Pentru ce vrei să rămână în istorie 2018-le tău?

Gata cu antrenamentul pentru anul 2018, luna Ianuarie s-a dus și începând din Februarie nu mai e de joacă! 😀

E amuzant cum, la fiecare început de an setăm obiective mărețe și ne facem o idee despre cum vrem să devină viața noastră, însă omitem pașii mărunți pe care trebuie să îi facem ca să ajungem unde ne propunem. Dacă am face o listă realistă cu primele puncte pe care vrem să le realizăm, și am și înțelege că acele lucruri nu se întâmplă peste noapte și ne trebuie un plan chiar și pentru început, ne-ar fi totul mult mai ușor.

Vrei să-ți schimbi job-ul? Ok, dar ce skill-uri necesită job-ul nou la care te gândești? Încearcă să te concentrezi pe a învăța acel lucru care să te ajute acolo unde vrei să ajungi.
Vrei să slăbești/să te tonifiezi? Bun, ce te poate ajuta să îți atingi scopul? Un mers la sală (mai multe, de fapt), un masaj, o serie de tratamente corporale, o dietă echilibrată.
Ți-ar plăcea să îți schimbi stilul de viață? Minunat, încearcă să te gândești cum ar arăta o zi ideală din viața ta – ce obiceiuri vrei să dezvolți, care să îți fie rutina, de ce oameni te vezi înconjurat/ă. 

Apoi, după ce ai ajuns la niște concluzii, ține minte că nimic nu se întâmplă peste noapte. Știința spune că o acțiune devine obicei după ce este repetat timp de minim 21 de zile. Eu zic că merge o provocare de genul și timpul repetiției să fie extins la +/- 30 de zile, deci o lună. Nu-i așa că acum parcă mai ai de unde să începi? 🙂

Personal, vreau să explorez noul rol de mămică și să dau ce am mai bun pentru asta. Scopul este să îmi dezvolt abilități noi și poate chiar, de ce nu, să îmi găsesc noi pasiuni. Profesional, îmi voi continua drumul început anul trecut, precum și colaborările. Iar familial, vreau să mă bucur de fiecare moment de familia nou creată și să apreciez sprijinul membrilor familiei extinse cât pot de mult.
Mai vreau să călătoresc alături de cei dragi, să mă refac fizic și să îmi revin în formă după naștere, să profit la maxim de abonamentul la sală care abia mi-a început, iar lista poate continua…

Așa că îl salut din toată inima pe Februarie, ca (încă) început de an 2018, precum și ca luna primei petreceri a fiicei mele – botezul alături de familie și prieteni, oameni dragi și frumoși.

 

Tu, ce vei face ca 2018 să rămână în istorie peste ani și ani? 🙂

Bye-bye, Chopstix!

Acum trei ani, Chopstix avea un customer service foarte mișto! Am aflat asta cu ocazia unei comenzi întârziate vreo 20-30 de minute. Am sunat să văd ce se întâmplă și dacă mai ajunge, iar când agentul de call center a văzut că este comanda întârziată, a întrebat managerul care și-a cerut scuze și mi-a spus că atunci când va ajunge comanda voi plăti cu 20% mai puțin, ca să se revanșeze pentru situația creată. Nu sunasem să îi cert și, cu toate astea, au știut să arate că le pasă de mine și de faptul că sunt client al lor.

Eh, asta a fost atunci. Se pare că în prezent, Chopstix nu dă doi bani pe clienții fideli. Și mă consider client fidel nu doar pentru că de ani de zile comand de la ei, dar de când cu sarcina, am avut poftă foarte mare de mâncarea lor. Așa că pot să afirm că am comandat de la ei din ce în ce mai des, uneori chiar de două ori pe săptămână. Și când nu făceam asta pentru că nu eram acasă, eram în mall și mâncam acolo. În plus, le-am adus alți clienți, prieteni care nu avuseseră ocazia să încerce mâncarea de la Chopstix și care au rămas clienți și după ce am comandat cu toții când ne strângeam la cineva acasă. Cu toate astea, pentru Chopstix nu reprezintă nimic un istoric de câțiva ani buni de comenzi dese.

Ceea ce s-a întâmplat nu a fost o singură dată, au fost situații repetate. Aceeași situație, aceleași scuze oferite, însă nimic schimbat.

  1. Foarte rar m-am bucurat să și primesc bon ștampilat când l-am cerut, odată cu plasarea comenzii. De cele mai multe ori, ca și în ultimele două dăți, nu aveau ștampila în unitate. Managerul a trebuit să plece și a luat ștampila cu el, mi s-a zis. Bun, Chopstix, înțeleg că ți se întâmplă o dată, dar dacă și a doua oară te găsești în situația asta, cât de greu este să mai faci o ștampilă care să rămână în unitate, indiferent de ce treabă și ce plecare are managerul în agendă?
  2. Acum două dăți – timpul de livrare nu a fost onorat, iar când am sunat să cer detalii, call center-ul era închis. La telefon mi s-a dat o durată de livrare de 30-60 de minute, era seară și ne era foame. Cinci oameni așteptau comanda, iar când ne-am văzut puși în fața situației de a nu ști nimic despre detaliile întârzierii și cu call center-ul închis, logica ne-a zis să comandăm din altă parte. Trecuseră 30 de minute peste timpul menționat. Dacă am fi apucat să comandăm și refuzam comanda ta, Chopstix, nu te supărai? Așa, pentru faptul că eu am fost supărată pe comanda livrată cu 30 de minute întârziere, pentru faptul că era închis call center-ul și nu aveam cui să cer detalii, pentru faptul că (iar!) am primit bonul fără ștampilă și datele de pe factura emisă erau greșite, la momentul reclamației de a doua zi am primit un scuzați, rezolvăm acum bonul și factura. Da, am sunat să reclam situația de cu o seară înainte, menționând supărarea pe care au produs-o și care s-a acumulat de-a lungul timpului din cauza neseriozității cu care au tratat comenzile. Și acum, eu pot să înțeleg că ai un program care se termină la ora 22 și tu iei comenzi până la finalul programului, dar ca să eviți aceste situații, nu ar fi frumos să ai un om care lucrează în call center până la ultima livrare a serii? Sau poate să dai clientului un număr de contact al persoanei care livrează? Să știe cu cine să ia legătura în caz de întârzieri, zic și io…
  3. Iar comanda de ultima dată mi-a pus capac. Sunt tolerantă și le-a mers de fiecare dată cu scuzați la mine, dar o greșeală repetată nu mai e de scuzat. Este pură nesimțire și bătaie de joc la adresa clienților! Iarăși primesc bon fără ștampilă, iar mi se spune că nu era ștampila de găsit și probabil era la manager… Întreb persoana care a livrat cum facem și îmi zice că rezolvăm a doua zi. Îi predau bonul despre care îi menționez că îl aștept adus înapoi ștampilat a doua zi și îmi confirmă. A doua zi am așteptat și nu am tras de ei, nu am sunat să fac reclamație și nu am sunat să cer bonul. Am avut și o întâmplare personală în care am fost prinsă și chiar așteptam să văd ce se întâmplă și cum rezolvă ei. Și nu, nu a sunat nimeni. Așa că ziua următoare am sunat eu, am explicat ce s-a întâmplat și sunt certată eu, pe motiv că dacă sunați a treia sau a patra zi nu vă mai putem ajuta, că nu mai avem bonul în baza de date. Și aici am explodat – le-am zis că dacă erau serioși și aduceau bonul ștampilat din prima sau dacă omul care a livrat își ținea cuvântul dat și revenea, așa cum spusese seara că o va face pentru a doua zi, nu aveam eu de ce să mai sun. Iar omul de la telefon și-a cerut scuze (iar!) pentru situația creată, a dat-o la întors că nu a vrut să îmi spună că eu sunt vinovată și a făcut comandă să îmi fie livrat bonul. Am primit bonul și atât, asta a fost tot.

Și asta a fost și ultima interacțiune cu Chopstix, pentru neseriozitatea și serviciul de customer service execrabil de care a dat dovada! Nu am avut pretenția nici acum, cum nici nu am avut acum câțiva ani, la vreun tratament special sau vreo reducere. Însă este evident că acum câțiva exista un om în cadrul Chopstix care știa ce înseamnă customer service și cu ce se mănâncă. În prezent, sunt deja prea multe cazuri de situații pentru care le pare rău, dar nu schimbă nimic. Oamenii ăștia nu știu ce înseamnă cuvântul ‘reclamație’ sau a cere să vorbești cu un manager. Ceea ce a făcut managerul ar fi putut face și un agent de call center – îmi pare rău, ma scuzați, rezolv acum și trimit bonul cu ștampilă.

GG, Chopstix! Ai pierdut un client fidel care te-a lăudat când a fost cazul. Acum l-ai supărat peste puteri, la fel cum ai pierdut și ocazia de a mai fi recomandat mai departe altor oameni. Și la fel cum probabil, în ritmul ăsta, vei mai pierde și alți clienți care nu au vreo legătură cu mine sau cu situațiile în care m-ai pus pe mine.

După două luni…

Mă uit la ea și nu știu cum a trecut timpul. Unde s-au dus deja două luni de când a ieșit din burta mea?! Zi după zi a părut un secol, dar toată perioada parcă a fugit într-o secundă.
Despre naștere urmează să povestesc, însă astăzi, de ziua ei, articolul se concentrează pe ea.
Am în minte primele momente de după. M-au adus în salon la câteva ore după operație pentru că abia atunci au avut pat liber, iar eu nu apucasem să o văd deloc până atunci. Și cu cât trecea mai mult timpul și reveneam la viața ‘normală’ și fără burtă, cu atât parcă mi se părea că toată povestea cu sarcina a fost un vis și de fapt, eu nu aveam nici un copil. O fi fost efectul anesteziei sau al durerilor prin care trecusem în travaliu sau poate faptul că am leșinat pe masa de operație. Știu doar că atunci când a venit asistenta să mă instaleze în salon și mi-a zis că o să îmi primesc bebelușa imediat ce o schimbă, m-a luat panica. Mi-am dat seama că totul era real și am început să mă îngrijorez de toate – că ușorul a fost cât era în burta mea, că știam să o protejez și să am grijă de ea, dar doar așa. Urma să o văd, să o am în brațe, să existe ca ființă fizică separată de mine. Și dacă nu o să fac bine tot ce are ea nevoie?
Am primit-o în brațe și era atât de reală, dar mai ales atât de a mea, că nu mi-a mai venit să o las mai departe de pieptul meu. Iar toate grijile de cu câteva minute înainte nu au mai însemnat nimic, pentru că brusc știam cum să o țin în brațe și cum să îi țin capul și să o și pup în același timp, fără să o deranjez. Îmi venea natural de ziceai că făceam asta de o viață și ceva.
Iar momentul când a făcut cunoștință cu taică-su m-a lăsat fără aer. Aș fi putut să plâng și să râd în același timp. Al meu o inspecta de mi-a apărut nițică teamă că o să îi ia vopseaua. :)))
Au urmat zile incredibile, cu un mix de sentimente greu de descris. Ne-am adaptat unii la alții, la o viață în trei și tot nu e suficient, tot mai avem multe de învățat. Lorelai este într-o continuă schimbare – când credeam că am învățat-o pe de rost, dezvoltă alte abilități și ne uimește și ne fascinează din ce în ce mai mult, iar apoi o luăm de la capăt.
În doar două luni, am descoperit atât de multe lucruri despre mine… Mă minunez singură cât de mult poate scoate la suprafață miniatura mea.

1. Mi s-au îngroșat ploapele – când mă ajunge, mă ajunge! La oboseală mă refer, la cea care mă face să dorm oriunde și oricum, mai nou. Din omul care trebuia să fie pe întuneric-beznă și fără vreun zgomot în jur, perna să îmi fie așezată perfect sub cap și bărbia să fie puțin ridicată, acum nimic din mofturi nu mai contează. Nu mă mai deranjează nimic, nici lumină și nici zgomote. Somnul e doar un ceva care mă ajută să fiu din nou în formă pentru creatura mea.

2. Am activitate mereu – dacă nu fac ceva cu ea, fac pe lângă ea. Ne jucăm, vorbim, mâncăm și ne acordăm toată atenția, iar când nu interacționăm direct, ea stă în scaunul ei de leagăn și mă urmărește pe mine cum spăl sau fac de mâncare, strâng prin casă sau aranjez și rearanjez lucruri prin casă. Nu îi place să fie izolată, asa că o implic în fiecare activitate. Simplul fapt că mă aude, mă simte și mă vede în jurul ei o liniștește și o face parte activă din ziua mea. Am devenit mai multi-tasking decât aș fi putut visa vreodată și în ritmul în care îmi duc zilele cu ea, curând voi deveni și un storyteller desăvărșit, la câte îi povestesc despre alergarea mea în jurul ei.

3. Am superputeri – oricât de gravă i-ar fi problema, ființa mea se calmează la mine în brațe, se oprește din plâns și adoarme la auzul vocii mele. Mă face să mă topesc instantaneu și dacă aș putea să o lipesc de mine ca să nu o mai las vreodată jos, ar fi minunat și știu că ne-am simți tare bine amândouă.

4. Râd cel puțin din două în două ore – expresivitatea ei mă uimește și mă fascinează! Este incredibil cum o fățucă așa mică, un chip așa senin și nou în lumea asta are un repertoriu așa vast de expresii faciale. Zâmbește, râde cu toată gura, lasă buza în jos când e bosumflată și se pregătește să plângă, ridică sprâncenele și face ochii mari când aude un zgomot care o sperie… și multe altele. Mă gândesc că și alți bebei or avea caracteristicile astea, dar doar ea e a mea și doar după ea mă topesc!

5. Simt mai mult și mai profund – îmi este dor de ea când nu o am lângă mine. Îmi este dor să o aud foindu-se, îmi este dor să o aud scâncind, să o văd și să o pup. Dacă nu o am în apropiere, încep să trec prin video și foto cu ea din telefon. Dacă doarme, mă duc tiptil și mă uit la ea. Îmi vine să o mănânc și să o pup mereu.

 

Articolul ăsta îi este dedicat ei, bebelușei Lorelai, care la doar două luni de la apariția pe lumea asta ne-a arătat ce înseamnă o provocare continuă. Ea ne ține mereu în priză, ne învață lucruri noi, ne dezvoltă abilități noi și ne face să ne bucurăm de toate!

La Multe luni, mulți Ani, oameni frumoși și momente de neuitat! ❤

Ce se schimbă de la an la an

Un an poate aduce cu sine multe schimbări, unele pe care nici nu ni le putem imagina. Anul trecut pe vremea asta, în Decembrie 2016 eram o persoană care începea un loc nou de muncă și se gândea ce să facă de Revelion. Nu m-aș fi gândit că doar 365 de zile mai târziu eu o să scriu articolul ăsta de final de an cu bebe al meu în brațe. 😀

Povestea zice că în Ianuarie am cunoscut omul care avea să îmi fie partener în toată aventura asta, deși nu știam nici unul ce ne așteaptă. Tot prin Ianuarie la final sau Februarie la început am și rămas însărcinată, deși credeam că nu pot avea copii. În Martie la final am aflat despre ființa care se contura înăuntrul meu, când ea deja avea două luni. Și lunile au continuat să treacă, burta mea s-a mărit, iar în Noiembrie mi-am cunoscut creatura și tot atunci am știut ce înseamnă un cocktail de sentimente nebune-nebune-de-tot. Am devenit atât de topită după ea, încât îmi vine să mănânc din ea. Omul nostru zice că toată treaba asta este ca un drog, iar noi suntem dependenți de momentele astea. Și zău dacă aș ști să descriu mai bine de atât.

Momente mărunte sau mari, ele ne arată cum trece timpul și ce însemnătate are acesta. După atâția ani care parcă au trecut degeaba, ani în care nu schimbam nimic pe măsură ce se ducea timpul, iar eu rămâneam în aceleași povești și cu aceiași oameni, 2017-le a venit și a schimbat regulile și nu doar atât.
Zilele trecute mi-a trecut prin minte o chestie: dacă mi-ar fi zis cineva ‘vezi că la locul ăsta nou de muncă o să cunoști pe cineva și o să ai un copil cu el până la finalul anului următor’, nu știu dacă m-aș mai fi angajat acolo. Pentru că totul părea prea rapid, prea multe schimbări la care ar fi trebuit să mă adaptez brusc și automat, aș fi gândit prea mult orice lucru și nu m-aș fi bucurat de momentele efective.

Așa că poate ar trebui să ne gândim mai bine, să ne reevaluăm poveștile și să avem curajul să schimbăm ceva. Nu pentru că un nou an este aproape aici, ci pentru noi, pentru fericirea noastră. În funcțiile de poveștile și momentele în care se află fiecare, iată cât de multe se pot transforma:

  • poți să faci ceva de care ți-a fost mereu frică
  • poți să îți dezvolți sau să înveți un skill nou, o limbă nouă
  • poți să renunți la un obicei sau o relație toxică
  • poți să îți schimbi stilul de viață, mintea sau corpul
  • poți să îți schimbi locul de muncă dacă nu îți place și să îți găsești o activitate plătită pe care să o faci cu plăcere
  • poți să explorezi cartierul, orașul, țara, continentul, lumea întreagă
  • te poți provoca să privești lucrurile dintr-o perspectivă diferită decât până acum
  • îți poți realiza un vis tot amânat și amânat
  • te poți expune mai des la a cunoaște oameni noi și, cu puțin noroc, să fie din categoria celor care rămân acolo…

Astea sunt doar câteva dintre exemplele de noutăți pe care le poate aduce cu sine un an nou, exemple care mi-au venit în minte pentru că mi-ar fi plăcut să le conștientizez mai devreme, să le pun pe hârtie și să acționez asupra lor cumva, chiar și cu pași mărunți, în anii care au trecut. Bucuria mea este că, la momentul prezent, oricare au fost deciziile luate în trecut, povestea în care mă găsesc acum este una frumoasă și de care mă bucur fără regrete. Toate acțiunile trecute m-au adus aici și sunt împăcată și liniștită.

 

Urmează 365 de zile în care îți poți schimba cursul vieții, zile în care poți face lucruri extraordinare. Puterea pentru toate este în mâinile tale! 🙂 

Un 2018 magic!

De ziua mea…

Ziua mea era mereu o ocazie de a îmi împlini diverse dorințe, primeam cadouri și sărbătoream alături de persoane dragi. Dacă nu primeam de la ceilalți, îmi ofeream eu o gentuță, o perechiuță de pantofiori… :))

Anul ăsta, lucrurile s-au schimbat. Fie din cauza/datorită înaintării în vârstă – vorbim de 26 de ani începând de astăzi, mulțumesc-mulțumesc, fie din motiv de multe schimbări într-o perioadă scurtă de timp, anul ăsta nu am mai avut dorințe.

Anul ăsta am fost recunoscătoare, mă uitam în jurul meu în diverse momente ale zilei și mulțumeam în gând pentru ce am primit anul ăsta: o creatură simpatico-adorabilo-enervantă și un om alături de care să mă amuz în toate momentele, prezente și viitoare.

Pentru ziua de astăzi, aveam planuri să dăm o fugă până la mare – să ne bucurăm de o plimbare liniștită pe plajă, să mâncăm ceva și apoi să ne întoarcem. Dar ceva neașteptat ne-a deturnat planul și astfel am rămas acasă, pentru că eu mă lupt cu un început de răceală. Însă nu a fost cu supărare, a contat doar că suntem noi, în formulă completă. Așa mi-am dat seama că fericirea e să îi am pe ei doi lângă mine, oriunde am fi.

Și acum, la finalul zilei și la finalul postării prezente, trebuie să recunosc că mi-am schimbat poziția față de cele scrise. De când am început să tastez mi-am dat seama că am o dorință. Este una singură și nu este pentru mine, este pentru cei din jurul meu, pentru voi: vă doresc să ajungeți în momentul fericit din viața voastră în care să nu mai aveți dorințe. 🙂

Cum mă dreg când nu am chef de nimic

Mi s-a întâmplat din ce în ce mai des în ultima lună de sarcină să mă trezesc lipsită de chef, să mă simt ca un zombie sau să mă mișc greu prin casă și, automat, să nu mă ridic de pe canapea. Dintr-un om activ și mai mereu în mișcare, am ajuns să îmi doresc doar să zac până iese ființa mea din mine. Și asta nu pentru că mi-aș dori să stau efectiv degeaba, ci pur și simplu pentru că a devenit greu să mă mai îmbrac și să mă încalț – și foarte puține lucruri mă mai încap, pentru că nu mai pot să conduc sau să parchez și să mă simt la fel de relaxată ca mai înainte. Toată treaba cu burta creează un disconfort care nu se lasă ignorat, așa că, cumva, trebuie să îmi mai găsesc lucruri de făcut, chestii plăcute care să mă scoată din starea schimbătoare pe care o am în ultima perioadă.

În primul rând, mă aduc cu picioarele pe pământ și mă consolez cu gândul că mai este puțin de tot până mi se dezumflă balonul de la purtător. Și apoi caut soluții practice.

Fac curățenie sau aranjez/rearanjez lucruri prin casă. Chiar și cea mai mică activitate care mă face să mă simt productivă se simte atât de bine! Fie că le fac pentru mine, pentru casă, pentru creatura care e pe vine – mă simt bine cu mine după. Iar când mai am și un rezultat fain, cum sunt momentele când adun lucruri de donat, e un sentiment genial! 😀 În general, nu trebuie să fie ceva major. Poate să fie vorba și doar de o curățenie prin aplicațiile de pe telefon, pe care nu le-am mai folosit de mult sau prin pozele adunate de-a lungul anilor.

Scriu de mână. E o chestie care îmi lipsește în ultimii ani, de când nu mai sunt la facultate și stau mai mereu cu laptopul în față. Iar beneficiile scrisului de mână sunt recunoscute. Într-o vreme de mult apusă și anume prin liceu, țineam jurnal. Acum, tot p-aproape, îi scriu tot un fel de jurnal ființei mele. Pe lângă ce vorbesc cu ea zilnic, vreau să las și chestii scrise din viața de zi cu zi, despre mine sau despre cei apropiați nouă, chestii pe care plănuiesc să i le dau spre citire – cândva, încă nu am decis momentul potrivit.

Mă deconectez de la lume. Pun telefonul pe silențios și nu mai verific Facebook sau mail, ci pur și simplu mă rup de lumea virtuală. Poate mă odihnesc, poate citesc o carte, poate mă uit la un film sau colorez ca un copil. Important este efectul pe care îl are asupra mea toată treaba asta.

Îmi pun muzică relaxantă. Nu am un playlist anume, dau o căutare și mă las purtată pe mixurile pe care le găsesc pe Youtube, de obicei. Găsesc rezultate bune folosind cuvinte cheie de genul – relaxare / meditație / somn / liniște.

Beau apă. Știu, pare un lucru banal – și totuși, prinși în alte activități sau în propriile gânduri, de multe ori uităm să mai facem și asta. Iar hidratarea joacă un rol important din multe puncte de vedere. Așa că eu trăiesc mereu cu sticle de apă la 2l pe lângă mine. Vara ajungeam să beau chiar și 10 litri de apă pe zi.

Îmi îngrijesc corpul. Fie că mă dau cu cremă sau îmi fac măști faciale, treaba asta mă face să mă privesc altfel în oglindă și să mă simt mai bine în pielea mea. Și chiar dacă stau în casă, îmi dau cu un parfum și un ruj.

Iar dacă nimic de mai sus nu merge, am descoperit de curând prin recomandare o melodie care mă scoate din orice stare, mă face să dau din cap și să fredonez de numa’. Este o melodie pentru copii, dar odată ce te prinde, sigur nu te mai lasă. Eu o ascult de două zile pe repeat, iar al meu și-a setat-o ca sunet de alarmă de când a auzit-o prima dată. :))

Provocarea maximă este să dați play și să nu vă facă să zâmbiți, măcar. Enjoy!

Experiența #MiniAMP (+concurs pentru viitoare mămici)

 

Atunci când am aflat că sunt însărcinată mi-au trecut 1093,54 de lucruri prin minte, efectiv de toate. Au fost cele mai lungi 5 minute din viața mea, de la ora 7:30 dimineața și până la 7:35, când am tras trapa testului de sarcină. Prima reacție a fost, bineînțeles – N-are cum.

Nu știam nimic despre ce înseamnă a crește un copil sau a fi mamă și nici nu îmi plăceau copiii altora. Primul și singurul copil suportabil fusese fiica celei mai bune prietene și cam atât. Iar cu cât am început să citesc pe subiect și să intru în detalii cu alte persoane, m-am și retras din acțiunea de documentare. Pentru că sunt genul de om care preferă să le ia pe toate pas cu pas, așa cum vin, mai degrabă decât să aflu experiența altora sau să aud despre ce ar putea să se întâmple, să mă îngrijorez și tot așa.

Am avut noroc de o sarcină ușoară și aș minți să zic altceva. Am avut ocazia să fiu activă și să mă mișc prin țară pentru activități profesionale până pe la 7 luni, am făcut yoga și am mers la bazin să înot, am continuat să merg de două ori pe săptămână la masaj și mi-am dus viața la fel ca înainte. Nu am avut simptome, grețuri sau pofte ieșite din comun – eu fiind o persoană pofticioasă oricum. De sarcină am aflat când deja aveam 2 luni. Nici burtă nu prea am avut până la momentul de 7-8 luni. Analizele toate ieșeau bine, eu mă simțeam minunat. Dar mi-a venit și mie rândul, că nu se putea ca toate să fie roz.

La 8,5 luni a venit momentul să ne mutăm în apartament mai mare și atunci au început lucrurile care fac grea viața unei gravide. Norocul a fost și aici că abia spre final am știut ce sunt picioarele umflate, durerile de spate și stările irascibile, și oricum am avut oameni care mi-au fost sprijin enorm.

Acum, la 9,5 luni și extrem de aproape de momentul mult așteptat, chiar pot să zic că mi-a plăcut să fiu însărcinată. Cu siguranță, mai mult mie decât oamenilor care au stat în preajma mea și au trebuit să mă suporte și să mă ajute chiar și cu lucrurile cele mai mărunte – ca să ne înțelegem, au fost momente când necesitam să fiu împinsă și să prind avânt pentru a mă ridica de pe canapea. :)))

Nu îmi vine să cred cât de aproape este momentul în care îmi voi cunoaște ființa, să văd și să țin în brațe creatura #MiniAMP pe care am tot simțit-o mișcând în interior de câteva luni încoace. Știu că voi fi obosită și stresată sau nu voi avea timp de nimic pentru mine sau alții din exterior, dar tot ce văd eu în fața ochilor sunt clipele în care îmi voi privi piticania pentru prima oară sau când o voi vedea făcând primii pași sau îi voi auzi primul gângurit. Mi se pare că asta-i magie pură, deși încă nu am ajuns să trăiesc momentele alea. Abia aștept restul vieții mele! Nu am vreo îndoială că va fi minunată, plină de provocări și bucurii, nebunie curată și haos, că va însemna redefinirea tuturor priorităților mele. 🙂

 

– – –

CONCURS!

Un lucru pe care mi l-aș fi dorit și îl realizez abia acum este că mi-ar fi plăcut să am șansa și mai ales timpul să particip la seminarii și discuții pe subiect, într-un cadru organizat și cu specialiști în domeniu, dar și să socializez cu cele care au trecut deja prin etapele care pe mine abia mă așteptau. Cum nu am avut timpul necesar și fiind plecată din oraș pentru diverse activități, îi simt lipsa.

Dar, vestea bună este că nici pentru mine, dar nici pentru alte viitoare mămici nu este timpul pierdut. Sâmbătă, pe 28 Octombrie voi participa la primul seminar din seria de evenimente Parenting Academy și vreau să ofer ocazia și altor 3 viitoare mămici de a veni însoțite. Astfel, pun la bătaie 3 invitații duble pentru seminarul de sâmbătă.

Între orele 10:00 și 14:00 ne adunăm la Hotel Sheraton, unde vom afla idei despre o sarcină sănătoasă, cu tot ce include ea: dezvoltare, teste necesare, nutriție. 🙂 Mai multe detalii și agenda evenimentului se pot afla aici.
Pentru participare și câștigarea uneia dintre cele 3 invitații, tot ce trebuie să faceți este să vă înscrieți printr-un comentariu la articol sau la postarea de Facebook, în care să descrieți în câteva rânduri ce ar însemna pentru voi o sarcină sănătoasă. Invitațiile se acordă în regimul primul venit-primul servit, deadline-ul fiind azi, 27 Octombrie.

Vă aștept cu drag mesajele până la finalul zilei și rămâne să ne vedem mâine la eveniment!