Primul festival de teatru independent pentru copii, la Sun Plaza, pe 9 și 10 Noiembrie

Pe 9 și 10 Noiembrie va avea loc la Sun Plaza pentru prima dată în România Festivalul de Teatru Independent pentru copii – Povești de Festival. Evenimentul va cuprinde 10 spectacole de teatru, 10 workshop-uri de teatru, un salon de carte pentru copii și o expoziție de marionete.

Festivalul se află la prima ediție, iar piesele de teatru se țin un pic mai original, fiind destinat deopotrivă copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani, dar și pasionaților sau specialiștilor în teatru.

Evenimentul cuprinde:

  • o secțiune competițională – unde vor concura 10 producții de teatru pentru copii din genuri variate (dramatic, liric, coregrafic, teatru de păpuși)
  • o secțiune necompetițională – în care copiii se vor putea bucura de cele 10 ateliere de teatru (mișcare scenică, improvizație, muzică, recunoașterea emoțiilor etc.), dar și de o expoziție de marionete și un salon de carte dedicat lor, unde vor fi prezente editurile: Litera, Corint, RAO, Editura Didactică Publishing House, Cutiuța cu povești, Carusel.

Personajul Sunny va fi și el prezent la eveniment, cu un workshop despre jocuri, duminică de la 11:30.

Activitățile se desfășoară între orele 11:30-19:00 la etajul 1, în Sun Plaza, iar programul complet este afișat aici.

 

 

Mai multe detalii pe Facebook și site.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.