viață încât să nu mai ajung în situația în care să îmi fie rău și nici să nu mai ajung în spital. Vorba aia, mai bine să fie bine și să nu fie rău :)))
Iar apoi, poveștile la care ești martor chiar și într-un timp scurt petrecut într-un asemenea loc te fac să vrei să te ții cât mai departe pe viitor. Și, de data asta măcar, nu am nimic de comentat la adresa medicilor sau a mediului. Chiar am rămas plăcut surprinsă de faptul că era destul de curată zona Camerei de Gardă, spre deosebire de altele pe care le mai vizitasem, dar și personalul atent și profi. În schimb, povestea următoare întrece orice imaginație:

Se făcea că odată intrată în Camera de Gardă, m-au băgat într-o sală de așteptare unde mă întorceam mereu până se eliberau cabinetele unde trebuia să merg pentru diverse analize. La un moment dat, întorcându-mă de la ecografie, găsesc un coleg de așteptare. Omul era întins pe targă și se văita și plângea. M-am uitat la el, nu părea grav. Mai degrabă, părea puțin homeless. Era îmbrăcat în niște haine murdare și șosete încălțate greșit. Deși nu avea voie să folosească telefonul în zona aia, și-a sunat soția sau partenera sau ce era și a început să o înjure, să o acuze de niște atacuri la adresa lui. Abia după ce a mai dat câteva telefoane, am aflat că omul fusese bătut de un grup, cu niște bâte, că i-o dăduseră parșivească și că urma să se răzbune. Și-a sunat toți cunoscuții să le spună pe rând ce a pățit, să îi asigure că va aranja el conturile, iar apoi și-a sunat băiatul să își ia ‘adio’ și să îi dea detalii despre cum îi va omorî el pe cei care l-au bătut și apoi se va sinucide. Între timp, în sală nu era nimeni din personalul spitalului, toți veneau și plecau după ce îi atrăgeau atenția să nu mai folosească mobilul.
Pe nenea l-au dus la analize, iar mie mi se terminase perfuzia, îmi primisem rețeta și urma să plec. Nu știu exact ce mă marcase în povestea omului, că până la urmă putea să nu fie adevărată – având în vedere faptul că omul puțea crunt a alcool. Dar am simțit că nu puteam să plec știind informațiile pe care le auzisem și să nu zic nimănui nimic. Așa că pe drum spre ieșirea din Camera de Gardă căutam pe cineva căruia să îi povestesc. În trecere, am auzit un doctor dând indicații pentru contactarea Poliției care să vină și să se ocupe de omul ăla agresiv și răzbunător.
Mai mult decât că m-am liniștit că se lua acțiune în legătura cu situația respectivă, m-a bucurat faptul că medicii spitalului nu trecuseră cu vederea cele auzite. La cât de tare vorbea omul la telefon, era greu să nu audă toată Camera de Gardă povestea lui, însă la fel îmi și imaginam că medicii concentrați pe multele cazuri – și unele grave – pe care le aveau, nu mai stăteau și de povești. Mai exact, mă așteptam ca ei să se ocupe fix de problemele medicale ale omului și atât, limitându-se la ceea ce le cerea fișa postului. D-asta m-a și bucurat să văd implicarea ca de la om la om. Nu știu ce s-a întâmplat mai departe, dar am mers liniștită acasă știind că cineva era la curent cu ce întâmplase acolo și nu rămăsese impasibil.

Iar eu am trecut pe tratament și mi-am revenit, lucrez iarăși să îmi găsesc disciplina avută și pierdută, învăț să și gătesc, și zic eu că îmi revin la timp pentru excursia la Roma care mă așteaptă săptămâna viitoare, woot-woot!

Așa că acum, dincolo de ce a fost în ultima perioadă, am ales să fac un pas în spate și să privesc povestea în ansamblu. O să mă învăț să am mai multă grijă de mine, apreciez că nu mi s-a întâmplat ceva mai rău și sunt fericită că mi-am revenit la timp să mă bucur de plecarea ce urmează. 🙂

Ca un sfat, ceva de încheiere, vă încurajez să vă uitați și voi la imaginea mai mare și vă doresc să nu ajungeți în situații dificile pentru a vedea că se poate și mai rău decât poveștile prin care trecem fiecare.

Și ca să încheiem într-o notă pozitivă, mai jos las o chestie care-mi place tare mult:

Despre oamenii pesimiști și cum să ne purtăm cu ei

Trait

Relaționarea cu oamenii pesimiști sau care găsesc mereu ceva negativ de spus nu e ușoară și nu e o idee bună pe termen lung, pentru că – să fim serioși, câtă energie negativă poate un om să ducă, mai ales dacă nu e a lui și nu poate îndrepta lucrurile el însuși?

Însă sunt momente în viață când dai de oameni pesimiști și chiar trebuie să menții o comunicare constantă și să construiești o relație cu ei, fie pentru că sunt parte din mediul profesional, fie din cel familial.
De cele mai multe ori, noi, cei care suntem spectatorii acestor povești, avem tendința de a reacționa în două moduri: ori  ne complacem în siatuația descrisă și îi compătimim pe cei negativiști, dar așa mai mult îi încurajăm să transmită iar și iar povești triste, ori încercăm să îi evităm pe cât de mult posibil și menținem o relaționare strict necesară tipului de interacțiune.

Eh, eu am descoperit o a treia modalitate de a conviețui cu astfel de oameni, cu care, recunosc sincer, și eu am avut momente în care nu știam de pe unde să mai fug ca să îi evit. Ideea pe care se bazează reacția pe care am tot testat-o este că nici nu îi plângi de milă omului din fața ta, pentru a-i oferi ocazia de a merge mai departe, însă nici nu eviți complet o interacțiune cu el. Ci, mai degrabă, încerci să îi arăți partea pozitivă a vieții, că sigur există. Cu alte cuvinte, încerci să îi schimbi nițel starea de spirit, pentru a vedea lucrurile și în alt fel.

‘[…] Deci, dacă am înțeles eu bine, pe tine te-a supărat faptul că … ‘
De multe ori, oamenii vor doar să fie ascultați și înțeleși. Mai mult decât atât, vor să se simtă în felul ăsta. Așa că cea mai bună modalitate este să repeți ceea ce a zis persoana din fața ta, dar cu alte cuvinte. Faptul că reformulezi ceea ce tocmai ai auzit îl face pe interlocutor să te simtă implicat și interesat în ceea ce tocmai ți-a spus, dar fără a fi pasiv ca atunci când i-ai plânge de milă și l-ai însoți în tristețe.

‘Îmi pare rău să aud că s-a întâmplat asta/a trebuit să treci prin așa ceva. Există și vreo parte pozitivă, crezi că te-a ajutat pentru viitor?’
Spunându-i fraza de mai sus, încerci să îl faci pe om să iasă din starea lui negativistă și să privească cumva mai departe, mai mult decât în momentul prezent în care se lamentează. Și de multe ori, privind spre viitor, poate deveni mai optimist. Pentru că indiferent cât de gri sau negru poate fi prezentul, nimeni nu își dorește un viitor la fel. Cel puțin, în teorie.

‘Spune-mi, pot să te ajut cu ceva?’
Cel mai important lucru în întrebarea asta este să simți că vrei să faci ceva pentru omul respectiv. Da, este o întrebare de politețe și de complezență, iar dacă nu ai o relație apropiată cu persoana din fața ta, s-ar putea să nu accepte. Dar ce te faci dacă totuși acceptă, în condițiile în care tu sperai să nu facă asta, unde mai pui și faptul că nu ai chef să îi fii de ajutor?! Așa că cel mai important lucru este, în primul rând, să te întrebi pe tine dacă ai fi dispus să îl ajuți pe om, iar apoi să lansezi întrebarea către el. De asemenea, treaba asta poate funcționa și doar la nivel psihologic – omul din fața ta vede că ești implicat și vrei să îl sprijini să îi fie mai bine, și să se însenineze la simplul gând că îi pasă cuiva de ceea ce a povestit, iar apoi să îi fie mai bine.

 

Notă personală: articolul face referire strict la oamenii care se plâng mereu, care găsesc mereu ceva negativ de spus în legătură cu o situație, și nu la cei care își exprimă opiniile când ceva nu funcționează cum ar trebui sau care vin cu sugestii de îmbunătățire.

Am citit ‘Liniștea vorbește’ de Eckhart Tolle ca să nu o mai faceți voi

 

Asta vine ca un La Mulți Ani la început de an nou, este cam ce vă doresc, și nu doar pentru 2017.

Într-o raită scurtă prin bibliotecă am dat de o carte cumpărată (sau primită – cine mai ține minte?) – Liniștea vorbește de Eckhart Tolle.  Mi-a atras atenția că era subțire și aveam nevoie de una pe care să o pot acoperi total, mai aveam cam jumătate de zi liberă. Și cum sunt într-o perioadă în care mă pasionează subiectul liniștii, i-am dat o șansă.

În primul, cartea asta clar nu e pentru toată lumea. Nici pentru mine nu ar fi fost, poate, în alt moment. Am avut totuși răbdare, și cu toate astea, mi s-a părut puțin prea spirituală în anumire moment și cu anumite pasaje. Dar, per total, e o carte interesantă care te pune pe gânduri dacă nu ești deja și care îți confirmă niște chestii, în cazul în care erai deja cu alte subiecte în minte.

Eu, când citesc o carte, oricum subliniez pasajele cele mai interesante. Așa că am făcut fix același lucru și cu cartea Liniștea vorbește și am zis să le las aici pentru cine e curios cam ce poate cartea, iar dacă cineva vrea mai mult și este pasionat de spiritualitate, o recomand integral cu căldură.

 

anamariapopa-com-linistea-vorbeste-carte-eckhart-tolle-citat

 

  • Cuvintele nu sunt altceva decât indicatoare.
  • Gândurile din această carte nu spun ‘uită-te la mine’, ci ‘uită-te dincolo de mine’.
  • Liniștea este cea care va salva și va transforma lumea.
  • Ori de câte ori accepți un moment așa cum este el – indiferent sub ce formă se prezintă – ești liniștit, ești împăcat.
  • Inteligența adevărată funcționează fără zgomot.
  • Fluxul gândirii are o inerție enormă […], fiecare gând pretinde că este important și vrea să îți capteze atenția în întregime […], nu-ți lua gândurile prea în serios.
  • Mintea trăiește într-o stare de ‘nu e destul’ și de aceea e întotdeauna lacomă după mai mult. Atunci când te identifici cu mintea, devii plictisit și neliniștit foarte repede. Plictiseala e un semn că mintea e flămândă de noi și noi stimuli, de tot mai multă hrană pentru noi gânduri.
  • Astfel încât până și plictiseala te poate învăța cine ești și cine nu ești.
  • Să conștientizezi că ești conștiința din spatele vocii înseamnă să fii liber.
  • Susții că vrei să fii fericit, dar ești dependent de nefericire.
  • Acțiunea este în sine împlinire clipă de clipă.
  • Când te împrietenești cu momentul prezent, te simți acasă indiferent unde te afli.
  • Din moment ce nu poți scăpa de clipa Acum, de ce să n-o întâmpini cum se cuvine, să te împrietenești cu ea?
  • Momentul prezent este așa cum este. Întotdeauna. Poți să îl lași să fie așa cum e?
  • În ultimă instanță, nu îți asumi responsabilitatea pentru viață până nu îți asumi responsabilitatea pentru clipa de față – clipa Acum.
  • A face lucrurile pe rând înseamnă să te implici în totalitate în ceea ce faci, să acorzi acelui lucru întreaga ta atenție.
  • Este minunat să treci dincolo de dorință și teamă în relațiile tale. Dragostea nu vrea nimic și nu se teme de nimic.
  • Este esențial să aduci puțină liniște, mai ales în relațiile tale cele mai apropiate.
  • Liniștea nu poate fi și nici nu trebuie să fie creată. E suficient să fii receptiv la liniște, deoarece aceasta deja există, dar este acoperită de zgomotul mental.
  • Dacă liniștea lipsește, relația va fi dominată de minte și va fi copleșită ușor de probleme și conflicte. 
  • A asculta cu adevărat este o altă cale de a aduce liniștea într-o relație.
  • De obicei, cea mai mare parte a atenției celui care ascultă este ocupată de propria-i gândire. În cel mai bun caz, el îți evaluează cuvintele sau își pregătește următoarele replici.
  • Moartea nu este opusul vieții. Viața nu are opus. Opusul morții este nașterea. Viața este eternă.
  • Gândește-te la următorul lucru: dacă ar exista doar o singură culoare, să zicem albastrul, și întreaga lume cu tot ce se află în ea ar fi albastră, atunci albastrul n-ar mai exista. Trebuie să existe și ceva care nu e albastru, astfel încât albastrul să iasă în evidență. Dacă nu, nu ar mai fi deosebit de restul, nu ar mai exista. În același mod, nu este nevoie de ceva care nu este trecător ca să remarci faptul că toate celelalte lucruri sunt trecătoare?
  • Adevărata libertate și sfârșitul suferinței înseamnă să treci prin viață ca și cum ceea ce trăiești și simți la un moment dat este exclusiv rezultatul alegerii tale.
  • Suferința este necesară până în momentul în care îți dai seama că nu este necesară.
  • Vei simți multă suferință și nefericire dacă vei lua drept adevăr orice gând care-ți trece prin minte. Situațiile nu te fac să fii nefericit. Ele îți pot provoca durere fizică, dar nu te fac nefericit. Gândurile tale te fac nefericit. Interpretările și poveștile pe care ți le spui singur te fac nefericit.
  • Suferința începe atunci când numești sau cataloghezi mental o situație drept de nedorit sau foarte proastă.
  • Când cataloghezi ceva drept rău, îți provoci o contracție emoțională.
  • A numi și a catalog sunt practici obișnuite, însă obiceiul poate fi învins. Începe să practici a nu-numi cu lucrurile mici. 
  • Dacă îți provoci singur suferință, probabil îi vei face și pe alții să sufere.
  • Nu poți să fii conștient și în același timp să suferi.

 

Iar acum am devenit curioasă și despre Puterea prezentului. Ghid practic (2009) tot de domnul Eckhart Tolle, așa că știu ce urmează să îmi achiziționez 🙂