Mâncarea ta cum îți spune dacă îi e prea cald?

Mi-aduc aminte de primul moment când mi-am cumpărat avocado de la supermarket, pentru a-l folosi acasă. Până atunci mâncasem avocado doar la restaurant, deci nu aveam nici cea mai mică idee despre cum ai grijă de un avocado, cum îl alegi, etc. Țin minte că am ajuns cu el acasă și l-am băgat în frigider, cum fac de obicei cu fructele și legumele, iar când am vrut să îl folosesc era cam beton. Așa că am sunat o prietenă și ea mi-a dat indicații – mi-a zis ca avocado nu era încă suficient de copt și că ar fi bine să îl las o zi în soare și apoi să îl verific. Numai că la cât timp petrec eu în bucătărie și câtă atenție acord lucrurilor dimprejur, avocado a stat bine mersi în soare câteva zile, chiar aproape de o săptămână. Bineînțeles că atunci când l-am reluat în grijă, se făcuse moale și maro, deci se stricase.

Asta a fost prima treabă care mi-a venit în minte când am aflat de inovația Caroli – #mâncarecunotificare. Adică, mai exact, Salamul Semenic de la Caroli are o chestie denumită carolimetru termic și care te anunță dacă salamul este păstrat la temperatura potrivită (între 2 și 8°C). Știu, cam mindblown, nu?

Și mai exact, carolimetrul termic este un cadran termosensibil care își schimbă culoarea în funcție de temperatura la care este păstrat produsul:

  • sub 8°C – verde
  • peste 8°C – galben

 

 

Treaba asta, pe lângă faptul că e revoluționară și arată grija celor de la Caroli pentru produsele pe care le oferă, este și un indicator foarte bun pentru a vedea dacă produsul pe care tu îl cumperi a fost sau nu păstrat în condiții optime.

Pentru mai multe informații, cei de la Caroli au creat o pagină specială cu detalii și răspunsuri la cele mai frecvente întrebări, iar tot acolo se pot adresa și întrebările extra, la care poate nu găsiți răspuns deja. 

 

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

Articolul prezent face parte din campania #mâncarecunotificare a Caroli și are ca scop asigurarea că produsele Caroli ajung în condiții optime la consumatori.

 

Se poate și mai rău: poveste din spital

Ultimele câteva săptămâni nu au fost cele mai strălucite pe care le-am trăit. Se pare că stilul de viață haotic – mâncat neregulat și mai mult prostioare, stres, câteva ore de somn pe noapte – toate m-au adus în situația de a ajunge la spital. Dar după nu foarte mult timp petrecut acolo, mi-am dat că problemele mele nu sunt cele mai urâte.

La spital am ajuns cu niște dureri crunte și un balon care crescuse în zona abdomenului inițial. Medicul care mă consultase în primă fază mi-a spus că preferă să mă trimită la spital unde mi se pot face și analize pe loc, decât să iau tratament pentru niște simptome despre care nu știa exact de unde porniseră. Mi s-a părut corect și i-am ascultat sfatul, așa că am ajuns la Spitalul Elias unde, câteva seturi de analize mai târziu, s-a ajuns la concluzia că totul era pe fond de stres și stil de viață amețit. Ceea ce nu era departe de adevăr. Iar ceva timp mai târziu și după perfuzii, la câteva ore de stat pe acolo, îmi mai revenisem.
Însă vizita asta m-a făcut să îmi dau seama (încă o dată!) că există lucruri mult mai rele pe lumea asta decât cele cu care ne confruntăm fiecare, personal. Se și zice că dacă ne-am pune toți probleme la un loc și am trage una oarecare la sorți pe care să o rezolvăm, am da înapoi și le-am prefera tot pe ale noastre. Sau ceva pe acolo, dar ideea e aceeași. Și asta pentru că măcar pe ale noastre știm să le controlăm, să le rezolvăm, să le facem mai bine.

Așa am zis și eu după câteva ore petrecute în Camera de Gardă. În primul rând, trebuie să îmi pot controla stilul de viață încât să nu mai ajung în situația în care să îmi fie rău și nici să nu mai ajung în spital. Vorba aia, mai bine să fie bine și să nu fie rău :)))
Iar apoi, poveștile la care ești martor chiar și într-un timp scurt petrecut într-un asemenea loc te fac să vrei să te ții cât mai departe pe viitor. Și, de data asta măcar, nu am nimic de comentat la adresa medicilor sau a mediului. Chiar am rămas plăcut surprinsă de faptul că era destul de curată zona Camerei de Gardă, spre deosebire de altele pe care le mai vizitasem, dar și personalul atent și profi. În schimb, povestea următoare întrece orice imaginație:

Se făcea că odată intrată în Camera de Gardă, m-au băgat într-o sală de așteptare unde mă întorceam mereu până se eliberau cabinetele unde trebuia să merg pentru diverse analize. La un moment dat, întorcându-mă de la ecografie, găsesc un coleg de așteptare. Omul era întins pe targă și se văita și plângea. M-am uitat la el, nu părea grav. Mai degrabă, părea puțin homeless. Era îmbrăcat în niște haine murdare și șosete încălțate greșit. Deși nu avea voie să folosească telefonul în zona aia, și-a sunat soția sau partenera sau ce era și a început să o înjure, să o acuze de niște atacuri la adresa lui. Abia după ce a mai dat câteva telefoane, am aflat că omul fusese bătut de un grup, cu niște bâte, că i-o dăduseră parșivească și că urma să se răzbune. Și-a sunat toți cunoscuții să le spună pe rând ce a pățit, să îi asigure că va aranja el conturile, iar apoi și-a sunat băiatul să își ia ‘adio’ și să îi dea detalii despre cum îi va omorî el pe cei care l-au bătut și apoi se va sinucide. Între timp, în sală nu era nimeni din personalul spitalului, toți veneau și plecau după ce îi atrăgeau atenția să nu mai folosească mobilul.
Pe nenea l-au dus la analize, iar mie mi se terminase perfuzia, îmi primisem rețeta și urma să plec. Nu știu exact ce mă marcase în povestea omului, că până la urmă putea să nu fie adevărată – având în vedere faptul că omul puțea crunt a alcool. Dar am simțit că nu puteam să plec știind informațiile pe care le auzisem și să nu zic nimănui nimic. Așa că pe drum spre ieșirea din Camera de Gardă căutam pe cineva căruia să îi povestesc. În trecere, am auzit un doctor dând indicații pentru contactarea Poliției care să vină și să se ocupe de omul ăla agresiv și răzbunător.
Mai mult decât că m-am liniștit că se lua acțiune în legătura cu situația respectivă, m-a bucurat faptul că medicii spitalului nu trecuseră cu vederea cele auzite. La cât de tare vorbea omul la telefon, era greu să nu audă toată Camera de Gardă povestea lui, însă la fel îmi și imaginam că medicii concentrați pe multele cazuri – și unele grave – pe care le aveau, nu mai stăteau și de povești. Mai exact, mă așteptam ca ei să se ocupe fix de problemele medicale ale omului și atât, limitându-se la ceea ce le cerea fișa postului. D-asta m-a și bucurat să văd implicarea ca de la om la om. Nu știu ce s-a întâmplat mai departe, dar am mers liniștită acasă știind că cineva era la curent cu ce întâmplase acolo și nu rămăsese impasibil.

Iar eu am trecut pe tratament și mi-am revenit, lucrez iarăși să îmi găsesc disciplina avută și pierdută, învăț să și gătesc, și zic eu că îmi revin la timp pentru excursia la Roma care mă așteaptă săptămâna viitoare, woot-woot!

Așa că acum, dincolo de ce a fost în ultima perioadă, am ales să fac un pas în spate și să privesc povestea în ansamblu. O să mă învăț să am mai multă grijă de mine, apreciez că nu mi s-a întâmplat ceva mai rău și sunt fericită că mi-am revenit la timp să mă bucur de plecarea ce urmează. 🙂

Ca un sfat, ceva de încheiere, vă încurajez să vă uitați și voi la imaginea mai mare și vă doresc să nu ajungeți în situații dificile pentru a vedea că se poate și mai rău decât poveștile prin care trecem fiecare.

Și ca să încheiem într-o notă pozitivă, mai jos las o chestie care-mi place tare mult:

Despre oamenii pesimiști și cum să ne purtăm cu ei

Trait

Relaționarea cu oamenii pesimiști sau care găsesc mereu ceva negativ de spus nu e ușoară și nu e o idee bună pe termen lung, pentru că – să fim serioși, câtă energie negativă poate un om să ducă, mai ales dacă nu e a lui și nu poate îndrepta lucrurile el însuși?

Însă sunt momente în viață când dai de oameni pesimiști și chiar trebuie să menții o comunicare constantă și să construiești o relație cu ei, fie pentru că sunt parte din mediul profesional, fie din cel familial.
De cele mai multe ori, noi, cei care suntem spectatorii acestor povești, avem tendința de a reacționa în două moduri: ori  ne complacem în siatuația descrisă și îi compătimim pe cei negativiști, dar așa mai mult îi încurajăm să transmită iar și iar povești triste, ori încercăm să îi evităm pe cât de mult posibil și menținem o relaționare strict necesară tipului de interacțiune.

Eh, eu am descoperit o a treia modalitate de a conviețui cu astfel de oameni, cu care, recunosc sincer, și eu am avut momente în care nu știam de pe unde să mai fug ca să îi evit. Ideea pe care se bazează reacția pe care am tot testat-o este că nici nu îi plângi de milă omului din fața ta, pentru a-i oferi ocazia de a merge mai departe, însă nici nu eviți complet o interacțiune cu el. Ci, mai degrabă, încerci să îi arăți partea pozitivă a vieții, că sigur există. Cu alte cuvinte, încerci să îi schimbi nițel starea de spirit, pentru a vedea lucrurile și în alt fel.

‘[…] Deci, dacă am înțeles eu bine, pe tine te-a supărat faptul că … ‘
De multe ori, oamenii vor doar să fie ascultați și înțeleși. Mai mult decât atât, vor să se simtă în felul ăsta. Așa că cea mai bună modalitate este să repeți ceea ce a zis persoana din fața ta, dar cu alte cuvinte. Faptul că reformulezi ceea ce tocmai ai auzit îl face pe interlocutor să te simtă implicat și interesat în ceea ce tocmai ți-a spus, dar fără a fi pasiv ca atunci când i-ai plânge de milă și l-ai însoți în tristețe.

‘Îmi pare rău să aud că s-a întâmplat asta/a trebuit să treci prin așa ceva. Există și vreo parte pozitivă, crezi că te-a ajutat pentru viitor?’
Spunându-i fraza de mai sus, încerci să îl faci pe om să iasă din starea lui negativistă și să privească cumva mai departe, mai mult decât în momentul prezent în care se lamentează. Și de multe ori, privind spre viitor, poate deveni mai optimist. Pentru că indiferent cât de gri sau negru poate fi prezentul, nimeni nu își dorește un viitor la fel. Cel puțin, în teorie.

‘Spune-mi, pot să te ajut cu ceva?’
Cel mai important lucru în întrebarea asta este să simți că vrei să faci ceva pentru omul respectiv. Da, este o întrebare de politețe și de complezență, iar dacă nu ai o relație apropiată cu persoana din fața ta, s-ar putea să nu accepte. Dar ce te faci dacă totuși acceptă, în condițiile în care tu sperai să nu facă asta, unde mai pui și faptul că nu ai chef să îi fii de ajutor?! Așa că cel mai important lucru este, în primul rând, să te întrebi pe tine dacă ai fi dispus să îl ajuți pe om, iar apoi să lansezi întrebarea către el. De asemenea, treaba asta poate funcționa și doar la nivel psihologic – omul din fața ta vede că ești implicat și vrei să îl sprijini să îi fie mai bine, și să se însenineze la simplul gând că îi pasă cuiva de ceea ce a povestit, iar apoi să îi fie mai bine.

 

Notă personală: articolul face referire strict la oamenii care se plâng mereu, care găsesc mereu ceva negativ de spus în legătură cu o situație, și nu la cei care își exprimă opiniile când ceva nu funcționează cum ar trebui sau care vin cu sugestii de îmbunătățire.

Sportul împotriva durerilor de spate

De câteva zile se face că în fiecare dimineață mă trezesc cu dureri de spate… Ceea ce nu e complet anormal dacă iau în considerare faptul că de vreo 3-4 luni nu am mai făcut sport sau mișcare deloc. Dar nici normal pentru 25 de ani nu este și cu atât mai puțin plăcut. Și, cumva, fără ca nici măcar să caut, mi-a ajuns în Inbox-ul mail-ului o sugestie de antrenament care ar ajuta la ameliorarea durerilor de spate.

anamariapopa.com blog sport post sarah kusch abs workout
Tipa următoare este expert în fitness și exerciții fizice, iar mișcările pe care le predă ea în video de mai jos par foarte ușoare (pentru ea, cel puțin). Acum, pentru faptul că echipamentul necesar este unul minim, și anume o salteluță de fitness și o bilă pentru același scop, eu zic că merită o șansă.

Se pare că exercițiile pe care le execută Sarah Kusch antrenează toți mușchii, și tocmai d-asta și sunt recomandate în lupta cu durerile de spate. Ajută foarte mult și bila de fitness, folosită puțin dezumflată pentru a menține spatele și a permite mușchilor abdominali să lucreze profund.

Una peste alta, pare o idee interesantă și mă gândesc că nu am nimic de pierdut. Tot ce trebuie să fac este să îmi găsesc bila de fitness pe care o am, să scot salteaua de fitness de la naftalină și să îmi caut bine de tot motivația și ambiția (căci nu știu unde s-au ascuns).

Să avem spor la mișcare și la un stil de viață sănătos, zic! 🙂

 

Cum m-am înscris la Concertul de Anul Nou de la Viena

În fiecare an, la Wiener Philharmoniker din Viena are loc Concertul de An Nou.

anamariapopa.com wiener philharmoniker

Cu o tradiție impresionantă, concertul a fost organizat prima oară în niște condiții incredibile: în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Clemens Strauss a ținut un matineu pe data de 1 Ianuarie 1941 și astfel a jucat un rol important în formarea individualității vieneze. Concertul se vrea a fi un mesaj al speranței, prieteniei și păcii, transmis către lumea întreagă la începutul fiecărui An Nou.

Eu am văzut la începutul anului concertul și m-a fascinat, pur și simplu. Am fost ca un copil mic, cu ochii mari, în fața desenelor animate. Așa că am decis să mă documentez pe subiect și despre cum pot ajunge acolo, să fac ochii mari și pe viu.

Programul concertului constă în muzica dinastiei Strauss și a contemporanilor, iar biletele sunt atribuite în urma unei loterii, din cauza/datorită (după cum interpretează fiecare) cererii mari. Înregistrarea pentru concert se face cu aproximativ un an înainte, la începutul fiecărui an nou pentru anul în curs. Aceasta necesită crearea unui cont aici, unde sunt cerute niște informații minime: nume, vârstă, adresă, email, telefon. De asemenea, trebuie selectate biletele pentru care se face înscrierea. Costul biletelor diferă în funcție de zona din sală și de concertul țintit (preview-ul, concertul din Ajunul Anului Nou sau Concertul de An Nou). Acesta se învârte între 20E și 1090E și vă puteți înscrie câte o dată pentru fiecare dintre concerte.

 

anamariapopa.com wiener philharmoniker new year concert vienna

 

Aplicația pentru concertul din anul 2017 se poate depune online la link-ul de pe site-ul Wiener Philharmoniker, până pe data de 28 Februarie 2017. În urma extragerii, câștigătorii vor fi anunțați pe data de 7 Martie, prin email și pe pagina contului personal.

La momentul când am trimis eu cererea, erau deja peste 200,000 de aplicanți. Am auzit de persoane care de ani buni se înscriu și încă nu au primit un mail cu răspuns pozitiv. Până la urmă, dacă există dorință, o încercare nu strică, iar de acolo norocul își spune cuvântul.

Spor la aplicație și să fie cu baftă! 🙂

Am citit ‘Liniștea vorbește’ de Eckhart Tolle ca să nu o mai faceți voi

 

Asta vine ca un La Mulți Ani la început de an nou, este cam ce vă doresc, și nu doar pentru 2017.

Într-o raită scurtă prin bibliotecă am dat de o carte cumpărată (sau primită – cine mai ține minte?) – Liniștea vorbește de Eckhart Tolle.  Mi-a atras atenția că era subțire și aveam nevoie de una pe care să o pot acoperi total, mai aveam cam jumătate de zi liberă. Și cum sunt într-o perioadă în care mă pasionează subiectul liniștii, i-am dat o șansă.

În primul, cartea asta clar nu e pentru toată lumea. Nici pentru mine nu ar fi fost, poate, în alt moment. Am avut totuși răbdare, și cu toate astea, mi s-a părut puțin prea spirituală în anumire moment și cu anumite pasaje. Dar, per total, e o carte interesantă care te pune pe gânduri dacă nu ești deja și care îți confirmă niște chestii, în cazul în care erai deja cu alte subiecte în minte.

Eu, când citesc o carte, oricum subliniez pasajele cele mai interesante. Așa că am făcut fix același lucru și cu cartea Liniștea vorbește și am zis să le las aici pentru cine e curios cam ce poate cartea, iar dacă cineva vrea mai mult și este pasionat de spiritualitate, o recomand integral cu căldură.

 

anamariapopa-com-linistea-vorbeste-carte-eckhart-tolle-citat

 

  • Cuvintele nu sunt altceva decât indicatoare.
  • Gândurile din această carte nu spun ‘uită-te la mine’, ci ‘uită-te dincolo de mine’.
  • Liniștea este cea care va salva și va transforma lumea.
  • Ori de câte ori accepți un moment așa cum este el – indiferent sub ce formă se prezintă – ești liniștit, ești împăcat.
  • Inteligența adevărată funcționează fără zgomot.
  • Fluxul gândirii are o inerție enormă […], fiecare gând pretinde că este important și vrea să îți capteze atenția în întregime […], nu-ți lua gândurile prea în serios.
  • Mintea trăiește într-o stare de ‘nu e destul’ și de aceea e întotdeauna lacomă după mai mult. Atunci când te identifici cu mintea, devii plictisit și neliniștit foarte repede. Plictiseala e un semn că mintea e flămândă de noi și noi stimuli, de tot mai multă hrană pentru noi gânduri.
  • Astfel încât până și plictiseala te poate învăța cine ești și cine nu ești.
  • Să conștientizezi că ești conștiința din spatele vocii înseamnă să fii liber.
  • Susții că vrei să fii fericit, dar ești dependent de nefericire.
  • Acțiunea este în sine împlinire clipă de clipă.
  • Când te împrietenești cu momentul prezent, te simți acasă indiferent unde te afli.
  • Din moment ce nu poți scăpa de clipa Acum, de ce să n-o întâmpini cum se cuvine, să te împrietenești cu ea?
  • Momentul prezent este așa cum este. Întotdeauna. Poți să îl lași să fie așa cum e?
  • În ultimă instanță, nu îți asumi responsabilitatea pentru viață până nu îți asumi responsabilitatea pentru clipa de față – clipa Acum.
  • A face lucrurile pe rând înseamnă să te implici în totalitate în ceea ce faci, să acorzi acelui lucru întreaga ta atenție.
  • Este minunat să treci dincolo de dorință și teamă în relațiile tale. Dragostea nu vrea nimic și nu se teme de nimic.
  • Este esențial să aduci puțină liniște, mai ales în relațiile tale cele mai apropiate.
  • Liniștea nu poate fi și nici nu trebuie să fie creată. E suficient să fii receptiv la liniște, deoarece aceasta deja există, dar este acoperită de zgomotul mental.
  • Dacă liniștea lipsește, relația va fi dominată de minte și va fi copleșită ușor de probleme și conflicte. 
  • A asculta cu adevărat este o altă cale de a aduce liniștea într-o relație.
  • De obicei, cea mai mare parte a atenției celui care ascultă este ocupată de propria-i gândire. În cel mai bun caz, el îți evaluează cuvintele sau își pregătește următoarele replici.
  • Moartea nu este opusul vieții. Viața nu are opus. Opusul morții este nașterea. Viața este eternă.
  • Gândește-te la următorul lucru: dacă ar exista doar o singură culoare, să zicem albastrul, și întreaga lume cu tot ce se află în ea ar fi albastră, atunci albastrul n-ar mai exista. Trebuie să existe și ceva care nu e albastru, astfel încât albastrul să iasă în evidență. Dacă nu, nu ar mai fi deosebit de restul, nu ar mai exista. În același mod, nu este nevoie de ceva care nu este trecător ca să remarci faptul că toate celelalte lucruri sunt trecătoare?
  • Adevărata libertate și sfârșitul suferinței înseamnă să treci prin viață ca și cum ceea ce trăiești și simți la un moment dat este exclusiv rezultatul alegerii tale.
  • Suferința este necesară până în momentul în care îți dai seama că nu este necesară.
  • Vei simți multă suferință și nefericire dacă vei lua drept adevăr orice gând care-ți trece prin minte. Situațiile nu te fac să fii nefericit. Ele îți pot provoca durere fizică, dar nu te fac nefericit. Gândurile tale te fac nefericit. Interpretările și poveștile pe care ți le spui singur te fac nefericit.
  • Suferința începe atunci când numești sau cataloghezi mental o situație drept de nedorit sau foarte proastă.
  • Când cataloghezi ceva drept rău, îți provoci o contracție emoțională.
  • A numi și a catalog sunt practici obișnuite, însă obiceiul poate fi învins. Începe să practici a nu-numi cu lucrurile mici. 
  • Dacă îți provoci singur suferință, probabil îi vei face și pe alții să sufere.
  • Nu poți să fii conștient și în același timp să suferi.

 

Iar acum am devenit curioasă și despre Puterea prezentului. Ghid practic (2009) tot de domnul Eckhart Tolle, așa că știu ce urmează să îmi achiziționez 🙂

Viața întreagă ca o perioadă grea

De câte ori nu ai întrebat pe cineva ce face sau cum este, iar în schimb ai primit răspuns de genul: Sunt obosit/ă, m-am certat cu prietena/ul, mașina are probleme și n-am bani să o fac, la birou am greșit, nici cu sănătatea nu stau bine… șiiii continuă cu tot ce poate să meargă rău în viața unui om. Și totuși, ca să încerci să scoți omul din pasa asta, îi zici ceva de bine. Și apoi auzi un Da-da, am o perioadă proastă.

Și cumva ai zice că mnah, asta e, i se mai întâmplă oricui… Numai că faza se repetă iar, și iar, și iar, de fiecare dată când faci conversație. La un moment dat, mie chiar îmi vine să iau oamenii și să îi zgudui bine, să le aduc aminte că este doar alegerea lor și a nimănui altcineva să se plângă, dar să se complacă în situațiile nefericite și să nu facă nimic să schimbe. Ăsta este adevărul: ne place să ne lamentăm, chestie specifică românilor. Iar treaba asta am observat-o cel mai bine în interacțiunea cu străinii – care au și ei probleme, dar aleg să vadă partea pozitivă a fiecărei zile și să aprecieze viața pentru ce le oferă, nu să detalieze cum îi supără.

Da, toți oamenii din lume au probleme diferite și complexe, dar le au. Numai că nu toți se plâng, nu toți rămân blocați în situațiile triste. Unii mai și acționează.

Ce uităm extrem de des este că dacă ceva nu ne convine, avem puterea de a schimba. O vorbă faină pe care o admir zice că ‘If you don’t like where you are (at some point in your life), move. You are not a tree!‘ și cam are dreptate. Te duci mai în stânga sau mai în dreapta, încerci lucruri diferite dacă nu ești sigur ce te-ar face fericit, dar sigur nu rămâi acolo unde ai mai încercat și știi că nu ți-e bine. Iar chestia asta are aplicabilitate infinită, de la viața cu toate domeniile ei (profesional, sentimental, personal, familial, social etc.) în general, la activități și chestii mai mărunte în particular.

Atâta vreme cât există opțiuni, există și soluții. Tre’să îți placă prea mult să te auto-pedepsești sau să îți plângi de milă, ca să nu vrei să schimbi nimic.
Povestea zice că există și oameni fix așa: care știu că ceva nu merge bine, știu și ce ar cam trebui să facă să iasă din poveștile triste, dar nu fac nimic. Nu acționează, nu pun în practică. Pentru că asta ar însemna prea mult. ar însemna o schimbare. În primul rând, ar însemna o ieșire din zona de confort, ceea ce e cam peste mână, nu? Apoi, ar însemna chiar să acorde o șansă fericirii și să nu mai aibă motive să se plângă… Păi, despre ce o să converseze cu oamenii după? Cum o să mai atragă atenția asupra lor? Pentru unii, să fie fericiți chiar nu este o opțiune…

Asta-i pentru cei pierduți uneori. Dacă te regăsești măcar nițel în cele de mai sus, cum mă regăsesc și eu în diverse momente mai joase din viață, acum vine și încurajarea: să nu îți fie frică să rezolvi nefericirea și să lupți pentru momentele alea faine, pentru că oricum viața are un stil ciudat de a te face să o iei de la capăt și să practici iar, și cu altă ocazie 🙂

 

Eh, și acum întreabă-te…

happiness-comfort-zone-change-quote-anamariapopa-com