Experiența #MiniAMP (+concurs pentru viitoare mămici)

 

Atunci când am aflat că sunt însărcinată mi-au trecut 1093,54 de lucruri prin minte, efectiv de toate. Au fost cele mai lungi 5 minute din viața mea, de la ora 7:30 dimineața și până la 7:35, când am tras trapa testului de sarcină. Prima reacție a fost, bineînțeles – N-are cum.

Nu știam nimic despre ce înseamnă a crește un copil sau a fi mamă și nici nu îmi plăceau copiii altora. Primul și singurul copil suportabil fusese fiica celei mai bune prietene și cam atât. Iar cu cât am început să citesc pe subiect și să intru în detalii cu alte persoane, m-am și retras din acțiunea de documentare. Pentru că sunt genul de om care preferă să le ia pe toate pas cu pas, așa cum vin, mai degrabă decât să aflu experiența altora sau să aud despre ce ar putea să se întâmple, să mă îngrijorez și tot așa.

Am avut noroc de o sarcină ușoară și aș minți să zic altceva. Am avut ocazia să fiu activă și să mă mișc prin țară pentru activități profesionale până pe la 7 luni, am făcut yoga și am mers la bazin să înot, am continuat să merg de două ori pe săptămână la masaj și mi-am dus viața la fel ca înainte. Nu am avut simptome, grețuri sau pofte ieșite din comun – eu fiind o persoană pofticioasă oricum. De sarcină am aflat când deja aveam 2 luni. Nici burtă nu prea am avut până la momentul de 7-8 luni. Analizele toate ieșeau bine, eu mă simțeam minunat. Dar mi-a venit și mie rândul, că nu se putea ca toate să fie roz.

La 8,5 luni a venit momentul să ne mutăm în apartament mai mare și atunci au început lucrurile care fac grea viața unei gravide. Norocul a fost și aici că abia spre final am știut ce sunt picioarele umflate, durerile de spate și stările irascibile, și oricum am avut oameni care mi-au fost sprijin enorm.

Acum, la 9,5 luni și extrem de aproape de momentul mult așteptat, chiar pot să zic că mi-a plăcut să fiu însărcinată. Cu siguranță, mai mult mie decât oamenilor care au stat în preajma mea și au trebuit să mă suporte și să mă ajute chiar și cu lucrurile cele mai mărunte – ca să ne înțelegem, au fost momente când necesitam să fiu împinsă și să prind avânt pentru a mă ridica de pe canapea. :)))

Nu îmi vine să cred cât de aproape este momentul în care îmi voi cunoaște ființa, să văd și să țin în brațe creatura #MiniAMP pe care am tot simțit-o mișcând în interior de câteva luni încoace. Știu că voi fi obosită și stresată sau nu voi avea timp de nimic pentru mine sau alții din exterior, dar tot ce văd eu în fața ochilor sunt clipele în care îmi voi privi piticania pentru prima oară sau când o voi vedea făcând primii pași sau îi voi auzi primul gângurit. Mi se pare că asta-i magie pură, deși încă nu am ajuns să trăiesc momentele alea. Abia aștept restul vieții mele! Nu am vreo îndoială că va fi minunată, plină de provocări și bucurii, nebunie curată și haos, că va însemna redefinirea tuturor priorităților mele. 🙂

 

– – –

CONCURS!

Un lucru pe care mi l-aș fi dorit și îl realizez abia acum este că mi-ar fi plăcut să am șansa și mai ales timpul să particip la seminarii și discuții pe subiect, într-un cadru organizat și cu specialiști în domeniu, dar și să socializez cu cele care au trecut deja prin etapele care pe mine abia mă așteptau. Cum nu am avut timpul necesar și fiind plecată din oraș pentru diverse activități, îi simt lipsa.

Dar, vestea bună este că nici pentru mine, dar nici pentru alte viitoare mămici nu este timpul pierdut. Sâmbătă, pe 28 Octombrie voi participa la primul seminar din seria de evenimente Parenting Academy și vreau să ofer ocazia și altor 3 viitoare mămici de a veni însoțite. Astfel, pun la bătaie 3 invitații duble pentru seminarul de sâmbătă.

Între orele 10:00 și 14:00 ne adunăm la Hotel Sheraton, unde vom afla idei despre o sarcină sănătoasă, cu tot ce include ea: dezvoltare, teste necesare, nutriție. 🙂 Mai multe detalii și agenda evenimentului se pot afla aici.
Pentru participare și câștigarea uneia dintre cele 3 invitații, tot ce trebuie să faceți este să vă înscrieți printr-un comentariu la articol sau la postarea de Facebook, în care să descrieți în câteva rânduri ce ar însemna pentru voi o sarcină sănătoasă. Invitațiile se acordă în regimul primul venit-primul servit, deadline-ul fiind azi, 27 Octombrie.

Vă aștept cu drag mesajele până la finalul zilei și rămâne să ne vedem mâine la eveniment!