Sportul împotriva durerilor de spate

De câteva zile se face că în fiecare dimineață mă trezesc cu dureri de spate… Ceea ce nu e complet anormal dacă iau în considerare faptul că de vreo 3-4 luni nu am mai făcut sport sau mișcare deloc. Dar nici normal pentru 25 de ani nu este și cu atât mai puțin plăcut. Și, cumva, fără ca nici măcar să caut, mi-a ajuns în Inbox-ul mail-ului o sugestie de antrenament care ar ajuta la ameliorarea durerilor de spate.

anamariapopa.com blog sport post sarah kusch abs workout
Tipa următoare este expert în fitness și exerciții fizice, iar mișcările pe care le predă ea în video de mai jos par foarte ușoare (pentru ea, cel puțin). Acum, pentru faptul că echipamentul necesar este unul minim, și anume o salteluță de fitness și o bilă pentru același scop, eu zic că merită o șansă.

Se pare că exercițiile pe care le execută Sarah Kusch antrenează toți mușchii, și tocmai d-asta și sunt recomandate în lupta cu durerile de spate. Ajută foarte mult și bila de fitness, folosită puțin dezumflată pentru a menține spatele și a permite mușchilor abdominali să lucreze profund.

Una peste alta, pare o idee interesantă și mă gândesc că nu am nimic de pierdut. Tot ce trebuie să fac este să îmi găsesc bila de fitness pe care o am, să scot salteaua de fitness de la naftalină și să îmi caut bine de tot motivația și ambiția (căci nu știu unde s-au ascuns).

Să avem spor la mișcare și la un stil de viață sănătos, zic! 🙂

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.