După două luni…

Mă uit la ea și nu știu cum a trecut timpul. Unde s-au dus deja două luni de când a ieșit din burta mea?! Zi după zi a părut un secol, dar toată perioada parcă a fugit într-o secundă.
Despre naștere urmează să povestesc, însă astăzi, de ziua ei, articolul se concentrează pe ea.
Am în minte primele momente de după. M-au adus în salon la câteva ore după operație pentru că abia atunci au avut pat liber, iar eu nu apucasem să o văd deloc până atunci. Și cu cât trecea mai mult timpul și reveneam la viața ‘normală’ și fără burtă, cu atât parcă mi se părea că toată povestea cu sarcina a fost un vis și de fapt, eu nu aveam nici un copil. O fi fost efectul anesteziei sau al durerilor prin care trecusem în travaliu sau poate faptul că am leșinat pe masa de operație. Știu doar că atunci când a venit asistenta să mă instaleze în salon și mi-a zis că o să îmi primesc bebelușa imediat ce o schimbă, m-a luat panica. Mi-am dat seama că totul era real și am început să mă îngrijorez de toate – că ușorul a fost cât era în burta mea, că știam să o protejez și să am grijă de ea, dar doar așa. Urma să o văd, să o am în brațe, să existe ca ființă fizică separată de mine. Și dacă nu o să fac bine tot ce are ea nevoie?
Am primit-o în brațe și era atât de reală, dar mai ales atât de a mea, că nu mi-a mai venit să o las mai departe de pieptul meu. Iar toate grijile de cu câteva minute înainte nu au mai însemnat nimic, pentru că brusc știam cum să o țin în brațe și cum să îi țin capul și să o și pup în același timp, fără să o deranjez. Îmi venea natural de ziceai că făceam asta de o viață și ceva.
Iar momentul când a făcut cunoștință cu taică-su m-a lăsat fără aer. Aș fi putut să plâng și să râd în același timp. Al meu o inspecta de mi-a apărut nițică teamă că o să îi ia vopseaua. :)))
Au urmat zile incredibile, cu un mix de sentimente greu de descris. Ne-am adaptat unii la alții, la o viață în trei și tot nu e suficient, tot mai avem multe de învățat. Lorelai este într-o continuă schimbare – când credeam că am învățat-o pe de rost, dezvoltă alte abilități și ne uimește și ne fascinează din ce în ce mai mult, iar apoi o luăm de la capăt.
În doar două luni, am descoperit atât de multe lucruri despre mine… Mă minunez singură cât de mult poate scoate la suprafață miniatura mea.

1. Mi s-au îngroșat ploapele – când mă ajunge, mă ajunge! La oboseală mă refer, la cea care mă face să dorm oriunde și oricum, mai nou. Din omul care trebuia să fie pe întuneric-beznă și fără vreun zgomot în jur, perna să îmi fie așezată perfect sub cap și bărbia să fie puțin ridicată, acum nimic din mofturi nu mai contează. Nu mă mai deranjează nimic, nici lumină și nici zgomote. Somnul e doar un ceva care mă ajută să fiu din nou în formă pentru creatura mea.

2. Am activitate mereu – dacă nu fac ceva cu ea, fac pe lângă ea. Ne jucăm, vorbim, mâncăm și ne acordăm toată atenția, iar când nu interacționăm direct, ea stă în scaunul ei de leagăn și mă urmărește pe mine cum spăl sau fac de mâncare, strâng prin casă sau aranjez și rearanjez lucruri prin casă. Nu îi place să fie izolată, asa că o implic în fiecare activitate. Simplul fapt că mă aude, mă simte și mă vede în jurul ei o liniștește și o face parte activă din ziua mea. Am devenit mai multi-tasking decât aș fi putut visa vreodată și în ritmul în care îmi duc zilele cu ea, curând voi deveni și un storyteller desăvărșit, la câte îi povestesc despre alergarea mea în jurul ei.

3. Am superputeri – oricât de gravă i-ar fi problema, ființa mea se calmează la mine în brațe, se oprește din plâns și adoarme la auzul vocii mele. Mă face să mă topesc instantaneu și dacă aș putea să o lipesc de mine ca să nu o mai las vreodată jos, ar fi minunat și știu că ne-am simți tare bine amândouă.

4. Râd cel puțin din două în două ore – expresivitatea ei mă uimește și mă fascinează! Este incredibil cum o fățucă așa mică, un chip așa senin și nou în lumea asta are un repertoriu așa vast de expresii faciale. Zâmbește, râde cu toată gura, lasă buza în jos când e bosumflată și se pregătește să plângă, ridică sprâncenele și face ochii mari când aude un zgomot care o sperie… și multe altele. Mă gândesc că și alți bebei or avea caracteristicile astea, dar doar ea e a mea și doar după ea mă topesc!

5. Simt mai mult și mai profund – îmi este dor de ea când nu o am lângă mine. Îmi este dor să o aud foindu-se, îmi este dor să o aud scâncind, să o văd și să o pup. Dacă nu o am în apropiere, încep să trec prin video și foto cu ea din telefon. Dacă doarme, mă duc tiptil și mă uit la ea. Îmi vine să o mănânc și să o pup mereu.

 

Articolul ăsta îi este dedicat ei, bebelușei Lorelai, care la doar două luni de la apariția pe lumea asta ne-a arătat ce înseamnă o provocare continuă. Ea ne ține mereu în priză, ne învață lucruri noi, ne dezvoltă abilități noi și ne face să ne bucurăm de toate!

La Multe luni, mulți Ani, oameni frumoși și momente de neuitat! ❤

Ce se schimbă de la an la an

Un an poate aduce cu sine multe schimbări, unele pe care nici nu ni le putem imagina. Anul trecut pe vremea asta, în Decembrie 2016 eram o persoană care începea un loc nou de muncă și se gândea ce să facă de Revelion. Nu m-aș fi gândit că doar 365 de zile mai târziu eu o să scriu articolul ăsta de final de an cu bebe al meu în brațe. 😀

Povestea zice că în Ianuarie am cunoscut omul care avea să îmi fie partener în toată aventura asta, deși nu știam nici unul ce ne așteaptă. Tot prin Ianuarie la final sau Februarie la început am și rămas însărcinată, deși credeam că nu pot avea copii. În Martie la final am aflat despre ființa care se contura înăuntrul meu, când ea deja avea două luni. Și lunile au continuat să treacă, burta mea s-a mărit, iar în Noiembrie mi-am cunoscut creatura și tot atunci am știut ce înseamnă un cocktail de sentimente nebune-nebune-de-tot. Am devenit atât de topită după ea, încât îmi vine să mănânc din ea. Omul nostru zice că toată treaba asta este ca un drog, iar noi suntem dependenți de momentele astea. Și zău dacă aș ști să descriu mai bine de atât.

Momente mărunte sau mari, ele ne arată cum trece timpul și ce însemnătate are acesta. După atâția ani care parcă au trecut degeaba, ani în care nu schimbam nimic pe măsură ce se ducea timpul, iar eu rămâneam în aceleași povești și cu aceiași oameni, 2017-le a venit și a schimbat regulile și nu doar atât.
Zilele trecute mi-a trecut prin minte o chestie: dacă mi-ar fi zis cineva ‘vezi că la locul ăsta nou de muncă o să cunoști pe cineva și o să ai un copil cu el până la finalul anului următor’, nu știu dacă m-aș mai fi angajat acolo. Pentru că totul părea prea rapid, prea multe schimbări la care ar fi trebuit să mă adaptez brusc și automat, aș fi gândit prea mult orice lucru și nu m-aș fi bucurat de momentele efective.

Așa că poate ar trebui să ne gândim mai bine, să ne reevaluăm poveștile și să avem curajul să schimbăm ceva. Nu pentru că un nou an este aproape aici, ci pentru noi, pentru fericirea noastră. În funcțiile de poveștile și momentele în care se află fiecare, iată cât de multe se pot transforma:

  • poți să faci ceva de care ți-a fost mereu frică
  • poți să îți dezvolți sau să înveți un skill nou, o limbă nouă
  • poți să renunți la un obicei sau o relație toxică
  • poți să îți schimbi stilul de viață, mintea sau corpul
  • poți să îți schimbi locul de muncă dacă nu îți place și să îți găsești o activitate plătită pe care să o faci cu plăcere
  • poți să explorezi cartierul, orașul, țara, continentul, lumea întreagă
  • te poți provoca să privești lucrurile dintr-o perspectivă diferită decât până acum
  • îți poți realiza un vis tot amânat și amânat
  • te poți expune mai des la a cunoaște oameni noi și, cu puțin noroc, să fie din categoria celor care rămân acolo…

Astea sunt doar câteva dintre exemplele de noutăți pe care le poate aduce cu sine un an nou, exemple care mi-au venit în minte pentru că mi-ar fi plăcut să le conștientizez mai devreme, să le pun pe hârtie și să acționez asupra lor cumva, chiar și cu pași mărunți, în anii care au trecut. Bucuria mea este că, la momentul prezent, oricare au fost deciziile luate în trecut, povestea în care mă găsesc acum este una frumoasă și de care mă bucur fără regrete. Toate acțiunile trecute m-au adus aici și sunt împăcată și liniștită.

 

Urmează 365 de zile în care îți poți schimba cursul vieții, zile în care poți face lucruri extraordinare. Puterea pentru toate este în mâinile tale! 🙂 

Un 2018 magic!

De ziua mea…

Ziua mea era mereu o ocazie de a îmi împlini diverse dorințe, primeam cadouri și sărbătoream alături de persoane dragi. Dacă nu primeam de la ceilalți, îmi ofeream eu o gentuță, o perechiuță de pantofiori… :))

Anul ăsta, lucrurile s-au schimbat. Fie din cauza/datorită înaintării în vârstă – vorbim de 26 de ani începând de astăzi, mulțumesc-mulțumesc, fie din motiv de multe schimbări într-o perioadă scurtă de timp, anul ăsta nu am mai avut dorințe.

Anul ăsta am fost recunoscătoare, mă uitam în jurul meu în diverse momente ale zilei și mulțumeam în gând pentru ce am primit anul ăsta: o creatură simpatico-adorabilo-enervantă și un om alături de care să mă amuz în toate momentele, prezente și viitoare.

Pentru ziua de astăzi, aveam planuri să dăm o fugă până la mare – să ne bucurăm de o plimbare liniștită pe plajă, să mâncăm ceva și apoi să ne întoarcem. Dar ceva neașteptat ne-a deturnat planul și astfel am rămas acasă, pentru că eu mă lupt cu un început de răceală. Însă nu a fost cu supărare, a contat doar că suntem noi, în formulă completă. Așa mi-am dat seama că fericirea e să îi am pe ei doi lângă mine, oriunde am fi.

Și acum, la finalul zilei și la finalul postării prezente, trebuie să recunosc că mi-am schimbat poziția față de cele scrise. De când am început să tastez mi-am dat seama că am o dorință. Este una singură și nu este pentru mine, este pentru cei din jurul meu, pentru voi: vă doresc să ajungeți în momentul fericit din viața voastră în care să nu mai aveți dorințe. 🙂

Experiența #MiniAMP (+concurs pentru viitoare mămici)

 

Atunci când am aflat că sunt însărcinată mi-au trecut 1093,54 de lucruri prin minte, efectiv de toate. Au fost cele mai lungi 5 minute din viața mea, de la ora 7:30 dimineața și până la 7:35, când am tras trapa testului de sarcină. Prima reacție a fost, bineînțeles – N-are cum.

Nu știam nimic despre ce înseamnă a crește un copil sau a fi mamă și nici nu îmi plăceau copiii altora. Primul și singurul copil suportabil fusese fiica celei mai bune prietene și cam atât. Iar cu cât am început să citesc pe subiect și să intru în detalii cu alte persoane, m-am și retras din acțiunea de documentare. Pentru că sunt genul de om care preferă să le ia pe toate pas cu pas, așa cum vin, mai degrabă decât să aflu experiența altora sau să aud despre ce ar putea să se întâmple, să mă îngrijorez și tot așa.

Am avut noroc de o sarcină ușoară și aș minți să zic altceva. Am avut ocazia să fiu activă și să mă mișc prin țară pentru activități profesionale până pe la 7 luni, am făcut yoga și am mers la bazin să înot, am continuat să merg de două ori pe săptămână la masaj și mi-am dus viața la fel ca înainte. Nu am avut simptome, grețuri sau pofte ieșite din comun – eu fiind o persoană pofticioasă oricum. De sarcină am aflat când deja aveam 2 luni. Nici burtă nu prea am avut până la momentul de 7-8 luni. Analizele toate ieșeau bine, eu mă simțeam minunat. Dar mi-a venit și mie rândul, că nu se putea ca toate să fie roz.

La 8,5 luni a venit momentul să ne mutăm în apartament mai mare și atunci au început lucrurile care fac grea viața unei gravide. Norocul a fost și aici că abia spre final am știut ce sunt picioarele umflate, durerile de spate și stările irascibile, și oricum am avut oameni care mi-au fost sprijin enorm.

Acum, la 9,5 luni și extrem de aproape de momentul mult așteptat, chiar pot să zic că mi-a plăcut să fiu însărcinată. Cu siguranță, mai mult mie decât oamenilor care au stat în preajma mea și au trebuit să mă suporte și să mă ajute chiar și cu lucrurile cele mai mărunte – ca să ne înțelegem, au fost momente când necesitam să fiu împinsă și să prind avânt pentru a mă ridica de pe canapea. :)))

Nu îmi vine să cred cât de aproape este momentul în care îmi voi cunoaște ființa, să văd și să țin în brațe creatura #MiniAMP pe care am tot simțit-o mișcând în interior de câteva luni încoace. Știu că voi fi obosită și stresată sau nu voi avea timp de nimic pentru mine sau alții din exterior, dar tot ce văd eu în fața ochilor sunt clipele în care îmi voi privi piticania pentru prima oară sau când o voi vedea făcând primii pași sau îi voi auzi primul gângurit. Mi se pare că asta-i magie pură, deși încă nu am ajuns să trăiesc momentele alea. Abia aștept restul vieții mele! Nu am vreo îndoială că va fi minunată, plină de provocări și bucurii, nebunie curată și haos, că va însemna redefinirea tuturor priorităților mele. 🙂

 

– – –

CONCURS!

Un lucru pe care mi l-aș fi dorit și îl realizez abia acum este că mi-ar fi plăcut să am șansa și mai ales timpul să particip la seminarii și discuții pe subiect, într-un cadru organizat și cu specialiști în domeniu, dar și să socializez cu cele care au trecut deja prin etapele care pe mine abia mă așteptau. Cum nu am avut timpul necesar și fiind plecată din oraș pentru diverse activități, îi simt lipsa.

Dar, vestea bună este că nici pentru mine, dar nici pentru alte viitoare mămici nu este timpul pierdut. Sâmbătă, pe 28 Octombrie voi participa la primul seminar din seria de evenimente Parenting Academy și vreau să ofer ocazia și altor 3 viitoare mămici de a veni însoțite. Astfel, pun la bătaie 3 invitații duble pentru seminarul de sâmbătă.

Între orele 10:00 și 14:00 ne adunăm la Hotel Sheraton, unde vom afla idei despre o sarcină sănătoasă, cu tot ce include ea: dezvoltare, teste necesare, nutriție. 🙂 Mai multe detalii și agenda evenimentului se pot afla aici.
Pentru participare și câștigarea uneia dintre cele 3 invitații, tot ce trebuie să faceți este să vă înscrieți printr-un comentariu la articol sau la postarea de Facebook, în care să descrieți în câteva rânduri ce ar însemna pentru voi o sarcină sănătoasă. Invitațiile se acordă în regimul primul venit-primul servit, deadline-ul fiind azi, 27 Octombrie.

Vă aștept cu drag mesajele până la finalul zilei și rămâne să ne vedem mâine la eveniment!